On s’amuse bien à l’Athénée Roumain
Într-o Joi, 23 Martie 2017, la Ateneul Român
Anton Webern: Im Sommerwind
Wolfgang Amadeus Mozart: Concertul nr. 21, în do major, pentru pian și orchestră, KV 467
Robert Schumann: Simfonia nr. 4, în re minor, op. 120
Solist: Josu de Solaun
Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu”
Dirijor: Christian Badea
Sezonul interesant de la Ateneul Român continuă cu revenirea lui Christian Badea (după o lungă și plină de succes serie cu Tosca la Opera Australia) în două duble concerte. Prima seară a fost… epică, într-atât a divizat opiniile spectatorilor, încât merită povestită.
Un prim detaliu notabil este acela că în programele de concert începe să-și facă apariția și repertoriul modern: dodecafonicii Schöenberg și Webern, rar întâlniți pe la noi (compozitori ce au stârnit polemici și în stabilirea strategiilor Festivalului Enescu la un moment dat), dar prezenți în stagiune cu compozițiile lor tonale. Săptămâna trecută a fost Simfonia de cameră nr. 2, considerată de conservatori drept ultima compoziție ascultabilă a lui Schöenberg, iar acum Webern, cu Im Sommerwind. O cheie de lectură simplistă pentru această lucrare ar fi Amintiri din copilărie, dar intențiile lui Webern depășesc ideea de nostalgie serenă. Față de săptămâna trecută, orchestra a fost evident mai nuanțată dinamic și muzica a curs pur și simplu, de la agitația primelor măsuri, temperându-se treptat, până la emoție. Mi-ar plăcea ca acest experiment să continue, pentru că a fost unul dintre cele mai bune momente ale serii.
Dacă săptămâna trecută a fost Imperialul lui Beethoven, acum am avut Elvira Madigan de Mozart, celebrissimul Concert Nr. 21 pentru pian. Însă în ceea ce privește evoluția orchestrei, comparația mai potrivită ar fi cu simfonia de Haydn de acum o săptămână. Din nou, aceeași diferență de dinamică la fel ca la Webern a arătat că Badea cunoaște mai bine posibilitățile FGE, reușind să obțină mai multă expresivitate, în ciuda unor alămuri care au rămas dure pe ici pe colo (chiar și pierzând câte un tempo), dar în limite acceptabile. În fine, totul părea perfect echilibrat, numai că Josu de Solaun a fost cel care a galvanizat concertul de pian, polarizând impresiile publicului. Parafrazând, frumusețea stă în urechea ascultătorului, cu toții avem o idee mai mult sau mai puțin comună despre ceea ce ar însemna o interpretare mozartiană, de care pianistul spaniol s-a îndepărtat cu bună știință. Solaun este un pianist foarte promițător, cariera lui fiind încă în zona concursurilor pe care le câștigă (Enescu e cel mai la îndemână exemplu). A îndrăznit să impună un tempo rapid primei părți, refuzând să cânte staccato, preferând un stil diferit, rotund dar deloc romantic, neortodox de la un capăt la altul. Parcă am fi așteptat altceva, o puritate stilistică, dar nu e reconfortant să asculți uneori și ceva diferit? Partea a doua a fost diafană, prin contrast și mai aproape de stilul clasic, dar fără concesii făcute facilului, pentru ca ultima parte să impresioneze și ea, prin tehnică și grație. Depinde de pianist și de evoluția carierei sale dacă viziunea lui se va impune vreodată sau nu.
Christian Badea a ales Simfonia Nr.4 de Schumann pentru partea a doua a serii, un omagiu adus primăverii. Și o interpretare virilă, alertă, fără pauze între părți, ceea ce a derutat la un moment dat publicul. Un dirijor cu simțul teatrului, Badea a ridicat cu amuzament mănușa și a plusat, reluând partea a patra a simfoniei. Chiar dacă momentul a rupt cumva cursivitatea rendiției, a avut și meritul de a mai rispi impresia monolitică de până atunci.
Un concert foarte interesant (și asta ar fi cea mai conservativă observație), care se reia și vineri, din fericire.
Partajează asta:
8 comentarii la “On s’amuse bien à l’Athénée Roumain”
Lasă un răspuns
Cartea, aici!
Vasile Moldoveanu
Cealaltă carte:
Cartea despre demnitate
Simfonia a 4-a a”Primaverii”?????
ApreciazăApreciază
Nu. Citiți mai atent.
ApreciazăApreciază
Daca era scris „..CA un omagiu adus primaverii..” era corect, altfel simfonia I-a de Schumann este subintitulata „a primaverii”.
ApreciazăApreciază
A, deci ați înțeles de prima dată, de fapt 🙂
ApreciazăApreciază
„..on s’amuse bien”
ApreciazăApreciază
Nu era rau de punctat si faptul ca pianistul, dincolo de unele duritati mai mult sau mai putin binevenite, mai ales in muzica lui Mozart, a „aproximat” partile extreme ale concertului, un numar apreciabil de note fiind putintel omise, altele abia atinse. E adevarat, in suvoiul sonor si in ritmul foarte alert in care s-a cantat, era destul de greu de sesizat, dar o ascultare atenta simtea imediat „lipsurile” destul de frecvente. Mozart e un compozitor aparent facil, in realitate cu niste exigente tehnice, mai ales de virtuozitate, foarte mari. Motiv pentru care nu sunt foarte multi pianistii care au reusit sa ma convinga in concertele lui.
Reluarea ultimei parti a simfoniei a fost si o palma data concertmaistrului si orchestrei, care au avut cateva decalaje, dirijorul reprosandu-le asta dupa terminarea simfoniei.
Christian Badea e un dirijor inteligent si exigent, care a invatat in timp sa lucreze cu FGE [inca imi amintesc niste concerte de acum cativa ani care au fost destul de putin reusite, in ciuda aprecierilor publicului]; se pare ca inca nu ii controleaza suficient, dar progresele sunt evidente. Mi-as dori sa-l vad dirijand OR de Tineret, care ramane cea mai buna orchestra din Romania si una care se poate compara cu multe orchestre de renume din alte tari.
Nu doresc insa sa vad si concertul de saptamana viitoare, solista serii m-a mai plictisit o data la culme cu un concert de Prokofiev si nu vreau sa-i dau sansa sa o faca inca o data cu un concert incomparabil mai greu, cel de Brahms, un concert viril si greu, pe care doar foarte putine femei au reusit sa-l faca intr-un mod cat de cat convingator.
ApreciazăApreciază
23 martie, nu mai!
ApreciazăApreciază
Mulțumesc pentru observație! Am corectat.
ApreciazăApreciază