Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Stabat Mater la Brasov


În Miercurea aceea, 1 aprilie 2015, Opera Brașov
Giovanni Batista Pergolesi: Stabat Mater
Cristina Radu (soprană), Carmen Topciu (mezzosoprană)
Dirijor: Ciprian Țuțu
Orchestra Operei Brașov

Un eveniment rar, la Opera Brașov de data aceasta, Stabat Mater de Pergolesi. Deși un Jean Chantavoine (fost secretar general al Conservatorului Național din Paris și un foarte mare muzicolog francez) așeza această capodoperă lângă Requiem-ul lui Mozart, publicului meloman din România nu-i este foarte familiară. Dacă invocăm faptul că acest public este format, în mod tradițional, din oameni mai în vârstă, lucrurile sunt explicabile prin absența repertoriului sacru în timpul comunismului. Partea plină a paharului, atunci când constatam la Opera Brașov că sala nu era ocupată complet, este că majoritatea celor care veniseră să le vadă pe Cristina Radu și pe Carmen Topciu în această muzică erau foarte tineri. Dar tinerețea, singură, nu este suficientă. Deși muzica lui Pergolesi este accesibilă și melodioasă, probabil că puțini erau cei care înțelegeau cu adevărat despre ce era vorba în emoția celor de pe scenă. De aceea voi spune câteva cuvinte despre această lucrare.

Stabat Mater este practic reprezentarea muzicală a temei Pietà din pictură sau sculptură (Michelangelo a creat o statuie faimoasă, reprodusă și pe afiș). Versurile sunt canonice și se rostesc în ritul catolic la diverse ocazii: la 15 Septembrie, la sărbătorirea Fecioarei Maria, sau în Săptămâna Patimilor, înainte de Paște. În timp, aceste versuri au fost puse pe muzică de mulți compozitori, dar ceea ce face cu totul deosebită versiunea lui Pergolesi este faptul că acesta este testamentul muzical al tânărului maestru, mort la 26 de ani. Inevitabil, povestea biblică se suprapune peste agonia lui Pergolesi, iar rezultatul este foarte emoționant. Muzica este pe rând tristă sau veselă chiar, dar devenind tot mai gravă pe măsură ce se apropie de final, astfel încât e ușor de imaginat că modelul Kübler-Ross care definește stagiile emoționale ale unui om în apropierea morții poate fi o cheie de lectură a acestui Stabat Mater. Cele cinci stadii de acceptare a morții sunt: negare (Quae moerebat et dolebat,  Inflammatus et accensus și Sancta Mater, istud agas), furie (Fac ut ardeam cor meum și Fac, ut portem Christi mortem), negociere (Stabat mater dolorosa, Cujus animam gementem, Vidit suum, dulcem natum și Eia mater, fons amoris), depresie (O quam tristis et afflicta și Quis est homo, qui non flerit) și acceptare (Quando corpus morietur). Desigur, e la latitudinea imaginației oricui cum să asocieze muzica și teoria schimbării a lui Elistabeth Kübler-Ross, dar asta face cu atât mai interesant exercițiul.

Stabat Mater BV - Afis

Concertul de la Brașov a fost pur și simplu emoționant. Dar și emoționant în mod inevitabil, având în vedere cele de mai sus. Orașul are o comunitate catolică importantă, așa că programarea concertului avea o importanță specială, pentru că Paștele catolic se sărbătorește duminica aceasta. Cadrul în sine, al unei opere de provincie, cu un aer intim, amintind de o biserică (de altfel, la câțiva metri doar de Opera Brașov se află vechea Parohie Ortodoxă a Brașovului), crea o atmosferă specială, în care programul de sală, tipărit pe o singură foaie de hârtie ce conținea, pe lângă distribuție, un mic text de prezentare a lucrării, dar mai ales traducerea în limba română a versurilor lui Stabat mater dolorosa, te putea îndemna la o întoarcere în timp, poate chiar în secolul lui Pergolesi.

Orchestra Operei Brașov a fost condusă cu personalitate și ritm de Ciprian Țuțu. La limită, partitura orchestrală – scrisă numai pentru corzi și orgă – poate fi cântată oricât de anodin, muzica vocală este atât de frumoasă încât nimic nu o poate diminua. Am avut însă o surpriză mai mult decât plăcută să observ o baghetă care a știut să potențeze drama, dar capabilă, în același timp, de discreție, atunci când aceeași dramă trebuia să revină celor două soprane. Cristina Radu a fost, așa cum era de așteptat, excelentă: emoționată ea însăși de muzică și împărtășind cu audiența această emoție. O abordare directă, dar folosind frumusețea belcanto-ului italian, cu sunete acoperite, cu portamenti de bun gust în atacul acutelor, profitând de un timbru distinct. De cealaltă parte, Carmen Topciu, în ciuda unor neimportante ezitări, a plasat partitura care-i revenea în zona unei interpretări calde, cu accente materne. O voce gravă, cu alte cuvinte, dar evitând tentațiile unei coloraturi de contralto, cu o vibrație uneori aproximativă, dar totul păstrat perfect în limitele bunului gust. Fiind vorba, în primul rând, de două soliste de operă, interpetarea generală a urmat o tradiție mai veche, a romantismului, fără a se aventura în zona ortodoxiei baroc. Cel mai important a fost faptul că ambele artiste stăpâneau nu numai notele și textul, dar și spiritul compoziției, ceea ce nu e chiar o obișnuință în România. Numai și pentru atâta lucru merită felicitări. Dacă e să extindem și mai departe toată discuția în jurul semnificațiilor compoziției lui Pergolesi, atunci, în varianta cântată de soprană și mezzosoprană (Stabat Mater se cântă și în varianta cu voce de contratenor în loc de mezzo, cum a fost cazul la Ploiești, acum doi ani), cele două voci feminine nu sunt altceva decât plânsetele îngemănate ale Fecioarei Maria și ale Mariei Magdalena. Iar artistele de la Brașov au reușit să arate și această latură.

Mai mult de-atât nu pot să transcriu cum a fost. Poate doar parafrazând un text găsit într-o carte-album a lui Jordi Savall, aparținând unui jurnalist și scriitor italian, Paolo Rumiz:

Să începem cu două femei din Brașov. Nespus de frumoase și înalte, să fi avut 1,80 metri, îmi amintesc cum au intrat pe scenă, apropiindu-se de dirijorul așezat cu spatele la public. Iar eu mi-am cumpărat biletul, punându-i câțiva bănuți în mână casierei, apoi m-am apropiat de ele și le-am spus: “Haide, făceți-mă să plâng!” Din instrumentele de pe scenă și din glasurile lor au început a se revărsa oceane de tristețe și secole de credință, în vreme ce eu stăteam ghemuit și înlăcrimat într-un fotoliu, indiferent la privirile celor din jur.

 Galerie Foto (c) Cristina Radu:

Stabat MateRomania

În Miercurea aceea, 1 aprilie 2015, Opera Brașov
Giovanni Batista Pergolesi: Stabat Mater
Cristina Radu (soprană), Carmen Topciu (mezzosoprană)
Dirijor: Ciprian Țuțu
Orchestra Operei Brașov

Un eveniment rar, la Opera Brașov de data aceasta, Stabat Mater de Pergolesi. Deși un Jean Chantavoine (fost secretar general al Conservatorului Național din Paris și un foarte mare muzicolog francez) așeza această capodoperă lângă Requiem-ul lui Mozart, publicului meloman din România nu-i este foarte familiară. Dacă invocăm faptul că acest public este format, în mod tradițional, din oameni mai în vârstă, lucrurile sunt explicabile prin absența repertoriului sacru în timpul comunismului. Partea plină a paharului, atunci când constatam la Opera Brașov că sala nu era ocupată complet, este că majoritatea celor care veniseră să le vadă pe Cristina Radu și pe Carmen Topciu în această muzică erau foarte tineri. Dar tinerețea, singură, nu este suficientă. Deși muzica lui Pergolesi este accesibilă și melodioasă…

Vezi articol original 850 de cuvinte mai mult

2 comentarii la “Stabat Mater la Brasov

  1. despredemnitate
    Aprilie 8, 2015

    Merci

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Aprilie 3, 2015 de în Cronica, Muzica şi etichetată , , , , , , .

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3.471 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: