A apărut numărul pe luna Iunie al revistei britanice Opera. După Opera Națională Cluj, în Mai este rândul Operei Naționale Române Iași să apară în paginile acestei publicații, cu o cronică pe care am scris-o la reluarea excelentei producții a lui Andrei Șerban pentru Lucia di Lammermoor. La secțiunea Newsdesk, scandalul ONB nu este ignorat, comentariul britanicilor citând chiar dintr-un articol publicat pe acest blog, imediat după tristele întâmplări din data de 12 Aprilie.
România
Iași
Povestea de dragoste dintre Andrei Șerban și Lucia di Lammermoor a început acum mai bine de 25 de ani, cu producția pentru Lyric Opera of Chicago, reluată mai târziu la Los Angeles Opera. Când Opéra Bastille i-a cerut regizorului român să creeze o nouă producție, am asistat la nașterea unui concept: și dacă Lucia este, în realitate, singura persoană normală într-o lume de bărbați obsedați de război? Acest concept a fost prezentat acum la Opera Națională Română Iași, în capitala provinciei istorice Moldova (spectacol văzut pe 9 ianuarie). Decorurile, realizate de Octavian Neculai, sunt o versiune simplificată și redusă ca dimensiune a decorurilor lui Bill Dudley pentru producția de la Paris: un spital-închisoare-baracă militară întunecată și claustrofobă. Șerban a mutat acțiunea în secolul XX, în ajunul unuia dintre cele două Războaie Mondiale, făcând din Lucia o versiune feminină a lui Wozzeck, condusă la nebunie de presiunea pe care o exercită asupra ei mediul social. Nunta cu Arturo este un viol, aproape justificând uciderea lui, nebunia ‑ o evadare, iar moartea ‑ singura concluzie posibilă.
Din nefericire, Lăcrămioara Hrubaru-Roată a fost o alegere greșită pentru rolul titular, vocea ei de subretă împinsă la extrem și efortul fizic cerut de montare ținând-o sub presiune maximă. Bucuria serii a fost Florin Guzgă în Edgardo, un tenor liric cu acute naturale și prezență scenică atașantă, amintind pe undeva de Pavarotti în tinerețe. Jean Kristof Bouton a cântat cu precizie și siguranță rolul lui Enrico, iar Andrei Fermeșanu a făcut un Arturo neașteptat de luminos vocal.
Traian Ichim a dirijat cu flexibilitate și forță. Andrei Șerban va reveni în toamnă la Iași, cu Văduva Veselă.
OPERA, Iunie 2016, p. 747
Newsdesk: Ușa rotativă de la București
Opera Națională București și Baletul acestei companii au fost aruncate într-o stare de confuzie totală de o serie de concedieri, numiri, demisii și reveniri asupra acestor decizii, toate produse de ingerințe politice. Problemele au început în primele zile ale lui Aprilie, când Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, l-a înlocuit peste noapte pe Directorul General interimar, George Călin, cu dirijorul Tiberiu Soare, care, la rândul lui, s-a grăbit să îl elimine pe șeful companiei de balet, Johan Kobborg, cel mai cunoscut artist din teatru la nivel internațional. În mai puțin de o săptămână, Soare a fost mutat pe poziția de director adjunct, iar în postul de Director General a fost adus dirijorul Vlad Conta. Dar în curând Soare a ieșit din imagine și Kobborg și Călin au fost reinstalați în funcții, dar Călin a fost din nou demis a doua zi. Conform unor informații, există șanse ca Andrei Șerban, alungat din aceeași instituție la începutul anilor ’90, să revină aici.
Situația s-a înrăutăți când sentimentele xenofobe scoase la iveală de plecarea lui Kobborg au adus o pată rușinoasă asupra Operei și a vieții muzicale din România în general. Conform comentariilor făcute de criticul Alexandru Pătrașcu, prima mișcare a Ministrului Culturii a fost „de ajuns pentru a face puroiul șovinismului din lumea muzicală românească să sară până în tavan”. De asemenea, Pătrașcu a criticat tonul naționalist al comentariilor făcute de Angela Gheorghiu.
OPERA, Iunie 2016, p. 696
Descrisă de către Daily Telegraph drept „biblia industriei”, revista britanică Opera a fost și este în continuare cel mai important comentator al scenei lirice mondiale din ultimii 65 de ani. Publicația a fost fondată în 1950 de către Lordul Harewood și de atunci acoperă fără rival evenimentele din lumea operei, printr-un amestec de cronici (spectacole, înregistrări, cărți) și analize, plus publicarea calendarelor teatrelor de operă din toată lumea, dar și prin faimoasa rubrică We hear that („Am auzit că”…n.n.). Editori șefi de durată lungă – Harold Rosenthal, Rodney Milnes și (din anul 2000) John Allison – au asigurat continuitatea revistei, iar consiliul editorial include cei mai remarcabili critici de operă din presa britanică. Cu sediul la Londra, publicația dispune de o inegalabilă rețea internațională de corespondenți, acoperind spectacole din întreaga lume.
Mențiuni legale: Reproducerea textelor de pe acest site se poate realiza liber, în limita a 300 de cuvinte, sub condiția specificării sursei, cu postarea unui link către blogul Despre Opera pentru continuarea lecturii. Pentru reproducerea integrală a unui articol vă rog să mă contactați pentru obținerea permisiunii.
Galerie foto: Lucia di Lammermoor (© Dușa Ozolin/ONRI):
Despre Opera 
Încă o enormitate a rău voitorului inginer îmbrăcat ilegal in haine de critic muzical pentru care trebuie făcut sa-si înghită vorbele!
Citez ” Dați-mi un singur nume de star de operă înscris intr-un sindicat si îmi retrag cuvintele” !
Aduc la cunoștința tuturor neștiutorilor următoarele: pentru a putea canta, dansa, regiza, etc. in SUA in teatrele de Opera, Balet, Concerte si arte vizuale, contractele artiștilor cântăreți si nu numai, sunt făcute pe formulare standard, cu antetul si aprobarea prealabila a sindicatului AGMA, ai căror membri sunt obligați sa devină, pentru a putea munci si fi plătiți in acord cu contractul respectiv. Din primul cec plătit artistului, se retrag sumele pentru cotizații 100$/an si taxa de inițiere care ajunge la 750$. Membri AGMA sunt TOȚI artiștii Americani si de peste tot, din lume, care vor sa lucreze in SUA, in marile companii de Operă, Balet si Organizații de Concert, incluzând pe Jonas Kaufmann, Angela Gheorghiu, Bryn Terfel si toti ceilalți mari artiști, din toate artele prezentate pe scenă si ecrane in SUA!
ApreciazăApreciază
http://www.musicalartists.org/
ApreciazăApreciază
„American Guild of” este o asociație profesională, așa cum e la noi Uniunea Scriitorilor, sau Uniunea Muzicologilor. Nu-i chiar un sindicat.
În schimb, la ONB există un „sindicat unit al operei și opereta” care are ca revendicare principală despărțirea operei de operetă. Am crezut că e o glumă, dar nu e :))))
ApreciazăApreciază
In calitate de „artisti” cu diploma aveti pretentia unei superioritati fata de inginerul travestit, in timp ce comportamentul si limbajul va tradeaza drept niste hahalere isterice.
ApreciazăApreciază
Nici măcar nu merită răspuns la așa ceva, mai ales că am pus la punct chestiunea asta de multă vreme într-un articol:
https://despreopera.wordpress.com/2015/03/30/criticul-de-opera/
Mai degrabă e înjositor disprețul afișat față de ingineri, care nu e nici măcar o ironie, ci agresivitate pură. Să nu uităm că directorul lui Wiener Staastoper timp de două decenii, dl. Ioan Holender, a fost student la Politehnică și nu știu să fi absolvit vreun Conservator românesc.
În plus, chestiunea de față nici măcar nu e despre partituri muzicale, ci despre management, unde celistul ONB Mladen Spasinovici, chiar nu are nici cea mai vagă competență.
Dar asta e, lumea pe care o vor acești domni e cea descrisă în pamfletul de la link-ul pus mai sus.
ApreciazăApreciază
Diferenta intre un inginer si un instrumentist este ca primul poate intelege si uneori practica muzica(v. Orchestra Inginerilor care functioneaza din 1936), pe cand cel de-al doilea nu intelege nimic din munca primului, munca de care beneficiaza in fiecare clipa a existentei sale.
Iar eu nu inteleg agresivitatea unui violoncelist( ce minunat instrument !) fie el membru al orchestrei ONB ( cea mai putin performanta orchestra de profesionisti din Bucuresti si cea mai lipsita de respect pentru sine si spectatori vazand graba cu care se reped sa iasa din fosa in timp ce dirijorul lor, aflat pe scena, ar vrea sa le multumeasca dar nu mai are cui) fata de un inginer „intrus”.
Inginerul pe care il infierati stie sa foloseaca corect „limba nationala”, stie sa compuna o fraza, un paragraf, un text, emite o idee, o argumenteaza, o ilusteaza; are o gandire logica formata de multi ani de studiu al matematicilor. Si pe deasupra se pricepe si la muzica si opera ceea ce „Academia” nu accepta. Daca articolele acestui inginer sunt publicate in ziare importante si reviste de specialitate, va fi ceva „de capul”dumnealui, sau…este „vai de capul” criticilor cu studii muzicale.
Dar cred ca problema dumneavoastra nu este implicarea frauduloasa a acestui om in treburile breslei ci faptul ca scrie ceea ce nu ati vrea sa se stie.
ApreciazăApreciază
Să mai și râdem:
https://racoltapetru6.wordpress.com/2013/06/01/cine-e-inginerii-si-ce-vrea-ei/
ApreciazăApreciază
Angela Gheorghiu despre scandalul de la Opera!
Bună seara, steaua românească a muzicii! Pe unde mai răsăriți în ultima vreme?
– Mulțumesc pentru compliment! De răsărit, am răsărit la București în 1980, la Liceul de artă George Enescu, iar în 1990 am terminat Conservatorul, după 6 ani de studiu. Din păcate, de atunci n-am mai „răsărit” pe acasă, cu singura excepție a unui spectacol la Cluj, cu ”La Boheme”. În 1990 am făcut acest spectacol pentru examenul de diplomă, și obligată să cânt în limba română. La Opera Română atunci am fost refuzată de către dirijorul Cornel Trailescu pentru că, spunea el, nu este un rol pentru mine. Evident că nu a avut dreptate și am „răsărit” doar în afara României cu sute și sute de spectacole și evenimente pe tot mapamondul. După câteva luni, eu am făcut prima și unica mea audiție la Royal Opera House Covent Garden din Londra, chiar cu opera La Boheme. Până în această seară, când am acceptat să dialogăm, nu am debutat ca artistă lirică pe vreo altă scenă din România, evident niciodată la ONB.
Așa încât, cu amărăciune o spun de multe ori, în 26 de ani de carieră nu am avut ocazia să cânt în România într-un spectacol adevărat de operă, niciodată.
Revenind la întrebarea inițială, în ultimul an am fost la Londra, Viena, New York, Sydney, Moscova și urmează, Roma, Viena, Salzburg, Tokyo, Berlin și așa mai departe.
– Ați auzit de „scandalul” de la Operă. Nu de “fantoma de la operă”! Sunteți la curent?
– Am auzit, se înțelege, de amândouă. Acesta este motivul interviului, nu?! Hmmm! Fantoma de la Operă, musicalul, este reusit. „Scandalul” de acum, de la Opera Națională din București este înfricoșător pentru mine. Am știut de ani de zile despre aceste probleme, de la colegii mei din România. Dar în ultimii trei ani povestea aceasta tristă parcă a ajuns la cote paroxistice. În ultimele săptămâni au avut loc atât de multe și atât de încrâncenate confruntări încât orice scenarist sau romancier ar fi invidios și și-ar deplânge lipsa de imaginație în fața realității noastre românești.
Am văzut, cu stupoare, cum o balerină faimoasă din România ajunge să plângă pe treptele Operei Române, instigându-și în limba engleză colegiii ei, balerini, să demisioneze dacă partenerul său, tot balerin, demisionează. Cum se poate să se ajungă aici?? După părerea mea, observând toate desfășurările de forțe din afară, s-a ajuns aici printr-un șir de soluții nefericite luate într-o situație nefericită.
Ideea inițială, mânată de intenții bune, nu mă îndoiesc, a fost ca, după ce directorul general al ONB a fost cercetat pentru nereguli în administrarea instituției, să se numească Director General Interimar un dirijor iubit de majoritatea muzicienilor din România, maestrul Tiberiu Soare. Era perfect pentru toată lumea. Un om cu care am lucrat și eu mult, și în țară, și în străinătate, și pe care îl cunosc drept mare profesionist, corect, talentat și integru.
Era nevoie de un nou director pentru că – în urma începerii investigațiilor în activitatea precedentului – pe poziția de conducere a ONB rămăsese tocmai adjunctul și colegul celui anchetat. Nu cred să mai fi auzit în viața mea ca un director de operă să fie anchetat precum un infractor. Din nefericire, am trăit să o văd și pe asta, tocmai în țara mea.
Dar să revin… Din informațiile pe care le-am primit de la colegiii mei din România, încă înainte ca Tiberiu Soare să își ia în primire postul de director interimar, ministrul Culturii i-a adus la cunoștință existența a trei mailuri defăimătoare la adresa sa, de la trei persoane. Era vorba despre domnul Kobborg, Alina Cojocaru, despre doamna Marina Sturdza. Toți trei îl înștiințau pe ministrul Culturii că nu îl doresc pe Maestrul Soare ca director general interimar, unii dintre ei chiar admițând că nici nu îl cunosc. Mai mult, mesajele cereau păstrarea vechii direcții în continuare, amenințând altfel cu retragerea.
Noul director interimar propus de ministrul tehnocrat ajunge, totuși, în biroul de la Operă și constată cu stupoare nenumărate nereguli. Una din ele era faptul că, în țară și în străinătate domnul Kobborg se autointitula Director Artistic la Balet, post inexistent în acest teatru de Operă. Sper să se înțeleagă că nu poți să îți însușești titluri de conducere a unei instituții de stat, cu de la sine putere, dacă nu primești o numire oficială. Nici într-o companie privată sau de stat nu ai voie să scrii pe cartea ta de vizită, sub sigla companiei care te-a angajat, ce titlu vrei tu, cu atât mai puțin unul de conducere. Ești invitat imediat să-ți cauți de lucru în altă parte.
În scurtul timp petrecut după descoperirea acestor nereguli, domnul Soare nu a reușit să aibă o conversație cu domnul Kobborg ca să-i semnaleze greșeala și să convină cu el asupra unei soluții. Dar cum titulatura dânsului ținea de reprezentarea internațională a Operei inclusiv în contracte, era nevoie ca această titulatură să fie corectată rapid. Desigur că asta nu a însemnat că domnului Kobborg i s-au reziliat contractele sau că a fost destituit, nici nu ar fi avut cum să se întâmple așa ceva, ci pur și simplu, de pe site-ul ONB s-a scos o titulatură care era din start inexistentă. Că ulterior domnul Kobborg a ales să-și dea demisia, acesta a fost un gest unilateral, o decizie a dânsului. Din acest moment orice artist român sau străin ce își va dori o funcție va trebui să urmeze pașii legali pentru a o obține.
Să reținem că instituția în sine se numește Operă pentru că este eminamente clădită, cu mulți ani în urmă, pentru reprezentații de operă. În toate teatrele de Operă din lume există departamente de orchestră, cor, soliști lirici, dar și balet și toate sunt departamente, nu instituții separate. La București nu există, din păcate, un Teatru de Balet distinct, așa cum există la Londra – Royal Opera House și The Royal Ballet.
În plan personal, uman, îmi pun și o altă întrebare: cum este posibil ca doi mari artiști balerini să nu aibă nici o suspiciune, în momentul în care directorul cu care aveau contracte a fost pus sub control judiciar și ridicat de la Operă în cătușe?! Cum de nu s-au întrebat că s-ar putea să fie ceva în neregulă și cu ei?! Eu am sfătuit-o pe Alina să consulte avocați și să nu ia decizii pripite. Din păcate, toate observațiile și sfaturile mele către ea, către ministrul Culturii, către primul ministru și către președinte, de a se întâlni și a găsi armonie și înțelegere nu au dat roade.
Ba dimpotrivă, aud că nu se înțelege clar că eu pot avea o privire de ansamblu, obiectivă, dat fiind că am colegi și prieteni în toată lumea.
– De unde a început această nebunie care a dus la căderea unui ministru, la directorate provizorii, la o pierdere de credibilitate?
– Nu sunt în poziția să dau verdicte, am avut norocul, dar mai ales tristețea să privesc toată această situație neplăcută în desfășurare, în vremea în care aveam spectacole la Viena. După părerea mea, orice ministru sau director de instituție, publică sau privată, trebuie supus unui fel de examen al capacității administrative și al integrității. În mod normal, ar trebui cerute referințe, cât mai multe, de la cele mai importante personalități sau instituții din domeniu cu privire la probitatea și capacitatea sa. Aceste referințe le-am dat de nenumărate ori în toată lumea pentru multe personalități. Așa trebuie făcut, ascultați-mi sfatul de artist profesionist. Așa funcționează o instituție de succes în toată lumea. Nu trebuie aleși tot timpul oameni din aceeași “tabară” demonstrat deficitară. Se va bate pasul pe loc sau se va continua răul săvârșit până acum. Nu este permis ca cel ce este demis, în cazul nostru ministrul Culturii Vlad Alexandrescu, să condiționeze plecarea sa, cerând numirea unui alt ministru, pe placul celui demis, în persoana doamnei Corina Șuteu. Este posibil ca acești intelctuali să fie bine intenționați, dar ceva nu este în regulă cu modul lor de a gestiona probleme care nu sunt de competența lor. Aceste schimbări de la Ministerul Culturii seamănă exact cu ce s-a întâmplat la Opera Națională. Saga continuă. Din punctul meu de vedere este inadmisibil. În zona politică, tot din punctul meu de vedere, cred că președintele, primul-ministru și miniștrii de resort trebuie să aibă consilieri cel puțin la fel de capabili ca și cei pe care îi desemnează să ocupe funcții în instituții publice.
– Care era situația Operei Naționale București înaintea scandalului? Mai sus, mai jos, marginală în raport cu marile teatre lirice din lume?
– Cum spuneam și mai devreme, în acest teatru au fost și sunt probleme enorme și am mulți colegi, ‘întâmplător’ exact cei mai buni, au fost dați afară sau îndepărtați de-a lungul vremii. Exemplul cel mai recent este al tânărului tenor Ioan Hotea, înlăturat de la ONB și câștigător al unor prestigioase premii internaționale. Ce să mai discutăm că, la finalul unui proces lung și costisitor de renovare, clădirea și mai ales scena și fosa operei au avut, de asemenea, de suferit.
Situația este atât de gravă încât trebuie să ne facem curat în propria curte. Ar trebui sa reflectăm cum este posibil ca un teatru liric românesc, care a fost inaugurat de Hariclea Darclee și pe scena căruia au urcat mulți alți străluciți muzicieni și balerini ai epocii, să ajungă în această criză.
De peste o sută de ani, în cultura internațională și pe toate meridianele lumii, artiștii români – cântăreții de operă, instrumentiștii, dirijorii, regizorii, balerinii și actori sunt recunoscuți la nivel mondial. Istoric vorbind, România a dat, mai târziu, și scriitori și sportivi tot de prim rang. Avem un imens talent autentic și cu mare har ce se naște permanent pe pământ românesc. Oamenii de talent aduc un serviciu indiscutabil mai mult decât orice politică imaginii României. Pentru moment, pot vorbi doar despre artiștii ce fac o carieră importantă în străinătate. Dar îmi doresc ca și Opera Română să ajungă pe lista teatrelor lumii, ca un teatru decent, care să se ridice la nivelul artiștilor ce apar și sunt angajați la București. Nici o clădire destinată artei interpretative nu este importantă doar prin zidurile sale sau arhitectura sa dacă pe scenă nu apar adevărate valori.
– Ați auzit grozăvenia care circulă? Că la Opera din București străinii n-au ce căuta? Cine a îndrăznit să spună așa ceva?
– Este doar o calomnie josnică, găsită ca scuză pentru a distrage atenția publicului de la problemele Operei, care sunt multe și extrem de grave și nu au nimic de-a face cu naționalismul. Dacă un descreierat a țipat îngrozit o prostie, văzând poate ce fac balerinii în fata operei, trebuie doar acea persoană, cu nume și prenume, trasă la răspundere. În rest, nimic. Povestea se încheie aici. Cine pune în discuție sau adresează întrebarea, poate deja să fie considerată o calomnie și o acuză, demnă de un avocat.
Într-un fel sau altul, în 26 de ani de carieră am ajuns să-i cunosc și să lucrez cu majoritatea artiștilor din România și știu că nu există așa-zisa pe nedrept xenofobie la Operă. Oricum e absurd și lipsit de minimă cultură. Limbajul muzicii și al baletului sunt universale, în meseriile noastre colindăm lumea și lucrăm cu colegi de pe toate meridianele, structural nu avem cum să fim naționaliști sau xenofobi. A, că ne respectăm și ne promovăm valorile și cultura națională pe oriunde mergem, asta e altă poveste. Este menirea noastră de ambasadori culturali ai României, oficiali sau neoficiali. Tocmai de aceea aceste acuzații mi se par niște enormități și aproape comic. De un lucru trebuie să țineți seama, și îmi asum faptul că voi susține în România în primul rând artiștii români, de orice fel. Toate țările își onorează și promovează sub toate punctele de vedere, chiar în legile lor stă scris, că mai întâi se susține cultura națională și cei ce o creează, să fie pe primul plan, obligatoriu.
Desigur că România și artiștii români sunt cei mai deschiși către cultura universală și creatorii săi. Sunt extrem de bineveniți artiștii străini, așa cum și eu de 26 de ani sunt primită cu cele mai mari onoruri oriunde în lume.
Mai țineți cont de un aspect foarte simplu – la Opera Română nu este ca la teatru, să se cânte în română, să fie totul tradus. Asta se întâmpla pe vremea comunismului. La teatru, indiferent de originea autorului și de limba în care a fost scrisă o piesă, reprezentațiile se susțin în românește. La Operă, însă, se cântă în limba originală, a libretului – italiană, franceză, germană, rusă, engleză. Orice teatru de operă din România și de oriunde în lume poate avea, în orice zi, artiști străini angajați. Vrând-nevrând, prin natura meseriei lor, toți sunt poligloți. Mai mult decât atât – și în orchestră sau balet poți avea angajați artiști străini, fie pe contracte permanente, fie pe contracte de invitat, așa cum se întâmplă cu marii soliști.
– Credeți că politicul are o implicare păguboasă și este principalul responsabil?
– Eu sunt ca un preot sau un medic. Nu pot face o diferență între oameni. Arta și artiștii aparțin tuturor. Nu acuz pe unul din ei, pentru că sunt conștientă că nu putem funcționa ca societate fără o politică inteligentă, fără politicieni sau ambasadori profesioniști. Aceștia ar trebui să aibă competențele și deschiderea de a se pune în slujba semenilor, de a acționa în interesul semenilor, lăsând interesul personal. În mod sigur, în scandalul de la Operă există responsabili și dintre politicieni. Ezitările, retractările, demisiile date și retrase au creat o atmosferă de nesiguranță și de tensiune și mai mare în rândul angajaților Operei, într-o situație care era, oricum, foarte inflamată și în care era nevoie de decizii ferme și rapide, luate cu curaj și integritate.
– Ce știți despre amestecul doamnei Marina Sturdza în acest scandal?
– Am fost invitată de câteva ori, chiar de către Alina Cojocaru, să particip la spectacole umanitare organizate în beneficiul baletului de la Opera Română. Alina este una dintre cele mai importante balerine din lume și este iubită și respectată pe toată planeta. Ne cunoaștem de mulți ani, de la Londra, am participat împreună la gale organizate în onoarea reginei Elisabeta la opera londoneză.
Îmi aduc aminte perfect de o invitație de a participa la un spectacol de la New York, organizat undeva, într-o sală pe lângă Metropolitan Opera. Am fost surprinsă să observ că, deși era vorba despre un eveniment în beneficiul baletului ONB, invitația nu a fost oficială și nu a venit din partea cuiva de la Operă sau din partea Ministerului Culturii, după cum ar fi fost normal. În consecință, am evitat să mă implic în eveniment. De ce au vrut să facă acel spectacol dacă astăzi nu pot demonstra ce au făcut cu fondurile strânse în beneficiul baletului ONB? Nu a folosit la nimic și baletul nu a câștigat nimic. Vă invit să o întrebați direct pe doamna Cojocaru sau pe doamna Sturdza, pe care nu am avut onoarea să o cunosc personal.
– Sunt Johan Kobborg și Alina Cojocaru niște sacrificați? Care este cota lor în lume?
– Dacă sunt sacrificați, sunt sacrificați doar de cel care i-a angajat, nimic mai mult. Este o situație nefericită, administrată prost, dar care se poate întâmpla oricui, la urma urmei. Dacă este posibil, amândoi trebuie păstrați în România, pentru că sunt de o valoare indiscutabilă, dar dacă își doresc funcții, acestea se capătă doar cu examene de capacitate administrativă, în cazul lor. Sunt sigura că au și această capacitate. Din punct de vedere artistic mi-aș dori pentru publicul românesc să fie invitați de către Opera Română cât mai des, la fel ca oricare mare artist român sau străin de mare valoare, evident.
Este o lecție dură pentru oricare mare artist să fie atent ce și cu cine semnează ceva, mai ales în România. Artiștii sunt mai vulnerabili și mult mai sensibili.
Ideal este să fie iubiți si respectați și ei ca și maestrul Soare în egală măsură. Trebuie să se limpezească această atmosfera nefirească între artiști. Toți au loc pe scenele românești, toți sunt valoroși.
– Dar o solutie?
– Soluțiile pot să le dea doar profesioniștii, atenție, verificați. Eu, cu toată bunăvoința, nu pot da soluții într-un interviu. Cred că ar trebui să existe mai întâi o perioadă de convalescență, ca toate rănile să se închidă și lumea să poată trece peste suferințele de care au avut parte în ultima perioadă. Dar sunt optimistă și nu sunt de părerea domnului Hollender ce și-a pierdut simțul măsurii pentru acest subiect. A spus că Opera Națională București ar trebui desființată.
-S-a mai întâmplat pe undeva o asemenea neînțelegere?
– Niciodată la acest nivel.
– Vă simțiți solidară cu una dintre părți?
– Cu toți cei care sunt cu adevărat recunoscuți și recomandați de mari personalități ca fiind profesioniști, cultivați, integri si cu coloană vertebrală. Eu prefer să rămân din punct de vedere uman și profesional ca și “Coloana infinitului” a maestrului Constantin Brâncuși! Visez ca și maestrul Brâncuși să fiu înțeleasă și iubită în țara mea. Maestrul trebuie readus în patria sa, așa cum și-a dorit. Este asta o utopie???!!
– Nu suferiți că sunteți atât de rar invitată să cântați pe prima scenă a operei din țara dumneavoastră?
– Sigur că sufăr! Așa cum spuneam la început, nu am fost invitată niciodată, în mod real și profesionist, să debutez într-o producție la Opera din București. E absurd să nu fi putut să-mi fac debutul în orașul în care am studiat, după ce am avut ocazia să cânt pe toate marile scene din lume. Tot sper ca, într-o bună zi, să fiu invitată, cu tot respectul și considerația, în propria patrie, să debutez la Opera Română sau în Festivalul Enescu, așa cum mi se întâmplă să fiu primită pe toate scenele lumii de mai bine de un sfert de secol.
– Ei bine, Festivalul Enescu va fi un subiect aparte, într-un alt interviu, evident.
– Sunt o fire optimistă și îmi doresc să fiu bine înțeleasă. Mi-ar plăcea să ne rezolvăm treburile în armonie și consens. N-ar fi minunat să se petreacă așa?
ApreciazăApreciază
Data fiind calitatea scolii romanesti din ultimii 50 de ani, nu cred ca are sens compararea unui inginer cu un muzician. Exceptandu-i pe cei talentati si muncitori, sacosa adusa de la tara, adeziunea la PCR, racolarea de catre Secu, atunci, fiul lui tata, adeziunea la partidele democratice, acum, au facut ca promovabilitatea sa fie exemplara in scolile romanesti. Iar ce s-a intamplat dupa Revolutie, pentru ca domnii profesori de scoli superioare sa aiba salarii si de 300000000 lunar, este un adevarat dezastru!
Revenind la inginerii care isi dau cu parerea despre arta, pentru ca mai cunosc unul-dl Cosma, probabil ca insuccesul in inginerie i-a impins, din nevoie, sa faca altceva. Doar nu erau sa se duca la sapat, vorba aia- intelectuali rasati! Si printr-o relatie, usor, usor au ajuns mari critici. Am uitat de celebra dna Florea!
Din auzite, cica unii dintre ei sunt invitati de institutii, platiti, cazati, imbuibati si pusi sa scrie asa cum vrea conducerea respectiva. Doar din auzite!
ApreciazăApreciază
Cat despre Lucia de la Iasi, dle inginer, daca ati fi fost un iubitor de opera adevarat, ati fi fost scarbit de dispretul cu care Andrei Serban trateaza celebra lucrare, ati fi fost oripilat de nestiinta acestuia fata de vocea cantata, fata de faptul ca Lucia reprezinta un apogeu al belcanto-ului italian, in care prevaleaza vocea. Montarea de la Iasi sta in picioare doar in varianta teatrala. Dar dl Serban beneficia doar de fondurile Operei iesene, intrucat dna Rancea nu a reusit sa-l evacueze pe dl Hadji-Culea, pentru a beneficia si de bugetul teatrului.
De altfel, intr-o carte scrisa de dl Serban, pentru ca scrie si carti pe deasupra, o impresie asupra Edithei Gruberova si una asupra lui Pavarotti, zis si
‘ Tatal nostru”, edifica cert asupra respectului si intelegerii dlui Serban fata de cantaretul de opera.
Acum, despre Opera ieseana ajunsa in paginile celebrei publicatii…probabil ca dna Rancea, o alta fina cunoscatoare a fenomenului operistic, nu si-a imaginat-o!
ApreciazăApreciază
[…] aducerea producțiilor franceze ale lui Andrei Șerban la Iași (au fost Indiile galante, și Lucia di Lammermoor ), chiar și producțiile noi ale Traviatei și Boemei, departe de a fi doar decente (sunt […]
ApreciazăApreciază
[…] secțiunea foarte consistentă a cronicilor de spectacole, după București, Cluj și Iași, în luna iulie a apărut și corespondența mea despre Simon Boccanegra de la Opera […]
ApreciazăApreciază
[…] durata spectacolului. Luna Septembrie a continuat cu Il barbiere di Siviglia (pe 28), după ce Lucia di Lammermoor programată pe 21 a fost anulată. La Iași, programul sezonului se anunță din lună în lun, […]
ApreciazăApreciază
[…] Andrei Șerban are o istorie lungă cu Lucia di Lammermoor, încă din Noiembrie 1990, când a regizat opera lui Donizetti pentru Chicago Lyric Opera, reluată apoi în Martie 1993 la Los Angeles, o producție care a fost radical schimbată pentru Opera Bastille în 1995, unde a funcționat fără întrerupere ca vehicol al sopranelor de coloratură, până în Octombrie 2016, urmând a fi înlocuită din sezonul viitor. În Septembrie 2014, o versiune cu decorurile adaptate la dimensiunile unui teatru de 750 de locuri, dar păstrând intactă mișcarea de scenă și o mare parte din costume, a avut premiera la Opera Iași, iar acum a ajuns și la București. Cu alte cuvinte, această montare este validată la cel mai înalt nivel, iar viziunea regizorului e cristalizată până la punctul în care a devenit incontestabilă. Ar fi redundant să o descriu pe larg, întrucât am mai făcut-o pe acest blog în repetate rânduri, pe vremea când mergeam la Iași special ca s-o văd. […]
ApreciazăApreciază
[…] modul său de interpretare a lui Edgardo s-a maturizat de când l-am văzut ultima oară, la Iași (Iunie 2016, p. 747). Notele înalte sunt sigure, iar interpretarea a subliniat fragilitatea emoțională a […]
ApreciazăApreciază
[…] premiera vineri, 13 Ianuarie, la Opera Națională București, sosind de la Paris via Iași (vezi Opera, Iunie 2016, pagina 747), cu decoruri reduse, dar cu același impact emoțional. Jocul de scenă atletic și translatarea […]
ApreciazăApreciază
[…] merit este modernizarea teatrală a operei. Am fost la Iași de cel puțin zece ori, ca să văd Lucia di Lammermoor, Indiile galante și Troienele, regizate de Andrei Șerban, producții care au rezistat zeci de ani […]
ApreciazăApreciază