Ultimele comentarii despre premiera lui Œdipe la Covent Garden vin din America, în publicația Opera News.

Opera News, August 2016

Œdipe, Londra

Compozitorul român George Enescu (1881 – 1955) și-a petrecut mare parte din viață la Paris. Unica sa operă, Œdipe, la care a lucrat, cu întreruperi, între 1910 și 1931, a avut premiera la Opera pariziană abia în1936, cu bas-baritonul francez André Pernet în rolul principal. Având la bază un libret în limba franceză scris de Edmond Fleg, care a creat și libretul operei Macbeth de Ernest Bloch (1910), Œdipe are încă de la început o carieră inconstantă, deși în ultima vreme observăm o creștere a interesului față de această lucrare.

Montarea de față (văzută pe 23 Mai), în regia și cu decorurile colectivului teatral catalan La Fura dels Baus și ale colaboratorilor lor obișnuiți, a fost prima producție cu Œdipe a Royal Opera House.

Stilul muzical al lui Enescu se află, cumva neclar, între romantismul târziu și modernism – o zonă mult mai bine explorată în Elektra de Richard Strauss, care utilizează conflictele muzicale rezultate pentru a prezenta elementele contradictorii ale dramei. Textul lui Fleg oferă o traversare completă a mitului Oedip, de la naștere până la moarte, în patru acte lungi. Dar mare parte din partitura lui Enescu, ce necesită o orchestră și un cor mare, cu numeroase roluri principale, nu are nimic special și nu este memorabilă, multiplele arioso declamatorii aglomerându-se pagină după pagină, fără a reuși să producă acel tip de idei muzicale de care spectatorii trebuie să se atașeze pentru a se bucura. În ciuda unor rare fragmente de frumusețe – actul final conține unele dintre cele mai blânde și mai atașante bucăți muzicale din partitură –, opera este complicată și greu de înțeles.

Decorul de deschidere propus de Alfons Flores ne-a oferit cea mai memorabilă imagine vizuală a serii, cu interpreții principali și corul nemișcați pe o structură uriașă, cu patru etaje, care acoperea complet avanscena de la Covent Garden. Corul de dimensiuni impresionante din deschidere a oferit o imagine de oratoriu începutului serii.

Costumele lui Lluc Castells au amestecat tiparele Greciei Antice cu haine neutre, amintind de vremuri tulburi recente, cum ar fi uniformele militare – un clișeu al montărilor de operă din zilele noastre. Luminile alese de Peter van Praet, scăzute în intensitate, au subliniat decrepitudinea costumelor de culoarea noroiului și a ambianței generale. Contralta canadiană Marie-Nicole Lemieux a avut o apariție neobișnuită și impunătoare ca pilot de avion de vânătoare, dovedindu-se până la urmă a fi Sfinxul: un element care a adăugat o notă ușor suprarealistă, dar nu foarte convingătoare.

Responsabilitățile impresionantului rol principal i-au revenit bas-baritonului danez Johan Reuter, care le-a îndeplinit onorabil, menținând un ton concentrat și dramatic de-a lungul nesfârșitelor vicisitudini impuse lui Œdipe de o soartă crudă și păstrând un simț constant de implicare dramatică în producția realizată de Àlex Ollé și Valentina Carrasco. În prea scurta apariție în rolul Iocastei, mezzosoprana Sarah Connolly  a demonstrat strălucire fizică și vocală.

Tenorul Alan Oke a avut o intervenție uimitoare în rolul Păstorului, care știe și, în cele din urmă, dezvăluie teribilul adevăr cu privire la cine este și ce a făcut Œdipe. John Tomlinson, ajuns la 70 de ani, a părut neobișnuit de uzat vocal în rolul clarvăzătorului Tiresias. Bas-baritonul corean Samuel Youn a reușit să fie un Créon înspăimântător, punând presiuni de rău augur asupra Antigonei, interpretată cu grație vocală de soprana Sophie Bevan. Talentatul Leo Hussain și-a făcut debutul la Royal Opera dirijând partitura lui Enescu, căreia i-a oferit tot dinamismul și toată atenția la detalii de care a fost capabil. Serii i-a lipsit ceva, dar în nici un caz nu a fost din vina lui.

George Hall 

Opera News, revista dedicată muzicii clasice cu cea mai mare circulație în America de Nord în acest moment, și-a început apariția în Mai 1936. Este singura publicație din Statele Unite care acoperă opera națională în fiecare lună. Conținutul editorial include profile ale artiștilor pe cale să devină celebri, pecum și ale celor cu reputație recunoscută, fie din trecut, fie încă în activitate; contribuții privind istoria acestei forme de artă, precum și critici ale noilor lucrări și producții; spectacole, recenzii pentru CD-uri și DVD-uri; opinii asupra lucrărilor prezentate în stagiunea curentă.

Opera News a început ca un newsletter publicat de ascociația Metropolitan Opera Guild pentru membrii săi. Primul număr oficial, din Decembrie 1936, a avut un tiraj de 2.239 de exemplare – exact câți membri număra asociația fondată în 1935. Cei mai mulți dintre cititorii Opera News – la nivelul sezonului 1936-37 – proveneau din zona metropolitană a New York-ului. Tirajul actual este de 101.000 de exemplare, iar distribuția este internațională.

Primul redactor șef al Opera News a fost Mary Ellis Peltz, care a condus publicația până în 1957, când a fost succedată de Frank Merkling, care, la rândul său, a funcționat în această poziție până în 1974. Printre următorii editori  s-au numărat Robert Jacobson, Patrick O’Connor, Patrick J. Smith, Rudolph S. Rauch și actualul redactor șef, F. Paul Driscoll.

Frecvența de apariție a revistei Opera News s-a modificat de câteva ori de-a lungul timpului. Primele numere erau publicate săptămânal, în timpul stagiunii din New York. În timpul mandatului lui Frank Merling, începând cu Iulie 1972, apariția s-a extins pe întreaga durată a anului. Opera Now are o frecevență lunară începând din Iulie 1998, când Rudolph S. Rauch a devenit redactor șef.

Opera News este o publicație independentă din punct de vedere editorial, iar opiniile exprimate în revistă nu reprezintă punctul de vedere al Metropolitan Opera Guild sau al Metropolitan Opera.

Secțiunea „In Review” a publicației conține cronici de la corespondenții locali care asistă la spectacole de operă în America de Nord și Europa; numerele anuale dedicate festivalurilor (Mai și Iunie), cel dedicat avanpremierei sezonului (Septembrie), precum și rubrica lunară „Dateline” furnizează informații despre spectacolele unor largi varietăți de companii și festivaluri de operă.