„The world’s leading opera magazine”, revista „Opera” din UK, înființată în anul 1950 de George Lascelles, Earl of Harewood, publică, în numărul pe luna mai, o cronică de la București. Este vorba despre articolul pe care l-am scris despre acest hohot de râs numit „Falstaff” de Verdi, în regia lui Graham Vick, la ONB, de pe 19 Februarie 2015.
Cronica din „Opera” este, în fapt, o versiune mai scurtă a articolului publicat pe acest blog sub titlul „Decriptându-l amuzat pe Falstaff de la ONB”.
Un purcel verde uriaș pârțâie confetti peste o mulțime colorată de oameni îmbrăcați ridicol, adunați să sărbătorească nunta Nanettei cu Fenton – iată imaginea cu care vom rămâne în minte la finalul noului Falstaff de la Opera Națională București, într-o montare efervescentă, semnată de Graham Vick. Abordarea a fost una contemporană, în care decorurile lui Samal Blak au dus până la extrem falimentul personal al lui Falstaff, astfel încât Garter Inn s-a redus la o bancă și o toaletă ecologică, plasate într-un parc. Windsor Great Park era produs de Ford Development PLC, specialist în obiecte de grădină artificiale. Întreaga scenă era tapetată cu reclame de prost gust pentru compania Ford, Tamisa – redusă la o piscină, de întreținerea căreia se ocupa Fenton, iar Alice conducea un BMW decapotabil, alături de fiica și prietenii ei.
Premiera a fost dirijată de Guillermo Garcia Calvo, care a ținut bine în mână atât orchestra cât și artiștii, lăsând să iasă la iveală clar toată frumusețea partiturii. Soliștii, toți angajați permanenți ai ONB, au cântat siguri pe ei și cu precizie, deși, cu excepția Iuliei Isaev, toți debutau în rol. Ștefan Ignat a fost un Falstaff inteligent și dezinvolt, evitând orice urmă de vulgaritate. Cătălin Țoropoc a impresionat în rolul lui Ford, cu timbrul său frumos, iar Alice a Iuliei Isaev a fost mai lirică decât de obicei. Restul distribuției s-a comportat ca o echipă, cu un entuziasm care a compensat platitudinea lui Ștefan Korch în rolul lui Fenton și a Anei Cebotari în Nanetta (cu excepția ultimului act, în care a fost cu adevărat strălucitoare).
Mezzosopranele Sorana Negrea în Meg și Andreea Iftimescu în rolul unei Quickly sexy au făcut apel mai degrabă la seducție decât la viclenie pentru a-l atrage pe Falstaff în capcană, ambele cântând corect dar cu eficiență. Rolurile mai mici au fost interpretate într-o manieră extrem de comică (Valentin Racoveanu și Iustin Zetea în Bardolfo și Pistola, în costume de chelneri), cu o mențiune specială pentru Caius al lui Liviu Indricău, ale cărui inflexiuni de argint nu au făcut decât să aducă și mai multă veselie în această nouă producție.
Alexandru Pătrașcu, Opera Magazine, Mai 2015, pp. 613-614
Adaug aici și o galerie foto a acelor seri cu Sir John Falstaff, la ONB.
Pingback: Falstaff, de la Opera bucureşteană în Opera Magazine | Călin Hera. PA-uri şi mirări
Pingback: „Parsifal” de la Ateneu în revista „Opera” (UK) ! | Despre Opera
Pingback: „Parsifal” de la Ateneu în revista „Opera” (UK)! | Fundaţia George Enescu
Pingback: Opera și Criza (1): Victoria vine doar cu prețul schimbării | Despre Opera
Pingback: Opera și Criza (3): Bayerische Staatsoper – Între tradiții și modernism | Despre Opera
Pingback: Falstaff, again | Despre Opera
Pingback: Blogul „Despre Opera”: Top 2015 | Despre Opera
Pingback: Șansa ONB: Reforma | Despre Opera
Pingback: Graham Vick: Deja sunteți prizonieri | Despre Opera
Pingback: Sezonul 2016-17 la ONB | Despre Opera
Pingback: Stagiunea lirică: Opera din România | Despre Opera
Pingback: Rigoletto și ultimii bufoni de la Opera Națională | Despre Opera