Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

La Faenza: muzica veche la palatul regal


În joia aceea, 29 octombrie 2015, la Palatul Cotroceni
Il Giardino di Giulio Caccini
Ansamblul de muzică veche Faenza:
Olga Pitarch – soprană
Marco Horvat – bariton, teorbă, chitară barocă
Pierre H. Joud – violoncello piccolo
Muzică de Giulio Caccini, Francesca Caccini, Bellerofone Castaldi, Girolamo Kapsberger, Enrico Radesca di Foggia, Giulio San Pietro de’ Negri.

Al doilea concert din cadrul Festivalului de Muzică Veche din București a fost cel al ansamblului Faenza, de fapt al unui trio format dintr-o soprană, un bariton care cânta și la două instrumente și un violoncelist.

Giulio Caccini (1551-1618) a fost un compozitor din Florența, contemporan cu Monteverdi (și cu Mihai Viteazul, dacă vreți), un om care a trecut granița dintre Renaștere și baroc în muzica italiană. Iar în secolul XXI a trecut și granița României, arta sa ajungând nu oriunde, ci acolo unde îi stă cel mai bine: în salonul unui palat regal. Și nu legătura simbolică e atât de importantă, ci faptul că aceste cântece acompaniate de o teorba sau de o ghitarrina erau destinate divertismentului aristocrației vremii. O muzică intimă, la auzul căreia prințesele și nobilele doamne sau domnișoare suspinau cu gândul la un iubit, soț sau amant. Canțonetele sau ariile serioase erau adunate în cărți de cântece, iar oamenii educați le puteau cânta singuri, acompaniindu-se doar cu un instrument. Il Giardino nu este o colecție de compoziții exclusiv ale lui Caccini, ci este titlul unui concert care cuprinde multe alte lucrări ale contemporanilor săi, rivali sau prieteni, ba chiar și rude. Pentru că stilul muzical al acelor vremuri, azi uitat, ar putea deveni monoton prin redarea compozițiilor unui singur autor.

Salonul Cerchez al Muzeului Național Cotroceni a fost ideal pentru acest tip de muzică. Chiar dacă rezonabil de mare pentru un palat, e mai mic bine decât Sala Radio, și aproape toate locurile, dispuse pe lungimea lui, au fost ocupate de un public eterogen, curios și repede cucerit. Într-un salon, vibrația instrumentelor se aude altfel, iar vocea umană, nefiind obligată să proiecteze, își poate etala toate nuanțele timbrului.

10620263_999896253396158_7590652937140435846_o

Faenza la Palatul Cotroceni (Olga Pitarch, Marco Horvat)

Seara a început cu o canțonetă, a cărei introducere era elaborată, cu un violoncel ce se transforma subtil și într-un instrument de percuție, în timp ce chitara barocă stabilea un ritm vesel, pe care vocea de bariton a lui Marco Horvat devenea vizuală în a ne face să credem că avem în față un trubadur. Apoi Olga Pitarch l-a secondat, temperamental, într-o arie recitativă, obișnuită pentru epoca în care se scriau primele opere. Și nu m-am putut împiedica să observ, ajutat și de explicațiile pe care Horvat le dădea publicului (în engleză) că, de fapt, există un ciclu al muzicii de operă. Dacă acum 500 de ani totul pornea de la o poezie recitată, luxuriant ornamentată în același timp cu tot felul de artificii vocale, în secolul XX s-a ajuns la parlando și Sprechgesang, în care melodia este modificată pentru a se apropia din nou de vorbirea obișnuită.

Dincolo de explicații și traduceri ale versurilor cântecelor (toate despre dragoste), cei de la Faenza nu s-au limitat la o livrare ortodoxă a muzicii, ci au și interpretat scenic, au antrenat publicul, evadând de pe mica lor scenă, râzând și cântând. Au reușit astfel să implice, nu doar să prezinte, iar doza de amuzament dar și de autoironie cu care au construit acest concert a fost de o familiaritate greu de imaginat în ritualurile de concert clasic.

Un duet, O me dolente, în care puteai vedea cum La serva padrona a lui Pergolesi se ivește discret, chiar și numai din mișcările celor doi vocaliști (și, pentru cei cu multă imaginație, chiar și Susanna din Nozze di Figaro părea să ne facă cu ochiul), urmat de alte canțonete și arii, au format astfel un discurs muzical poliglot (spaniol, italian, francez, chiar dacă toate versurile erau în italiană). Și totul s-a terminat cu o arie de operă seria preclasică, în limba franceză, de o tandrețe care-ți tăia respirația.

O amintire imposibil de pierdut.

Pentru cei care n-au ajuns la Cotroceni, le recomand discul Il Giardino di Giulio Caccini, apărut în 2003 și disponibil online prin streaming, pe iTunes.

Iar duminică, nu uitați! E Emma Kirkby, la un alt palat (Bragadiru), o voce iconică a muzicii vechi. The English Muse vine la București!

Galerie foto © FMVB:

Un comentariu la “La Faenza: muzica veche la palatul regal

  1. Pingback: Blogul „Despre Opera”: Top 2015 | Despre Opera

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3.460 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: