După ce sezonul HD de la Metropolitan Opera a început să fie transmis la Grand Cinema Băneasa, proiecțiile de la Covent Garden s-au rărit, până când au dispărut cu totul din capitală, în stagiunea trecută. Am fost privați de debutul lui Jonas Kaufaman în Otello (transmis într-un cinematograf din Brașov) și, odată cu alungarea dansatorilor de la Opera Națională București, baletul britanic n-a mai putut fi văzut nicăieri, la cinema. Vestea bună este că Happy Cinema, noul operator al multiplexului din mall-ul Liberty Center (unde, de fapt, a început istoria transmisiunilor de operă HD cu aproape un deceniu în urmă), a preluat sezonul HD de la Royal Opera House of Covent Garden. Intrăm din nou în rândul lumii și începutul lunii viitoare arată foarte bine: Pe 7 Octombrie, Norma de la Metropolitan, iar pe 8 Octombrie, La bohème de la Royal Opera House – două noi producții. Iar pe 6 Mai 2018, pentru cei care n-au văzut niciodată cel mai frumos balet care s-a dansat în România, e vorba de Manon, îl puteți vedea (doar) aici. Azi a fost deschiderea stagiunii HD de la ROH, cu Die Zauberflöte și, de bucurie, am încheiat mai devreme cu Festivalul Enescu, renunțând la concertul celor de la Concertgebouw, chiar dacă nu a fost vorba de o proiecție live, ci de reluarea la câteva zile distanță (ceea ce explică și prețurile mai convenabile ale biletelor).

Producția lui David McVicar a avut premiera în 2003 și a plăcut destul de mult la vremea ei. Timpul nu a lăsat urme adânci și ea arată ca nouă și azi, la aproape 15 ani distanță. În tradiția britanică a regiei de operă, accentul nu este pus atât de mult pe conceptul scenografic, cât pe jocul de scenă, așa numitul Personenregie. Sigur, costumele erau un amestec de vechi și nou, cu un Sarastro purtând o redingotă roșie superbă, în timp ce Papageno era caricatural îmbrăcat într-un costum modern, dar uzat și pătat de găinaț de pasăre. Decorurile, simple, nu își propuneau să descrie nimic concret, nu făceau nici o aluzie arhitectonică la vreun loc cunoscut. De fapt, Die Zauberflöte e aproape un basm, în ciuda simbolurilor masonice, și important pentru un basm este să nu rămână agățat de cadrul unei epoci anume.

Producția de la Londra a Flautului fermecat e folosită însă și drept vehicul pentru promovarea unor tineri pe scena de la Covent Garden, așa că am putut vedea mai multe nume noi. Dacă Siobahn Stagg și Mauro Peter n-au fost niște surprize, dar ambii cântând foarte bine (cu toate că emisia tenorului strâmbându-și gura numai pe partea stângă producea un efect ciudat), cea mai importantă revelație a venit de la Sarastro. Basul finlandez Mika Kares a etalat o voce impresionantă nu atât prin dimensiune și putere, cât prin substanță, atât de consistentă încât uitai să mai remarci că, după câteva minute, caracterizarea sa rămânea puțin cam monotonă. Sabine Devieilhe a fost foarte sigură pe ea ca Regină a nopții, dar prim planul l-a avut mereu Roderick Williams, un Papageno britanic, venit de la ENO, care s-a scuzat candid în interviurile de la începutul transmisiunii că nu stăpânește foarte bine limba germană, însă a fost atât de convingător încât nimănui nu i-a mai păsat de asta. Un bariton liric, cu o prezență pe scenă debordantă, a făcut din Papageno un personaj de talia lui Figaro.

Rolurile secundare și corul au fost în nota de excelență obișnuită, în mod particular cei trei copii, care au fost fulminant de atașanți, nu atât prin candoare (în fond, regia i-a văzut ca pe niște mici vagabonzi), cât prin claritatea impecabilă a frazării, neobișnuit de bună pentru vârsta lor.

Mai puțin obișnuit, direcția muzicală i-a fost acordată Juliei Jones, care a trebuit să demonstreze că e la fel de bună ca oricine, într-o lume a bărbaților. A dirijat foarte sigură pe ea, cu tempi alerți, păstrând vie acțiunea operei și un control al scenei destul de bun, cu câteva scăpări în ansambluri.

Cum ziceam, o veste bună…

A fost într-o Duminică, 24 septembrie 2017, la Happy Cinema
Royal Opera House, live in HD, encore
W. A. Mozart: Flautul fermecat
Libretul: Emanuel Schikaneder
Regia: David McVicar; designer: John Macfarlane; lighting designer: Paule Constable; regie de mișcare: Leah Hausman
Siobhan Stagg (Pamina), Mauro Peter (Tamino), Roderick Williams (Papageno), Christina Gansch (Papagena), Mika Kares (Sarastro), Sabine Devieilhe (Regina nopții), Rebecca Evans (Prima Doamnă), Angela Simkin (A Doua Doamnă), Susan Platts (A Treia Doamnă), Peter Bronder (Monostatos), Darren Jeffery (Oratorul), Harry Nicoll (Primul Preot), Donald Maxwell (Al Doilea Preot), Thomas Atkins (Primul bărbat în armură), Simon Shibambu (Al Doilea bărbat în armură)
Orchestra Royal Opera House
Royal Opera Chorus (maestru de cor: Vasko Vassilev)
Dirijor: Julia Jones

Galerie foto:

Roderick Williams (Papageno) și Mauro Peter (Tamino)