Pe Rodica Vică și Gabriel Bebeșelea am avut plăcerea să-i vedem recent, la Sala Radio, cu un concert de muzică baroc din idiomul francez: Le Roi Danse. După care Bebeșelea a avut o perioadă de agitație maximă, călătorind la Lucerna pentru un masterclass cu Bernard Haitink, apoi la București, cu un nou concert la Sala Radio, pe urmă la Viena, pentru a reveni la Iași pentru o reluare a Indiilor galante.

Un caz mai degrabă rar în România, cei doi ocupă aproape complet o nișă, cea a muzicii baroc, în care devin tot mai buni pe zi ce trece. Și sunt pomeniți des pe acest blog, fie că Rodica Vică m-a impresionat de fiecare dată, în Stabat mater sau ca Donna Anna din Don Giovanni, fie că Gabriel Bebeșelea a concertat la București sau la Iași, mereu mai bun. Poate că un ingredient al performanțelor lor este și muzica pe care o ascultă. Să vedem:

Rodica Vică

Ascult foarte multă muzică, iar genurile mele preferate sunt jazz-ul și, bineînțeles, opera, pe care o pot asculta oriunde și oricând: în trafic, când călătoresc, când alerg, chiar oriunde! Astfel, pentru blogul dumneavoastră aleg să povestesc preferințele mele operistice, mai exact pe cele din prezent.

Prima alegere este un disc de la Deutsche Gramophone scos în 2009, o achiziție care m-a atras din primul moment, o raritate – prima înregistrare în studio a operei Serse de Händel. A fost realizată în anul 1965 cu Orchestra Radio din Viena, condusă de Brian Priestman, avându-i ca protagoniști pe Maureen Forrester, Marilyn Tyler, Mildred Miller și Lucia Popp. Ceea ce mi se pare extrem de interesant la această înregistrare este abordarea interpretărilor, într-o vreme în care maniera barocă de cânt nu era atât de bine conștientizată, neexistând multe analize sau studii de specialitate. Este o abordare condusă de afecte, dar aceasta nu deranjează nici măcar în contextul actual. Un alt motiv pentru care iubesc această înregistrare este Lucia Popp, pe care am adorat-o în Mozart și care excelează mereu, indiferent de stilul pe care îl abordează, de la Baroc la Romantismul francez, sau de la genul liedului la cel al operetei, o voce cameleonică, ce mie mi-a deschis multe orizonturi.

Cea de-a doua alegere este un cadou care, odată primit, a devenit parte nelipsită din playlist-ul meu. Este vorba de opera I Lombardi alla prima crociata de Verdi, operă de început în creația compozitorului, care face trecerea lină de la Belcanto la Romantismul italian, confirmând succesul operei compuse înainte, Nabucco. Motivul principal pentru care această operă a devenit una dintre preferatele mele este distribuția extraordinară propusă de înregistrarea din 1972 a Universal International Music (și care va fi preluată de către DECCA în 2013), formată din Ruggiero Raimondi, Desdemona Malvini, Plácido Domingo și Cristina Deutekom. Pe Cristina Deutekom o urmăresc de la începutul anilor 2000, când s-a născut pasiunea mea ireversibilă pentru înregistrarile vechi, înregistrările generației de aur, înregistrări ce te obligă ca debutant să vrei sa-i depășești pe cei care cântă. Sunt înregistrări în care asculți o frază de mai bine de 100 de ori sau înregistrări care pur și simplu îți impun disciplină și profesionalism. Acest lucru mi l-a inspirat Deutekom încă de la primul ei disc (pe vinil) cu arii mozartiene, în care virtuozitatea și coloraturile sale erau impecabile. Ea va urma să realizeze mai târziu un disc cu arii de Bellini, Donizetti și Verdi, o dovadă în plus a versatilității depline a acestei voci.

Gabriel Bebeșelea

Călătoresc enorm, astfel că e firesc să mă însoțească foarte multă muzică (pe lângă partiturile din bagaje). Recunosc, însă, că evit să ascult muzica pe care urmează să o dirijez, pentru că, inevitabil, aș deveni influențat de acele interpretări și prefer să-mi păstrez personalitatea în aceste abordări. De aceea, de multe ori mă refugiez în alte genuri muzicale, mai ales în jazz.

De exemplu, am întotdeauna la mine un album care m-a fascinat și continuă să mă uimească de fiecare dată când îl ascult (mai ales în timpul zborurilor): Avishai Cohen Trio – Gently Disturbed. E un album apărut în anul 2008 și pe care l-am auzit prima dată la un prieten care dorea să-mi demonstreze cât de performant e noul lui sistem audio, pe care se auzeau detalii de o finețe remarcabilă. Mi-a exemplificat cu Stravinsky – Le sacre du printemps în viziunea lui Yuri Simonov, cu Royal Philharmonic Orchestra (apărut la Regis în anul 2007), iar apoi cu acest album al lui Avishai Cohen Trio, despre care vorbeam. Am fost profund și iremediabil impresionat de inventivitatea construcției melodice, doar aparent minimalistă, ingeniozitatea armoniei, dar mai ales de complexitatea ritmică întâlnită îndeosebi în perioada rusă a lui Stravinsky. Ascult mult jazz, însa la acest album mă întorc foarte des, descoperindu-i noi și noi valențe, exact cum se întâmplă cu fiecare partitură pe care o reiau.

O altă muzică la care mă întorc foarte des dar total diferită de cea amintită mai sus: Gustav Mahler. E un compozitor de care mă simt extrem de legat. În 2011 am avut șansa să fiu dirijor-asistent la majoritatea concertelor Royal Concertgebouw Amsterdam puse pe CD cu ocazia Anului Mahler. Nu doar că e orchestra cu cea mai puternică tradiție mahleriană, dar am trăit momente de neuitat la acele repetiții, concerte și sesiuni de audiție în studioul din mansarda Concertgebouw.

După 2 ani m-am mutat la Viena, unde am avut șansa să respir atmosfera acestei muzici, ba mai mult, am avut acces la manuscrise care mi-au deschis noi orizonturi de cercetare. Astfel, revin cu multă nostalgie la CD-urile produse de label-ul lor propriu, RCO Live, și apărute începând cu 2011, mai ales că am fost prezent la înregistrarea lor. Călătoriile îmi creează întotdeauna premise favorabile pentru a asculta diferite muzici și depinde, bineînțeles, foarte mult de perioada și de starea de spirit, dar la cele de mai sus mă întorc foarte des, descoperind, de fiecare dată, noi subtilități.