Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Ireverențios despre Simfonia fantastică


Joi și Vineri, 11-12 Mai, la Ateneul Român, Christian Badea va dirija Simfonia fantastică de Berlioz, în cadrul unui excelent program care include și uvertura la Nozze di Figaro și Concertul pentru vioară nr. 5 de Mozart (solistă va fi Gyehee Kim). O avancronică.

1. Povestea

Hector Berlioz este un compozitor francez din perioada de început a Romantismului. Simfonia fantastică, subintitulată Episod din viața unui artist… în cinci părți, este ceea ce se numește o simfonie programatică (adică are un program, concret, muzica spune o poveste, ilustrând prin sunete succesiunea evenimentelor). Cele cinci părți anunțate de subtitlu (de reținut că o simfonie clasică are de obicei patru părți) sunt următoarele: I – Rêveries – Passions, II – Un bal, III – Scène aux champs, IV – Marche au supplice, V – Songe d’une nuit de sabbat. Deși pare o înșiruire de titluri melancolice și învechite, în realitate atât povestea, dar mai ales muzica, scrisă în, atenție!, 1830, sunt cu mult înaintea timpului lor. Prima parte introduce o stare de reverie, în care un muzician (fără îndoială este vorba chiar despre compozitor) se îndrăgostește de o femeie, acest val al pasiunii descris de muzică pare să reprezinte prezentul, trimițând restul poveștii din celelalte patru părți într-un flash-back. Balul din a doua parte, cu un ritm absolut superb, descrie întâlnirea celor doi, la un eveniment social. Scena câmpenească de după aceea revine la reveria iubirii, punctată după moda romantică de natură și de pretinsa inocență a păstorilor, dar această stare de contemplație este treptat alterată de neliniște, de teamă: dacă ea nu-l iubește? Ultimele două părți sunt însă de o modernitate cu totul neașteptată pentru că îl imaginează pe tânărul muzician fumând opiu și visând: mai întâi că-și ucide din gelozie iubita și este condamnat la moarte și decapitat, apoi o scenă apocaliptică a dansului vrăjitoarelor și diavolilor în jurul cadavrului său. Există însă o legătură destul de clară cu realitatea, pentru că, la 25 de ani, Hector Berlioz se îndrăgostește de o actriță irlandeză, Hariet Smithson, în timp ce aceasta o juca pe Ofelia din Hamlet al lui Shakespeare. Hector nu știa engleză, așa cum nici Hariet nu știa franceză. Muzicianului i-au trebuit cinci ani ca s-o cucerească și în final să se căsătorească cu ea, iar simfonia a scris-o tocmai pentru a se apropia de actriță. Așa cum această poveste de dragoste a fost una dintre cele mai spectaculoase din lumea mondenă a Parisului acelor ani, tot așa și Simfonia fantastică a avut un succes imens încă de la premieră și continuă să fascineze și azi.

Hariet Smithson în rolul Ofeliei din Hamlet de Shakespeare

Hariet Smithson în rolul Ofeliei din Hamlet de Shakespeare

2. Ce trebuie urmărit

Muzica acestei simfonii este complicată dar foarte expresivă și trebuie urmărită cu foarte mare atenție. În primul rând, există o temă care se va relua în toate cele cinci părți, pe care Berlioz a numit-o ideea fixă. Secvența balului este foarte vizuală, melodioasă, dar în același timp pasională și elegantă. Clarinetul din scena câmpenească este plasat uneori în culise. Partea a patra are un ritm care nu poate rămâne neobservat, în final decapitarea este aproape vizuală pentru că muzica se oprește brusc, ca și cum nu ar mai urma nimic după aceea. Ultima parte este cea mai spectaculoasă: imnul religios Dies Irae este una dintre teme, reluată și de către percuție (o interpretare 100% fidelă necesită chiar clopote – de obicei se reproduc aceste sunete la sintetizator). Dar mai ales secvența creaturilor întunericului care sunt ilustrate de sunetul corzilor lovite cu lemnul arcușului (se numește con legno) rămâne un moment greu de uitat.

3. Autoeducație (de citit sau ascultat)

3. SMS/Status update sau pur și simplu lucruri inteligente de spus:

  • Credeam k muzik satanistă e numai rock/punk!
  • E muzica din The Shining! (chiar e: Dies Irae – pe generic)
  • Con legno battuto!
  • Hariet și Hector n-au fost fericiți.

4. Gafe de evitat

  • Utilizarea greșită a cuvântului romantic. În artă, semnifică altceva decât priviri languroase și flori oferite domnișoarelor. E vorba de exprimarea cât mai directă a sentimentelor celor mai profunde prin artă (muzică, pictură, literatură etc.).

6 comentarii la “Ireverențios despre Simfonia fantastică

  1. blogaritmul
    Mai 9, 2017

    Foarte tare!

    Apreciază

  2. Despre Opera
    Mai 9, 2017

    Mulțumesc. Stătea prin folderul „Drafts” de multă vreme și mi-am dat seama că acum e o ocazie foarte pună să-l public…

    Apreciază

  3. Melos Negros
    Mai 11, 2017

    IREVENȚIOS DESPRE…BERLIOZ

    Cu părere de rău, trebuie să vă anunț că totul e…fals: adică atât titlul simfoniei cât și programul propus de Berlioz, bașca toate cronicile care de 200 de ani au luat de bun ce spune Berlioz despre propria simfonie – care este:
    1. Cea mai mare simfonie post-beethoveniană (alături de „Neterminata” lui Schubert)
    2. Cea mai realistă (mai exact diabolică) muzică în general și simfonie în special; care ca atare reflectă propria epocă: aceea a celei mai radicale revoluții din întreaga istorie universală.
    3. Cea mai fidelă oglindire muzicală a unei capodopere literare (contemporane) – „Roșu și Negru” a lui Sthendal.
    Punct.

    PS Urmează să public o analiză exhaustivă a Simfoniei Fantastice (care e cât un roman), mai ‘nainte ca tot felul de neaveniți și diletanți să-mi preia alandala ideile de mai sus, așa cum am constatat cu multe alte ocazii.

    Apreciază

    • Despre Opera
      Mai 11, 2017

      Dacă preiau o informație de la cineva indic mereu sursa. Habar n-am cine sunteți. Deci, exclus.
      Făceți-vă reclamă în altă parte.

      Apreciază

  4. melosnegros
    Mai 11, 2017

    Pardon, văd că n-am nimerit unde trebuie: ca atare vă rog să ștergeți tot ce-am scris.

    Apreciat de 1 persoană

  5. melosnegros
    Mai 11, 2017

    Și ca să nu mai încapă discuții: eu garantez de pe acum că toate cele trei puncte scrise de mine mai sus se vor auzi în cel mai scurt timp în toate colțurile…lumii, bașca din gura unor specialiști care nu vor catadixi să recunoască de unde le-a venit…inspirațiunea lor subită – dupe 200 de ani de aiureală totală în chestie. Ceea ce mi se pare normal: că doar n-o să spuie că le-au luat de la un compozitor quasi-necunoscut pe nume MelosNegros.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Mai 9, 2017 de în avancronică, Muzica şi etichetată , , , , .
%d blogeri au apreciat asta: