Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Corespondență: „Œdipe” la răscruce, în Londra


Scenografia semnată de Alfons Flores este foarte spectaculoasă, în concordanţă cu viziunea regizorală îndrăzneaţă a cuplului Àlex Ollé şi Valentina Carrasco (Foto: Clive Barda/ ROH)

Scenografia semnată de Alfons Flores este foarte spectaculoasă, în concordanţă cu viziunea regizorală îndrăzneaţă a cuplului Àlex Ollé şi Valentina Carrasco (Foto: Clive Barda/ ROH)

I-au trebuit 80 de ani lui Œdipe ca să străbată distanța dintre Paris și Londra, cu escale la Viena, Bruxelles, Buenos Aires, Toulouse și Frankfurt, în afara staționărilor periferice de la București, Edinburgh, Cagliari și diverse centre universitare americane. ”

În 1936, premiera pariziană a creat un interes deosebit în țară, fiind transmisă prin telefon, la radio, în timp ce în sală era prezentă o întreagă comunitate românească. În 2016, asistăm la sfârșitul unui ciclu, cel al experimentului modernist al secolului XX, și la intrarea în zona consacrării a operei lui Enescu. Într-adevăr, odată cu dispariția lui Pascal Bentoiu, secolul XX muzical românesc s-a sfârșit. Iar singurul supraviețuitor al celor 11 reprezentații pariziene este Neagu Djuvara. Suntem privilegiați de asumarea ca operă națională a lui Œdipe, ceea ce a permis prezentarea mai multor concepții regizorale de-a lungul timpului, la București.

OEDIPE by Georges Enesco; Royal Opera House; Covent Garden; London, UK; 20 May 2016; Johan Reuter as Oedipe; Leo Hussain - Conductor; Àlex Ollé - Director; Valentina Carrasco - Associate Director; Alfons Flores - Set designer; Lluc Castells - Costume designer; Peter van Praet - Lighting designer; Photo: © ROH Photographer: CLIVE BARDA

Starul danez Johan Reuter în rolul titular, cel al nefericitei jucării a destinului, Œdipe (Photo: © ROH/ Clive Barda)

Pe de altă parte, aceeași asumare ne face captivi unor interpretări depășite ale semnificației acestei lucrări. Œdipe a fost prezentat în România pentru prima dată în 1958, la Festivalul Enescu, într-o montare clasică și în lectura muzicală a lui Constantin Silvestri. Dacă în epoca în care Fleg și Enescu lucrau la proiectul acestei opere Sigmund Freud ajunsese la nivelul cel mai înalt de popularizare a teoriilor sale, mergând până la vulgarizarea ideii de complex oedipian, în anii ’50, psihanalistul austriac era complet interzis în România, iar politicile totalitare făceau ca întregul subiect să fie evitat, cenzurat, ocultat. Aceasta este explicația pentru interpretarea materialist-dialectică a omului care învinge destinul, care biruie zeii, desprinsă din teoriile leniniste ale omului care îmblânzește natura, construind baraje, defrișând păduri, creând o utopie din care lipsea orice introspecție privind sexualitatea.

În replică, intelectualitatea românească a dezvoltat o interpretare bazată pe religie, în care Oedip devine o metaforă arhetipală a lui Hristos, iar dispariția eroului în lumină este asociată cu mântuirea. Toate încercările regizorilor români și străini de a se debarasa de aceste clișee nu au reușit să le schimbe. Ar fi cazul să evoluăm, mai ales acum, în secolul Internetului, al accesului liber și imediat la informație, și să înțelegem că orice interpretare a unui mit pune în mijloc individul care se raportează prin experiența personală la el.

Șase reprezentații la Covent Garden

Producția de la Covent Garden din 23 mai 2016 a fost prezentată pentru prima dată la Bruxelles, în 2011, și pune în evidență implacabilul destinului și al contextului istoric, pe care individul nu le poate schimba, dar le poate accepta și integra. Anul trecut, The Royal Opera House a prezentat cu mare succes opera Król Roger, de Szymanowski, un contemporan al lui Enescu, continuând astfel, prin directoratul lui Kasper Holten, un program de revelare a unor opere contemporane neintrate încă în repertoriul permanent. Anul acesta a fost rândul lui Œdipe. Și nu putem decât să sperăm că este primul pas al unei consacrări. Un prim argument este dat chiar de dirijorul Leo Hussain, astăzi unul dintre cei mai experimentați interpreți ai acestei opere și care a debutat acum la Covent Garden:

„Unul dintre lucrurile care mă impresionează cel mai tare este modul în care este condusă această Operă ca business. Și acesta este tocmai motivul pentru care funcționează atât de bine și din punct de vedere artistic. Sigur că cele două aspecte sunt legate între ele, dar nu simt că ele interferă”.

Pe de altă parte, capodopera lui Enescu nu a fost inclusă în stagiunea de transmisiuni HD, deși ceea ce lipsește cel mai mult din promovarea ei astăzi este tocmai o înregistrare video la standardele tehnice actuale, înregistrarea audio de la EMI din 1989 rezolvând doar o parte din această necesitate. Dar cea mai mare piedică în popularizarea lui Œdipe rămâne absența unei ediții critice a partiturii, aflată încă în stadiul de copie manuscrisă, ceea ce face ca repetițiile să fie dificile și costisitoare. Leo Hussain spunea că ar fi putut salva două repetiții întregi dacă ar fi avut la dispoziție o partitură editată și tipărită corespunzător. Iar aici vina este automat transferată asupra aceleiași Românii care și-l asumă pe Enescu doar la modul propagandistic, uitând să facă pașii corecți și necesari pentru adevărata sa promovare.

În acest sezon, Œdipe va avea șase reprezentații pe scena londoneză, în perioada mai-iunie, precum și o transmisiune radio, pe 4 iunie. Institutul Cultural Român din Londra a sprijinit acest mare eveniment, prin organizarea „Lunii Œdipe la Londra”, contribuind cu resurse materiale și muzicale în special la partea educațională a întregului proiect, în parteneriat cu The Royal Opera House.

Punerea în scenă a lui Àlex Ollé și Valentina Carrasco este alertă ca un film block-buster și captivantă intelectual, ca un film de autor al noului val. Œdipe este o călătorie, iar drumul personajului de la naștere până la moarte se dilată în această viziune regizorală la nivelul epocilor istorice, incluzând un univers antic deloc idealizat, simboluri ale războaielor moderne (Sfinxul este un avion de vânătoare din al Doilea Război Mondial), totalitarismele secolului XX și terminând cu utopiile realizabile ale secolului XXI.

Hussain a condus o orchestră senzațională, un cor pentru care excelența este obișnuință și o distribuție din care până și cele mai mici roluri au fost încredințate unor staruri internaționale, în fruntea căreia s-a aflat bas-baritonul danez Johan Reuter. Acesta a dat o probă de anduranță vocală și de interpretare dramatică ajustată perfect cu vârstele personajului: tânărul lipsit de experiență, tulburat de profeție, apoi eroul salvator transformat în despot luminat, sfârșind prin a fi înțeleptul spiritualizat de orbire și exil.

S-au vândut toate biletele

Deși promovată cu precauție și cu bilete la prețuri accesibile, opera lui Enescu, exotică pentru publicul londonez, a fost sold-out în seara premierei. Desigur, așa cum este cazul unei opere moderne, au fost și spectatori cărora nu le-a plăcut, foarte puțini plecând la pauză, alții grăbindu-se la final, dar vasta majoritate aplaudând impresionați. Producția companiei La Fura dels Baus a divizat doar un mic grup de contestatari.

Presa britanică a comentat foarte prompt evenimentul: „Acesta este tipul de inițiativă artistică serioasă pe care subvenția guvernamentală o protejează și o face posibilă: ar trebui să fim recunoscători pentru asta.” (Rupert Christiansen, The Telegraph); „Impresia generală este cea a unei partituri spectaculos de inventive, prezentată într-o producție care ține ritmul cu toate întorsăturile și schimbările dramei și oferă un nivel de sofisticare psihologică ce se potrivește cu tot ceea ce întâlnim în muzică.” (Opera Britannia); „Œdipe reprezintă Opera în cea mai puternică formă a sa, vizuală, muzicală, vocală, dramatică; mergeți s-o vedeți!” (Bachtrack); „Opera lui Enescu din 1936 are o apariție tardivă la Covent Garden, dar nici muzica și nici producția nu rețin atenția.” (The Stage).

Alexandru Pătrașcu, Londra, mai 2016

(articol publicat în „Adevărul Weekend”, Nr.251/27-29 Mai 2016)

2 comentarii la “Corespondență: „Œdipe” la răscruce, în Londra

  1. despredemnitate
    Mai 30, 2016

    Reblogged this on Je suis Enesco.

    Apreciază

  2. Groucho
    Mai 30, 2016

    Toate celelalte reprezentatii care au mai ramas din aceasta serie sunt si ele sold-out. Acum o saptamana, inainte de premiera, se gaseau inca sute de bilete la fiecare. Nu cred ca e prea mult sa spunem ca avem de-a face cu un succes total. Ceea ce va face mai usoara decizia unei reluari in 2-3 ani.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Mai 30, 2016 de în Nou și interesant, Premieră, Presă, Spectacole şi etichetată , , , , , , .

Cele mai bine evaluate

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3.538 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Facebook

%d blogeri au apreciat asta: