Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Emoția zilei: Maria João Pires


A fost Luni și Marți,  7 și 8 Septembrie 2015, ora 17.00, Ateneul Român
Deutsche Kammerphilharmonie Bremen, Dirijor: Trevor Pinnock
Solistă: Maria João Pires – pian

Ziua 1
Schubert – Uvertura în re major „În stil italian” D 590
Chopin – Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră în fa minor op. 21
Haydn – Simfonia nr. 92 în sol major H 1/92 „Oxford Symphony”

Ziua 2
Mozart Uvertura „La clemenza di Tito” KV 621
Mozart – Concertul pentru pian și orchestră nr. 27 în si bemol major K 595
Mozart – Simfonia nr. 41 în do major K 551 „Jupiter”

Acum mulți ani deja, am făcut cunoștință cu muzica lui Mozart prin intermediul lui Neville Marriner, iar cu aceea a lui Haydn prin Trevor Pinnock. Pinnock era unul dintre stâlpii label-ului Archiv/DG (celălalt era John Eliot Gardiner). Am ascultat multă muzică de atunci și m-am trezit brusc față în față cu Trevor Pinnock, la Ateneu, îl vedeam pentru prima dată. Tânărul de acum douăzeci și cinci de ani, cu aerul acela oxbridge (chiar dacă a absolvit Royal College of Music), e înlocuit azi de un domn în vârstă, dar care păstrează verva și umorul britanic, pasiunea pentru muzică, în care a făcut epocă. A fost o gașcă de muzicieni care au redefinit muzica preclasică și clasică, toți englezi, ajunși repede prin toată lumea, din care mai făceau parte și Andrew Parrot, Robert King (pe care l-am văzut zilele trecute) sau Paul McCreesh, fiecare cu ansamblul său: English Concert, Monteverdi Choir, King’s Consort etc. Acest grup britanic a reușit ceea ce părea de necrezut: să ia locul unor monștri sacri în repertoriul lui Mozart, Haydn, Haendel, sau Bach, trimițând la cutia cu vechituri discurile lui Karl Böhm sau ale lui Herbert von Karajan. La maturitate, au început să tatoneze zona romantică. Nu cu același succes, dar mereu inovatori și atașanți.

KAMMERPHILHARMONIE_BREMEN_07sept_Andrei_Gindac20

O Uvertură în stil italian a deschis seria celor două concerte ale lui Trevor Pinnock de la Ateneul Român. Un statement care îi parafraza ambițiile lui Schubert: va fi muzică, dar va fi și spectacol, de foarte bună calitate, va fi frumos, n-o să uitați ușor întâlnirea cu muzicanții din Bremen. Apoi, o Simfonie de Haydn (Oxford), energică, livrată direct, într-o dinamică așa cum numai Pinnock o poate reuși, cu explozii ritmice, conținute între rigorile clasicismului. Fără nevoia de artificiu, cu un dirijor care prefera să invite instrumentiștii să intre, în loc să le comande. Mozart a doua zi: La clemenza di Tito, apoi Simfonia 41, parcă și mai exuberantă, chiar dacă sacrificând puțin articulațiile cvartetului de corzi. Un succes, care i-a permis lui Trevor Pinnock, în ultimul său bis, să dirijeze mai mult de un minut doar cu privirea, fixând cu ochii partidele orchestrei în momentul intrării în joc. Ceva mai ludic de atât n-am mai văzut.

joaopires_0709-eftenie1

Nici pe Maria João Pires n-o mai văzusem niciodată de aproape. A venit cu două concerte pentru pian, de Chopin și Mozart, fundația carierei sale. Ajunsă la vârsta când legenda începe să ia locul consacrării, cu o apariție pe scenă de o modestie ce amintea de Clara Haskil, pianista portugheză a livrat un recital special. Un Concert Nr. 2 de Chopin impecabil, din care Larghetto, partea a doua, a trecut dincolo de ceea ce înseamnă o interpretare excelentă. Un tușeu formidabil de fin, care găsea o semnificație în orice pauză, o frază muzicală transformată în poezie, cred că acesta a fost cel mai bun moment al celor două zile. Un bis, în prima zi, când Trevor Pinnock s-a așezat lângă pian, pe podiumul dirijorului, ca s-o asculte, gest emoționant și tandru în sine, alăturându-se publicului, cucerit deja de lumina din interpretarea pianistei. Dar și de surâsul ei, iradiind un Ateneu cu respirația oprită.

Mozart din a doua zi, Concertul nr. 27, a fost diferit, dar la fel de bun. Pires a comutat întreaga ei stilistică pe un alt discurs, cel clasic, în  care orchestra avea o altă contribuție, mai consistentă și mai integrată cu pianul. A evitat placidul cu ușurință, lăsând locul ambiguității din muzica lui Mozart, între veselie și tristețe. Muzica acestui concert final al lui Amadeus a fost integrată și densă, lăsând însă să se întrevadă și surâsul Susannei din Nozze di Figaro printre arcușele viorilor. Un ultim bis, tot Mozart, cu Trevor Pinnock luând loc pe aceeași banchetă, redevenind pentru o clipă clavecinistul de altă dată, o camaraderie de neuitat.

 Galerie foto – © Festival Enescu

Un comentariu la “Emoția zilei: Maria João Pires

  1. despredemnitate
    Septembrie 9, 2015

    Reblogged this on Je suis Enesco.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Septembrie 9, 2015 de în Cronica, Festival Enescu 2015, Nou și interesant şi etichetată , , , .

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3.455 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: