Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Requiem, la Iași, în memoria unui înger


Duminca Paștelui (catolic) /Duminica de Florii (ortodox)/ In memoriam Octavian Dumitru
5 aprilie 2015, Opera Națională Română Iași
GIUSEPPE VERDIMessa da Requiem
Dirijor:Mark Stringer
Dirijor cor: Manuel Giugula
Ana Maria Donose (s), Florentina Onică (ms), Florin Guzgă (t), Daniel Mateianu (b)
Orchestra şi Corul Operei Naţionale Române Iaşi

Un concert cu multe semnificații și plin de încărcătură emoțională, anunțat la Opera Națională Iași – Requiem de Verdi – în memoria basului Octavian Dumitru, de la a cărui dispariție tragică au trecut ceva mai mult de 40 de zile, ceea ce, în ritualul ortodox, înseamnă o comemorare importantă. Dar și un context religios, cel al Paștelui catolic și al Duminicii Floriilor, care plasează această slujbă funebră într-o perspectivă ecumenică fericită. Dacă mai adăugăm și faptul că tenorul Florin Guzgă s-a format la seminarul teologic, am putea spune că acest concert de muzică sacră devenea inevitabil.

Requiem Iasi

Când vine vorba de Requiem-ul lui Verdi, se amintește mereu dilema: e muzică sacră sau operă sub pretextul unei liturghii funebre? Muzica este teatrală și împinge către ideea de operă în concert, dar o operă despuiată complet de frivolitate, astfel încât nu-i vei simți niciodată lipsa decorurilor sau a costumelor. Dar este și sacră, pentru că a fost compusă pentru comemorarea poetului Alessandro Manzoni, deși impulsul compoziției a fost provocat de moartea lui Gioachino Rossini. Pe de altă parte, temele muzicale folosite de Verdi în acest Requiem amintesc de muzica cea mai emoționantă din operele sale, sau anticipează următoarele lui creații. Ne putem gândi astfel că ascultăm de fapt un Requiem pentru personaje de operă: Violetta, Aida, Rodrigo, Simon, Otello… Un lucru este sigur: de fiecare dată când această partitură este înviată în fața publicului, discuțiile aprinse care urmează sunt inevitabile, ceea ce constituie poate cea mai puternică legătură cu lumea operei și a pasiunilor care hrănesc această artă. Mai adaug faptul că în anul 2013, la București, am avut parte de trei reprezentații ale acestei capodopere: la Ateneu, la Sala Radio și la Festivalul Enescu, pe lângă numeroasele înregistrări, una dintre cele mai emoționante fiind cea din anul 2001, de la Berlin, dirijată de Claudio Abbado.

De aceea voi încerca să vorbesc fără patimă despre concertul de la Iași.

Capul de afiș al concertului a fost dirijorul american Mark Stringer, profesor de artă dirijorală la Viena, printre elevii săi numărându-se și actualul dirijor principal al Operei Iași, Gabriel Bebeșelea. Mark Stringer a propus o viziune singulară a Requiem-ului, una exclusiv sacră, îndemnând la solemnitate și reculegere. Astfel, tot sunetul orchestrei a fost temperat, toate instrumentele evoluând în surdină. Primul semn concret al acestei viziuni a fost percuția din Dies irae, controlată și menținută în niște limite sonore neobișnuit de stricte. Apoi alămurile, cărora le-au fost interzise toate excesele, într-o partitură în care Tuba mirum, adică trâmbița Judecății de Apoi, este, de regulă, un moment acustic aproape asurzitor. Aici s-au văzut și primele fisuri, căci trompetele dispuse în sală au sunat mai tare decât restul alămurilor rămase pe scenă. În plus, aceleași trompete au fost departe de rigoarea impusă de Verdi, împrăștiind multe note disonante. Iconoclasmul abordării a mers până la anularea italienizării discursului orchestral, chiar cu riscul de a se pierde multe momente cu adevărat emoționante. Pe de altă parte, au ieșit în evidență solo-urile instrumentale, de parcă am fi asistat la crearea unui nou idiom simfonic. Și aici găsesc un merit important al perspectivei dirijorului. Totuși, de la Toscanini și până la Barenboim, nu am mai întâlnit o situație asemănătoare, în care un dirijor să renunțe, deliberat sau nu, la o întreagă dinamică, de parcă emoția pe care o pot crea contrastele ar fi fost interzisă.

RequiemIasiOK

Verdi – Messa da Requiem, Opera Naţională Iaşi – Foto (c): ONRI, TVR Iaşi

Cvartetul vocal a urmat această linie cu rezultate diferite. Ana Maria Donose, în mod cert o voce lirică foarte frumoasă, nu a reușit să transmită prea multe, rezumându-se la vibrarea continuă a emisiei, renunțând la o prea mare parte a dinamicii, între pianissimo și forte diferențele fiind insesizabile. Prin contrast, mezzosoprana Florentina Onică a abuzat de temperament, suprapus peste o voce în care fiecare registru suna diferit. A obținut astfel efecte dramatice în unele momente, anulate însă în clipa următoare de schimbări bruște de intonație. În ceea ce-l privește pe Florin Guzgă, cred că el a urmat cel mai fidel viziunea dirijorului, cu prețul destul de scump al renunțării la squillo*, rămânându-i la dispoziție doar schimbarea culorilor, impresionantă, mai ales pentru un tenor atât de tânăr. Mai mult, simțul înnăscut pentru declamația religioasă i-a amplificat ingenuitatea, astfel încât Ingemisco m-a mișcat. Totuși, constrângerile de mai sus au lăsat mereu impresia că lipsește ceva. Cât despre Daniel Mateianu, prestația sa nu a făcut decât adauge și mai multe regrete pentru pierderea lui Octavian Dumitru. În aceste condiții, singura bucurie completă a fost corul, bine definit și excelent dozat în toate intrările sale.

Desigur, fiecare spectator intră într-un teatru cu propriile prejudecăți. Este foarte posibil ca, de data aceasta, să nu fi reușit eu să mă dezbar de ele, la intrare.

Ceea ce nu-mi pot scoate din minte este faptul că odată cu Octavian Dumitru am pierdut un Leporello, un Don Bartolo, un Raimondo, un Figaro, un Sparafucile, Un rege al Egiptului, un Colline, un Osman, un Menelaus, dar mai ales o voce care privea numai spre viitorul unui Freude, schöner Götterfunken din Oda bucuriei. Și cred că toate aceste personaje ar fi meritat mai multă emoție, cu toate riscurile asumate.

(*) Squillo – termen tehnic care defineşte rezonanţa, asemănătoare unui sunet de trompetă, din vocea unui cântăreţ de operă.

Galerie Foto – (c) ONRI/TVR Iași

6 comentarii la “Requiem, la Iași, în memoria unui înger

  1. xleyl
    Aprilie 7, 2015

    Pentru un IT-ist….nu ma mira articolul !

    Apreciază

  2. Limanis
    Aprilie 7, 2015

    Cred ca incerci sa devii noul Valentin Hutanu al Iasului. Santajam cu articole proaste si neinspirate??

    Apreciază

  3. despredemnitate
    Aprilie 7, 2015

    Distractiv: Limanis și xleyl au același IP 🙂
    De ce nu mă mir?

    Apreciază

  4. Pingback: Requiem, la Iași, în memoria unui înger | Stabat MateRomania

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3.439 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: