Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Un singur moment de grație: Les Capuçons. Mutter și Ion Marin – deziluzii


Astăzi a fost o zi mai degrabă nereușită, astfel încât voi comasa comentariile pentru cele două concerte într-un singur articol.

Miercuri, 09 Septembrie 2015, ora 17.00, Ateneul Român
Mutter’s Virtuosi, Dirijor şi solist: Anne Sophie Mutter
Krzysztof Penderecki
– Duo concertante pentru vioară și contrabas
Previn – Nonet 

J.S. Bach – Concert pentru două viori, BWV 1043
Vivaldi – „Il cimento dell’armonia e dell’inventione” op. 8
Concertul nr. 1 în mi major op. 8 RV 269 ( Primăvara)
Concertul nr 2 în sol minor op. 8 RV 315 (Vara)
Concertul nr. 3 în fa major op. 8 RV 293 (Toamna)
Concertul nr. 4 în fa minor op 8. RV 297 (Iarna)

Anne Sophie Mutter a ridicat multe așteptări pentru acest concert și recunosc că am fost și eu prins de hype-ul din jurul lui. Să recapitulăm faptul că violonista germană a fost un copil minune al muzicii, descoperită de Herbert von Karajan, devenită apoi un superstar al muzicii clasice. Dacă vreți, ea este originalul, iar Hillary Hahn de astăzi este copia, versiunea 2.0 a acestui tip de celebritate. Mutter a beneficiat de un contract exclusiv cu Deutsche Grammophon în epoca de maximă glorie a industriei fonografice, discurile ei cuprinzând concerte pentru vioară de Mozart sau Anotimpurile de Vivaldi au inundat lumea în anii ’80. În acea vreme, Herbert von Karajan era stăpânul absolut al muzicii din Europa. Astăzi, acele înregistrări sunt reevaluate și, dacă virtuozitatea tehnică a artistei este indiscutabilă, în schimb, din punct de vedere estetic, ele s-au demodat în fața noilor tendințe de a interpreta într-o manieră autentică acele muzici.

Am sperat într-o reinventare a violonistei Anne Sophie Mutter, așa cum s-a produs în cazul unei alte artiste, Viktoria Mullova, pe care am văzut-o ediția trecută într-un superb recital cu muzică de Bach. Din păcate, nu a fost cazul și cred că am găsit și o explicație tardivă pentru asta. Atâta vreme cât părintele său spiritual a fost Herbert von Karajan, i-a fost imposibil să se abată de la principiile estetice ale acestuia, care favorizau în mod absolut frumusețea sunetului unei viziuni clasicizante. O estetică azi revolută, care cerea o orchestră de dimensiuni mahleriene pentru Beethoven și Bach, una beethoveninană pentru Mozart și Vivaldi. Cred că m-a indus în eroare tocmai ideea de Mutter’s Virtuosi — un ansamblu mic și foarte tânăr, dar care nu poate fi confundat cu o orchestră barocă autentică. Este doar un ansamblu de acompaniament al unui star. Într-un fel, se bazează cam pe aceleași principii pe care este construită Orchestra Română de Tineret, doar că un număr mare de instrumentiști are o altă eficiență economică în Germania comparativ cu proiectul românesc.

Și poate că ar trebui să scriu un material mai mare pe această temă, când se va termina festivalul. Mă rezum la a spune doar că termenul de „orchestră de tineret” induce în eroare, făcând trimitere la Orchestra de Tineret „Simón Bolivar”, condusă de Gustavo Dudamel cu atâta succes. Diferența este enormă. În timp ce falanga românească este privată, cea din Venezuela face parte dintr-un adevărat program național, finanțat de stat, care își propune educarea tineretului și chiar deschiderea unei cariere de instrumentist pentru copiii săraci din acea țară. Programul se numește „El Sistema” și este o adevărată strategie culturală, la nivel național. Spre deosebire de o orchestră privată care trăiește din concerte, excelând într-un anumit repertoriu, ceea ce nu este deloc cazul cu formația creată de dl. Marin Cazacu. O inițiativă superbă, temerară chiar, dar care nu poate plăti nici facturile instrumentiștilor și a cărei valoare artistică este foarte exagerată. „El Sistema” a avut un succes atât de mare, încât astăzi este preluat în țări foarte dezvoltate muzical, precum Anglia sau SUA.

Anne Sophie Mutter la Carnegie Hall

Anne Sophie Mutter la Carnegie Hall

Revenind la Anne Sophie Mutter, Concertul pentru două viori de Johan Sebastian Bach a pus în valoare doar virtuozitatea marii artiste, dublată de câte un alt violonist în fiecare dintre cele trei părți ale concertului. Ansamblul a practicat un tempo foarte alert în acest sens, dar cu costul a numeroase desincronizări și, mai ales, al pierderii oricărui spirit care ar putea locui această lucrare, ce nu se bazează doar pe virtuozitate. În acest sens, viziunea a fost mai degrabă înlocuită cu strategia. Aceea de promovare a unei mari tehniciene a viorii. Până și Anne Sophie Mutter i-a căzut victimă, ornamentația solisticii ei, spectaculoasă, impunea un rubato care nu mai încăpea în ritmul lucrării, generând măsuri inegale ca durată, care provocau la rândul lor decalajele amintite. La finalul recitalului, bisul a fost tot o lucrare de Bach, interpretată într-o manieră opusă concertului, dar care a mimat spiritualizarea, fiind mai degrabă o romanțare fără prea mult fond. Asta nu înseamnă că acest concert ar fi fost complet ratat. Dacă meditația nu a existat, în schimb a fost prezent entertainment-ul, iar succesul de public a fost asigurat imediat. Pentru unii, puțini, nu a fost suficient.

Anotimpurile au fost mai reușite, asta și pentru că muzica lui Vivaldi din aceste patru concerte este mai spectaculoasă în sine. Dar linia generală a fost aceeași: solistică strălucitoare, dublată de un acompaniament superficial. Și tot e bine: ar fi o idee ca Anne Sophie Mutter să fie invitată în stagiunea regulată, pentru a cânta cu Orchestra Română de Tineret, rezultatul nu ar fi mult diferit, iar succesul de public ar fi uriaș. Nu mai vorbesc de experiența pe care ar putea s-o câștige tinerii instrumentiști români.

Am lăsat la urmă ceea ce a fost, într-un fel, singurul moment mai interesant al acestui recital, respectiv compozițiile moderne ale lui Penderecki și Previn, prezentate în premieră în România. Sigur, ele sunt incomparabile, fiind cântate doar de Anne Sophie Mutter, căreia i-au și fost dedicate. Duo concertante pentru vioară și contrabas a fost  scris de Penderecki la comanda artistei și este o lucrare interesantă, mai ales pentru că, pe lângă expunerea inevitabilă a virtuozității viorii, compozitorul explorează muzical posibilitățile contrabasului, un instrument foarte rar văzut pe scenă ca solist. Nonetul scris de Previn este o compoziție scrisă de fostul soț al violonistei și este inevitabil încărcat de tandrețe în unele momente, deși se ridică în majoritatea timpului mai sus de nivelul unei simple declarații de dragoste. Ar fi fost cu adevărat îndrăzneț dacă Mutter s-ar fi aventurat să prezinte Octuor-ul (sau Octetul, mai românește spus) de George Enescu, care cuprinde o parte solistică pentru vioară suficient de complexă. O astfel de alegere ar fi reprezentat o reverență extraordinară a unei foarte mari artiste, salutată de toată lumea, ba chiar cred că ar fi atras atenția și mediei internaționale, cu un pic de promovare inteligent făcută.

Ora 20.00, Sala Mare a Palatului
London Symphony Orchestra, Dirijor: Ion Marin
Solişti: Renaud Capuçon – vioară, Gautier Capuçon – violoncel
Brahms – Dublul concert pentru vioară, violoncel şi orchestră în la minor op.102
Mahler – Simfonia nr. 5 în do diez minor

La Sala Palatului a fost un spectacol cu două părți destul de diferite. Cu siguranță, romantismul lui Brahms îi vine foarte bine lui Ion Marin. A demonstrat-o și ieri, în maniera cu care a acompaniat în Concertul pentru pian de Grieg. De data aceasta a avut drept soliști pe frații Renaud și Gautier Capuçon, mai buni decât partenerul de ieri al dirijorului, pianistul Lars Vogt. Cei doi s-au simțit foarte în largul lor cu LSO în spate, cântând cu măsură dar și cu sensibilitate de la un capăt la altul, fără să cedeze ispitelor facilului. O parte a treia, cunoscută de toată lumea, i-a condus către succes și către un bis, Passacaglia, devenită deja o semnătură a lor.

Gautier Capuçon (foto: Romeo Zaharia)

Gautier Capuçon (foto: Romeo Zaharia)

Dezechilibrată a fost Simfonia Nr. 5 de Mahler, căreia i-a lipsit măsura în multe locuri. Ion Marin a vrut să lase o impresie de neșters publicului din țara sa natală. Tentația a fost prea mare și nu i-a putut rezista. Cine ar fi putut? Dirijorul a tras de simfonie pentru a provoca toate efectele posibile și, până la un punct, această manieră a funcționat. Dar în toate mișcările mai agitate, în care masa orchestrală avea cel mai mult nevoie de control și balans, a lăsat mereu alămurile să domine, astfel încât muzica suna asurzitor și chiar distorsionat. Corzile deveneau tot mai inauzibile, suflătorii la instrumente de lemn — la fel, în timp ce percuția și alămurile striveau sonor orice urmă de zbatere romantică, înlocuită astfel de isterie, din nenorocire. Dar, când vine vorba de Mahler, mai ales în România, nici un exces nu este prea mult. Cu cât se cântă mai asurzitor, oricât de dezechilibrată ar fi orchestra, cu atât mai mare este succesul de public. L-am urmărit destul de atent pe dirijor, după primele dezechilibre, care au apărut mai ales în a doua parte a simfoniei. Nici o clipă nu l-am văzut temperând vreo partidă, lăsându-se complet pe mâna unei orchestre superbe, ca și cum ai conduce un Ferrari fără să ții mâinile pe volan, la viteza cea mai mare.

Până acum, cel mai bun Mahler de la acest festival rămâne cel al lui Zubin Mehta, cu  Israel Philharmonic Orchestra (Simfonia Nr. 9), cu mențiunea că n-am putut asista la prestația celor de la San Francisco Symphony Orchestra și Michael Tilson Thomas cu Simfonia Nr. 1. A mai rămas Cristian Mandeal cu Das Lied von der Erde, ar fi o surpriză dacă va reuși să evite acest drum deschis de Orchestra Națională Radio și apoi de Ion Marin.

5 comentarii la “Un singur moment de grație: Les Capuçons. Mutter și Ion Marin – deziluzii

  1. despredemnitate
    Septembrie 10, 2015

    Greșeala e a mea, că nu m-am informat eu despre ce mai face D-na Mutter. Am văzut abia azi noapte bucuria forțat-corporatistă de pe pagina ei de Facebook 🙂 Un om prevenit face cât doi. Dacă știam, poate îmi plăcea mai mult ce-am văzut ieri.

    Apreciază

    • despredemnitate
      Septembrie 10, 2015

      Am fost la Kennedy, data trecută. Mi-a ajuns. Deși n-a fost rău. Chiar, îmi aduc aminte dublul concert de Bach, cu Tomescu (parcă, nu mai țin mine) a fost cel puțin decent.

      Apreciază

    • despredemnitate
      Septembrie 10, 2015

      Ba vă spun. Nu mă duc. 🙂

      Apreciază

  2. despredemnitate
    Septembrie 11, 2015

    Reblogged this on Je suis Enesco.

    Apreciază

  3. Pingback: Top(uri) 5 de la Enescu 2015 (extazuri, deziluzii, boicoturi) | Despre Opera

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: