Descrisă de către Daily Telegraph drept „biblia industriei”, revista britanică Opera a fost și este în continuare cel mai important comentator al scenei lirice mondiale din ultimii 65 de ani. Publicația a fost fondată în 1950 de către Lordul Harewood și de atunci acoperă fără rival evenimentele din lumea operei, printr-un amestec de cronici (spectacole, înregistrări, cărți) și analize, plus publicarea calendarelor teatrelor de operă din toată lumea, dar și prin faimoasa rubrică We hear that („Am auzit că”…n.n.). Editori șefi de durată lungă – Harold Rosenthal, Rodney Milnes și (din anul 2000) John Allison – au asigurat continuitatea revistei, iar consiliul editorial include cei mai remarcabili critici de operă din presa britanică. Cu sediul la Londra, publicația dispune de o inegalabilă rețea internațională de corespondenți, acoperind spectacole din întreaga lume.

În numărul pe luna Aprilie, coperta revistei Opera din Marea Britanie este dedicată premierei mondiale de la München a operei lui Miroslav Srnka – South Pole, iar cuprinsul este foarte tentant. Pe lângă multele pagini dedicate lui Wagner privit prin perspectiva unor interpreți precum Gwyneth Jones sau Iain Paterson, și prin tradiționala, în această perioadă, trecere în revistă a festivalurilor de operă din vara 2016, publicația anunță și nominalizările pentru premiile sale anuale, Opera Awards (unde îl regăsim, la categoria „tineri artiști masculini”, pe tenorul Ioan Hotea, după câștigarea Operalia), dar prezintă și afișul premierei de la Royal Opera House a operei lui George Enescu, Œdipe. În secțiunea dedicată cronicilor de la spectacolele de operă din lume a fost publicată și corespondența mea de la premiera producției semnate de Valentina Carrasco pentru Œdipe, din Noiembrie, de la București.

Opera – Aprilie 2016

Afiș Œdipe la Royal Opera

Opera Awards

Opera Awards

Ioan Hotea la Opera Awards

Cronica la Œdipe de la ONB

Sigur, ați putut citi, la vremea respectivă, mai multe materiale dedicate acestui eveniment: o cronică detaliată a premierei, un interviu cu Valentina Carrasco, ba chiar și un mic pamflet împotriva modului distorsionat în care este receptată această operă în România. Revin asupra subiectului Œdipe cu această corespondență, cu atât mai mult cu cât ultimul număr din publicația franceză Le Magazine Litteraire conține un dosar întreg dedicat personajului care a inspirat opera lui Enescu. Mai jos, traducerea cronicii de la premieră, publicată în revista Opera.

Romania

București

Intenția inițială a Operei Naționale București a fost aducerea, în cadrul Festivalului Enescu, a producției pentru Œdipe realizate de La Fura dels Baus prin regizorii Àlex Ollé și Valentina Carrasco. Totuși, constrângerile tehnice legate de dimensiunea scenei au determinat-o pe Carrasco să regândească întregul concept și să prezinte ceva nou; festivalul a trebuit să se mulțumească, deci, cu vechea producție (cf. cronicii publicate în luna Decembrie 2015, pag. 1571-2). Noua montare a Valentinei Carrasco a avut premiera pe 20 Noiembrie, la două luni după încheierea Festivalului. Distribuția a fost aceeași cu cea din cadrul Festivalului, cu excepția dirijorului, Leo Hussain fiind înlocuit cu Adrian Morar.

Un element central al producției lui Carrasco a fost nisipul, reprezentând natura destinului. La început, reprezenta o profeție întunecată, atunci când Laios era blestemat să își omoare pruncul; în final, ajuns să fie o plajă plină de migranți, devenind un simbol al înțelepciunii. Luminile lui Peter van Praet au colorat decorurile în tonuri aurii, creând o atmosferă crepusculară, completată de proiecțiile video ale Esterinei Zarrillo. Baletul din primul act a fost o scenă de pantomimă cu episoade care anticipau morțile lui Laios și a Sfinxului, nunta lui Œdipe cu Iocasta, precum și automutilarea eroului. Rezultatul a fost o producție puternică a unei opere mai degrabă statice, care a dat bătăi de cap multor regizori în trecut.

Cât despre muzică, felicitările ar trebui să fie adresate în primul rând lui Davide Damiani, care și-a îmbunătățit interpretarea rolului titular față de acum două luni, folosindu-și cu inteligență vocea luminoasă pentru a portretiza atât tragedia, cât și umanitatea lui Œdipe. Rolul este lung și exigent, dar Damiani a făcut bine diferența între cele trei vârste ale lui Œdipe – tânărul erou, regele tragic, bătrânul orbit. Restul distribuției a fost alcătuit din membrii ansamblului Operei, cu excepția sopranei Ala Cheptini, o Antigona mai degrabă plictisitoare. Marius Boloș a fost un Mare Preot solid și nobil, iar Liviu Indricău un Păstor tânguitor, amintind cumva de Nebunul din Boris Godunov. Sidonia Nica a fost o emoționantă Iocasta, dar Sorana Negrea a avut tendința de a colora prea mult partea Sfinxului. Corul a impresionat atât prin intonație, cât și prin forță. Adrian Morar a condus vioi, subliniind contrastele, uneori în detrimentul frumuseții muzicii.

O galerie foto cu imagini de la premieră (© GIN FOTO/ONB):

Scena Sfinxului – Opera Națională București

Oedipe, o operă dispărută din repertoriul ONB

Œdipe la ONB

Davide Damiani – Œdipe