Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Trei enigme pentru Iréne Theorin


Un interviu cu soprana Iréne Theorin, realizat după Turandot la Opera Română Craiova.

Despre Opera: Vom începe cu trei enigme, care vor forma acest scurt interviu.

Iréne Theorin: OK, interesant.

Enigma nr. 1

D.O.: Deci, prima enigmă: de ce ați venit să cântați la Craiova?

I.T.: De fapt nu știam că voi ajunge să cânt aici. Ideea este că îl cunosc pe Ian Storey mai bine decât îl cunosc pe Walter Attanasi, pentru că am lucrat cu Ian în foarte multe producții, de multă vreme. Și mereu ne-am spus că trebuie să facem ceva împreună, să ne întâlnim și să facem un concert, sau ceva în genul ăsta. Pentru că întotdeauna ne-am întâlnit cu ocazia unor producții de operă, când ești ocupat tot timpul și nu ai vreme să socializezi prea mult. Când faci un concert, ai posibilitatea să faci și asta. Din ce am înțeles, el lucrase de mai multe ori cu Walter și timpul a trecut, iar acum doi ani am primit o propunere, nu mai știu exact când, dar știu că am discutat să stabilim o zi care să ne convină tuturor. Doar că nu am găsit-o. Și după aceea a apărut un contract și a trebuit să refuz o nouă dată. Așa s-au întâmplat lucrurile. Apoi a apărut această oportunitate. Și nu m-am gândit de la început „Aaa, o să mă duc la Craiova”. Săptămâna asta am înțeles exact tot proiectul, tot ce se întâmplă și mă bucur mult să fiu aici. E o experiență diferită. E altceva. Cum să vă spun? Un proiect diferit. Pentru că eu trebuie să fac aceeași muncă. Eu fac aceeași muncă, trebuie să dorm bine noaptea, trebuie să fac ceea ce am de făcut, dar este un sentiment diferit. Da… Simt o căldură interioară când fac lucrurile așa. Într-un fel, simt un alt tip de responsabilitate. Nu știu. (râde) E foarte ciudat. Dar, oricum, e un sentiment plăcut.

D.O.: Pentru că mi-ați spus că, într-un fel, v-ați întors la rădăcini…

I.T.: Da, e o întoarcere la origini. Și o întoarcere la originile lucrării. La asta mă refer în primul rând. Dar mai este ceva: văd atât de multe lucruri când merg pe stradă aici. Îmi dau seama de asta și acasă: când e ceva care nu se potrivește cu restul mulțimii, atunci oamenii se uită mai atent, sau vorbesc între ei despre asta, sau unii chiar vin și pun întrebări. Și aici sunt aceleași reacții. Uneori te sperii puțin de lucrurile pe care nu le știi. Iar acest fenomen este evident când ajungi în locuri unde nu ai mai fost niciodată.

irene-theorin-1

D.O.: Aici avem o Operă, nu una mare, ci una mică, aproape o putem numi o operă de la țară dacă privim din punctul de vedere al lumii operei, și totuși echipa de aici încearcă să facă ceva. Iar asta este foarte interesant.

I.T.: Da, încearcă să facă ceva, așa simt și eu. Și am trăit acest lucru în săptămâna care a trecut. Când am venit, nu știam nimic despre asta. Cu Walter nu am discutat aceste aspecte. Și nu aveam așteptări precise. Iar când nu ai așteptări, de fiecare dată câștigi ceva.

D.O.: Cred că v-au spus că au o altă sală, într-o altă clădire, care este acum în curs de restaurare. 

I.T.: Da, la început am repetat acolo. Am făcut acolo repetițiile muzicale (cabinele). Și tot acolo am făcut și probele pentru costume, deci știu clădirea. Și prima repetiție cu orchestra tot acolo a fost. Dar este periculos (râde) și am întrebat dacă trebuie să îmi pun cască de protecție. (râd amândoi)

D.O.: După părerea mea, e păcat că nu a fost restaurată mai devreme, deoarece Craiova a candidat la poziția de capitală culturală europeană. 

I.T.: A, da? Nu știam asta. Bravo! Foarte curajos din partea lor.

D.O.: Acum câțiva ani, capitală culturală europeană a fost un alt oraș din România, Sibiu, care nu este mai mare decât Craiova, dar are o parte veche mai extinsă. A fost un succes extraordinar, orașul a reușit să atragă fonduri importante, s-a dezvoltat mult datorită turismului și festivalului de teatru. Iar primarul a câștigat atât de multă popularitate în acel an, încât mai târziu a devenit președintele României.

I.T.: Oh! Ce noroc aveți. Pentru că un președinte interesat de cultură schimbă dramatic lucrurile. Am fost și eu implicată în politică în tinerețe, dar nu aș da cariera de acum pe una de politician. Din păcate, puțini oameni politici se pricep la cultură. Știu cifre, sume de bani, dar nu știu ce se întâmplă cu adevărat în cultură. Și totul pare scump. De fapt, chiar este scump. Opera este foarte scumpă. Dar este parte din cultură. Întreaga noastră societate este construită pe baza acestei istorii. Și trebuie să o păstrăm, căci altfel ne pierdem.

Enigma nr. 2

D.O.: În mod evident. Acum, a doua întrebare va fi chiar despre Turandot, despre operă. 

I.T.: Nu am citit cartea. Unde o găsesc, pe Wikipedia? (râd amândoi)

D.O.: Nu, nu, mă refer la perspectiva muzicală. Pentru că este un amestec foarte ciudat, dar în același timp foarte reușit, de modernitate, cu influențe din Stravinski, din Debussy, și de mare tradiție italiană. Iar asta produce un amestec de două culturi: cultura tradițională a Italiei și modernitatea secolului XX. Într-un fel, și părțile vocale sunt împărțite: Calaf și Lìu țin de tradiția italiană, dar Turandot este modernă.

I.T.: Da, aveți dreptate. Și este rea.

D.O.: Da, este rea, dar, din punct de vedere muzical…

I.T.: Da, exact la asta mă refer.

D.O.: Din punct de vedere muzical este un rol foarte impresionant, potrivit pentru soprane wagneriene, pentru voci puternice, dar în același timp rotunde. Acesta este motivul pentru care Birgit Nilsson a avut un succes atât de mare cu acest rol. Dar dvs? Cum îl simțiți? Cât de dificil vi se pare?

I.T.: Cât de dificil? Sau cât de ușor? (râde)

D.O.: Da, sau cât de ușor?

I.T.: În realitate, înveți făcând. Așa merg lucrurile. Iar ceea ce ați spus se referă la Calaf și la ariile lui lungi. Și la Lìu, îi auzi pe amândoi și știi încotro merg. Simți în ce direcție se duc ariile lor. La Turandot totul este dur, sever, la asta mă refer când spun că este un rol rău, pentru că este dur din punct de vedere vocal, tehnica este dură. Și este foarte înalt, nu știu la ce vă referiți când vorbiți despre rotunjime, pentru că e foarte ușor să ai tentația de a-l cânta cu severitate, de a-l face în colțuri. Pentru că așa e scris. Și, desigur, asta are legătură și cu personajul. Deci, este dificil, este un rol foarte solicitant, și e solicitant de fiecare dată când îl faci. Deci trebuie să fiu foarte disciplinată când îl cânt. Acum vorbim despre tehnică, dar dacă exagerez, dacă forțez în arie, atunci pot avea dificultăți când ajung la enigme. Dacă amplific prea mult… Ceea ce vreau să spun este că putem împărți actul II, care este primul act în care cânt, în trei, și atunci avem aria, enigmele și partea lirică. Și poți să dai prea mult și să scoți la iveală toată severitatea și toate colțurile, este simplu să forțezi, la asta mă refer, este simplu să împingi lucrurile peste limită când cânți acest rol. Doar că după aceea nu mai poți cânta partea lirică, nu-ți mai iese frazarea din fragmentul liric de la final. Deci este vorba despre respectarea unei discipline.

Și mai este ceva. Când am început să cânt acest rol, mi-am dat seama că e foarte simplu să te gândești la el pornind de la faptul că este o prințesă de gheață din China. Evident, totul este o poveste. Dar eu, eu sunt o ființă umană, nu sunt rece, sunt încă vie și eu cred că și prințesele sunt la fel când se nasc. Eu cred că ele învață cum să se poarte de-a lungul anilor. Și cred că și Turandot este la fel, chiar dacă este o poveste cu zâne, iar în povești putem avea și oameni fără suflet. Eu o văd pe Turandot ca pe o ființă umană prinsă în această istorie. La fel cum și România este prinsă în istorie. În funcție de istorie, ne situăm în diferite spații din Europa. Dar eu mi-o imaginez ca pe o ființă umană prinsă într-o capcană creată de istorie, de istoria întâmplată anterior. Pentru mine, Turandot este o fată normală care vrea să se îndrăgostească și care vede ceva special în Calaf, un fel de dragoste la prima vedere. Și trebuie să facă asta și o face. Prin urmare, când ajunge la a treia enigmă, eu încerc de fiecare dată, în fiecare producție, să îi dau răspunsul indicându-mă pe mine. Iar în această producție nici măcar nu am vorbit cu acest Calaf despre ceea ce voiam să fac, dar oricum s-a întâmplat. Și în situații de acest fel lucrurile merg foarte bine, și e distractiv, e plăcut să fii pe scenă. Și când simți că eu îi arăt răspunsul, iar el se prinde, lucrurile se întâmplă de la sine. V-am răspuns la întrebări? (râde)

D.O.: Da, da! (râd amândoi) În prima parte, Turandot este îngrozitoare, este rea, este nemiloasă, trimite oamenii la moarte.

I.T.: Da, dar acesta este primul act. E un robot.

D.O.: E de gheață, iar gheața există și în Regina Nopții, de Mozart. Ambele au note foarte înalte, dar Regina Nopții nu se îndrăgostește.

I.T.: Nu, ea este rea de la început până la sfârșit, este o femeie rea și, în plus, dispare.

Enigma nr. 3

D.O.: Acum, să știți că nu mai am o a treia întrebare, dar nu mă pot abține să mă gândesc la ceva din seara trecută, când am văzut opera. De fapt, este un gând care mă urmărește de mai multe zile. În România sunt proteste de stradă, oamenii demonstrează împotriva corupției, mase de oameni, 100.000 de persoane scandând în fața Guvernului…

I.T.: Da, am văzut și aici.

D.O.: Ați văzut la TV?

I.T.: Da, și la TV, dar și aici, pe străzi, nu știu câte persoane, s-a spus că erau 4000 și cred asta. Am fost și eu de două ori în mulțime.

D.O.: România, ca stat democratic, s-a născut dintr-o Revoluție, în 1989, când a fost implicată toată țara. Dar mă tot gândesc la mulțimile imense de chinezi din primul act din Turandot, la scena „Gira la cote”, cu oameni care cer capetele politicienilor, oameni care vor să vadă execuțiile, pentru că, într-un fel, era un spectacol care le făcea plăcere. 

I.T.: Eu sunt născută în religia creștină și noi, creștinii, am omorât mulți oameni în numele religiei, mulți oameni, dar asta n-a fost prea bine (râde) Cred că am învățat ceva de-a lungul timpului și că suntem ceva mai cultivați acum, că acum știm mai multe lucruri.

D.O.: După părerea mea, asta este puterea metaforică a unei opere, să te facă să faci conexiuni între această artă, care este foarte frumoasă, destul de exagerată, dar asta nu e o problemă, și realitatea, realitatea imediată. Și nu numai când te gândești la o poveste de dragoste, ci și la societate, o metaforă a societății. 

I.T.: Așa este. În operă e așa cum e și în viață. Utilizezi toate sentimentele și poți merge cât de departe vrei să mergi. De pildă, când ajungi în Italia, îți poți imagina toate acele mame care își plâng copiii, în operă este permis să faci asta și chiar o facem, sunt exact aceleași sentimente. Mă gândesc de obicei că, atunci când stăm aici și vorbim, utilizăm cuvintele, dar înțelegem și ceea ce se află între cuvinte, pentru că nu știm exact ce răspuns vom primi, nu știm ce întrebare va urma, nu știm când se va termina această conversație. Pe când în operă este foarte ușor, pot folosi toate sentimentele pe vreau să le folosesc, pentru că sunt în siguranță, știu exact ce urmează, știu răspunsul și știu cum să reacționez, din acest punct de vedere nu există surprize. Trebuie să mă port ca și cum ar exista surprize, dar asta nu e greu de făcut, pentru că eu cred că fiecare persoană, încă de la naștere, din copilărie, trăiește toate aceste sentimente, iubirea imposibil de explicat, furia, tot restul, faptul că îți vine să omori pe cineva, toți am simțit aceste sentimente. (râd) De asta nu e greu în operă, desigur, dacă știi cum să prezinți asta.

D.O.: Și, de asemenea, acele sentimente puternice pe care nu le exprimi în viața de zi cu zi. 

I.T.: Pe care le simți, dar pe care, uneori, trebuie să le reprimi.

D.O.: Da, pe care le reprimi și nu le exprimi, dar în operă le exprimi și dacă urăști, atunci urăști cu toată ființa, iar dacă iubești, iubești cu toată ființa.

I.T.: Da, și tocmai de asta este atât de minunată opera. În plus, ai cuvintele, dar ai și muzica pe lângă cuvinte. Și ai posibilitatea, ca persoană, să alegi unde să mergi. Nu e asta pur și simplu un dar? Să alegi dacă să mergi la Turandot, sau la Elektra? Poți merge să vezi orice vrei tu. Poți merge la o lucrare modernă, poți asculta o orchestră simfonică, te poți simți bine și poți vedea ceea ce îți place. Ai voie să faci asta. Și mai este ceva care mă face să îmi doresc să revenim la prima temă de discuție, la originile mele. Este vorba despre faptul că în operă ai voie să te arunci, să te deschizi, să simți totul. Iar asta te ajută și în viața de zi cu zi, pentru că îți răspunde unor nevoi. Fără asta, eu cred că suntem foarte răsfățați acum, pentru că am fost învățați că aceste elemente culturale aparțin societății. Și nu ne-am pus niciodată întrebări în legătură cu asta, pentru că ele au fost întotdeauna prezente.

D.O.: Vă referiți la operă.

I.T.: Da, la operă, la muzică, totul a fost întotdeauna prezent. Nu poți urca în lift fără să ai muzică. Suntem obișnuiți ca muzica, informațiile, totul să fie disponibil gratuit, permanent. Doar că acum, după cum discutam și ieri, generațiile trebuie să lupte într-un fel sau altul pentru aceste lucruri. Pentru că unii sunt de părere că nu mai este nevoie de ele.

D.O.: În special de muzică clasică și operă.

I.T.: Da, exact. Și dacă îți pierzi rădăcinile, într-un fel îți pierzi viitorul. Și poate devenim din ce în ce mai răsfățați. Așa că trebuie să fim atenți, e misiunea noastră să trăim cât mai mult și să atragem atenția: „Hei, nu uitați!”, așa cum ne-au spus și nouă alții, când eram tineri. Eu sunt deschisă la schimbări, îmi place să fac lucruri moderne, îmi place să fac absolut orice. Totul are un loc al lui și acoperă o nevoie. Dar nu trebuie să uiți originile.

D.O.: Și fragilitatea acestei lumi.

I.T.: Exact, exact. Există un motiv pentru care această muzică rezistă. Atâta muzică nu este cântată niciodată, atâtea cărți nu sunt citite de nimeni, dar restul există dintr-un motiv anume, pentru că răspunde nevoilor oamenilor. Există un motiv pentru care această muzică pe care o auzim este încă vie. Această muzică nu va muri niciodată. Eu nu mă tem că opera va muri. Vor exista întotdeauna oameni care să iubească această muzică.

D.O.: Oameni care să o iubească foarte intens, pasionații, cunoscătorii, cei îndrăgostiți nebunește de operă.

I.T.: Revenind, aici avem un teatru vechi, majoritatea orașelor au o astfel de clădire, în centru. Această clădire este aici dintr-un motiv anume. Și aparține vieții.

D.O.: Aici există o istorie lungă legată de teatru, dar și de operă. Elena Teodorini a fost o mare soprană. La un moment dat a fost profesoara lui Bidu Sayão, care a venit în Europa special pentru a studia cu ea. Asta se întâmpla când era foarte, foarte tânără, înainte să debuteze cu Toscanini, înainte să își înceapă extraordinara carieră de la Met. În ultima parte a secolului XIX, datorită latinității, această regiune încerca să fie cât mai conectată la cultura vestică. Prin urmare, imitau și asimilau tot ce aparținea culturii occidentale. Iar opera era unul dintre aceste elemente. În România acelor vremuri veneau companii de operă să cânte, exista un mare entuziasm pentru muzica simfonică, pentru muzica de operă. Iar teatrul de aici se numește „Elena Teodorini”.

I.T.: Da, așa am înțeles. Plus că acum au și un concurs.

D.O.: Poate că pare ciudat, dar, o dată la doi ani, în România este un festival internațional, „George Enescu”, care aduce în țara noastră o mulțime de instrumentiști, soliști, dirijori, orchestre celebre. Festivalul durează trei săptămâni, include aproape 100 de concerte, căci sunt și zile cu câte trei concerte, iar dacă vrei să le vezi pe toate este obositor. Și mai obositor este să vrei să scrii despre toate.

I.T.: Dumneavoastră trebuie să fiți prezent la toate. (râd)

D.O.: Exact. Acum doi ani, la ultima ediție, mergeam spre mașină și mă gândeam „Slavă Domnului că s-a terminat, pentru că, dacă mai continua o săptămână, probabil ajungeam la mașină, dar adormeam lângă ea.”

Ei bine, problema este că între două ediții ale acestui Festival, în România nu mai avem activitate culturală de acest nivel. Desigur, există tot felul de evenimente, dar de nivel național. Și dacă nu faci o infuzie cu evenimente de calitate, atunci totul cade în mediocritate. Prin urmare, momentele când vine un cântăreț mare la o Operă nu trebuie ratate și cred că aveți multe, multe oportunități să veniți și să cântați în România. Și ar trebui să veniți mai des…

I.T.: Mulțumesc! Știți, după cum spuneam, am fost invitată să vin la București pentru un concert cu fragmente din Salome, Elektra, Isolde și Götterdämmerung. Dar am făcut gripă, tușeam și mă simțeam rău, așa că a trebuit să anulez. Și mi-am dorit foarte tare să mai am ocazia să revin, căci asta se întâmpla acum un an, după care a apărut această oportunitate, care chiar nu era planificată. Și am simțit că acum am ocazia să dau ceva înapoi. Întotdeauna te simți prost când anulezi un concert. În cazul unei opere lucrurile merg înainte, anulezi, dar ești imediat înlocuit de altcineva. Așa merg treburile. Și concertul se face, dar nu este atât de ușor să găsești pe cineva care să cânte tot ce era programat și care să fie disponibil. Concertul de anul trecut s-a făcut, pentru că am anulat cu o săptămână înainte, deci au avut timp să găsească pe altcineva, nu știu exact pe cine. Dar fusese promovat și m-am simțit foarte prost. Din fericire, nu anulez foarte des.

D.O.: Acum ultima întrebare. Turandot a început ca un proiect.

I.T.: Nu știam asta, am aflat mai târziu.

D.O.: Da, a început ca un proiect, cu Ian Storey. Doar că el nu a mai reușit să vină.

I.T.: Da, a trebuit să anuleze. Nu știu de ce, i-a părut foarte rău, dar a anulat.

D.O.: Și, din fericire, tenorul care l-a înlocuit a fost uluitor.

I.T.: Trebuie să recunosc că a fost extraordinar. La prima repetiție mă uitam la el și îmi spuneam „Cine e ăsta??” Și ce personalitate are… Este perfect pentru acest rol. Îi vine mănușă. Nu știu dacă e conștient de asta, poate acum și-a dat seama. Dar e un copilaș. L-am întrebat același lucru la prima repetiție: „De ce nu am auzit până acum de tine?” De obicei ne mai întâlnim înainte să avem ocazia să cântăm împreună, iar eu mă învârt în lumea asta de ceva vreme. Încă mă simt verde și nouă, dar când vine generația tânără și îmi cere sfaturi și idei, atunci îmi spun „OK, OK, poate că am ceva experiență și am ce să împărtășesc, poate că am lucruri de spus”. Iar el nu mi-a răspuns atunci, mi-a spus doar „Sper să nu fie ultima oară când auziți de mine”. Și a continuat repetiția și, la un moment dat, m-a întrebat „De câți ani cântați?” I-am răspuns „Anul ăsta se fac 20 de ani”, iar el mi-a spus „La mine e al treilea an”. (râd) Acesta a fost al doilea șoc: „Așa ceva nu se poate!” Sper din suflet să-i meargă bine.

D.O.: Întorcându-ne la Ian Storey, rămânem cu șansa de a vă vedea cântând împreună la un moment dat. Care este următorul proiect comun? Veți reveni aici, la Craiova?

I.T.: Nu știu nimic sigur, pentru că trebuie să găsim și o dată care să ne convină amândurora, dar, din întâmplare, am discutat despre viitor, despre un alt concert, cu Tristan, actul II, tot aici, cam la fel ca acum. Ne gândim să îl facem în timpul festivalului de aici, la Filarmonică, în concert. Am auzit că mulți dintre instrumentiștii din această orchestră cântă și în orchestra Filarmonicii, deci vor fi oameni pe care îi știu deja. De asta mi-a plăcut atât de mult să vin aici, mi-am făcut prieteni, iar ăsta e un lucru rar. Când faci o producție de operă lumea este atât de ocupată cu ceea ce are de făcut, iar eu sunt ocupată cu propria mea persoană, „eu, eu, eu”. Dar aici oamenii stau de vorbă cu mine.

D.O.: Dar nu se uită la dvs.

I.T.: Eu sunt de obicei la fel peste tot, deci oamenii în general stau de vorbă cu mine, dar pe fugă, pentru că sunt foarte ocupați. Dar aici, toată energia s-a concentrat în această săptămână, pe această producție, ne-am întâlnit zilnic, am lucrat, am început să vorbim. Iar oamenii mă recunosc și pe stradă, căci am ieșit să mă plimb, ba chiar și la hotel. Știu ce vreau încă de când mă văd intrând. „Azi a fost foarte politicoasă”. (râde) E foarte plăcut. Învăț multe lucruri, primesc mult.

Desigur, cânt de 20 de ani, fără să îmi fac planuri pe termen lung. Sunt și oameni care fac alegeri. Planul meu acum e să fac mai multe masterclass-uri și să le fac într-un mod mai deschis. Deja mă ocup de această activitate, dar acum o voi face oficial. A trebuit să învăț să predau mai întâi. Și am observat de-a lungul anilor că unii oameni sunt foarte încântați de ceea ce le spun. Deci m-am gândit să fac și asta.

D.O.: Deci doriți să predați.

I.T.: Da, poate că data viitoare când vin va fi o combinație. Și dacă va fi în timpul festivalului, atunci vor veni și mulți oameni, deci lucrurile vor sta diferit. Cine știe, poate voi fi implicată și în concurs.

D.O.: Mulțumesc foarte mult!

I.T.: Cu multă plăcere!

Galerie Foto:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Februarie 8, 2017 de în Interviu, Muzica, Nou și interesant, Spectacole şi etichetată , , .

Cele mai bine evaluate

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3.538 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Facebook

%d blogeri au apreciat asta: