Drama Festivalului Enescu, la un pas de dispariție prin plecarea echipei de management (Vladimir Jurowski și Mihai Constantinescu), s-a transformat într-o mică telenovelă cu happy end, intitulată Plus ça change, plus c’est la même chose.

Episodul 1

În două interviuri acordate săptămâna trecută lui Marius Tucă și postului online Canal 33, dl Mihai Constantinescu a confirmat că ministerul culturii i-a adresat o scrisoare în care era anunțat impersonal și rece, ca în orice comunicare administrativă, că e pensionat. Până acum, statul român nu s-a sinchisit de vârsta regretatului Ion Caramitru sau de cea a lui Andrei Dimitriu (pensionabil încă de la prima numire), săriți bine de 75 de ani, dar păstrați la conducerea Teatrului Național și a Filarmonicii George Enescu. Și e de presupus că ei n-au primit niciodată scrisori în care erau informați că tocmai s-au retras.

Episodul 2

Apoi, luni, 4 octombrie, ministerul culturii a dat publicității un comunicat de presă în care Cristian Măcelaru este numit (prin telefon) director artistic, în urma unei discuții în trei a domnilor Mihai Constantinescu, Bogdan Gheorghiu și Sergiu Nistor.

Caz închis, cu atât mai mult cu cât argumentul „și nu în ultimul rând e rromân” pentru numirea lui Măcelaru e atât de definitiv, încât orice comentariu e în zadar. Și cu atât mai mult cu cât lipsa evidentă a autorității ministerului culturii, care a permis, de fapt, un asemenea argument, a devenit irefutabilă în urma demiterii guvernului prin moțiune de cenzură, la câteva ore distanță de la anunțul „salvator”.

Episodul 3

Festivalul Enescu a publicat aproape simultan un alt comunicat de presă, din care înțelegem că dl Mihai Constantinescu rămâne la conducerea bienalei.  Prin urmare, statul a inventat o nouă poziție oficială pentru dl Constantinescu, aceea de éminence grise. Pentru că este imposibil de imaginat că după doi ani în care nu a fost găsit un nou director executiv, asta s-ar putea întâmpla în următoarele săptămâni sau luni.

Vestea că Festivalul Enescu va continua să existe este una excelentă. Dar va continua în aceeași formulă ca până în 2021, cu toate criticile care i s-au adus și i se vor aduce, inclusiv de mine, pe acest blog. Și poate că e mai bine așa. Ar fi și mai bine dacă transferul de putere către un nou CEO s-ar face în acești doi ani, astfel încât ediția din 2025 să aducă niște schimbări în bine, mai ales că lumea artistică se schimbă la nivel global.

Scenariu pentru un viitor sezon

O listă de schimbări pe care o lansez aici este adresată deocamdată lui Moș Crăciun. Iar dacă vă place jocul, vă invit s-o completați în comentarii.

1. Un Festival Enescu de două săptămâni dar anual.
2. Opera să fie prezentată în formă scenică, nu semiconcert cu proiecții, un experiment care mai mult a eșuat decât a reușit.
3. Spectacolele de operă modernă să fie coproduse cu teatre importante din lume, pentru că nu pot fi prezentate în stagiunile românești din motive de casting și de orchestrații prea mari pentru fosele noastre.
4. Spectacolele de operă de repertoriu (Mozart, de exemplu) sau baroc să fie coproduse cu teatre de operă românești.
5. Œdipe să fie prezentat la fiecare ediție, pentru că există cel puțin cinci producții scenice care merită văzute de publicul românesc și imortalizate pe DVD/Blu-Ray (ONB, Royal Opera House/La Monnaie, Gera, Komische Oper Berlin, Salzburg, Opéra Bastille).