Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Interviu cu George Enescu: „În America nu există decât o singură religie: munca; o singură rasă: artistul; o singură naționalitate: omul cinstit; un singur drept: capacitatea și talentul.”


Următorul interviu este imaginar, însă doar în ceea ce privește o parte din întrebări. Răspunsurile lui George Enescu sunt reale, culese din presa vremii, din diferite dialoguri cu jurnaliștii români.

Despre Opera: Domnule Enescu, în primul rând vă mulțumesc pentru amabilitatea de a acorda acest interviu. De câte ori ați fost în America?

George Enescu: Turneul din 1946 a fost al 14-lea din viața mea.

Despre Opera: Și de fiecare dată ați călătorit cu vaporul?

George Enescu povestește îndelung despre călătoriile sale în America. Înșiră repede numele vapoarelor cu care a trecut Oceanul, cum era vremea în larg și câte din aceste vase au obținut panglica albastră de viteză. Maestrul îmi spune că e preferabil să treci Oceanul pe un vas de tonaj mic, căci pe vreme de furtună acestea își pot menține viteza, în timp ce cele mai mari riscă să se frângă în două.

Această prezentare necesită JavaScript.

George Enescu: Marea este și o formă a muzicii. Muzica este și ea o mare în care se frământă simțire și idei, elanuri și inspirație, viață conștientă și viață inconștientă sau subconștientă.

După aceste explicații, îmi pare și mai evident că una dintre compozițiile lui George Enescu cu geneza cea mai lungă și pe care n-a ascultat-o niciodată, Vox maris, începută în 1929 și finisată până în 1954, nu are cum să fie altfel decât autobiografică.

Primul turneu american

Până la primul turneu, cel din 1923, Enescu era deja cunoscut publicului american, în special prin Rapsodia nr. 1 de un succes imediat și planetar, sau prin Suita nr. 1  dirijată la New York în 1911 de Gustav Mahler, la conducerea New York Philharmonic Orchestra. Dacă în Europa Enescu concerta în special în calitate de violonist, turneele americane l-au prezentat publicului și în ipostaza de dirijor, dar mai ales în cea de compozitor prezentându-și lucrările la conducerea unor orchestre excepționale. În total au fost 14 turnee, în 1923-26, 1928-30, 1932-33, 1937-39, ultimul având loc în 1946. În 1923, unul dintre primele concerte a avut loc la Carnegie Hall, cu Philadelphia Orchestra, cu un program ce includea Rapsodia română op. 11 nr. 2, Simfonia I op. 13, dirijate de el însuși, urmate în partea a doua de Simfonia Patetica a lui Ceaikovski, înlocuită în a doua seară de Concertul pentru vioară de Brahms. Enescu a condus apoi concerte la conducerea unor falange renumite precum Boston Symphony și Detroit Symphony.

Despre Opera:  Cum ați descoperit America atunci când ați vizitat-o prima dată, în 1923?

George Enescu: M-am așteptat, mărturisesc, să găsesc în America un popor de oameni ultra-pozitiviști și reci, care ascultă muzică pentru a se recrea de neîntreruptele lor planuri de afaceri. Am constatat cu plăcere deosebită că toate aceste spuse nu erau reale. Orchestrele admirabil întocmite și ca număr de valori individuale – parte europeni, parte americani – care concertează în orașele principale ale Statelor Unite sunt cele mai bune din lume.

Despre Opera: Cât a durat turneul? Câte concerte ați susținut?

George Enescu: Timp de șase săptămâni, am dirijat vreo 25 de concerte. Unele eu singur, iar celelalte împărțite cu dirijori localnici.

Despre Opera: Ați concertat atunci mai ales în compania muzicienilor de la Philadelphia Philharmonic Orchestra. Directorul lor muzical era Leopold Stokowski, celebru în acea vreme, foarte popularizat la un moment dat și de apariția lui în filmul Fantasia produs de studiourile de animație Disney pentru promovarea muzicii clasice. Cum a decurs colaborarea cu această orchestră?

George Enescu: În Philadelphia am găsit cea mai formidabilă orchestră din câte cunosc. După aceea vine imediat orchestra din Boston. Nu există de bună seamă nicăieri o falangă de orchestranți la nivelul celor care compun filarmonica aceasta. Fiecare în parte e maestru, toți sunt dispuși la muncă. Am repetat cu acești oameni ore întregi, în cea mai deplină reciprocitate sufletească. Cel mai mic gest al meu era urmărit cu atențiune și ceea ce am reușit să realizez cu dânșii îmi va rămâne întotdeauna în memorie. De altfel, la plecarea mea, membrii orchestrei au făcut gestul frumos de a-mi oferi un ceas de aur cu o foarte călduroasă inscripție. Stokowski mi-a zis atunci: Mă faci gelos, mie nu mi s-a dat o astfel de atenție.

(ZâmbindEnescu scoate din buzunarul vestei un ceas splendid și îl întoarce pentru a-mi arăta inscripția: „To George Enesco, from the members of the Philadelphia Orchester, 1923“.)

Despre Opera: Venind dintr-o țară mică din estul Europei, n-ați fost privit cu condescendență?

George Enescu (vehement): În America nu există decât o singură religie: munca; o singură rasă: artistul; o singură naționalitate: omul cinstit; un singur drept: capacitatea și talentul. Întrunești toate aceste calități, ești imediat primit cu brațele deschise. Ai nenorocul să nu fii cinstit, americanul te forțează să devii. Dacă nu reziști, mori de foame, pentru că nu primești de la nimeni nici un ajutor. Dar, nu că naționalitatea te-ar împiedica să intri într-o orchestră americană. Din contra, sunt naționalități care se caută la orchestre. Astfel se caută francezii pentru instrumentele de lemn. La instrumentele de alamă sunt preferați germanii, austriecii sau Cehoslovacia. La instrumentele de coarde sunt căutați belgienii și rușii.

Despre Opera: Bine, dar presupun că nu naționalitatea este un criteriu în sine…

George Enescu: Dacă americanul face abstracție de naționalitate, muzicantul care solicită un loc în orchestră depune un foarte serios examen. În orașele unde sunt academii muzicale sau conservatoare, profesorii au locurile lor în orchestre. Profesorii și directorii conservatoarelor sau academiilor sunt aleși numai pe bază de studii și cunoștințe, indiferent de naționalitate. Astfel, în Detroit am găsit ca director al unei astfel de instituțiuni un ceh. Am găsit la Boston, la orchestra simfonică de acolo, chiar pe compatriotul nostru Socrate Barozzi. Am găsit ca dirigent pe Muck. După cum vezi, aceste orchestre nu au putut deveni atât de ideale decât printr-o selecțiune desăvârșită, supusă criteriului de mai sus.

Despre Opera: Spre deosebire de România de astăzi și probabil și de pe vremea Dvs., când la conducerea ansamblurilor românești un criteriu pare să fie acela că „nu în ultimul rând e român”. A fost un caz și la Iași, în 1923, când în urma unui val de antisemitism, a avut de suferit un mare dirijor și compozitor ceh, Oskar Nedbal. Scandalul de atunci a dus la desființarea societății filarmonice care vă purta numele, creată de Dvs.

George Enescu: Da! Deși nu era evreu, Oskar Nebdal n-a putut să-și exercite arta la Iași, unde anunțase un concert, din cauza unor descreierați care l-au amenințat. Vă puteți închipui impresia ce a produs-o acest fapt în Occident și situația ce se creează artei românești în republica vecină și amică.

Despre Opera: Se spune că vila de la Sinaia ați construit-o cu banii câștigați în America.

George Enescu: Așa este! La 1 Decembrie 1923 am plecat la Paris, unde am dat în treacăt două concerte și apoi m-am îmbarcat imediat pentru America, unde am fost din nou angajat, de astă dată pentru un turneu de patru luni, în decursul cărora americanii vor avea prilejul să mă cunoască sub toate aspectele mele de muzician (violonist, pianist, compozitor și dirijor). Trebuia să aduc dolari mulți, căci casa mă costa o groază de parale. Urma să mă întorc din America la 26 Aprilie 1924.

14 turnee americane

În anii 1924 și 1925, Enescu susține concerte la Washington, Saint Louis, Philadelphia, Cleveland, Pittsfield, Chicago, Cincinnati, Los Angeles și New York (unde e onorat printr-un dineu, la 17 aprilie 1925).

În 1926, turneul american are ca evenimente proeminente recitalul de vioară de la Greenfield, recitalul susţinut cu pianistul Edward Harris la teatrul Studebaker din Chicago, concertul cu Cleveland Symphony Orchestra şi ca solist alături de Philadelphia Symphony Orchestra. Însă cel mai interesant rămâne concertul alături de Cleveland Symphony Orchestra susținut la Memorial Hall, Columbus (Ohio), în care Enescu e un adevărat star în tripla ipostază de compozitor, violonist şi dirijor.

Capul de afiș al turneului din 1927 este Concertul pentru vioară de Brahms cu aceeași Philadelphia Orchestra condusă de Fritz Reiner. În anul următor, face o impresie foarte bună la San Francisco cu un recital având un program eclectic: Sonata în re major de Nardini, Sonata pentru vioară şi pian de César Franck, Introducere și Rondo Capriccioso de Saint-Saëns, La Folia de Corelli şi Zigeunerweisen de Sarasate. Turneul a continuat cu recitalurile alături de pianistul Sanford Schlüssel de la Los Angeles, San Francisco, Washington, Portland, Vancouver şi Indianapolis.

O altă compoziție pe care Enescu a dirijat-o în fața publicului american este Suita a II-a pentru orchestră op. 20 în do major, în 1926 cu Philadelphia Orchestra și în 1932 cu Chicago Symphony. Tot în 1932, face senzație  în Concertul pentru vioară și orchestră de Beethoven alături de Portland Symphony Orchestra condusă de Willem van Hoogstraten.

Despre Opera: În 1924, ați avut al doilea turneu american. S-a schimbat ceva între timp?

George Enescu: În cursul numeroaselor concerte simfonice pe care le-am dat acolo, la New York, la Philadelphia, la Washington, la Baltimore și în Canada, am putut să constat, odată mai mult, inteligența, bunăvoința și simpatia cu care americanii se inițiază în muzica noastră europeană. Ei țin la o execuție perfectă și, pentru a o căpăta, nu dau înapoi de la nici o jertfă. Evident, elementele autohtone nu lipsesc și adeseori sunt excelente.

Despre Opera: Și ce compozitori preferă?

George Enescu: De pildă, când se cântă Ceaikovski e un prilej de entuziasm, iar zilele trecute, când s-a cântat Le sacre du printemps a lui Stravinski, a fost un adevărat delir. Cum vedeți, tendințele sunt foarte eclectice. În general, americanii sunt foarte impresionați de efectele exterioare și mai ales de tot ce e nou și le ațâță curiozitatea. Maeștrii cei vechi: Beethoven, Bach, Mozart însuși, oricât de strălucit ar fi executat, îi lasă reci; pe aceștia îi stimează și nimic mai mult, pe câtă vreme sunt foarte seduși de compozitorii din școala modernă franceză ca Debussy, Ravel, Paul Dukas. Se cântă acum în Statele Unite operele lui Darius Milhaud și ale lui Erik Satie. Nici o îndrăzneală nu sperie publicul care, repet, nu cere decât să se instruiască și rezervă o primire foarte bună artiștilor străini. De altfel, în Statele Unite domnește un spirit delicios de camaraderie între toți muzicanții, oricare ar fi originea lor.

Despre Opera: Cum ați fost primit?

George Enescu: Impresiile sunt din ce în ce mai bune. Pretutindeni am fost sărbătorit în modul cel mai călduros. La Philadelphia am fost obiectul unei primiri cu totul neobișnuite, pentru că acest oraș își face o cinste din a fi primul oraș american unde am dat anul trecut primul meu concert. Am cântat acolo, ca solist, în patru concerte. La plecare, am găsit pe vapor sute de scrisori și telegrame entuziaste din partea publicului. Am fost de altfel proclamat și cetățean artistic al acestui oraș. La Cleveland am dirijat de două ori o orchestră tânără de foarte bună calitate și care cântă cu un neobișnuit entuziasm…

Dineu în onoarea lui George Enescu, New York, 17 aprilie 1925

Despre Opera: Ați dirijat și compozițiile Dvs.?

George Enescu: Nu prea mult. La Chicago am dirijat Simfonia I, iar la Detroit cele două rapsodii. Cele mai multe dintre lucrările mele fuseseră executate mai înainte de sosirea mea, sub egida altor diferiți șefi de orchestră.

Despre Opera: În 1925 ați întreprins al treilea turneu în Statele Unite. Ați cântat la Indianapolis, apoi din nou la conducerea Cleveland Orchestra, apoi cu San Francisco Symphony la Teatrul Curran, concertul pentru vioară de Brahms, după care ați dirijat propriile Dvs. compoziții. Astfel că, în 1926, aceste turnee intraseră deja în rutina Dvs. anuală. Și asta în condițiile în care, în epocă, existau violoniști și dirijori legendari. Ce părere aveți despre Jascha Heifetz sau Váša Příhoda?

George Enescu: Pe Příhoda nu am avut ocazia să-l ascult, deocamdată; Heifetz este într-adevăr extraordinar, e ca un Rolls-Royce.

Despre Opera: Despre turneul din 1928 vă amintiți?

George Enescu: Peste Ocean am întreprins un turneu de concerte de vioară, oprindu-mă la New York, Philadelphia, Boston, Indianapolis și în centrele importante de pe litoralul Pacificului, de la Los Angeles și până în Canada. În total am dat 20 de concerte. M-am bucurat să constat și de astă dată un simțitor progres în ceea ce privește răspândirea muzicii românești în America. De pildă, s-a executat la Chicago, sub conducerea dirijorului Friedrich Stock, poemul Marsyas de Castaldi și urmau să se execute, după plecarea mea – după câte am auzit – lucrări de Filip Lazăr, sub conducerea lui Koussevitzky.

În anul următor însă, la New York, am dirijat un concert de muzică românească, înscriind în program, între altele, și poemul Acteon de Alessandrescu.

Despre Opera: Știu că în aprilie 1929 Rapsodia nr. 1 a ajuns și la Operă. Au fost trei reprezentații de balet dirijate de Nikolai Sokolov la Manhattan Opera House din New York, marea rivală în acea vreme a Metropolitan Opera. Deși Rapsodia nu a fost scrisă pentru dans, ați participat activ la repetiții. Cum a fost această experiență?

George Enescu: Dacă e vorba ca Rapsodia mea să fie executată împreună cu dansurile noastre naționale, apoi acestea trebuiesc executate așa cum sunt jucate la noi, în țară. Numai așa vom arăta lumii ceea ce este al nostru specific. Și lumea te judecă întotdeauna după ceea ce îi prezinți.

Despre Opera: N-a fost obositor? Printre concerte, conferințe, dineuri…

George Enescu: Când văd că aici se face ceva pentru țara mea, eu nu știu ce e oboseala. Viața mea toată mi-am pus-o fără preget în serviciul artei; iar arta mea e pusă la dispoziția lumii întregi. Lumea însă trebuie să cunoască țara mea așa cum e. Peste tot pe unde mă duc eu nu uit că aceasta e prima mea datorie. Deci nici unul să nu vă gândiți la oboseală, atunci când poți face ceva pentru țară. Te-ai apucat de ceva? Apoi nu te conduce după proverbul care spune că „Românul e greu până se apucă de lucru, că de lăsat știe el să se lase”. Ai pornit să faci ceva serios? Țin’te de el cu aceeași câinoșenie ca și acel câine credincios care nici în ruptul capului nu părăsește postul lui de încredere.

Despre Opera: În 1929 și 1930, ați fost invitat să concertați la Universitatea Harvard. Cum a fost întâlnirea cu studenții americani?

George Enescu: Am fost invitat nu doar ca să cânt la vioară, ci și ca să țin un curs de compoziție superioară la Universitatea Harvard. Ca elevi, am avut mai mulți profesori și studenți înaintați de la Harvard. Toți erau doritori să afle ce s-a petrecut în trecut și mai ales în prezent în domeniul muzicii. Amintirile mele din Conservator, precum și legăturile mele cu cei mai de seamă muzicanți din lume, din trecut și de astăzi, constituie un izvor bogat de informație, pe care elevii mei de la Harvard l-au apreciat foarte mult. De altfel, de aceea m-au și chemat. Printre cei tineri, am găsit câteva elemente foarte promițătoare. Așa de exemplu, este profesorul Walter Piston, de origine italiană, care scrisese o bucată excelentă. În general, atât la Harvard cât și în alte centre, am observat o manifestare muzicală care promite foarte mult. Printre timp, am avut mai multe concerte prin diferite orașe din Statele Unite, inclusiv unul la Town Hall, sala din New York, alături de pianistul Sanford Schlüssel.

Despre Opera: A propos de compozitorii pe care i-ați cunoscut, ce părere aveți despre Béla Bartók?

George Enescu: Pe Kodály l-am văzut la Viena, pe Bartók la București când am cântat împreună Sonata pentru vioară și pian, în 1924. Deși unora li se pare cam aspru, Béla Bartók e un mare maestru. Estetica lui, ritmul, coloritul îl aseamănă foarte mult cu Schönberg și mai ales cu Stravinski. Cu toate acestea, nu exclude să fie constructiv. Prin adunările unui mare număr de cântece populare, Béla Bartók aduce un imens serviciu țării noastre. Dacă m-ați întreba care dintre strădaniile muzicii moderne o apreciez mai mult – pe cele din Apus, ori pe cele din Răsărit? v-aș spune că îi apreciez deopotrivă pe toți cei moderni, dacă-i simt animați de geniu și, astfel, îmi place atât Bartók, cât și Kodály.

În 1936, după un concert la Oradea, când mi-a părut nespus de rău pentru faptul că mulți dintre maghiarii localnici n-au putut procura bilete, mi-am propus să rezolv eu lucrul ăsta în primăvara viitoare. După revenirea din America voiam să vin și aici și să dau un concert împreună cu Béla Bartók. Cine știe, poate vederea amiciției noastre, a îmbrățișării noastre întru muzică nu va strica politicii.

A propos! În 1937 m-au invitat la Budapesta. Din păcate în acel sezon nu m-am putut duce. Paris, Londra, New York, acesta era cel mai urgent program. Deși Dohnányi mi-a scris personal. Și cu Bartók și cu Kodály aș fi dorit să fiu împreună… Pe urmă, ce-am auzit…? Béla Bartók a interzis difuzarea lucrărilor sale la posturile germane și italienești… Cândva a fost atât de sărbătorit la Berlin… Deci politica. Hm… Deși unde sunt ei și unde sunt copiii copiilor lor când Bartók încă mai trăiește prin ce a compus. Am ajuns din nou la Budapesta abia în 1938. Îmi doream, măcar o dată, să mă văd cu Béla Bartók și cu Kodály.

Despre Opera: Tot în Statele Unite ați făcut și primele înregistrări. Iar concertele Dvs au fost transmise și la radio. Cum ați trăit experiența să vă ascultați cântând?

George Enescu: Eram invitat la Baltimore, la o familie de cunoscuți. Când s-a apropiat ora 11 seara, amfitrionul meu m-a rugat să-i permit să asculte știrile la radio. Deschide aparatul: se aude, în surdină, o piesă muzicală.
— E încă devreme. – notează el, vrând să închidă aparatul.
— Pardon, să mai zăbovim nițel! – îl întrerup eu și încep să ascult cu atenție.
La radio se transmitea un concert pentru vioară al lui Mozart; după câteva măsuri, mi-am dat seama că aceasta nu putea fi decât interpretarea mea. Era limpede, după culoarea frazării, după caracteristicile proprii ale accentelor. Dar cum devine cazul? Eu încă nu am înregistrat un concert de Mozart pe disc. Ce straniu joc al tehnicii mai e și ăsta? Nu reușeam să pricep. Amfitrionul meu mi-a văzut nedumerirea. Când a înțeles despre ce e vorba, ieși să telefoneze la studioul emițătorului, din Skanakted. A revenit, destul de descumpănit, întrucât primise un răspuns foarte nelămurit. Mi-a promis însă că a doua zi va investiga cazul. Zis și făcut. Iată ce mi-a relatat.
— Maestre, ați dat un concert cu trei zile în urmă, la Paedy Concert House, din New York, și ați cântat concertul lui Mozart. Maestrul de lumini a fost cumpărat pentru ca să permită introducerea – frauduloasă – a unui microfon lângă reflectoarele laterale ale podiumului. Cu acest microfon, concertul se transmitea spre o fabrică de discuri, din apropiere, direct în mașina de făcut discuri. Discurile au fost gata a doua zi, astfel că studioul din Skanakted a și achiziționat de îndată unul. În felul acesta, maestre, v-ați putut reasculta interpretarea, după nici trei zile, fără a ști de înregistrare. Mai e de adăugat doar – mi-a spus omul – că discul, deși conținând o interpretare minunată, e relativ ieftin, deoarece fabrica nu a indicat pe el numele interpretului și astfel, maestre, nu puteți pretinde remunerația obișnuită. Dar dacă, maestre, doriți, putem înainta un proces pentru obținerea unei despăgubiri…
— Doamne ferește – am replicat eu. Americanii se bucură dacă pot audia ceva la radio. Lasă-i să creadă că pe mine mă pot asculta numai în direct…

Despre Opera: În 1937-38 aveați o agendă foarte încărcată. Compuneați…

George Enescu: Lucram la o lucrare de proprorții mari ce mi s-a comandat pentru o mare orchestră din New York, pentru toate instrumentele și aveam ambiția s-o termin cât mai curând posibil.

Despre Opera: Exact, e vorba de Suita nr. 3 pentru orchestră, „Săteasca“, în re major, op. 27, nr.1, pe care v-a comandat-o în 1936 New York Philharmonic și care ați dirijat-o în primă audiție în două concerte din 2 și 3 Februarie 1939.

George Enescu: Îmi plăcea America și New York-ul unde împărțeam cu Toscanini conducerea concertelor simfonice. Mă gândeam să mă întorc acolo curând, după un drum în Italia, cu condiția ca evenimentele internaționale… (se oprește mâhnit)

Despre Opera: Ați rămas în țară în timpul războiului și multă lume s-a întrebat de ce…

George Enescu: Fără să blamez pe nimeni din cei care au plecat din Europa, și mulți nu puteau rămâne din cauza situațiilor pline de cruzime create de acest război, părerea mea este că în timp de furtună trebuie să fii acolo unde te-ai născut. Aș fi socotit drept o dezerțiune plecarea din țară. Mă simt foarte legat de solul țării mele cu toate că reveneam rar în patrie.

Despre Opera: În 1946 ați fost în turneu, de data aceasta la Moscova, de unde au rămas și câteva înregistrări foarte bune. Era prima dată când vizitați Rusia?

George Enescu: Am vizitat Rusia de trei ori înainte de Primul Război Mondial. Ultima oară, în Februarie 1917, am asistat la Petrograd la desfășurarea Marii Revoluții. În timp ce făceam muzică la Mariinski, se auzeau împușcături, lumea era plină de agitație și am asistat la scena arestării prim-ministrului țarist Stürmer.

Despre Opera: Și ultimul turneu american, tot în 1946…

George Enescu: Da, mai întâi la Paris, iar de acolo în America. Eram îngrijorat de greutățile prin care trecea țara noastră după un război pustiitor și doi ani de secetă. Speram să am ocazia să le spun americanilor prin ce greutăți trecea țara mea… (face un semn să ne oprim)

Galerie: Articole din presa americană despre turneele lui George Enescu

Bibliografie

  • Laura Manolache: George Enescu –  Interviuri, Editura muzicală, București, 2005, ediția a II a
  • Website-ul Muzeului Național George Enescu, Documente din arhiva muzeului.

7 comentarii la “Interviu cu George Enescu: „În America nu există decât o singură religie: munca; o singură rasă: artistul; o singură naționalitate: omul cinstit; un singur drept: capacitatea și talentul.”

  1. Vlad Văidean
    octombrie 13, 2021

    Excepțional și revelator colaj! Felicitări! O singură corectură ar fi de făcut: Mahler a dirijat, pe 3 ianuarie 1911, la New York, în primă audiție americană, Suita pentru orchestră nr. 1 (iar nu Rapsodia română nr. 1). Mulțumiri!

    Apreciază

  2. Cristian Kleps
    octombrie 13, 2021

    Acest articol ar trebui trimis spre stiinta d-nei Angela Gheorghiu, care se pare ca nu a dispus de aceste date cand a lansat acuzatii nefondata la adresa D-lui George Enescu.

    Apreciază

  3. Chiorean Marius
    octombrie 13, 2021

    Impresionant articol !!

    Apreciază

  4. Onose Maria
    octombrie 13, 2021

    Am citit ceva deosebit de interesant despre marele nostru muzician și patriot George Enescu.Am suferit când marea noastră soprana Angela Gheorghiu a declarat zilele trecute la un mare post comercial TV, ca George Enescu nu era cunoscut în America..Oare chiar nu știa sau a făcut o din răutate. În același mod denigrat a făcut referire și la Maria Tănase,valoare incontestabila a sufletului romanesc.Daca aveți ocazia anunțați o pe ilustra soprana ca e nevoie sa se mai documenteze

    Apreciază

  5. Ileana Carmen Moldovan
    octombrie 15, 2021

    Minunat ! Felicitari !

    Apreciază

  6. Cornelia Moldvai
    octombrie 16, 2021

    Exceptional.. Multumesc.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

informatie

Această înregistrare a fost postată la octombrie 12, 2021 de în George Enescu, Interviu, Muzica, Nou și interesant şi etichetată , , .

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 2.494 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Twitter

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

%d blogeri au apreciat: