Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Johan Reuter: Opera „Œdipe” nu a fost cântată niciodată la New York, sau la Scala, deci mai sunt locuri unde trebuie să ajungă.


Acest interviu a fost realizat a doua zi după premiera lui Œdipe de la The Royal Opera House of Covent Garden, în care bas-baritonul danez Johan Reuter a obținut un triumf personal, fiind aplaudat intens la sfârșitul reprezentației. Timpul a trecut repede, iar după dialogul nostru Johan Reuter urma să acorde un nou interviu, de data asta la BBC. Un detaliu pe care țin să-l menționez, pentru că în forma scrisă a interviului nu poate fi observat, este vocea impostată a lui Reuter, de o sonoritate uluitoare. Iar când râde…

OEDIPE by Georges Enesco; Royal Opera House; Covent Garden; London, UK; 20 May 2016; Johan Reuter as Oedipe; Leo Hussain - Conductor; Àlex Ollé - Director; Valentina Carrasco - Associate Director; Alfons Flores - Set designer; Lluc Castells - Costume designer; Peter van Praet - Lighting designer; Photo: © ROH Photographer: CLIVE BARDA

OEDIPE by Georges Enesco; Photo: © ROH Photographer: CLIVE BARDA

Alexandru Pătrașcu: Este Œdipe un rol pentru o viață?

Johan Reuter: Știți, în interviuri oamenii de obicei mă întreabă ce roluri vreau să fac, dar eu le spun că încerc întotdeauna să nu îmi fac o listă de dorințe. Pentru că, dacă aș avea o listă și nu aș ajunge să cânt acele roluri, aș fi foarte dezamăgit. De exemplu, nu am cântat niciodată Wolfram și nici Oneghin, iar acestea sunt două roluri pe care mi-ar fi plăcut să le cânt, dar drumurile noastre nu s-au intersectat. Pe de altă parte, am cântat Šiškov, din Casa morților, de Janáček: un rol extraordinar, pe care mi-a făcut plăcere să îl cânt. Tot așa stau lucrurile și aici. Înainte să primesc oferta, nu auzisem niciodată de Œdipe, dar îmi place mult să lucrez la Londra, așa că, atunci când m-au sunat și mi-au spus „este un rol foarte important și vrem să îl cânți tu”, m-am uitat pe partitură și am răspuns „OK, îl pot face, este un rol minunat.” Deci, vedeți, poate că nu am făcut Wolfram, dar am ajuns să fac Œdipe, de Enescu, un rol fantastic. Și este minunat că această operă ajunge aici! Sigur, a mai fost montată, iar cei care spun că este o operă necunoscută nu știu ce spun, pentru că, de pildă, a fost cântată la Viena, cu mulți ani în urmă, deci a mai fost pusă în scenă într-o Operă mare. Dar, desigur, acum este prima oară când se cântă aici; nu a fost cântată niciodată la New York, sau la Scala, deci mai sunt locuri unde trebuie să ajungă. Și, bineînțeles, este o operă foarte bine cunoscută în rândul muzicologilor, deși nu se cântă foarte des. Dar cred că este un lucru deosebit că se montează aici. Îmi amintesc că vorbeam cu oameni de la Royal Opera House cu mult timp înainte să mi se propună acest rol și ei m-au întrebat: „Aveți vreo sugestie de operă de secol XX care încă nu a fost descoperită?”, iar eu le-am spus „Nu știu, să mă gândesc”, ca după ceva vreme să primesc rolul. Este o operă de mare valoare, incredibilă.

A.P.: Da, așa e, aveți dreptate. Vreau să vă întreb cât de dificil este rolul, pentru că, în primul rând, este un rol lung…

J.R.: Da, așa e, e lung!

A.P.: Aveți mult de cântat, dar, pe de altă parte, este un rol stresant pentru registrul înalt sau pentru cel grav? Este un rol care prezintă dificultăți cu care să vă luptați?

J.R.: Nu e nimic care să nu poată fi redat ca în partitură. Sigur, există lucrări moderne dificile. De exemplu, Berg. Eu nu cred că am făcut vreodată un Wozzeck perfect. Mă apropii, dar de fiecare dată, după spectacol, îmi spun „ah, a fost un punct unde… unde nu am cântat notele corecte.” (râsete) Se simte că Enescu a fost și muzician. El a compus ceva ce poate fi cântat. Este provocator, dar nu ajungi niciodată să spui „mda, nu știa ce înseamnă să fii muzician”. Iar partitura este faimoasă și pentru faptul că Enescu a scris atât de multe lucruri despre cum să o cânți, nu doar notele și ritmurile, dar și expresia pe care o dorea, culoarea pe care o dorea, ce înseamnă schimbarea de timbru, toate aceste lucruri. Și simți că și el era muzician, prin urmare poți colabora cu el. Așa că nu e nimic imposibil. Desigur, rolul este foarte lung, dar nu este scris într-o manieră care să te doboare de oboseală. Și, având în vedere că e prima lui operă și că este o grand opera, Enescu nu o compune în stilul „ok, păi hai să vedem ce-o să iasă”, ci turează motoarele la maxim în această primă și unică operă a lui, iar această dinamică a lucrării mă impresionează. Pot coborî registrul, pentru a cânta părți lirice, după care intervin explozii puternice, în special pentru cor, dar pe alocuri și pentru soliști. Îmi place foarte tare dinamica aceasta foarte variată. Sunt multe fragmente grave, de fapt ai un interval larg, de la mi bemol până la la, dar îmi place asta. (râsete) Îmi place această varianțiune și îmi plac oportunitățile de exprimare pe care ți le dă. Oportunități de exprimare modernă și oportunități de a juca rolul. Poți caracteriza personajul și dacă ai de cântat ceva ce rămâne la nivelul de muzică frumoasă și într-o singură dimensiune a vocii, cum ar fi, să zicem în operele lui Verdi, dar efortul pe care îl faci este mai mic. E ca atunci când îmi exprim nemulțumirea cântând printre dinți. (îl imită pe Jago) Dar există și modalități moderne de exprimare. Iar în acest rol pur și simplu treci prin toate, ești și foarte liric, foarte relaxat, chiar foarte fericit, la final, dar ai și momente de furie maximă, ca în scena de după auto-mutilare.

A.P.: Probabil știți că Enescu, în timp ce se apropia de finalizarea lucrării și încerca să organizeze premiera la Opéra de Paris, a stat de vorbă cu Fiodor Șaliapin, pe care îl dorea în rolul principal. Dar acesta a refuzat, pe motivul că era prea bătrân pentru rol. Dar simplul fapt că Enescu s-a gândit la el pentru rolul lui Œdipe…

J.R.: Eu am auzit doar câteva cântece de Enescu, la un eveniment organizat de Institutul Cultural Român de aici, din Londra, unde au fost cântate de o soprană (Rodica Vică). Dar Enescu nu a compus multă muzică vocală. Și nu pare să utilizeze prea mult registrul înalt al vocilor. Când avem ceva înalt, sunt mai mult note izolate și apoi gata (cântă note înalte, separate), nu e nimic continuu, pur și simplu trebuie să rămâi acolo, sus. Iar asta arată că Enescu este aproape de cuvinte, că vrea să le exprime, că scrie foarte apropiat de modul în care se pronunță cuvintele. Iar când muzica și emoția și vocea preiau puterea cuvintelor, ca să zic așa, Enescu ajunge foarte rar în registrul acut al vocilor din operă, ceea ce e puțin… nu neobișnuit ci, aș spune eu, personal. Și sunt convins că dorește ca textul să fie ușor de auzit, este atent la modul în care spune povestea. Iar muzica pură este la nivelul orchestrei, în fosă.

A.P.: Mă gândesc, de asemenea, că Șaliapin era faimos pe atunci pentru Boris Godunov. Și de fapt opera Boris Godunov a devenit cunoscută datorită lui Șaliapin. Prin urmare, există această călători a personajului de-a lungul unei opere…

J.R.: Exact, aveți dreptate!

A.P.: Avem aceeași călătorie și în Boris Godunov, la o scară mai mică, dar la dimensiuni mai mari din perspectivă politică. Iar ceea ce îmi place în această producție, a companiei La Fura dels Baus,  este că avem de a face cu o călătorie ce începe în copilărie, când personajul este tânăr, are complexe, este tulburat de soarta prezisă de Apollo, apoi ajunge un erou, apoi rege… Într-un fel, un rege autoritar, dar nu un dictator, nu un tiran.

J.R.: Da, aveți dreptate. Nu este un tiran.

A.P.: Urmează înțelepciunea. Aceasta este la final. Dar această montare mărește scara călătoriei în timp. Primul act este în costume din Grecia Antică, apoi decorurile devin mai contemporane, cu avionul, o epavă din al Doilea Război Mondial, după care apare Créon, în uniformă. Îl putem vedea foarte ușor ca pe creierul unei lovituri de stat posibile. Și într-un final utopia, utopia posibilă a secolului XX, cu Thésée și oamenii lui, care apar îmbrăcați în alb. Călătoria personajului din muzica lui Enescu este și mai vastă în această producție. Am citit un interviu pe care l-ați dat acum câteva zile unui blog, în care spuneți că, într-un fel, Œdipe vă amintește de Simon Boccanegra.

J.R.: Da, au ceva în comun. Îl vezi în diferite etape din viață, îl vezi ca bărbat tânăr, apoi avem un salt în timp. Pentru a arăta asta, avem de a face tot cu un fel de călătorie. Și cred că e ceva tipic, pentru că, din câte țin minte, Șaliapin avea cam 60 de ani în anul premierei cu Œdipe, deci cred că i-ar fi fost greu să facă actul II, unde are optsprezece sau douăzeci de ani. Simt că și pentru mine aceasta este partea cea mai dificilă. Dar, pe de altă parte, unui interpret foarte tânăr i-ar fi probabil greu să cânte toată seara și să păstreze echilibrul pe toată durata operei. Iar eu încerc să fac asta. Și mai cred că această producție nu pune accentul foarte mult pe elementul freudian. Sigur, personajul este pe o canapea, iar Mérope este prezentată drept psihanalista lui, dar eu cred că aici este un alt element interesant. Și aici avem de a face tot cu o călătorie, deoarece, după cum ați spus, producția extinde timpul prin istoria umanității, a civilizației vestice, e tot o călătorie. Și cred că e interesantă afirmația dvs, că Œdipe  este un conducător, un rege, un tip dur, că este violent și agresiv. Iar motivul pentru care este tulburat, și anume că își va ucide tatăl și se va căsători cu propria mamă, se află în interiorul lui, este o parte din ceea ce este el. Și își asumă asta, pleacă de acasă, adică acționează foarte puternic! Este o acțiune corectă, dar este dificilă. Și se luptă cu această decizie, dar, în final, spune „Nu, mă voi lupta cu soarta”. Este un gest măreț. La fel și când se întâlnește cu cei trei bărbați, când se îmbată și se înfurie și îi omoară. Și apoi cineva îl vede și îi spune „Dacă poți ucide acest monstru, vei deveni rege și vei primi mâna reginei”. Iar Œdipe reacționează rapid: „Da, despre mine e vorba, o voi face!” Și când are loc confruntarea cu Tirésias, din actul III, Œdipe nu este prea simpatic. Dar este el însuși. Deci ceea ce a fost prezis despre el se află în caracterul lui. Oedip este un bărbat. Complexul Oedip, așa cum a fost el descris de Freud, este despre băieți. Există o parte în ei care este așa, băieții au această agresivitate. Agresivitate contra tatălui, pentru a-i lua locul în societate, pentru a-i lua rolurile, pentru a conduce lumea în care trăiesc. Și această agresivitate sexuală, exprimată simplu ca agresivitate împotriva mamei, dar, în realitate, fiind o agresivitate față de toate femeile, pentru a cuceri lumea. Este interesant că toate aceste aspecte sunt parte din ceea ce este Œdipe. El se poate lupta cu destinul, dar nu este vorba numai despre lucrurile care i-au fost prezise, ci și despre lucruri care sunt în el și pe care trebuie să le facă. Și la final, când spune „Am biruit destinul”, ei bine, în realitate nu l-a biruit.

A.P.: Nu, nu a biruit destinul!

J.R.: A făcut lucrurile care au fost prezise. Dar eu cred că, de fapt, el spune „Am biruit destinul PENTRU CĂ l-am trăit. Am biruit destinul pentru că, în final, l-am TRĂIT.” Œdipe a asumat ceea ce era în el însuși, a acceptat ceea ce urma să i se întâmple. Și a acceptat totul chiar dacă nu i-a plăcut. La sfârșitul operei afirmă „OK, am făcut-o, dar EU AM FĂCUT-o. A fost viața mea. Și m-am luptat cu ea și asta a fost foarte interesant.” Și afirmă că a înfrânt destinul, dar de fapt nu a făcut-o: „M-am opus, dar în cele din urmă a trebuit să îl accept și să mă accept și să accept și faptul că am făcut aceste lucruri urâte.”

OEDIPE by Georges Enesco; Royal Opera House; Covent Garden; London, UK; 20 May 2016; Johan Reuter as Oedipe; Alan Oke as Shepherd; Leo Hussain - Conductor; Àlex Ollé - Director; Valentina Carrasco - Associate Director; Alfons Flores - Set designer; Lluc Castells - Costume designer; Peter van Praet - Lighting designer; Photo: © ROH Photographer: CLIVE BARDA

OEDIPE by Georges Enesco; Photo: © ROH Photographer: CLIVE BARDA

A.P.: E și multă negare în acțiunile lui dinainte de acceptare. Mi se pare că este supărat și că, pe undeva, refuză să plece din Teba.

J.R.: Da, și este o atitudine foarte ciudată. De ce face asta? De ce este supărat pe tebani? De ce nu vrea să plece? Dacă aș fi în locul lui, aș spune „Mai bine plec în altă parte! Aici a fost groaznic și vreau să plec.” El chiar știe că undeva, în viitor, există acest loc unde poate muri liniștit și unde totul se va sfârși cu bine. Și înainte să spună „De ce mă alungați?”, el spune „Bun, trebuie să plec”, pur și simplu spune asta. „Sunt singur, ce să fac? Trebuie să plec de aici.” Știe asta. Și totuși este foarte supărat pe ei.

A.P.: Prin urmare, afirmația lui, care este văzută în România drept cheia pentru întreaga semnificație a operei, „Am biruit zeii, am biruit destinul”, înseamnă „Cel puțin m-am luptat, cel puțin am încercat să fac asta”.

J.R.: „Am făcut tot ce am putut.”

A.P.: Această producție de aici, de la Royal Opera House, sigur, este o producție modernă și partitura este puțin scurtată: există o scenă…

J.R.: Da, scena baletului! Dar e singura tăiată, nu?

A.P.: Da, din câte știu, e singura. Dar montarea este ca un film de acțiune. La final am fost uimit: „De ce a fost atât de scurtă? Mi-ar fi plăcut să fie mai lungă”.

J.R.: Da, și eu am simțit la fel, a fost foarte intens, mai ales că eu nu am nici o pauză, când nu sunt pe scenă trebuie să mă schimb, știți cum e… să devin mai bătrân, sau mai murdar etc, se întâmplă ceva în permanență. Nu am pauză nici în pauza dintre acte, pentru că mă pregătesc pentru actul III și îmbătrânesc cu douăzeci de ani. Și sunt multe de făcut: scene de luptă, noroi, sânge, vorbit, tăvălit pe scenă…

OEDIPE by Georges Enesco; Royal Opera House; Covent Garden; London, UK; 20 May 2016; Johan Reuter as Oedipe; Leo Hussain - Conductor; Àlex Ollé - Director; Valentina Carrasco - Associate Director; Alfons Flores - Set designer; Lluc Castells - Costume designer; Peter van Praet - Lighting designer; Photo: © ROH Photographer: CLIVE BARDA

OEDIPE by Georges Enesco; Photo: © ROH Photographer: CLIVE BARDA

A.P.: Cum ați simțit reacția publicului?

J.R.:  În primul rând, un public foarte concentrat. Asta se simte, pentru că în operă există momente foarte, foarte liniștite, când pur și simplu simțeam că oamenii erau concentrați și foarte serioși cu privire la tot ce se întâmpla pe scenă. Iar asta e foarte plăcut!

A.P.: Pentru că, fiind o operă modernă, nu poate fi iubită de toată lumea.

J.R.: Nu, sigur că nu.

A.P.: Există un public de operă foarte conservator. Vin să asculte ceva gen Donizetti și apoi sunt dezamăgiți.

J.R.: Da, dar majoritatea știu ce urmează să audă… Și există un public bun pentru astfel de lucrări. Îmi amintesc că am făcut, tot aici, acum câțiva ani, premiera mondială a unei opere de Sir Harrison Birtwistle (The Minotaur, 2007-2008 și 2012-2013, n.n.), și a avut mare succes, s-a vândut atât de bine încât au avut-o două stagiuni pe afiș, deci sunt sigur că există un public pentru așa ceva și sunt sigur și că aceste spectacole sunt bine vândute, pentru că oamenii sunt dornici să vadă și să audă aceste lucrări, chiar dacă nu este o operă de societate. Sunt convins că va exista un public bun pentru acest Œdipe.

A.P.: Și eu. Mulțumesc foarte mult!

J.R.: Eu vă mulțumesc dumneavoastră!

 

Un comentariu la “Johan Reuter: Opera „Œdipe” nu a fost cântată niciodată la New York, sau la Scala, deci mai sunt locuri unde trebuie să ajungă.

  1. despredemnitate
    Iunie 1, 2016

    Reblogged this on Je suis Enesco.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Mai 31, 2016 de în Interviu, Muzica, Nou și interesant, Premieră şi etichetată , , , , .

Cele mai bine evaluate

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3.544 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: