Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Revista „Opera” (UK) – Mai 2017: „Simon Boccanegra”, „Lucia di Lammermoor” și „La bohème” de la București


România

București

Tradiția stabilită de Orchestra Națională Radio de a prezenta în fiecare an o operă în concert a continuat pe 10 Februarie, la Sala Radio, cu Simon Boccanegra, o operă prea rar cântată la București, în ciuda frumuseții muzicii și a legăturilor evidente cu realitatea politică imediată.

George Petean – Simon Boccanegra, Sala Radio, 10 Februarie 2017

Excelentul George Petean a fost Boccanegra, iar portretizarea făcută de el a fost captivantă, păstrând un echilibru perfect între umanitatea tatălui și hotărârea liderului politic, cântând cu o voce de o blândețe rezonantă. Din nefericire, nimeni dintre cei aflați pe scenă nu s-a apropiat de nivelul lui. Interpretarea solidă a lui Gelu Dobrea în Fiesco nu a reușit să compenseze lipsa de stil. Cellia Costea a fost o Amelia rece și matură, luptându-se cu notele înalte și având un legato nereușit. Cosmin Ifrim a supraviețuit experienței de a cânta rolul lui Adorno în loc să îl exploateze, atingând cu succes notele înalte, dar sacrificându-le pe celelalte. Daniel Pascariu a fost un Paolo competent, însă alăturarea lui de Florin Simionca în rolul lui Pietro a transformat scenele în care apăreau cei doi într-o comedie. David Crescenzi a dirijat, reușind câteva momente de tandrețe, dar eșuând în crearea urgenței sau a intensității dramatice.

Florin Guzgă, singura revelație vocală din Lucia di Lammermoor, ONB 2017

Producția lui Andrei Șerban cu Lucia di Lammermoor a avut premiera vineri, 13 Ianuarie, la Opera Națională București, sosind de la Paris via Iași (vezi Opera, Iunie 2016, pagina 747), cu decoruri reduse, dar cu același impact emoțional. Jocul de scenă atletic și translatarea acțiunii din Scoția secolului XVIII într-un univers orwellian de dinainte de război au împărțit publicul în două: câțiva conservatori care au huiduit la final și restul, majoritatea, cărora le-a plăcut. Totuși, muzica a mers împotriva acestei impresii, începând din fosă, unde orchestra lui Marcello Mottadelli s-a desincronizat frecvent de soliști. Venera Protasova a fost o alegere proastă pentru Lucia, acutele ei precise dar scurte fiind o compensație insuficientă pentru defectele din registrele mediu și grav și pentru lipsa unei coloraturi corecte; jocul ei de scenă a fost mecanic. Parteneri i-au fost un Ramón Vargas epuizat, ratând note în scena finală a lui Edgardo, și un Valdis Jansons monoton și fără putere, al cărui Enrico l-a făcut pe rudimentarul Raimondo al lui Ramas Chikviladze să pară impresionant doar pentru că vocea sa era mai puternică.

Peisajul vocal a fost complet diferit două zile mai târziu, când Florin Guzgă a fost un Edgardo sensibil și liric, iar Adrian Mărcan un Enrico impozant și lipsit de subtilitate, dar perfect în rol cu vocea sa sumbră și stentoriană. Horia Sandu a adus căldura necesară lui Raimondo, dar l-a făcut oarecum plicticos. De această dată, Protasova a fost forțată să utilizeze mai multe resurse vocale, dar tot nu a reușit să se audă din sextet, iar orchestra s-a menținut la același standard scăzut.

Anita Hartig și Teodor Ilincăi – ROH 2013

Pe 27 Ianuarie, în mijlocul unor noi tensiuni provocate de declarațiile lui Ioan Holender despre conducerea interimară a ONB, un nou spectacol cu La bohème în montarea lui Ionel Pantea, a cărei premieră datează din 2008, a făcut o impresie total diferită. Decorurile sunt minimaliste, mișcarea de scenă este rigidă sau operatic exagerată, dar distribuția a fost mult mai atrăgătoare decât cea din Lucia. În rolul lui Mimì, mult așteptata Anita Hartig (mai des văzută la Cluj decât la București) a profitat de sunetul timid al orchestrei pentru a produce un contrast puternic între tonurile strălucitoare și bogate ale vocii ei de soprană la turație maximă și o prospețime plină de fragilitate. În rolul lui Rodolfo, Teodor Ilincăi nu i-a împărtășit viziunea; el a ales să împingă notele, cântând forte, și țintind succesul facil. Adrian Mărcan a fost un Marcello fără nuanțe, dar corect, dar în cazul Adrianei Marcu, Musetta sa lipsită de experiență s-a târât prin Vals fără pic de seducție, cu o voce de subretă. Ceilalți doi colegi de mansardă au fost Csaba Sándor, un Schaunard interesant, cu timbru de bariton veritabil, și Marius Boloș, prea dramatic pentru rolul lui Colline. Tiberiu Soare a condus corect o orchestră ce nu a fost capabilă să transmită dinamica și frumusețea tonală a partiturii.

Alexandru Pătrașcu
OPERA, Mai 2017
pp. 619-620

Descrisă de către Daily Telegraph drept „biblia industriei”, revista britanică Opera a fost și este în continuare cel mai important comentator al scenei lirice mondiale din ultimii 65 de ani. Publicația a fost fondată în 1950 de către Lordul Harewood și de atunci acoperă fără rival evenimentele din lumea operei, printr-un amestec de cronici (spectacole, înregistrări, cărți) și analize, plus publicarea calendarelor teatrelor de operă din toată lumea, dar și prin faimoasa rubrică We hear that („Am auzit că”n.n.). Editori șefi de durată lungă – Harold Rosenthal, Rodney Milnes și (din anul 2000) John Allison – au asigurat continuitatea revistei, iar consiliul editorial include cei mai remarcabili critici de operă din presa britanică. Cu sediul la Londra, publicația dispune de o inegalabilă rețea internațională de corespondenți, acoperind spectacole din întreaga lume.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3.437 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Twitter

%d blogeri au apreciat asta: