Luminile s-au stins încet, dar cortina rămânea trasă. Din difuzoare se auzea zgomotul de fond al unei recepții radio imperfecte, după care au început primele note ale Valsului Nr. 5 în La bemol  major, Op. 42. de Chopin. Perfecțiunea reținută a interpretării nu lăsa loc niciunei îndoieli: era înregistrarea  concertului de la Besançon, din 1950. După trilul primelor măsuri, cortina s-a ridicat încet și pe scenă au intrat doi tineri plutind pe muzica singurului vals pe care s-ar putea dansa. Pe scenă, undeva în dreapta, se afla un pian, fundalul fiind un ecran alb pe care se proiectau imagini. Pașii de dans ai celor doi balerini alternau tempouri rapide și lente, după cum curgea muzica, până la sfârșit, când el a făcut o reverență, apoi cei doi au plecat împreună.

Urma, la fel ca în concert, Minute Waltz, capodopera miniaturală care i-a provocat pe atâția virtuozi să cânte în viteză pentru a face execuția ei să încapă într-un singur minut. Pe scenă a apărut un băiețel îmbrăcat într-un costum caroiat, pedalând fericit pe o mică tricicletă în toate direcțiile în timp ce un cățeluș alerga pe lângă el. Inocența lor e înduioșătoare.

L’adieu, valsul următor, era un pas de deux extrem de dificil, ce spunea povestea întâlnirii dintre Dinu și Madeleine, continuată cu Valsul în Do diez minor, Op.64 No.2, în care cel mai important moment dramatic este atunci când cei doi se opresc pentru ca puștiul biciclist din momentul anterior să  îi poată fotografia.

Valsul Nr. 7 (în Sol bemol major), luminos și vesel, ilustrează debutul unei cariere, o scenă de ansamblu în care solistul este salutat de diverse personaje ce-l invită insistent spre pianul din colțul scenei, unde acesta începe să cânte celebrul Vals în Si minor, melancolic și trist, în timp ce toată lumea pare să se distreze euforic, neluând în seamă tristețea muzicii. E apusul unei lumi, căci pe ecran sunt proiectate imagini din jurnalele de actualități ale zilelor premergătoare războiului.

Imaginile de război însoțesc apoi momentul solistic al balerinului ce se ridică de la pian și execută o serie de piruete spectaculoase pe muzica Valsului în Mi minor, pentru a dispărea în culise, prin stânga, în timp ce toți cei de pe scenă ies prin dreapta. Cortina cade.

Ar trebui să povestesc apoi cum a fost partea a doua a acestei coregrafii imaginare, când pianistul ajunge în Elveția, pianul de pe scenă din prima parte este înlocuit cu un pat și… Dar mă opresc aici, aniversăm un secol de la nașterea lui Dinu Lipatti și, oricât de greu e să disociem arta lui de scurta sa viață, baletul tragic nu trebuie povestit mai departe.