Descrisă de către Daily Telegraph drept „biblia industriei”, revista britanică Opera a fost și este în continuare cel mai important comentator al scenei lirice mondiale din ultimii 65 de ani. Publicația a fost fondată în 1950 de către Lordul Harewood și de atunci acoperă fără rival evenimentele din lumea operei, printr-un amestec de cronici (spectacole, înregistrări, cărți) și analize, plus publicarea calendarelor teatrelor de operă din toată lumea, dar și prin faimoasa rubrică We hear that („Am auzit că”… n.n.). Editori șefi de durată lungă – Harold Rosenthal, Rodney Milnes și (din anul 2000) John Allison – au asigurat continuitatea revistei, iar consiliul editorial include pe cei mai remarcabili critici de operă din presa britanică. Cu sediul în Londra, publicația dispune de o inegalabilă rețea internațională de corespondenți, acoperind spectacole din întreaga lume.

Aceasta este prezentarea online a revistei britanice Opera Magazine, care a publicat în numărul pe luna Decembrie 2015 o pagină întreagă despre Festivalul Enescu. Mai exact, având în vedere specificul publicației, este vorba despre opera care s-a cântat în cadrul festivalului.

În același număr puteți citi un material amplu despre  Damiano Michieletto, regizorul care a provocat un val de huiduieli la Royal Opera House în vara aceasta cu producția sa pentru Guillaume Tell și care revine în acest sezon pentru a regiza Cavalleria rusticana și Pagliacci. Un alt articol foarte interesant este cel despre Haendel și legăturile acestuia cu investitorii săi, traficanți de sclavi în secolul XVIII. Un al treilea material amplu este dedicat lui Sibelius și operei sale neterminate Fecioara din turn, în timp ce rubrica Orașul lunii este dedicată Operei din Odessa. Printre spectacolele de operă recenzate se numără Macbeth de la Viena (cu George Petean în rolul principal), L’elisir d’amore de la Monnaie (în regia aceluiași Damiano Michieletto), The Greek Passion de Bohuslav Martinů de la Essen, Festivalul de operă de la Martina Franca, Notorious de Hans Gefors, după filmul lui Hitchcock, la Göteborg (cu Nina Stemme), dar și recentele spectacole de la Metropolitan cu Il trovatore, Tannhäuser (care au putut fi văzute la cinema și în România) și Anna Bolena (cu Sandra Radvanovsky). Discul lunii, ales de redacție, este Il re pastore de Mozart, dirijat de Ian Page. În fine, dar important pentru amatorii de operă din România, Opera Magazine prezintă în acest număr și omagiul postum adus artiștilor Eleonora Enăchescu, Dan Iordăchescu și Cornel Stavru, recent dispăruți.

Dar iată materialul despre Festivalul Enescu, tradus în limba română. După știința mea, este singurul articol apărut în presa muzicală internațională în ediție tipărită, ceea ce ar merita poate o discuție separată privind ecourile internaționale reale (și nu foarte mari) pe care le are Festivalul Enescu în lume.

România, București

Festivalul bienal „George Enescu” a fost încă de la creația sa, în 1958, evenimentul cultural major al României. În ciuda unei reduceri cu 25% a bugetului în 2015, festivalul a continuat să impresioneze cu un număr foarte mare de concerte și spectacole de operă. Ediția de anul acesta a fost marcată și de o discuție permanentă cu privire la numirea dirijorului Vladimir Jurowski în funcția de director artistic, ca urmare a retragerii lui Ioan Holender, dar până la sfârșitul festivalului dezbaterea nu ajunsese la nici un rezultat.
În timpul mandatului său (început în 2005), Holender a reușit să impună o prezență mai importantă a operei în cadrul festivalului și anul acesta am avut parte de nu mai puțin de șase opere.
La nouăzeci de ani de la premieră, Wozzeck a ajuns în România (14 Septembrie). Prezentat în concert, din păcate nu a reușit să atragă decât 1000 de spectatori în uriașa Sală a Palatului, dar spectacolul a fost excepțional. Michael Volle în rolul lui Wozzeck și Evelyn Herlitzius în rolul lui Marie au fost absolut impresionanți și, cu sprijinul lui Leo Hussain, care a dirijat cu mare precizie Orchestra și Corul Filarmonicii „George Enescu”, cei doi au transmis toată profunzimea dramei umane din capodopera lui Berg. Ultima tușă de emoție a aparținut scenei finale, când copiii au cântat în limba română. A fost unul dintre cele mai bune spectacole din festival, la același nivel cu prima apariție a Filarmonicii din Berlin la București (cu un program ce a inclus Britten și Șostakovici).
Leo Hussain, care va dirija anul viitor, la Royal Opera, premiera britanică a operei Œdipe, de George Enescu, a prezentat două reprezentații ale acestei lucrări (18 și 20 Septembrie). Tensiunile dintre dirijor și orchestră au făcut ca acesta să nu apară la aplauze în nici una dintre cele două seri; totuși, Hussain a redat cu strălucire partitura operei. În interpretarea lui Davide Damiani, Œdipe a evoluat ca personaj de-a lungul unei călătorii dramatice bine definite din producția Operei Naționale București ce a putut fi văzută la ultimele trei ediții ale Festivalului (vezi Ianuarie 2014, pp. 66-7) și care urmează să fie înlocuită cu o producție nouă în această stagiune.
Elektra, prezentată de Bayerische Staatsoper în concert (13 Septembrie), a inclus-o pe Elena Pankratova, impresionantă în rolul principal, deși poate că nu a reușit să atingă nivelul cerut de nebunie și a fost, pe alocuri, acoperită de orchestra dirijată de Sebastian Weigle. Surpriza serii a fost Agnes Baltsa în rolul Clitemnestrei, mezzosoprana intrând în atenția criticii internaționale după ce a câștigat premiul III la Concursul George Enescu din 1964. René Pape a fost un Orest de lux, iar Anne Schwanewilms o Chrysothemis decentă, fără să se ridice întotdeauna la nivelul cerințelor rolului.
Festivalul a inclus și operă barocă. În primul rând, Catone in Utica, de Vinci, cu ansamblul Pomo d’Oro (6 Septembrie), condus de foarte tânărul dar eficientul Maxim Emelyanychev, care l-a înlocuit pe Riccardo Minasi, și cu o echipă strălucitoare de contratenori (Max Emanuel Cenčić, Franco Fagioli, Ray Chenez și Vince Yi). Operele lui Monteverdi Il Ritorno d’Ulisse in Patria și L’incoronazione di Poppea (18 și 19 Septembrie) au fost aduse la București de Academy of Ancient Music condusă de Richard Egarr, având printre interpreți pe Ian Bostridge în rolul lui Ulisse și pe Sarah Connolly în rolul sălbaticului Nerone.
Festivalul a inclus și opera compusă de Dan Dediu, Münchhausen – Stăpânul Minciunilor (ce a avut premiera pe 6 Septembrie), la Opera Comică pentru Copii, o operă de cameră plină de umor, cu ansamblul „Profil” dirijat de compozitor și soliști de la Opera Națională Română.

Alexandru Pătrașcu

Nota: Reproducerea textelor de pe acest site se poate realiza liber, în limita a 300 de cuvinte, sub condiția specificării sursei, cu postarea unui link către blogul Despre Opera pentru continuarea lecturii.