În lipsa unei idei mai bune, lumea operatică comemorează anul acesta 100 de ani de la moartea lui Giacomo Puccini.  Mie mi se par puțin cam prea morbide comemorările pentru a le sărbători fastuos, chiar dacă bicentenarul Mozart din 1991 mă contrazice. Dar există și pretextul că moartea lui Puccini coincide cu nașterea operei Turandot. Teatro San Carlo di Napoli a furat startul, programând în decembrie 2023 o premieră de producție pentru această ultimă capodoperă, urmat în ianuarie de Wiener Staatsoper, de asemenea cu o nouă punere în scenă.

Evident, și teatrele de operă din România vor recicla vechile montări de repertoriu, programând tripleta de aur: La bohème, Tosca, Turandot. Poate și Madama Butterfly. Mai puțin Il trittico sau La fanciulla del West și în nici un caz La rondine sau (mai ales) Manon Lescaut. De Le Villi sau Edgar nici nu poate fi vorba.

Turandot – ce are de oferit scena națională?

Însă 2024 este și un an electoral, iar politicienii vor fi foarte ocupați cu asta. Este puțin probabil să finanțeze noi producții pentru operele lui Puccini, pentru că nu ajută cu nimic în alegeri: nu sunt  patriotice, și nici potrivite pentru a ține un discurs înainte de începerea spectacolului. Drept urmare, în seria multelor promisiuni și planuri declarate ale ONB, festivalul de operă din vară va fi centrat pe operele marelui compozitor italian. Să vedem ce are de oferit România la acest capitol?

După retragerea lui Ludovic Spiess, care cântase rolul lui Calaf chiar la Teatro alla Scala, Turandot a dispărut complet din repertoriul ONB. Nici o producție după 1989, până în 2020 (!), cu excepția unor spectacole concert, în formă de oratoriu, în 2010. Iar în ultimii patru ani operează o producție de o urâțenie fascinantă, bricolată de Mario de Carlo, care semnează un kitsch similar și pentru Opera din Timișoara (cronica premierei, aici: Turandot la Opera Națională: Splenderà? No. Vincerò? No.). Nici Clujul, nici Constanța nu stau mai bine, cu puneri în scenă paupere semnate de Rareș Trifan și Alice Barb, în vreme ce Opera Iași și Opera Maghiară din Cluj încă visează la o montare pentru Turandot. Teatrele de operă finanțate local, din Craiova și Galați, au producții în repertoriu, dar nu și Brașovul.

Oferta vizuală e destul de săracă. Cea muzicală nu stă mai bine, cu atât mai mult cu cât Turandot are nevoie de un tenor spinto greu de găsit pentru rolul lui Calaf (de la care toată lumea așteaptă Nessun dorma la fel de bine cântat precum o făcea Pavarotti) și de o soprană dramatică foarte bună pentru rolul titular, la fel de rarisimă în peisajul vocilor feminine românești.

E o ocazie bună de a revizita înregistrările. Nu de alta, dar veți avea niște repere după care să judecați calitatea unui spectacol văzut pe viu, la Operă.

Recomandări audio

Altădată, pe vremea LP-urilor, albumele de operă înregistrate în studio erau adevărate artefacte culturale, colecționate și întreținute cu multă dragoste de melomani. Odată cu evoluția tehnologiei, în secolul XXI locul acestor albume a fost ocupat de spectacole filmate și publicate pe DVD, apoi pe Blu-Ray, iar, mai recent, online, prin intermediul unui număr tot mai mare de servicii de streaming. Așa că mă voi limita doar la două recomandări audio, doar pentru a vă deschide apetitul, cu speranța că aceste două alegeri vor stârni curiozitatea pentru a explora mai departe discografia  lui Turandot (cca 20 de albume live și studio disponibile pe Apple Music sau Spotify). De ce tocmai două și nu trei sau una singură? Criteriile sunt destul de simple: discurile de studio au, evident, cea mai bună calitate tehnică și e inevitabilă selectarea unui asemenea disc. Pe de altă parte, de multe ori se întâmplă ca înregistrarea unui spectacol să fie mai antrenantă și mai plină de adrenalină decât orice produs de studio, chiar dacă, uneori, calitatea tehnică a înregistrării suferă din cauza zgomotelor publicului sau a celor de pe scenă. Dar, vorba lui Tonio din prologul lui Pagliacci: Andiam. Incominciate!

❁ *** Joan Sutherland (Turandot), Luciano Pavarotti (Calaf), Montserrat Caballé (Liù), Nicolai Ghiaurov (Timur), London Philharmonic Orchestra, John Alldis Choir, Zubin Mehta, Decca – CD/streaming. Studio, stereo, 1972. 🎧

Zubin Mehta produce o adevărată revelație orchestrală, restituind integral complexitatea simfonică a orchestrației lui Puccini. Acest Turandot este un produs de studio pur, un artefact cultural de mare valoare. Nici Sutherland și nici Pavarotti nu cântaseră vreodată opera pe scenă și distribuirea lor este cu atât mai surprinzătoare cu cât nici rolurile nu se potriveau cu repertoriile lor, cantonate în belcanto la începutul anilor ’70.

Sutherland adaugă o dimensiune umană prințesei Turandot, nemaiîntâlnită până atunci, și survolează dificultățile partiturii cu mare aplomb. La rândul său, Pavarotti livrează cu insolență muzica lui Calaf. E un erou, dar cu o latură naivă, atașantă. Prin această înregistrare, Nessun dorma a devenit un șlagăr cunoscut bine și în afara operei, un succes amplificat de primul concert din seria Cei trei tenori, cu ocazia Campionatului Mondial de Fotbal, Italia ’90. Caballé și Ghiaurov sunt un lux, ambii somptuoși vocal. Decca merge însă și mai departe, distribuindu-l pe Peter Pears în rolul lui Altoum sau pe Tom Krause în cel al lui Ping. E un disc esențial, chiar dacă obișnuiții rolurilor principale erau alți artiști.

*** Birgit Nilsson (Turandot), Franco Corelli (Calaf), Galina Vișnevskaia (Liù), Nicola Zaccaria (Timur), Orchestra și corul Teatro alla Scala, Gianandrea Gavazzeni. Opera d’Oro – CD/streaming. Live, 1964. 🏛

Cuplul Nilsson-Corelli a făcut epocă în Turandot în deceniul șase al secolului trecut și există numeroase înregistrări ale dezlănțuirilor vocale de care erau capabili. Am preferat un document istoric, mărturie a unei deschideri de stagiune de la Scala, în locul integralei de studio a celor doi, de altfel foarte reușită și ea. Motivul este atmosfera electrizantă a spectacolului, care conectează iremediabil ascultătorul la tensiunea și emoția evenimentului.

Gavazzeni pune pe primul plan vocile, refuzând să exploreze simfonismul partiturii, ceea ce este decepționant pentru zilele noastre, dar constituia norma de interpretare a vremii. Birgit Nilsson domină cu ușurință rolul care i-a adus cea mai mare faimă în afara repertoriului wagnerian, în care excela. E o prințesă, într-adevăr, de gheață, cu sonorități care taie ca un laser prin zidul orchestrei și al corului, lipsită de umanitate. În vocea lui Corelli se simte tensiunea momentului, e un Calaf viril și scânteietor, ceea nu-l împiedică pe tenorul italian să livreze poate cea mai frumoasă Nessun dorma din toată discografia, cu care împinge publicul spre delir, la un pas să oprească muzica cu totul prin ovații și aplauze. Neașteptată în rol, Vișnevskaia plusează dramatic, cu costul unui portret mai puțin reușit al lui Liù.

Dar Turandot este o operă care merită explorată în profunzimile discografiei, grație serviciilor de streaming, pentru încă o duzină de înregistrări live cu Franco Corelli, dar pe care-l putem compara cu liricul Jussi Björling sau cu eroicul Mario del Monaco (alături de o Inge Borkh superbă) și, desigur, Domingo și Carreras sau Martinucci. Birgit Nilsson a predat ștafeta rolului sopranei maghiare Eva Marton, care domină deceniul nouă, în timp ce Liù devine un vehicul al sopranelor lirice din toate epocile.

Videografie

Și Nilsson și Corelli (chiar în două rânduri) au fost filmați cântând în Turandot. E precambrianul înregistrărilor video, în anii ’50, cu decoruri de carton și playback ce provoca desincronizări atroce între imagine și muzică. Imposibil de recomandat ceva, întrucât imaginea nu aduce nimic nou față de o înregistrare audio, experiența vizionării e frustrantă.

❁ *** 🎭 * 🎼 Lise Lindstrom (Turandot), Marco Berti (Calaf), Eri Nakamura (Liù), Raymond Aceto (Timur), Royal Opera House, Henrik Nánási (dirijor), Andrei Șerban (regia), 2013. Opus Arte – DVD/Blu-Ray. HD.

La fel cum o direcție muzicală competentă iluminează partitura lui Turandot și demonstrează că nu e doar o operă italiană cu părți vocale destinate unor voci mari, și regia poate arăta că același Turandot nu e doar un basm oriental peste care s-a turnat commedia dell’arte. Poate că acesta este și motivul pentru care producția lui Andrei Șerban pentru Royal Opera House rezistă de patru decenii la Londra, cu același succes ca la premiera din 1984.

Șerban se debarasează de potențialul actoricesc al corului, pe care-l plasează în vârful unei arene circulare din lemn, micșorând spațiul de joc și aducând în el o figurație mult mai dinamică. Jocul de lumini și umbre este fascinant și poetic, iar opera devine brusc teatru. Sau, cel puțin, ridică teatrul la egalitate cu muzica, implicând aici și ingrediente orientale: Kabuki și Nō, prin măști purtate de personaje și ritualizarea corului. Montarea lui Șerban este răspunsul direct și concret al Covent Garden-ului la producția calofilă a lui Zeffirelli de la Scala, pe cale să traverseze oceanul pentru a cuceri America.

Iată de ce acest spectacol trebuie văzut prin intermediul unei înregistrări video de înaltă definiție, chiar dacă muzica nu e neapărat de cea mai bună calitate. Henrik Nánási conduce sigur ostilitățile, servind nu doar soliștii, ci și ritmul mișcărilor de pe scenă. Marea slăbiciune a spectacolului este Marco Berti, actor imobil și inexpresiv, pe care nu-l salvează nici vocea neatrăgătoare, în ciuda frazării corecte. Eri Nakamura e mult mai implicată teatral și cântă cu convingere. Lise Lindstrom era, alături de Iréne Theorin (cu care a și împărțit distribuțiile în seria de spectacole ale reluării din 2013), una dintre cele mai aclamate soprane în rolul titular, pe care-l livrează cu maximă competență. Spectacolul din 1986, cu Gwyneth Jones la final de carieră și Franco Bonisolli în formă maximă, e mai bun decât acesta, însă transmisiunea tv a BBC nu a fost distribuită comercial niciodată (dar poate fi găsit pe YouTube).

*** 🎭 * 🎼 Rebeka Lokar (Turandot), Jorge de León (Calaf), Erika Grimaldi (Liù), In-Sung Sim (Timur), Teatro Reggio Torino, Gianandrea Noseda (dirijor), Stefano Poda (regia), 2018. C Major Entertainment – DVD/Blu Ray. HD.

La Torino, Gianandrea Noseda refuză orice final pentru Turandot și spectacolul se încheie acolo unde Puccini a scris ultima notă, cu procesiunea ce urmează morții lui Liù, așa cum făcuse și Toscanini la premiera absolută. O oportunitate pentru regizorul Stefano Poda (recent ajuns în atenția spectactorilor din România  prin  Œdipe la ONB), care plonjează producția într-un studiu psihologic.

Nu mai există nimic din scenografia orientală, toată acțiunea se petrece pe o scenă albă, populată de coregrafie, care ar putea sugera mintea lui Calaf, pentru care Turandot este doar o iluzie. Un vis? O terapie de cuplu pentru a salva relația dintre Liù și Calaf? Important este că punerea în scenă provoacă permanent. Rebeka Lokar și Jorge de León se străduiesc, dar rămân puțin în urma așteptărilor, câștigătoare fiind Erika Grimaldi cu o Liù lirică și sensibilă ca la carte.

*** 🎭 ** 🎼 Eva Marton (Turandot), Michael Sylvester (Calaf), Lucia Mazzaria (Liù), Kevin Langan (Timur), San Francisco Opera, Donald Runnicles (dirijor), Peter McClintock (regia), 1994. Arthaus – DVD. SD.

Peter McClintock tratează opera ca pe un basm și o face foarte bine, cu decoruri sugerate, colorate, respectând geometrii care implică în egală măsură arta modernă și feeria unui spectacol pentru copii.

Eva Marton stăpânește autoritar rolul, monolitică și impunătoare, iar Michael Sylvester are un legato care i-ar face invidioși și pe tenorii epocii mult mai bine cotați decât el, estompând astfel cu vocea relativa inadecvare actoricească. Restul rolurilor sunt distribuite competent membrilor ansamblului Operei din San Francisco și, împreună cu direcția musculoasă a lui Runnicles, avem de-a face cu un spectacol foarte reușit din toate punctele de vedere.

** 🎭 * 🎼 Christine Goerke (Turandot), Iusif Eivazov (Calaf), Eleonora Burrato (Liù), James Morris (Timur), Metropolitan Opera, Yannick Nézet-Séguin (dirijor), Franco Zeffirelli (regia), 2019. Streaming pe Met on Demand. HD.

** 🎭 * 🎼 Liudmila Monastyrska (Turandot), Yonghoon Lee (Calaf), Ermonela Jaho (Liù), Ferruccio Furlanetto (Timur), Metropolitan Opera, Marco Armiliato (dirijor), Franco Zeffirelli (regia), 2022. Streaming pe Met on Demand. HD.

** 🎭 * 🎼 Maria Guleghina (Turandot), Marcello Giordani (Calaf), Marina Poplavskaia (Liù), Samuel Ramey (Timur), Metropolitan Opera, Andris Nelsons (dirijor), Franco Zeffirelli (regia), 2009. Streaming pe Met on Demand. HD ready.

** 🎭 * 🎼 Eva Marton (Turandot), Plácido Domingo (Calaf), Leona Mitchell (Liù), Paul Plishka (Timur), Metropolitan Opera, James Levine (dirijor), Franco Zeffirelli (regia), 2019. Streaming pe Met on Demand.

Franco Zeffirelli face din basm o superproducție cinematografică, cu decoruri și costume încărcate de ornamente detaliate până la miniatură. O descriere ar fi inutilă, această punere în scenă trebuie văzută într-o filmare de cea mai bună calitate, așa se și explică de ce prima recomandare nu este cea a premierei din 1987 de la Metropolitan (cu Marton și Domingo), ci o reluare în format HD.

Conceptul lui Zeffirelli a debutat mai întâi la Teatro alla Scala, în 1983, cucerind inimile spectatorilor la Verona și New York, unde se aplaudă furtunos și acum, la peste trei decenii de la premieră, transformarea decorului în palatul imperial din Beijing. E o producție care divizează: marele public o adoră, criticii o consideră la limita kitschului. Există cel puțin șapte înregistrări ale acestui spectacol, dintre care patru numai la Metropolitan, așa că am ales una dintre cele mai recente, pentru a sublinia determinarea lui Eivazov, un tenor mult criticat și cu o voce, ce-i drept, cam mică pentru această scenă, dar ale cărui convingere și dedicare în rol nu pot fi ignorate. Christine Goerke cântă solid și confirmă așteptarea ei în acest rol la Met, iar Burrato e onestă. Nézet-Séguin încearcă să se ridice la nivelul lui James Levine, predecesorul său ca director muzical al celei mai mari companii de operă americane, dar tot ce reușește este o lectură fluentă și atât.

** 🎭 *** 🎼 Eva Marton (Turandot), José Carreras (Calaf), Katia Ricciarelli (Liù), John-Paul Bogart (Timur), Wiener Staatsoper, Lorin Maazel (dirijor), Harold Prince (regia), 1981. Arthaus – DVD/Blu-Ray. SD.

Harold Prince reduce la esență cadrul poveștii, o simplă scară așezată în mijlocul scenei, în jurul căreia sunt aduse piese de recuzită. E suficient, mai ales dacă platoul vocal are anvergură.

Lorin Maazel propune o lectură lentă, narativă teatral și analitică muzicologic, și iată o viziune alternativă la cea a lui Mehta. Eva Marton e surprinsă în cel mai bun moment al carierei în rolul lui Turandot, o prințesă de gheață care se topește în fața unui Carreras torid și frumos ca un zeu. Ricciarelli e luxuriantă și vulnerabilă. Cel mai echilibrat spectacol, alături de cel de la San Francisco.

** 🎭 * 🎼 Gabriele Schnaut (Turandot), Johan Botha (Calaf), Cristina Gallardo-Domâs (Liù), Paata Burchuladze (Timur), Festivalul de la Salzburg, Valeri Gergiev (dirijor), David Pountney (regia), 2002. TDK – DVD. SD.

La Salzburg, David Pountney scufundă universul libretului într-un coșmar, dominat de mașinării și sclavi robotizați, prin care imperiul lui Turandot este redus la un soi de fabrică infernală, desprinsă parcă din filmul Timpuri noi al lui Chaplin.

Gergiev conduce fără subtilitate, însă marele merit al proiectului muzical este alegerea noului final al operei, compus de Luciano Berio cu un an înainte. Spre deosebire de Franco Alfano, care nu se îndepărtează nici o clipă de stilul lui Puccini, construind concluzia prin variațiuni pe teme din restul operei, Berio decolează în stil modern și închide povestea într-o liniște crepusculară. Păcat că Gabriele Schnaut nu face față rolului prințesei și îl masacrează sistematic, iar Johan Botha e strivit de cerințele lui Calaf. Gallardo-Domâs e o Liù competentă și doar Paata Burchuladze iese în evidență cu o voce imensă pentru rolul destul de redus al lui Timur, ceea ce, să recunoaștem, e prea puțin.

** 🎭 * 🎼 Mlada Hudolei (Turandot), Riccardo Massi (Calaf), Guanqun Yu (Liù), Michael Ryssov (Timur), Festivalul de la Bregenz, Paolo Carignani (dirijor), Marco Arturo Marelli (regia), 2015. Unitel – DVD/Blu-Ray. HD.

Festivalul de la Bregenz profită de oportunitățile pe care le oferă spațiul de joc neconvențional al lacului Constanze și regizorul Marco Arturo Marelli explorează multiplele dimensiuni ale operei. La baza unei scenografii centrate pe Marele Zid, scena retractabilă dezvăluie o armată de teracotă. Însă clișeul turistic nu rămâne idilic, căci figurația e formată din proletari cenușii ai revoluției culturale. Spectacolul începe înainte de anunțul mandarinului, cu un Riccardo Massi în chip de Puccini, așezat lângă o pianină, inspirat de o temă a unei cutii muzicale. Calaf e chiar Puccini și Nessun dorma ajunge să fie cântată de pe un pat de spital. Carignani conduce expert o distribuție solidă, dar fără momente muzicale memorabile.

* 🎭 * 🎼 Giovanna Casolla (Turandot), Serghei Larin (Calaf), Barbara Frittolli (Liù), Carlo Colombara (Timur), Orașul Interzis din Beijing, Maggio Musicale Fiorentino, Zubin Mehta (dirijor), Zhang Yimou (regia), 1998. RCA – DVD/Blu-Ray. SD.

În fine, trebuia să se materializeze și ideea unui Turandot plasat în cadrul istoric real al Orașului Interzis din Beijing, reședința imperială, chiar dacă fixează acțiunea în afara „timpurilor imemoriale” din libret. Regizorul de cinema multipremiat Zhang Yimou și dirijorul Zubin Mehta la conducerea lui Maggio Musicale Fiorentino ar fi trebuit să garanteze un mare succes, însă rezultatul e static până la paralizie, în ciuda eforturilor lui Larin și Casolla de a produce flăcări în confruntarea lor. Un DVD care merită împrumutat, mai degrabă decât achiziționat.

Simboluri și abrevieri

Valoarea artistică a înregistrărilor este măsurată de o ierarhie de la una la trei steluțe, iar cele excepționale de o rozetă, după cum urmează:

* bună

** foarte bună

*** excelentă 

❁ excepțională, indispensabilă

🏛 document de importanță istorică

🎧 înregistrare audio de foarte bună calitate tehnică

🎭 regia

🎼 muzica

SD – definiție standard 

HD – înaltă definiție