Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Fazıl Say, în transă


Într-o Vineri, 4 Septembrie 2015, ora 16.30, la Ateneul Român
Fazıl Say
Chopin
Nocturna nr.11 în sol minor, Op.37/1
ChopinNocturna nr.9 în si major, Op.32/1
ChopinNocturna nr. 20 în do diez minor, postumă
ChopinNocturna nr. 14 în fa diez minor, Op.48/2
DebussyLa Cathédrale engloutie, din Preludii (Cartea I), Menestreli, Preludii (Cartea I), Urme în zăpadă, Preludii (Cartea I), Dansul lui Puck, Preludii (Cartea I)
Beethoven – Sonata nr. 14 în do diez minor op. 27 / 2 „Sonata lunii“
Beethoven – Sonata nr. 32 în do minor op. 111
și 4 bisuri 🙂

Fazıl Say a revenit la Festivalul Enescu, însoțit și de aura martirajului, cred că pot folosi acest cuvânt. În Turcia, a fost condamnat la 10 luni de închisoare cu suspendare și la o perioadă de 5 ani de observație, pentru că nu crede suficient de mult în Islam. Dacă, la capătul celor 5 ani, atitudinea lui față de religia islamică nu se îmbunătățește, atunci el va trebui să execute pedeapsa de 10 luni.

La București, Fazıl Say a călătorit prin tunelul timpului. Un tunel care pleacă de la o mentalitate înapoiată, echivalentă cu atmosfera intolerantă a Inchiziției catolice de acum 500 de ani, și are ca destinație un festival de muzică sincron cu noul iluminism european al secolului XXI. Sunt convins că un călător în timp, silit să facă o navetă de jumătate de mileniu, nu poate fi decât așa cum arată Fazıl Say: un tip care pare deconectat de lumea din jur, care găsește cu greu ieșirea din sala de concert la pauză.

Bine ați venit, așadar, la concertul unui time traveller!

Nocturnele lui Chopin au deschis după-amiaza unui maraton muzical ce a început la Ateneu, a continuat la Sala Palatului și s-a terminat târziu, înspre dimineață, înapoi la Ateneu, cu muzică sacră, ce ironie! Fazıl Say și-a etalat tehnica în aceste Nocturne, fără să epateze, dar practicând totuși un soi de șamanism, în care mulți pianiști cred. O transă continuă, mâini care încercau să facă vrăji deasupra corzilor pianului, pentru a scoate din el reverberații misterioase, pe care doar artistul le cunoaște, iar publicul nu. Publicul trebuie inițiat. A fost și un cost, al unor note ratate, în a treia Nocturnă, cu totul neimportante.

Fazıl Say - foto: Romeo Zaharia

Fazıl Say – foto: Romeo Zaharia

Segmentul cu muzica lui Debussy a fost unul dintre cele mai reușite. Impresionismul rezonează cel mai bine cu expresivitatea lui scenică. Partitura mai puțin dificilă tehnic, dar impregnată de interiorizare, i se potrivește. Catedrala scufundată e o imagine sonoră, dar și o semnătură a acestui recital, cel puțin în partea lui clasică (încerc să evit cuvântul „serioasă”).

Sonatele lui Beethoven au scos la lumină tot ce înseamnă pianistul Fazıl Say, cu străluciri și inconsistențe. Prima parte a Sonatei lunii a fost imersivă, grea, romantică. În schimb, frazele muzicale ale părții a treia, Presto. Molto agitato, au fost cețoase, poezia a fost evitată, iar drama — confuză. Dar a fost felul lui de a spune povestea. În fond, peste pianist se suprapune compozitorul care este Fazıl Say. În Sonata Nr. 32 de Beethoven a evitat să se mai expună tehnic și a ales calea improvizației pe ritm de jazz în finalul celei de-a doua părți. Pentru majoritatea spectatorilor a fost un succes imediat, pentru mica lojă a cunoscătorilor rafinați și iremediabil conservatori a fost o mică trădare, un motiv pentru o sprânceană ridicată. Am ales calea de mijloc: să mă las tras pe sfoară, dar cu bucurie.

Patru bisuri. Black Earth a fost primul, o compoziție întotdeauna spectaculoasă. E pian clasic, genul muzical e cross-over, însă de foarte bună calitate. Corzile pianului sunt acoperite cu palma în unele pasaje, reverberația este anulată, pianul devine  o bağlama sau un saz, instrumente tradiționale orientale, cu sunete colorate sumbru, tulburător, arhaic, e un Orient dramatic aici, o negură, un mister. Printre aceste artificii tehnice surprinzătoare, muzica se desface într-un evantai de clișee contemporan-romantice alternate cu improvizații de jazz. Apoi, evergreen-uri: Summertime și un Marcia alla turca modificat jazzistic, de o ironie debordantă față de toate stereotipurile culturale occidentale privind Orientul, de la Mozart încoace.

Fazıl Say a salutat publicul în delir și a plecat. A ieșit din Ateneu, mașina timpului îl aștepta, invizibilă, la scară. Și-a aprins o țigară și a plecat înapoi, pe un drum de 500 de ani.

Fazil Say în concert la Ateneu - foto: Romeo Zaharia

Fazil Say în concert la Ateneu – foto: Romeo Zaharia

Un comentariu la “Fazıl Say, în transă

  1. despredemnitate
    Septembrie 6, 2015

    Reblogged this on Je suis Enesco.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Septembrie 5, 2015 de în Cronica, Festival Enescu 2015, Muzica şi etichetată , .

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3.465 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: