Săptămâna trecută, website-ul președinției României anunța decorarea directorului Royal Opera House of Covent Garden, Kasper Holten, cu ordinul național Meritul Credincios în grad de comandor, pentru promovarea imaginii și a intereselor României și ale culturii române în UK. Comunicatul nu e mai precis de atât, dar e logic să presupunem că motivul este premiera absolută la Covent Garden a operei lui George Enescu, Œdipe.
Nu este prima dată când administrația prezidențială surprinde plăcut, tocmai prin normalitate, în contrast cu bâlbâielile discursului public al miniștrilor culturii sau al politrucilor din guvern (de la primul agricultor al țării, premierul Dacian Cioloș, și până la cel poreclit cândva „micul Goebbels al PSD”, Vasile Dâncu, fără a ne limita doar la aceștia). Demiterea inenarabilului Vlad Alexandrescu („au rămas puține greșeli pe care ministrul nu le-a făcut”) sau evitarea kitsch-ului Văduvei vesele de la ONB pentru a participa la o repetiție cu Parsifal, deschisă publicului tânăr tocmai de ziua educației, sunt câteva gesturi de imagine memorabile. Decorarea lui Kasper Holten merită salutată și resimt aproape la nivel emoțional inițiativa prezidențială.
Din păcate, statul român are de recuperat mult în domeniu. De obicei, decorarea rămâne un fel de capăt de linie, după care nu se mai face nimic. Cu siguranță, în ciuda tuturor celor care încearcă să-și aroge vreun merit, premiera londoneză a lui Œdipe nu are nici o legătură cu eforturile naționale de propagandă, pardon, de promovare a culturii românești în lume. În primul rând, pentru că decizia de a prezenta opera lui Enescu s-a luat cu vreo trei ani în avans, ca parte a unui program întins pe mai multe stagiuni de a aduce pe scena de la Covent Garden opere contemporane cunoscute publicului britanic doar din înregistrări; deci nimeni din actualul guvern nu poate pretinde vreo influență.
Dar statul român nu a făcut decât să contemple acest proiect Œdipe@ROH, deși ar fi putut participa, și încă esențial. În primul rând, ar fi putut face demersuri, inclusiv financiare, pentru ca opera lui Enescu să fie filmată și inclusă în programul de transmisiuni HD și ulterior să fie imortalizată pe DVD/BR. Costurile nu erau nesemnificative, mai ales că drepturile de difuzare media sunt atât de mari încât, din cauza lor, EMI a fost la un pas de a renunța la înregistrarea discului din 1989. Dar ar fi meritat, pentru că distribuția de la Londra a fost excelentă, chiar și cele mai mici roluri fiind acoperite de artiști celebri. Mai mult, aveam și un exemplu, cel al Poloniei, care facilitase un asemenea demers cu un an mai devreme, în cazul operei Król Roger de Karol Szymanowski (transmisă gratuit pe website-ul OperaPlatform, dar și în sălile de cinema și lansată pe DVD/BR ulterior). Noi însă, în afară de inițiativa ICR Londra de a găzdui conferințele premergătoare premierei, n-am făcut nimic și am mai pierdut o ocazie.
Leo Hussain
Rămânând în zona festivă, cea a decorațiilor și a recunoașterii meritelor unor străini în promovarea lui George Enescu, modul în care s-a comportat statul român lasă un gust amar. Să amintim scandalul de la ONB: un prim puseu xenofob a făcut ca Leo Hussain, dirijorul producției de la Londra (dar și de la Bruxelles, unde premiera absolută a avut loc în 2011), să ceară scoaterea de pe afiș a numelui său la spectacolele cu Œdipe de la București. Cât despre recunoașterea unor merite, cum putem uita că regizorii Àlex Ollé și Valentina Carrasco au montat Œdipe la Bruxelles (2011), la Buenos Aires (Teatro Colon – 2012) dar și la București, înainte de Londra? Mie mi se pare mare lucru. Totuși, muzicologii și muzicienii români au strâmbat din nas pentru că n-au regăsit clișeele naționale mistice în montarea de la București.
Valentina Carrasco
Dar poate că o asemenea recunoaștere a meritelor nu poate fi făcută pentru că atunci ar trebui recunoscută și perioada ultimilor ani de la ONB, când regizori anglo-saxoni au fost invitați să pună în scenă la București producții pe care apoi le-am aruncat la gunoi, sau când tot la București a avut loc conferința Opera Europa (ocazie cu care a avut loc premiera producției Valentinei Carrasco), sau când am asistat la ascensiunea companiei de balet a ONB, toate întâmplate în mandatele întrerupte ale lui Răzvan Dincă și Johan Kobborg.
Nu-mi rămâne decât să sper că, în stagiunea politică următoare alegerilor, cultura va fi băgată în seamă nu doar pentru banii alocați restaurărilor de patrimoniu. Și că gestul președintelui Iohannis e un semnal în acest sens. Până la urmă, este singurul politician român care știe concret ce beneficii poate aduce sprijinirea culturii, care l-a propulsat de la poziția de primar al unei capitale culturale europene, Sibiu, la notorietatea necesară pentru a câștiga funcția de președinte.
Bine de subliniat din nou cit de slaba este directia artistica curenta la ONB
(din cum se observa pina acum).
O copie a productiilor de la Iasi; cu regizori minori, fara experienta, si fara CVuri serioase, care fac sens intrun intrun context mic local / periferic, ca Iasul. Dar aceleasi program artistic ‘budget’ repetat la Bucuresti este chiar trist!
Chiar nu avem idei cu anvergura si mai serioase, pe plan artistic la ONB?
Speram catre o privire artistica mult mai ampla si la un alt nivel de productii / co-porductii (productii care au tinta la grupa A de regie / coreografie internationala). Din pacate cam tot sudic si estic e perspectiva de la ONB, si una de mic-nivel-local amatoresc, in multe cazuri – un aproape xerox de la Iasi.
Cu tot respectul pt Andrei Serban (care face parte din grupa A de regie mondiala desigur) – El nu se plictiseste sa refaca aceleasi productii din nou, pt a treia oara cel putin? Nu ar vrea sa incerce alte titluri de opera (chiar Baroce or Contemporane, de ce nu) decit cele reinterpretate la Iasi? (or este inpins de management la titlurile certe si ‘de suces’, din portofoliu sau ?)
Si bine este subliniat slabiciunea artistica a ICR-ului!
Culmea e că ICR-ul a fost singura instituție care a încercat să facă ceva în legătură cu premiera de la Londra. Ministerul culturii a fost neinteresat de subiect.
Nu stiu când. Poate dacă mă voi hotărî vreodată să-l văd.
N-am fost la „premieră/premiere”, am văzut doar o parte din transmisiunile live si nu mi-a făcut o impresie bună.
Sa speram ca eforturi vor fi facute pentru ca Oedipe sa beneficieze de transmisie sau de lansare pe DVD atunci cand montarea va ajung la Paris – daca va ajunge, ati auzit ceva in acest sens? In programul de la Londra, dar si pe site-ul Teatrului La Monnaie se spunea ca Opera din Paris este una din co-producatorii spectacolului dar a cam trecut destul timp si nu am aflat nimic.
Si apropo, daca este vorba de recunoasterea unor merite, neaparat trebuie adaugat numele lui Peter de Caluwe, intendant-ul teatrului La Monnaie. El a avut initiative de a monta Oedipe si a asigurat co-productia cu mai multe teatre de prestigiu.
Si apropos, La Monnaie este pana acum singura companie in afara Romaniei care a montat Oedipe de doua ori: prima oara in 1956 si acum recent in 2011.
Nu, a fost o montare. In 1955 a avut loc intr-adevar un concert la Paris cu Charles Bruck la pupitru. Teatrul La Monnaie Oedipe a montat insa Oedipe in stagiunea 1955-56 si chiar a reluat opera in stagiunea viitoare. La premiera Gabriel Bacquier a fost Pastorul(!!!) iar Rita Gorr, care a intruchipat memorabil Sfinxul in concertul de la Paris, a interpretat-o pe iocasta.
Arhivele Teatrului La Monnaie sunt disponibile online: http://carmen.lamonnaie.be/. Petre Stefanescu Goanga este trecut drept „Stefanesco G”!!!
[…] România, cu atât mai puțin instituțiile culturale ale statului. Dacă în 2016, președintele Klaus Iohannis l-a decorat pe Kasper Holten, directorul artistic al Royal Opera House pentru premiera de la Londra a capodoperei lui Enescu, […]
Despre Opera 
Bine de subliniat din nou cit de slaba este directia artistica curenta la ONB
(din cum se observa pina acum).
O copie a productiilor de la Iasi; cu regizori minori, fara experienta, si fara CVuri serioase, care fac sens intrun intrun context mic local / periferic, ca Iasul. Dar aceleasi program artistic ‘budget’ repetat la Bucuresti este chiar trist!
Chiar nu avem idei cu anvergura si mai serioase, pe plan artistic la ONB?
Speram catre o privire artistica mult mai ampla si la un alt nivel de productii / co-porductii (productii care au tinta la grupa A de regie / coreografie internationala). Din pacate cam tot sudic si estic e perspectiva de la ONB, si una de mic-nivel-local amatoresc, in multe cazuri – un aproape xerox de la Iasi.
Cu tot respectul pt Andrei Serban (care face parte din grupa A de regie mondiala desigur) – El nu se plictiseste sa refaca aceleasi productii din nou, pt a treia oara cel putin? Nu ar vrea sa incerce alte titluri de opera (chiar Baroce or Contemporane, de ce nu) decit cele reinterpretate la Iasi? (or este inpins de management la titlurile certe si ‘de suces’, din portofoliu sau ?)
Si bine este subliniat slabiciunea artistica a ICR-ului!
ApreciazăApreciază
Culmea e că ICR-ul a fost singura instituție care a încercat să facă ceva în legătură cu premiera de la Londra. Ministerul culturii a fost neinteresat de subiect.
ApreciazăApreciază
Excelent articol ! Chapeau !
ApreciazăApreciază
A republicat asta pe Je suis Enesco.
ApreciazăApreciază
Pe cand o analiza a „Barbierului…”?
ApreciazăApreciază
Nu stiu când. Poate dacă mă voi hotărî vreodată să-l văd.
N-am fost la „premieră/premiere”, am văzut doar o parte din transmisiunile live si nu mi-a făcut o impresie bună.
ApreciazăApreciază
Într-adevăr! Este o caricatura. Asteptam cu interes opinia dumneavoastră.
ApreciazăApreciază
Sa speram ca eforturi vor fi facute pentru ca Oedipe sa beneficieze de transmisie sau de lansare pe DVD atunci cand montarea va ajung la Paris – daca va ajunge, ati auzit ceva in acest sens? In programul de la Londra, dar si pe site-ul Teatrului La Monnaie se spunea ca Opera din Paris este una din co-producatorii spectacolului dar a cam trecut destul timp si nu am aflat nimic.
Oricum, pot sa visez, nu?
ApreciazăApreciază
Sigur, e chiar recomandabil să visăm cu toții.
Nu am nici o idee despre când si dacă Oedipe va fi prezentat si la Paris.
ApreciazăApreciază
Si apropo, daca este vorba de recunoasterea unor merite, neaparat trebuie adaugat numele lui Peter de Caluwe, intendant-ul teatrului La Monnaie. El a avut initiative de a monta Oedipe si a asigurat co-productia cu mai multe teatre de prestigiu.
Si apropos, La Monnaie este pana acum singura companie in afara Romaniei care a montat Oedipe de doua ori: prima oara in 1956 si acum recent in 2011.
ApreciazăApreciază
Din câte știu, în 1956 a fost în concert, Oedipe
ApreciazăApreciază
Nu, a fost o montare. In 1955 a avut loc intr-adevar un concert la Paris cu Charles Bruck la pupitru. Teatrul La Monnaie Oedipe a montat insa Oedipe in stagiunea 1955-56 si chiar a reluat opera in stagiunea viitoare. La premiera Gabriel Bacquier a fost Pastorul(!!!) iar Rita Gorr, care a intruchipat memorabil Sfinxul in concertul de la Paris, a interpretat-o pe iocasta.
Arhivele Teatrului La Monnaie sunt disponibile online: http://carmen.lamonnaie.be/. Petre Stefanescu Goanga este trecut drept „Stefanesco G”!!!
ApreciazăApreciază
Aveți dreptate.
ApreciazăApreciază
[…] România, cu atât mai puțin instituțiile culturale ale statului. Dacă în 2016, președintele Klaus Iohannis l-a decorat pe Kasper Holten, directorul artistic al Royal Opera House pentru premiera de la Londra a capodoperei lui Enescu, […]
ApreciazăApreciază