Muzica veche a plecat într-o sâmbătă, cu Bach


În Sâmbăta aceea, 28 Noiembrie 2015, la Sala Radio
Festivalul de Muzică Veche, Bach by Night
Johann Sebastian Bach (1685 – 1750)
Sonata în sol major, BWV 1038, pentru flaut traversier, vioară şi basso continuo
Sonata în sol major, BWV 1039 pentru flaut traversier, viola da gamba şi basso continuo
Ofranda Muzicală, BWV 1079:

  • Ricercar a 3
  • Canon perpetuus super thema regium
  • Canon a 2 cancrizans
  • Canon a 2 in unisono
  • Canon a 2 per Motum contrarium
  • Canon a 2 per Augmentationem, contrario motu
  • Canon a 2 per Tonos
  • Fuga canonica in Epidiapente
  • Canon a 2 – clavecin solo
  • Canon a 4
  • Trio Sonata:
    • Largo – Allegro – Andante – Allegro

Ansamblul de muzică veche Il Gardellino:
Jan de Winne – flaut traversier
Christophe Robert – vioară barocă
Ronan Kernoa – viola da gamba
Ketil Haugsand – clavecin

Festivalul de Muzică Veche din București s-a terminat. Această ediție aniversară, a zecea, n-a fost festivă, deși ar fi meritat. Există anumite momente în viața unui oraș care sunt mai importante decât orice, cum ar fi o tragedie colectivă, sau schimbarea unui guvern. A fost un festival discret, dar nu modest, să facem diferența dintre cele două cuvinte. Muzica lui Bach are o sonoritate discretă, dar modestă n-a fost niciodată, nici în cele mai stângace începuturi componistice ale lui.

Ultimul concert al acestui festival a fost o ofrandă, Ofranda muzicală de Bach. Și lectura lui Ketil Haugsand, clavecinistul de la Il Gardellino, care a povestit istoria acestei compoziții cu umor și multă căldură, captivant. Bach, invitat de Frederic cel Mare la Sans Souci pentru a i se propune o fugă pe o temă inventată de împărat. Rezultatul, o lucrare care a rămas în istorie, deși fuga comandată nu a putut fi compusă, ci doar două vaste Ricercari (a fost cântat doar primul, pe patru voci) și o sonată.

Discul înregistrat (în 2012/13) de Il Gardellino cu Ofranda muzicală a câștigat un Diapason d’or în Ianuarie 2015, un premiu important, vecin cu istoria. Din formula de atunci, la Sala Radio a venit doar Jan de Winne (flaut traversier).

P1260503

Ar fi facil să judecăm concertul de la Sala Radio prin prisma erorilor (de sincronizare, de intonație chiar, la clavecin) care, deși nu au fost multe, vor alimenta critica. Înainte de a judeca așa, ar trebui să recunoaștem puritatea unui sunet și a unui stil, deloc întâlnite la noi. Pentru că muzica Ofrandei muzicale, așa cum a fost cântată azi, încăpea perfect într-un salon princiar, dar părea în același timp o miniatură examinată de la distanță în Sala Radio, devenită uriașă, pentru o dată. Cu toate acestea, nimic din măreția regală a compoziției lui Bach nu era diminuată, ci dimpotrivă, impunea atenție, atrăgea magnetic. O miniatură cu o construcție riguros matematică, o mecanică fină a discursului muzical, în care, dacă o rotiță se gripa (și s-a întâmplat), totul se dărâma. Din fericire, secvențe sunt multe și Thema Regium, tema regală, s-a putut auzi reluată de multe ori, cu o imaginație cum numai Bach putea avea. Câtă frumusețe în Fuga canonica in Epidiapente! Câtă sugestie într-o simplă schiță de câteva măsuri, în Canon a 2 in unisono, lăsând muzicienilor imaginația, dar și știința să poată continua până la o simfonie întreagă, pe care nimeni n-a compus-o încă… Pe lângă acest sound al celor de la Il Gardellino încercările românești sună încă brutal, dar poate că muzicienii români vor reține stilul, trecând peste imperfecțiunile tehnice.

Așa s-a terminat un Festival care merita mai multă atenție. Și poate că la anul, ieșită din umbra prelungă a Festivalului Enescu, muzica veche ar putea străluci și mai mult.

Galerie foto (©Mihai Benea):

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.