La serva padrona revine pe 28 decembrie, de la ora 19:00, în sala Majestic a Teatrului Odeon. Biletele, cu prețuri începând de la 30 de lei, se pot procura online de aici: BILETE.

Marele regizor Andrei Șerban a văzut premiera de la Sala Dalles și, din postura inedită de critic, mi-a trimis impresiile sale despre spectacol:

Mini-cronica unui diletant

Al P (nu Pacino) ci alt P…, după evenimentul de la Dalles, ar trebui convins să evadeze din IT și să deschidă primul teatru independent de operă din Balcani! Omul are multiple talente: dramaturg, producer, fundraiser, critic acerb, iar ca regizor e PUREBRED self-made și n-are nevoie să invite pe nimeni să-l ajute, nici pe de-alde ăia răsfățați, ca Șerban sau Purcărete…

Fără buget, cu o masă oarecare și computere, celebrând banalul cotidian (la modă azi) cât și realitatea virtuală, mai exact jocul virtual subtil în serviciul intrigii libretului — toate manipulările au convins. Da, câtă fantezie contemporană plină de surprize: actualitatea Ucrainei, pandemia, chiar și vaccinul… s-au furișat și ele în narațiune, susținând-o inteligent și curajos. Exact aceste teme la zi, care i-ar speria pe temuții noștri critici muzicali, au fost acceptate convingător de un public entuziast.

Partea muzicală — încântătoare, orchestra redusă la 4 buni muzicieni a amintit de Carmen-ul lui Brook și cântăreții (în special baritonul mult aplaudat) promit un viitor vajnic.

Adevărat că trebuie să fim mai îngăduitori cu atâția debutanți ce au invadat sala Dalles: de la muzicieni, la cântăreți, la scenograf și până la controversatul critic devenit regizor. În special că acesta nu pare a fi apreciat în breasla operatică drept un bun creștin, când, în loc să dea curaj, scrie trecând cu tăvălugul peste artiști și oameni. Dar brutalitatea sa proverbială nu s-a remarcat din fericire în această seară grațioasă. Dimpotrivă, o suplă candoare, amestecată, cum era de așteptat, cu un suav amatorism în ce privește actoria. Sărmanul Uberto se mișca atât de stângaci și țeapăn, încât îți era milă de el și devenea simpatic tocmai prin lipsa acută de coordonare între voce și trup. Serpina emana un fel de compasiune și ea, știind că e o sărmană refugiată. Convingea cu firea ei dulce, mămoasă chiar, dar îi lipsea din păcate calitatea de șerpoaică perversă care știe să-ți intre sub piele, atât de necesară personajului.

Sala însa a ovaționat și ce bine că era, aparent doar, plină de prieteni, fără spionii ONB, care sigur ar fi fluierat și aruncat cu pietre în regizor, din motive de răzbunare, cu totul străine de candoarea naivă a acestei seri, unde profesionalismul muzical și amatorismul actoricesc s-au completat agreabil și cu speranțe de continuare în viitor.

Andrei Șerban