Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Avanpremiera nebuniei, la Opera Iași


Oficial, stagiunea Operei Naționale Iași a început cu Operfado, un spectacol în aer liber, gratuit (adunând mulți spectatori în fața Teatrului Național), un concept care combină genul muzical fado cu opera. Starul absolut a fost Elena Moșuc. Amatorii de operă consideră că adevărata deschidere de stagiune va fi însă Lucia di Lammermoor, de Gaetano Donizetti. Un titlu nu foarte des întâlnit, nici în lume, o muzică superbă, dar dificilă. Or, asta nu poate face decât să atragă și mai mult.

Ce este Lucia di Lammermoor ?

În anul 1819, celebrul scriitor scoțian Walter Scott publica romanul Mireasa din Lammermoor, cu un subiect inspirat din fapte reale petrecute în anul 1669 în istoria familiilor Darlymple și Rutherford. În roman, numele acestor familii este schimbat în Ashton și Ravenswood, iar acțiunea se mută în jurul anului 1707. Subiectul este nefericita poveste de dragoste dintre Lucy Ashton, o fată de 17 ani, dintr-o familie de nouveaux riches și Edgar Ravenswood, ultimul membru al unei vechi familii nobile și ruinate chiar de către familia Ashton. Cei doi se logodesc în secret, dar Lucy este obligată să se căsătorească cu Francis Bucklaw, după ce mama ei îi arată niște plastografii care pretindeau că Edgar o părăsise. Nunta este tulburată de apariția lui Edgar, dar ceremonia continuă, iar Lucy, în noaptea nunții, îl înjunghie pe Francis, apoi, înnebunită de tragedia care s-a abătut asupra ei, moare. Edgar rătăcește deznădăjduit, găsindu-și moartea în nisipurile mișcătoare ale Scoției. Romanul a fost tradus și în limba română în anul 1972, în celebra colecție Romanul de dragoste, și poate fi găsit acum și aici: Walter Scott – Mireasa din Lammermoor.

Un subiect atât de romantic, de un dramatism paroxistic, nu a scăpat reinterpretării. În secolul XIX cinematograful nu exista încă, deci nu se punea problema unei ecranizări, însă subiectul putea fi dramatizat și și-a găsit consacrarea și succesul (mai mare decât în literatură) prin opera compusă de Gaetano Donizetti. Libretul a fost scris de Felice Romani, care a italienizat numele și a adaptat diverse detalii: Lucy devine Lucia, Edgar e Edgardo, Lady Lammermoor, mama, este substituită cu fratele Luciei, Enrico, iar Francis devine Arturo. Opera are premiera în 1835 și este un mare succes. Atât de mare, încât la Paris se va prezenta o versiune cu libretul în limba franceză, variantă care se cântă și azi. Dacă ne raportăm la zilele noastre, un echivalent ar fi ecranizarea unui roman, bazat pe unele fapte reale, cum ar fi Cel mai iubit dintre pământeni. Cartea a fost scrisă în 1980, filmul s-a realizat 14 ani mai târziu. Dar ne putem imagina cum ar fi o operă cu libretul inspirat din romanul lui Marin Preda? Revenind la Lucie de Lammermoor, căci așa se numea versiunea franceză, și la Paris succesul e la fel de mare, o dovadă este faptul că opera lui Donizetti ajunge în paginile romanului lui Gustave Flaubert, Madame Bovary, ca fundal pentru unul dintre episoadele lui, având parte de o descriere generoasă. Ne putem face o idee destul de clară despre gusturile acelor vremuri în materie de operă, dar și asupra teatrului ca loc de socializare. Fragmentul respectiv l-am reprodus și pe acest blog, în articolul Lucia di Bovary. Muzica este excepțional de frumoasă și a impresionat imediat publicul. Scena în care Lucia înnebunește devine un episod de mare atracție, soprana având de surmontat niște dificultăți enorme în registrul acut; puține vor fi acelea care vor face istorie în acest rol și bineînțeles, cea mai celebră interpretare va fi cea a Mariei Callas. Celelalte roluri, Edgardo (tenor) și Enrico (bariton), vor fi înzestrate cu arii și duete de o frumusețe melodică dublată de un dramatism care a străbătut fără dificultăți ultimii 180 de ani. Nu e puțin lucru, pentru că Donizetti a scris vreo 70 de opere, din care astăzi se cântă în mod curent doar vreo 3-4, iar una dintre ele este Lucia di Lammermoor.

Ce este special la premiera de la Iași?

Sigur, orice premieră a unei noi producții a unei opere suscită un interes în cadrul publicului cunoscător. În cazul de față este mai mult de-atât. În anul 1995, regizorul Andrei Șerban este invitat la Opéra National de Paris pentru a monta Lucia di Lammermoor. Rezultatul acestei colaborări va face istorie. Până atunci, producțiile acestei opere erau cât se poate de convenționale: decorurile erau mai mereu sumbre, înfățișând interioare lugubre de castele gotice, costumele fiind inevitabil unele de epocă, iar gesticulația artiștilor semăna în mare parte cu cea a actorilor din filmele mute. Totul se rezema pe frumusețea cântului soliștilor, iar ei făceau minuni, de multe ori. În timp însă, reprezentarea nebuniei se îndepărta tot mai mult de realitate, devenind mai degrabă o convenție, frumusețea uluitoare a muzicii ajungea să primeze în fața oricărei emoții pe care un personaj nebun o poate suscita publicului. Și-atunci, Andrei Șerban a decis să renunțe la toate convențiile prin care libretul era respectat ca localizare în timp și spațiu și a reprezentat nebunia golită de orice metafore dulcege. Lucia a devenit o nebună în sensul clinic al cuvântului.

Sursa de inspirație a lui Andrei Șerban, mărturisită și în cartea sa O biografie, în același timp probabil și o reverență făcută civilizației franceze, este doctorul Jean-Martin Charcot și activitatea sa de la Spitalul La Salpêtrière din Paris.

o-biografie_1_fullsize

Am profitat de şansa de a construi un decor nou şi am schimbat radical direcţia. Lucia s-a mutat din natura scoţiană în clinica doctorului Charcot! Un fel de a spune, căci de fapt Bill Dudley a construit o formă ovală ce amintea vag fie de o sală de gimnastică dintr-o cazarmă militară, fie de un manej de circ sau, de ce nu, de spitalul de psihiatrie La Salpêtrière, unde, în secolul al XIX-lea, la Paris, erau internate pacientele ce sufereau de boli nervoase. Lucia era prizoniera acestui spaţiu metaforic, unde devenea progresiv victima presiunilor din jur. (Andrei Șerban – O biografie, Capitolul: Luciile mele)

Charcot a trăit între 1825 și 1893 fost un pionier al neurologiei, fiind un mentor al multor oameni de știință care i-au urmat, numele cele mai celebre fiind Georges Gilles de la Tourette sau Sigmund Freud. Unul dintre subiectele de mare interes pentru medicul francez a fost isteria, pe care a studiat-o cu asiduitate, folosind hipnoza pentru a o explora. Fotografiile făcute de el vorbesc de la sine și pot ușor sugera cum arată Lucia lui Andrei Șerban în scena nebuniei.

AugustinePacienta fotografiată se numea Augustine și în 2012 a devenit personajul unui film omonim despre celebrul neurolog, selecționat la Festivalul de la Cannes.

În această perspectivă, a nebuniei clinice, reprezentată brutal pe scenă, totul se schimbă în jurul personajului de operă, explicând cauzele plauzibile pentru omul modern ale comportamentului Luciei di Lammermoor. Este o lume a bărbaților, cu ambițiile și duritățile lor, insensibili la cei din jur, și în special la dorințele Luciei. Decorul este apăsător și în permanență ocupat de acțiuni care subliniază lipsa oricărei empatii cu tânăra îndrăgostită. Nebunia devine astfel o consecință previzibilă și cu atât mai cutremurătoare.

În mod aproape previzibil pentru lumea foarte conservatoare a operei, mai ales acum douăzeci de ani, premiera de la Paris a fost un eșec colosal de public, care a huiduit copios montarea, iar criticii și-au exersat răutățile cu generozitate. Sigur, nu toată lumea, au fost și multe aplauze. La reluarea spectacolului în anii care au urmat, publicul și criticii au început să înțeleagă originalitatea conceptului regizorului român și tonul s-a schimbat. Azi, producția de la Opera Bastille este considerată un reper al regiei de operă, citată peste tot atunci când se amintește de opera lui Donizetti, iar fotografiile din spectacol sunt mereu și mereu date ca un exemplu de creativitate artistică.

Ce va fi pe scena Operei din Iași începând cu data de 23 septembrie, vom vedea pe viu. În primul rând am remarcat că, dacă la Paris scenograful era William Dudley, în schimb la Iași decorurile sunt semnate de Octavian Neculai, însă din fotografiile disponibile până acum se pare că ideea din 1995 nu a fost abandonată.

În mod clar punctul de atracție principal al acestei premiere este semnătura lui Andrei Șerban, care ajunge astfel la a treia producție la Opera Iași, după Indiile galante și Troienele. Va urma și o a patra punere în scenă, cu L’italiana in Alger de Rossini, pentru stagiunea 2015-2016, ceea ce spune multe despre colaborarea dintre Beatrice Rancea și Andrei Șerban. Cu trei producții ale celui mai cunoscut regizor de teatru și de operă român, importate de la Paris, Beatrice Rancea lasă impresia că Opera din Iași devine o mică replică a Operei Bastille.

Eu unul sper să vă fi stârnit interesul pentru acest adevărat eveniment. Cei care nu pot ajunge la Iași s-o vadă pe viu vor putea urmări transmisiunea video de pe YouTube. Link-ul va fi postat în timp util pe site-ul ONRI: www.operaiasi.ro.

Dar melomanii la ce să se aștepte?

Pentru pasionați, o operă înseamnă în primul rând, sau cel puțin într-o proporție foarte mare, muzică. La Iași vor fi două distribuții, care se vor alterna într-o serie de patru spectacole (23, 25, 28 și 30 septembrie). Cum vor cânta oare? Sigur, nu putem anticipa prea mult, dar câteva observații se pot face.

Văzând că datele spectacolelor au fost anunțate fără distribuții, iar cu o săptămână înainte de premieră la Iași se cânta acel Operfado, am visat o clipă cu ochii deschiși, cine știe, poate se va face marele anunț al prezenței Elenei Moșuc în rol, măcar pentru prima seară. Nu s-a întâmplat și totul rămâne un vis, însă un vis posibil. Moșuc va cânta rolul la Teatro alla Scala, în primăvara lui 2015…

Afis Lucia

Lucia va fi interpretată de Diana Țugui (23, 28 sept.) și Lăcrămioara Hrubaru-Roată (25, 30 sept.). Cele două soprane lirice se vor confrunta cu cele mai mari provocări vocale, fiecare cu atuurile ei: experiența, de partea Dianei Țugui, instinctul de scenă pentru Lăcrămioara Hrubaru-Roată, debutantă în acest rol. Dar dincolo de notele dificile, provocarea este și cea a caracterizării personajului, unde nu va fi deloc ușor. Vom vedea dacă Lucia va fi, din punct de vedere vocal, o femeie-copil, o victimă inocentă, sau poate va fi senzuală? Va fi un personaj conștient de tragedia care i se întâmplă, încă de la început, sau va pluti în voia sorții, care o împinge spre nebunie?

Trebuie spus că de-a lungul timpului gusturile în materie de operă au suferit tot felul de schimbări. În secolul XIX, de exemplu, se considera că Lucia di Lammermoor este o operă care pune mai mult în valoare tenorul decât soprana din rolul titular. În secolul XX, accentul s-a mutat evident către soprană. Rolul lui Edgardo, scris pentru tenor, are o anumită ambiguitate. În teorie, el cere o voce de tenore di forza, datorită elanurilor romantice de care este plină partitura, dar lirismul ultimului act, cel în care Edgardo se sinucide, îl face tentant și pentru vocile de tenore di grazia. Drept urmare, de-a lungul timpului, aproape toți marii tenori, indiferent de tipul lor de voce, au cântat cu mare succes muzica lordului de Ravenswood. Nume care nu au aproape nimic în comun în ceea ce privește repertoriul de bază stau alături în opera lui Donizetti: Tito Schipa, dar și Plácido Domingo (practic două extreme ale tenoratului: primul a fost un tenor lejer, cu o voce delicată și lirică, celălalt cu o culoare vocală dominată de dramatism de la prima până la ultima notă), Luciano Pavarotti, José Carreras, Carlo Bergonzi, Giuseppe di Stefano, Vasile Moldoveanu, dar și, recent, Marcello Alvarez sau Roberto Alagna. Și la Iași vom avea parte de doi tenori foarte diferiți ca tipologie vocală: Călin Brătescu (23, 28) este un tenor spinto-dramatic, ce poate sugera un Edgardo viril, di forza și Florin Guzgă, pe care îmi vine să-l supranumesc Pavarottino, eminamente liric, având și vocal și fizic ceva din farmecul marelui tenor italian. Sincer, mi-ar fi plăcut să văd un experiment cu un tenor lejer, cum este Andrei Fermeșanu, cred că el și cu Guzgă ar fi arătat două fețe distincte ale unui Edgardo romantic, liric, cavaleresc. Tendința de dată recentă în lume este ca Edgardo să fie tot mai dramatic, astfel încât îl vom vedea pe Fermeșanu ca un Arturo de lux pe 25 și 30 septembrie (celelalte două date fiind ale lui Andrei Apreotesei).

Enrico le va aparține lui Adrian Mărcan și Jean Kristof Bouton, o voce stentoriană și una lirică. Dacă latura întunecată a vocii și a dramatizării obișnuite a lui Mărcan o anticipez cu speranță, s-ar putea însă ca Bouton să facă un rol mare, pentru că răutatea îi este mai puțin la îndemână, în schimb el are o eleganță și o finețe care îl pot face un Enrico nobil și credibil. Sorin Drăniceanu, un bas profund și liric, va fi Raimondo și pentru mine e un punct de atracție, cealaltă distribuție va fi cu Octavian Dumitru, tânăr și foarte adecvat contextului regizoral, cel al unei lumi macho.

Vlad Iftinca va dirija toate cele patru spectacole. Iftinca este pianist de formație și corepetitor permanent la Metropolitan Opera din New York. Asta sugerează că standardele sale în materie de voce umană sunt dintre cele mai înalte și mai rafinate. Tocmai de aceea așteptările legate de performanța artiștilor comentați mai sus sunt mari și sunt încă un motiv pentru a vedea aceste spectacole.

Eu, unul, număr zilele.

3 comentarii la “Avanpremiera nebuniei, la Opera Iași

  1. dadatroll
    Septembrie 18, 2014

    Spun sincer ca nu mas fi gandit bine ca eu nu gandesc asa in general si sin particular.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Septembrie 18, 2014 de în avancronică, Muzica, Spectacole şi etichetată , , , .
%d blogeri au apreciat asta: