În China medievală din timpul dinastiei Tang, s-a construit unul dintre cele mai sofisticate sisteme de selecție a elitelor din lumea premodernă: funcționarii statului erau aleși prin examene extrem de riguroase, bazate pe cunoașterea confucianismului, pe virtuozitate literară și pe conformitate morală, ceea ce a creat aparența unei meritocrații exemplare. În practică însă, aceste concursuri favorizau o elită clientelară. Deși China dispunea de cea mai mare flotă a lumii la începutul secolului al XV-lea,  deciziile birocratice au dus la desființarea ei, iar statul s-a trezit incapabil să câștige vreo bătălie navală. Este povestea unui sistem care a selectat impecabil pe „cei mai buni” după criterii interne, dar a eșuat atunci când realitatea a cerut competențe diferite de cele testate la concurs.

La Teatrul Național București au fost șase candidați la concursul anulat din  2022. În 2025, au rămas doar trei, picați toți încă de „la scris”. Data viitoare va candida ori doar „Cel Ales”, ori nu se va mai înscrie chiar nimeni. Ultimul concurs reușit la TNB se pierde în negura vremurilor: 2005, acum două decenii, câștigat de Ion Caramitru.

La Opera Iași, procesul e accelerat: două anulări în jumătate de an. Ultima competiție reușită a fost cu 15 ani în urmă, în 2011. Dar acum s-a ajuns la proba interviu (care este publică), de unde avem măcar un sfert de imagine clară, pentru că am fost prezent și pot relata ce am văzut și am auzit. 

Vă recomand tuturor să asistați la aceste probe interviu dacă vă pasă de soarta unei instituții de cultură. Mergeți și scrieți cum vi s-a părut, la fel cum scrieți despre piesa de teatru sau la opera la care ați fost aseară. E tot un fel de spectacol, uneori frizând geniul unor Caragiale, Ionesco, sau Gogol.

Las aici impresiile mele:

Într-o Joi, 27 Noiembrie 2025, la Ministerul Culturii, etaj 3, camera 317
Ministerul Culturii: Concurs de management la Opera Națională Română Iași
Vodevil paprika în trei acte pe un libret de András Demeter
Regia de culise: András Demeter
Distribuție:
Candidații: Morel Ștefan Negru (ONRI 1), Andrei Fermeșanu (ONRI 3), Alexandru Petrescu (ONRI 5)
Komisia: Attila Balázs (Teatrul Maghiar Timișoara), Mihai Cosma (Conservatorul București), Ovidiu Andriș (Filarmonica Timișoara), Cristina Uruc (Artexim), Alexandru Boureanu (Teatrul Național Craiova), Antoniu Zamfir (Opera Craiova)
Alegători, cetățeni, public.

Am ajuns cu câteva minute întârziere, când prezentarea primului candidat părea să fi atins un punct culminant. 

Morel Negru a lăsat impresia unui răzeș gospodar, socotind pe degete cum va aduce staruri din America să cânte la Palas Mall, pe care, fatalmente dar profitabil, nu le va putea caza decât la un hotel de 4 stele pentru că Iașiul nu dispune de unul mai luxos de-atât. În rest, transmisiuni tv live în prime time ale spectacolelor Operei și multe alte bucurii organizaționale (schimbare de logo, video mapping pe clădirea Teatrului Național Iași etc. etc.).

Alexandru Petrescu a propus experimente pe tineri, mai concret operă cu păpuși, iar pentru ceilalți, multă operetă. Planurile lui includeau și digitalizare prin adopția Excel-ului în instituție. A mărturisit că el însuși folosește acest modern instrument de calcul, inclusiv în proiectul depus. Le coup de théâtre a fost proiecția unor venituri proprii mai mici decât cele actuale. Progres, dar să nu ne avântăm prea mult.

Andrei Fermeșanu a avut singura prezentare Power Point, structurată în jurul unei reale viziuni instituționale. A abordat elefantul din cameră: construcția unui sediu nou pentru Opera Iași.  Strategia culturală construia, în trei ani, o  instituție mai puternică și mai rezilientă, pregătită pentru viitor, fie el optimist, fie de criză.

Comisia a pus întrebări predominant birocratice și uneori pe lângă subiect, ajungând chiar ca membrii ei să se contrazică (dacă YouTube poate transmite live sau doar înregistrări). A fost evidentă ignorarea cu încrâncenare a oricărei tentative de  viziune a candidaților, de orice fel, fie instituțională, fie artistică, fie ambele. Motivele sunt lesne de înțeles: nici unul dintre membrii comisiei nu are și n-a avut vreodată vreuna (veți vedea mai jos de ce).

Care e diferența dintre decizie și dispoziție? — a fost leit motivul dlui Alexandru Boureanu. Care sunt documentele formale care guvernează instituția? — a fost cel al lui Antoniu Zamfir. Cum e cu marketingul? — a fost refrenul Cristinei Uruc, mergând până la a-i cere lui Morel Negru să descrie în amănunt manualul de identitate vizuală aferent schimbării logo-ului instituției, cu culori cu tot (și costuri). Mihai Cosma a văzut în candidați niște studenți la examenul de muzicologie, buni de tratat cu condescendență (în sensul rău al cuvântului). Nu-mi mai aduc aminte nici o întrebare pusă de Attila Balázs și Ovidiu Andriș, care au jucat roluri de comprimario în acest spectacol.  

Atitudinea comisiei a fost prietenoasă cu Alexandru Petrescu, căruia i s-au pus mai multe întrebări ajutătoare pentru a obține răspunsul corect la chinuitoarea dilemă «decizie versus dispoziție», neutru-superioară față de Morel Negru și de-a dreptul ostilă lui Andrei Fermeșanu.

Morel Negru și Andrei Fermeșanu au scos în evidență lipsa nivelului intermediar de management (directori adjunct în mod special), pe care predecesorul intendant,  dna Beatrice Rancea, îl eliminase în cei zece ani de conducere autocrată a instituției. Toți membrii comisiei au respins „cu fermitate”  ideea înființării unui post de director adjunct. Asta nu era deloc decizia lor, ci a ministerului, în negocierile ulterioare cu un eventual câștigător.

Proiecția bugetară a lui Andrei Fermeșanu viza venituri de 9,9 milioane de lei în ultimul an de mandat și atingerea mediei europene de eficiență (ponderea veniturilor proprii în bugetul total), de cca 20%.

Aici s-a rupt filmul. Absolut toată comisia a sărit în sus că așa ceva nu se poate, trecând chiar la amenințări. Boureanu: Ai grijă, că astea se pun în contract și dacă nu le îndeplinești vei fi picat la evaluare!  Apoi a trecut la socoteli pe colțul mesei, prin care să-i demonstreze că nu se poate. Toți membrii comisiei păreau enervați de acel 20%, mitraliind întrebări, relaxându-se abia când reușeau să-l încurce. Ce vrea să însemne «reziliență»?? a sunat disperat una dintre ultimele întrebări ale lui Boureanu.

Fermeșanu, în ciuda emoțiilor și a presiunii, a răspuns că în 2022 Opera Iași avea venituri proprii puțin peste 2 milioane de lei, iar acum are 5,6 milioane, de ce ar fi imposibil? Ori va reuși, ori va muri încercând.

Adaug și eu: cum să nu fie realizabil acest obiectiv când asta este regula și nu excepția în vasta majoritate a teatrelor de operă similare din Europa de Vest? Nu vorbim de Teatro alla Scala sau de Covent Garden, ci de Opere regionale.

În final, toți candidații au fost picați și trimiși acasă cu buza umflată. Dar în cazul actualului interimar (Fermeșanu), discrepanța dintre nota acordată proiectului (8,11) și cea a interviului (5,68) contrazice toate principiile unei evaluări. Cu atât mai mult cu cât, repet, a fost singura prezentare ilustrată vizual, a fost singura viziune integrată artistic și instituțional și singura proiecție financiară care viza alinierea la cele mai bune practici internaționale.

Cifrele nu doar că nu mint, dar explică multe

Am amintit un indicator de performanță: eficiența cheltuirii banului public. El se calculează ca pondere a veniturilor proprii în bugetul total. Veniturile proprii includ vânzările de bilete (box office), veniturile comerciale (parteneriate culturale, închirieri etc.) și sponsorizările private.

Mai întâi, o imagine care face cât toate cuvintele de până acum:

Să punem față în față candidatul ieșean cu scepticii membri ai comisiei de evaluare, prin acest filtru. Am adăugat, ca referință, eficiența Festivalului Enescu la ediția din anul 2021.

Andrei Fermeșanu – Opera Iași
Venituri proprii: 5.588.000 lei
Eficiență: 13,54%
Box office: 4.300.000 lei (10,42%)

Contextul concursului surprinde Opera Iași la al doilea an de la depășirea unei  borne istorice a performanței financiare: venituri proprii de aproape 6 milioane de lei, și o eficiență de 14% ca pondere a veniturilor proprii în bugetul total din anul 2025, superior Operelor din Nice (13%), Marseille (13%) sau Palermo (12%) și chiar peste Komische Oper Berlin (tot 12%).

1. Cristina Uruc – Festivalul Enescu
Venituri proprii: 10.050.147 lei
Eficiență: 12,14%
Box office: 10.049.147 lei (11,9%)

Pe lângă faptul că eficiența Artexim (12%) e sub cea a Operei Iași (14%), mai e și în regres (la jumătate față de 2021).  

Mai adăugăm și un grad de ocupare a locurilor de doar 50% la ediția din 2023 și de 64% în 2025 și aveți suficiente motive pentru care doamnei Uruc i se pare că marketingul este domeniul la care se pricepe cel mai bine. Pentru că managementul cultural sigur nu este. Rezultatele vorbesc de la sine. În acest moment, deși vinde cel mai bun produs artistic, unul de nivel mondial, Cristina Uruc e surclasată de istoria propriei ei instituții (25%), de Filarmonica George Enescu (21% – meritul fiind tot al dlui Mihai Constantinescu), de Opera Națională București (peste 15%) și a ajuns chiar și sub Opera Națională Română Iași (14%) condusă de un interimar.

2. Alexandru Boureanu – Teatrul Național Craiova
Venituri proprii: 2.572.986 lei
Eficiență: 7,82%
Box office: 1.093.000 lei (3,32%)

La capitolul box-office, Teatrul Național Craiova abia depășește un milion de lei în 2024. În primăvară, proiecția bugetară a ministerului culturii pe anul 2025 propunea placid o creștere de 5% a veniturilor proprii (de la 2,5 la 2,7 milioane lei). Opera Iași vinde bilete de 4.300.000 lei anul acesta, adică de vreo patru ori mai mult. Nu are decât o singură sală cu 700 de locuri și o stagiune de doar 20 de săptămâni (pentru că partajează scena cu Teatrul Național Iași). Teatrul din Craiova are o stagiune de 40 de săptămâni și dispune permanent de două săli de spectacole care însumează 900 de locuri.

Nu încape îndoială asupra calității produsului artistic al oltenilor, meritul fiind al directorului artistic Vlad Drăgulescu. Dar dl Boureanu nu reușește să maximizeze acest potențial. Pentru comparație, TNB face anual vreo 15 milioane de lei cu o eficiență de cca 20% (triplu), un standard obținut în condiții de interimat.

3. Ovidiu Andriș – Filarmonica Timișoara
Venituri proprii: 1.373.129 lei
Eficiență: 3,40%
Box office: 851.263 lei (2,10%)

În primul rând, Ovidiu Andriș e netransparent, ultimul raport de activitate de pe site datează din 2021. Am găsit greu cifrele de mai sus, scormonind datele primăriei Timișoara. Vorbim aici de o orchestră simfonică, unde costurile de producție sunt mai mici decât la Operă, astfel că media europeană este cuprinsă într-un interval destul de larg: 25%-50%.

Filarmonica George Enescu e la nivelul de 21%, adică de șapte ori mai mult, iar veniturile se situează pe la vreo 8,4 milioane de lei (de șase ori mai mult).

4. Attila Balázs – Teatrul Maghiar Timișoara
Venituri proprii: 550.000 lei
Eficiență: 3,20%
Box office: 534.000 lei (3,11%)

La 3,20% e  clar de ce dlui Attila Balázs i se pare imposibil 20%, iar pentru un manager cultural cu rezultatele lui chiar este și va fi mereu imposibil. O veste și mai proastă pentru el este că teatrele din Europa de Vest au o eficiență medie de cca 25%, cele performante ajungând și la 60-70%.

5. Antoniu Zamfir – Opera Craiova
Venituri proprii: 195.064 lei
Eficiență: 0,84%

Dacă dăm la o parte festivalul Intencity, pohta Olguței Vasilescu de a concura Untold și Electric Castle, anvelopat administrativ prin Opera Craiova, rezultatele sunt cel puțin decepționante. La sub 1%  și cuvintele sunt de prisos. Vreți cu Intencity cu tot? E abia 7,37%. 

6. Mihai Cosma – consultant la Orchestra Națională Radio
Venituri proprii/Box Office: 2.041.447 lei
Eficiență: ?

Imposibil de calculat eficiența, având în vedere că bugetul ONR este integrat în cel al Radioului public (SRR) – peste 450 milioane de lei, adică mai mult decât toate instituțiile muzicale subordonate ministerului culturii la un loc. Dar aici comparația se face tot cu Filarmonica George Enescu, cu venituri proprii de 8,4 milioane lei (de 4 ori mai mari în 2024).

Despre eficiența Radioului public putem comenta că box-office-ul Orchestrei Naționale Radio reprezintă 11% din totalul veniturilor proprii ale acestei instituții bugetofage, deși salariile muzicienilor sunt mai mici decât ale colegilor lor din mai toate celelalte instituții muzicale centrale sau regionale.

Dar Mihai Cosma nu e la prima comisie din carieră. A jucat un rol și în 2022 la cel puțin ciudatul concurs de la Filarmonica George Enescu. Ne vom reîntâlni cu el la concursul de la Artexim (citește Festivalul Enescu), unde va evalua proiectul de management al colegei de comisie de acum, dna Cristina Uruc.

Acum a fost cel mai înverșunat contestatar al ponderii de 20%, deși face parte din jurii internaționale care premiază cele mai bune companii de operă din lume. Acolo înțelege cum stau lucrurile, dar pe malul Dâmboviței redevine resemnat mioritic.

Concluzia nu există fără întrebări

Cum ar fi fost dacă în locul lui Andrei Fermeșanu ar fi candidat Antonio Pappano sau Riccardo Chailly?  Cu siguranță ar fi venit fiecare cu o viziune orbitoare. Dar Boureanu și Zamfir i-ar fi îngropat cu întrebări despre ordine de serviciu și despre controlul managerial intern, în timp ce Cristina Uruc le-ar fi dat lecții despre TikTok, iar Mihai Cosma le-ar fi explicat că n-au nevoie de directori adjuncți. Poate așa veți realiza absurdul acestor comisii, a căror optică n-o va schimba nici o revizie legislativă a OUG 189/2008, ci îi va cimenta miopia instituțională.

Problema comisiei pentru Opera Iași este că i s-a pus o oglindă în față de către un interimar fără experiență, iar membrii ei și-au văzut expusă lipsa de performanță. Un subiect delicat pe vremurile astea, când premierul Ilie Bolojan cere eficiență în cheltuirea banului public. Nimeni nu vrea să fie luat în vizor, iar cei care evadează din plutonul submediocrității sunt pedepsiți. Pentru că, dacă toate instituțiile culturale sunt la fel de neperformante, atunci toți conducătorii lor sunt în aceeași găleată: cea a lipsei de responsabilitate, a zecilor de scuze și de explicații despre cum e diferită cultura de restul activităților finanțate de stat sau private, iarna nu-i ca vara etc.

Ce mesaj transmite ministerul culturii prin aceste concursuri? 

Responsabilitatea este a ministrului culturii

Dl Demeter András a salutat și va saluta în continuare deciziile acestor comisii față de care și-a manifestat încrederea absolută, aplicând metoda clasică „Pilat din Pont”. În timpul întâlnirii sale cu sindicatele TNB care cereau mai multă transparență a concursului, sindromul mâinilor legate apărea în discursul său într-o formă de-a dreptul teatrală:

„Pot să fac o comisie…. (flutură mâinile spre cer)…. d…dum-ne-ze-IASCĂ! Dacă n-am candidatul… Pot să fac membrii unul și unul și unul și unul! (flutură din nou o mână)… Deci, pot să fac orice co… (înmoaie tonul) dacă n-am candidați! Deci, preocuparea mea, ca minister, tre’ să fie să… comunicăm mai mult, ca lumea să înțeleagă, ALOOO! (flutură mâna) e deschis, e un concurs, cei care… uite-aicea, Naționalul… v-așteaptă!. Voi căuta să iau acei oameni care, în primul rând, au ceva viziune, că poa’ să-nțeleagă și ceea ce structura proiectului de management… adică ce-nseamnă, adică efectiv bucata artistică a teatrului și traiectoria artistică propusă pentru teatru etcetera, adică să poa’ să observe în afară de analize, conjuncturi, să aibă capacitatea de a vedea dincolo de… de cuvinte într-adevăr propuneri ”.

E „firesc” ca ministrul să aibă încredere în comisii, cu atât mai mult cu cât el însuși le-a „făcut” și prin intermediul cărora „ia” manageri. Dar chiar dacă, în felul său incoerent, ministrul încerca să sublinieze importanța unei viziuni instituționale, comisiile în care se încrede atât de mult pun aceeași viziune pe ultimul loc în criteriile lor de evaluare a proiectelor de management.

Aceeași încredere a ministrului în comisii este și principalul motiv al neîncrederii potențialilor candidați în concursuri. Comisiile stabilesc baremul și criteriile de evaluare, deși structura proiectului e aceeași dintotdeauna și trebuie respectată la literă. La orice concurs școlar (olimpiadă, admitere, bacalaureat) se poate contesta nota. La concursurile organizate în baza OUG 189/2008 (inclusiv a reviziei pusă zilele astea în dezbatere publică), nu se poate contesta decât procedura. 

V-ați pus întrebarea de ce nu candidează oameni de teatru de anvergura unor  Andrei Șerban sau Silviu Purcărete la TNB? Răspunsul e foarte simplu: cine să le evalueze viziunea? Aceeași gândire pseudo meritocratică de astăzi interzice prin lege candidatura unui Caragiale la conducerea teatrului care-i poartă numele.