Într-o a doua zi, adică miercuri, 21 octombrie 2015, la Sala Radio
Orchestra de cameră Radio, Dirijor: Gabriel Bebeșelea
Corul Academic Radio, Dirijor: Dan Mihai Goia
Joseph Haydn – Uvertura operei L’Isola disabitata
Wolfgang Amadeus Mozart – Concertul nr. 1 în si bemol major pentru vioară şi orchestră, K207
Antonio Vivaldi – Gloria
Soliste: Cristina Anghelescu, vioară
Rodica Vică (s), Maria Jinga (ms)

A doua zi după debutul ediției a zecea a Festivalului de muzică veche din București, stagiunea ordinară de la Sala Radio a programat propriul său concert (aproape) baroc. Comparația devenea astfel nu doar inevitabilă, dar și tentantă, având în vedere că direcția era asigurată de Gabriel Bebeșelea, deloc străin de acest repertoriu (ci dimpotrivă, el este dirijorul spectacolelor de la Iași cu Indiile galante, o premieră românească nu doar inedită, ci și foarte, foarte reușită), și pe afiș era prezentă Rodica Vică, o soprană care explorează acest teritoriu muzical de mai multă vreme. Cei doi au prezentat în primăvară un recital de muzică  barocă franceză neașteptat de reușit stilistic, așa că așteptările pentru miercuri erau destul de mari.

Concertul a început bine, cu uvertura operei L’Isola disabitata de Haydn, azi uitată. Vom trece repede peste concertul mozartian, Cristina Anghelescu i-a cântat toate notele, dar vioara ei nu a produs nici o scânteie și n-a declanșat publicului decât aplauze politicoase.

După pauză urma piesa de rezistență, Gloria de Antonio Vivaldi, un pandantiv al muzicii sacre catolice. Am tresărit numărând intrarea pe scenă a 48 de coriști, practic de patru ori mai mulți decât ar fi fost necesar. Din fericire, încă de la prima parte, Gloria in excelsis Deo, s-a văzut clar că repetițiile cu Gabriel Bebeșelea n-au fost o rutină, căci acest corp a reușit să cânte suav, lăsând să se audă și orchestra, fără probleme. Orchestra de cameră a Radioului a folosit instrumente moderne, așa cum era de așteptat, și totuși nu a reușit să le exploateze mai bine sonoritățile, astfel încât trompeta a avut o culoare cam palidă. Și atunci care a fost intenția acestui demers al unui cor atât de mare? Efortul de a controla dinamic atâtea voci a fost mai mare decât era necesar și costul s-a reflectat în prestația de ansamblu, care nu s-a poziționat stilistic nicăieri. La toate acestea se adaugă prezența mezzosopranei Maria Jinga, o voce frumoasă, cert, dar folosind, ca de obicei, o tehnică fără legătură cu repertoriul baroc. În aceste condiții, singura reușită a acestui concert a fost Rodica Vică, singura care nu l-a trădat nici pe Vivaldi și nici spiritul acestei muzici sacre. Din păcate, prea puțin, motetul rezervând sopranei doar o singură intervenție solistică (Domine Deus) și un duet (Laudamus te), suficiente pentru a însenina un moment, dar nu toată seara. Cu un cor mai suplu, agilitatea muzicii ar fi fost mai vizibilă. Poate data viitoare.