Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Cristian Măcelaru, concert de primăvară la Ateneu


Într-o joi, 9 aprilie 2015, la Ateneul Român
Ludwig van Beethoven: Simfonia nr. 1, în do major, op. 21
César Franck: Variațiuni simfonice pentru pian și orchestră
Dmitri Șostakovici: Simfonia nr. 1, în fa minor, op. 10
Solist: Dominique Merlet
Dirijor: Cristian Măcelaru
Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”

Cristian Măcelaru, un foarte bun tânăr dirijor, care activează în SUA, a dirijat la Ateneu un program foarte interesant, deși, la prima vedere, nu părea ceea ce limba de lemn ar numi „ofertant”. Primele simfonii ale lui Beethoven și Șostakovici, plus César Franck. Ca să fiu sincer, m-a atras, în primul rând Șostakovici. După ce a început concertul, m-am felicitat pentru alegere, pentru că am înțeles mai multe.

În primul rând, prima simfonie a lui Beethoven ar putea fi la fel de bine denumită drept Simfonia Nr. 42 de Mozart sau Simfonia Nr. 107 de Haydn, într-atât de respectuos față de clasicism a fost compozitorul german cu muzica vremii lui. Despre muzica lui Mozart se folosește desori metafora că ar fi „un zâmbet peste care care se așează o lacrimă”. Asta înseamnă, de fapt, că muzica lui respectă cu strictețe forma clasică, dublată de o inventivitate extraordinară a melodiei, dar ascultând-o așa cum ai citi o carte „printre rânduri” vei descoperi sentimente puternice din care tristețea nu lipsește. O ambiguitate care definește geniul. Beethoven face tranziția către romantism, un curent în care sentimentele sunt strigate, iar forma rămâne în planul secundar. În cazul primei simfonii însă, suntem la începutul creației acestui nou limbaj muzical. Prima simfonie seamănă cu acelea ale lui Mozart dar e și diferită: e sumbră pe alocuri, eleganța exprimării nu mai este un scop în sine, ci doar un reper, de care compozitorul nu se îndepărtează prea mult, dar nici nu-l absolutizează.

Mai merită spus că orchestrele românești nu excelează în Mozart, dar se descurcă destul de bine cu Beethoven, unde însă ștacheta ridicată de imenși dirijori (Karajan, Furtwängler, Bernstein, Toscanini, Böhm, Szell, Klemperer, Walter etc. – și n-am numit decât „clasicii”) este atât de înaltă, încât nici acesta nu este repertoriul lor preferat. Cum Simfonia Nr. 1 de Beethoven este undeva într-o zonă mai obscură din punct de vedere stilistic, pariul propus de Cristian Măcelaru a fost câștigat, fără probleme.

Dar asta pentru că dirijorul Cristian Măcelaru este adeptul obiectivității și al rigorii. N-a propus o viziune personală, într-o lucrare unde nu multă lume percepe acest lucru, ci respectarea partiturii și a articulației compoziției. Sunetul dens și culoarea pregnantă a Orchetstrei Filarmonicii „George Enescu” au fost folosite în avantajul tuturor, iar rezultatul a avut coerență (excelent Cătălin Desagă, concert maistrul, care a prelungit în orchestră această obiectivitate) și a sunat într-adevăr a Beethoven, dar și a Mozart, într-un dozaj cât se poate de reușit.

Dominique Merlet și Cristian Măcelaru - (c) Romeo Zaharia

Dominique Merlet și Cristian Măcelaru – (c) Romeo Zaharia

Au urmat apoi Variațiuni simfonice pentru pian și orchestră de César Franck, la pian fiind veteranul Dominique Merlet, fost elev al Nadiei Boulanger (dar ce mare muzician nu a fost elevul Nadiei Boulanger?) și mare profesor de pian, înainte de a fi el însuși egalul Marthei Argerich acum aproape 60 de ani, la un concurs de pian. Lucrarea lui César Franck nu pune în evidență virtuozitatea (greu de cerut unui solist în vârstă de 77 de ani), ci inteligența, variațiunile având ele însele o tentă pedagogică în multe locuri. Impecabil a fost cuvântul de ordine al acestui număr din program, plusat cu un bis excelent, din Debussy, redat cu o sensibilitate ce ține tot de un limbaj, al idiomului francez, impresionist. Dincolo de acest moment, cu adevărat poetic, aceste variațiuni aveau însă și rolul de a face legătura cu ultima parte a concertului de la Ateneu.

Pentru că prima simfonie a lui Șostakovici nu este altceva decât tot un punct de plecare pentru un nou limbaj simfonic al unui compozitor, care este considerat astăzi drept Beethoven al secolului XX. Și, poate, pentru a înțelege mai bine această primă simfonie, e bine s-o vizitezi mai întâi pe a cincea. Pentru că în prima parte a acestei prime reușite simfonice regăsim aproape toate ideile fixe ale lui Șostakovici: și valsul, și solo-ul de fagot și marșul, toate atât de apăsătoare mai târziu, oprimate de totalitarism, dar care aici ne apar senine, încă neîncovoiate de nimic. E doar modernitate, care te duce cu gândul la opera lui de mai târziu, Nasul, anticipând ritmic, ca într-un soi de trailer, tribulațiile funcționarului Kovalev în periplul său pe la toate autoritățile pentru a-și recupera nasul dispărut. Nu există încă sarcasmul, ci doar satira cuminte și autoironia. Există influențe, da, de la Stravinsky (Le sacre du printemps, pe care o vom putea asculta curând cu Christian Badea), dar, pentru o dată, nu pleci din sală strivit.

Și aici, Cristian Măcelaru a condus în aceeași manieră riguroasă, atent la detalii, fără sublinieri, lăsând muzica să vorbească de la sine. Orchestra a livrat cu promptitudine, omogenitate. Ascultând apoi înregistrări ale aceleaiși simfonii, mi-am dat seama că există un joc al contrastelor care ar fi putut face încă și mai captivantă seara, dar, în ansamblu, a fost o rendiție bună a acestei capodopere de început a compozitorului sovietic.

Un concert deosebit, în afara rutinei tipice de Paște, evitarea programării unui recital de muzică sacră a avut niște merite. Acelea de a ne reaminti cum arătau Beethoven și Șostakovici la 25, respectiv 19 ani, în primăvara vieții lor, inventând idiomuri care au schimbat lumea…

 Galerie Foto – (c) Romeo Zaharia

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3.471 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: