Într-o Joi, 26 Ianuarie 2017, la Ateneul Român
Modest Musorgski: O noapte pe muntele pleșuv
Alexandr Glazunov: Concertul pentru vioară și orchestră
Piotr Ilici Ceaikovski: Simfonia nr. 4
Dirijor: Christian Badea
Solist: Vlad Stănculeasa
Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu”

După succesul din toamnă cu Parsifal, care a deschis stagiunea Ateneului Român, Christian Badea a revenit la București pentru un prim concert, cu un program foarte atrăgător de muzică rusă. O specialitate a dirijorului, admirator al idiomului muzical încă prezent în orchestrele filarmonice de la Sankt Petersburg, ceea ce a făcut ca fiecare interpretare a sa din acest repertoriu să aibă ceva special și să provoace admirația sinceră a publicului.

O noapte pe mutele pleșuv nu e prea des cântată pe la noi, deși lucrarea lui Mussorgski are o notorietate indiscutabilă. Încă din această primă parte a concertului s-a văzut o anumită tendință de a urmări mai mult idiomul decât contrastele din această compoziție. Urgența din muzica lui Mussorgski, care mie mi se pare că se potrivește foarte bine temperamentului artistic al lui Christian Badea, nu a fost exagerată nici o clipă de mari opoziții între corzi (cu mult legato) și alămuri, așa cum suntem obișnuiți să ascultăm în înregistrări, dar nici o clipă nu am putut uita că avem de a face cu compozitorul lui Boris Godunov. Un mic electroșoc.

Vlad Stănculeasa a continuat programul cu Concertul pentru vioară al lui Glazunov. Acum aproape un deceniu impresiona la Concursul Enescu, azi cariera tânărului violonist se desfășoară mai mult în Elveția. Instrumentul său e o vioară pe care Yehudi Menuhin a folosit-o în tinerețe și ceva din personalitatea acestuia s-a transmis parcă prin simpla posesie a instrumentului: un atac dramatic, dar nu violent, o cursivitate a intervențiilor solistice care impresionează prin accente, nu prin pură virtuozitate. Acompaniamentul orchestrei a fost impecabil, în fond experiența de violonist a lui Christian Badea a contat încă o dată. Nici un bis, totul a fost spus încă din timpul concertului; nu atât un refuz, cât sublinierea unei stilistici care nu-și putea găsi nici o continuare într-o piesă instrumentală solistică.

În fine, partea a doua a serii a revenit Simfoniei Nr. 4 de Ceaikovski. Christian Badea nu folosește tempi subiectivi, dar niciodată lectura sa nu e aridă, iar modul în care echilibrează orchestra, lăsând la vedere articulațiile din compoziție dublate de toate detaliile accentelor dramatice ale simfoniei face ca muzica să devină mereu densă, plină de substanță. Cu toate acestea, vacanța și gerul care a devenit deja plictisitor par să fi lăsat unele urme în sunetul Orchestrei Filarmonicii „George Enescu”, în special la partida de viori, care a sunat mai rotund și mai tridimensional  în momentele piano (excelent concert-maestrul David Lefèvre în conducerea colegilor săi pe acestă cale a delicateții) decât în cele de mare intensitate. Valsul din prima parte a emoționat, construcția era perfect balansată, solourile suflătorilor de lemn păstrând intacte nu doar poezia, ci și nostalgia din compoziția lui Ceaikovski. Secțiunea de alămuri a cântat cu vigoare, fără multe nuanțe, dar tocmai acest contrast a adăugat forță și energie întregii simfonii. O parte a doua (Andantino in modo di canzoneta) uimitor de închegată, până la punctul în care nu mai avea nevoie de nici un artificiu suplimentar, și pizzicato-ul colorat din partea a treia au condus spre un final a cărui explozie sonoră era o continuare naturală. Tema populară din această ultimă parte a avut un tonus care a lăsat tuturor o impresie foarte puternică.

Din fericire, concertul se reia și vineri, recomandarea de a-l vedea e implicită și fără rezerve.