Vineri și Sâmbătă, 22 și 23 Septembrie, de la ora 22, 30, la Ateneul Român
Le Concert Spirituel au Temps de Louis XV
Corelli – Concerto grosso în Re Major op. 6 nr. 4
Telemann – Concert pentru blockflöte, viola da gamba și corzi in La minor TWV 52:a1 Telemann – Overtura-suită pentru două flauți și corzi in Mi minor TWV 55:e1 „Tafelmusik”
Telemann – Overtură pentru viola da gamba și corzi in Re major TWV 55:d6
Rameau – Suita „Les Indes Galantes”  RCT 44
Jordi Savall & Le Concert des Nations
Sâmbătă:
Balkan: Miere și sânge
Creația – Creația, universul și viața
Primăvara – Naşterea și copilăria, școala și tinerețea
Toamna – Amintiri, maturitate și călătorii
Iarna – Spiritualitate, sacrificiu, exil și moarte
Reconcilierea
Jordi Savall & Hesperion XXI
Amira Medunjanin, Stoimenka Outchikova-Nedialkova, Aikaterini Papadopoulou, Gürsoy Dinçer, Tcha Limberger, Haïg Sarikouyoumdjian

Barocul

Balkan era unul dintre concertele pe care le așteptam cel mai mult din acest Festival. Și nu pentru că aș avea un interes deosebit pentru folclor, ci pentru că întregul concept al discului editat acum câțiva ani era foarte interesant, înscris în aceeași logică a altor albume-concept ale lui Jordi Savall (Dinastia Borgia, Mare nostrum, Istanbul etc.). Dar să nu anticipez. Hesperion XXI este „celălalt” ansamblu al lui Savall, cu care muzicianul catalan explorează teritoriile insolite. Barocul, specialitatea care l-a consacrat, îl cântă alături de Le Concert des Nations. Anul acesta am putut să vedem la Ateneu, în creierii nopții, ambele ansambluri, ambele filosofii și lumi în care se mișcă Jordi Savall.

Vineri, seara a început cu superbul și destul de cunoscutul Concerto grosso al lui Corelli, în mare parte un concert pentru două viori, și gândul îți zbura repede către Bach, deși aici e vorba despre un divertisment în care solistica e decorativă și integrată complet în ansamblu. Raidul prin muzica lui Telemann a fost interesant în primul rând pentru întâlnirea (rară la noi) cu flautul de lemn și viola da gamba (instrumentul strămoș al violoncelului), dar arătând deplin și de ce Telemann a fost un compozitor mai puțin băgat în seamă, redescoperit numai în contextul renașterii barocului. Muzica e plăcută dar ușor plictisitoare după trei concerte.

Focul de artificii a venit odată cu suita extrasă din Indiile galante, opera lui Rameau. E un eșantion din lumea acelei opere vechi, retrogradă chiar în timpul ei, când opera buffa era marea noutate. Suita alternează secvențele de teatru liric, în care ariile sunt reproduse de timbrul diverselor instrumente, și cele de balet, punctate de percuție. Și în cazul acestei suite, cu cât experiența ascultătorului e mai mare, cu atât răsplata audiției e mai reconfortantă. Aveam în minte, atât de proaspete, amintirile legate de coregrafia modernă imaginată de Blanca Li pentru producția lui Andrei Șerban de la Palais Garnier, reluată la Iași de câțiva ani, cu un succes nebun. Dansurile din Prolog și din tabloul Turcului generos (având exact aceeași temă exotică din Răpirea din serai a lui Mozart) sunt pur și simplu cuceritoare, așa încât îmi venea să mă ridic și să dansez, întocmai ca balerinii de la Iași. Nu vreau să pară o altă Cartagină, însă cred în continuare că Indiile galante ar trebui văzute și la București, mai mult decât orice altceva produs la Opera din Iași. Iar dacă acea producție ar fi prezentată în câteva spectacole, ar trebui ca muzica să fie tratată așa cum merită, invitând în fosă un ansamblu baroc autentic, în locul obișnuitei orchestre a ONB sau ONRI. Sunt convins că ar fi un succes memorabil.

Balcanii

Ar fi prea puțin de adăugat la ce-am scris mai demult în recenzia discului lui Savall, completată ulterior de o cronică a unui concert cu muzica din Balkan prezentată într-o biserică gotică, la festivalul de la Fontfroide, pe care o reproduc mai jos. Cu mențiunea că la Ateneu a lipsit Lior Elmaleh, cel căruia îi reveneau cântecele sefarde, cântate acum la viola da gamba de Jordi Savall.

Câteva cuvinte despre concert: e catharsis de la un capăt la altul. Mai ales dacă ai experiența audio. Niște oameni care cântă muzică în biserică, chiar și de petrecere. Între cum o fac cei din Balkan și cei care cântă Matthaus Passion conduși de  Herreweghe nu e nici o diferență. Ținuta artiștilor este sobră, în general bărbații sunt îmbrăcați în culori închise, cămăși negre, pantaloni gri etc. Ciclurile vieții (nașterea, copilăria, căsătoria, moartea) și cele ale anotimpurilor sunt subliniate în concert mai mult decât în versiunea audio. Dar, înainte de ele, spectacolul începe cu o muzică a genezei, a haosului primordial. Distanța de aici și până la reprezentarea Haosului din Creațiunea lui Haydn e foarte mică. Tema este unică, iar spiritul locului, cel al bisericii, sacralizează muzica, profanul dispare din prima secundă.

Amira Medunjanin, cea care cântă muzica Bosniei, pare o replică modernă a Mariei Tănase, iar bulgăroaica Stoimenka Outchikova-Nedialkova, rubicondă și excelând în tehnica ei de canto, care amintește de yodl, este impersonarea mierii din titlul albumului Balkan, de o feminitate maternă irezistibilă. Aikaterini Papadopoulou cântă muzica grecească, adică folclorul cel mai apropiat de cel turcesc, deseori secondată de Gürsoy Dinçer. Ambii au voci calde, lirice și se completează perfect. Gürsoy Dinçer și Lior Elmaleh se întrec deseori în vocalize orientale, similare celor ale muezinilor care cheamă la rugăciune credincioșii. Evident, culoarea vine de la Tcha Limberger, un țigan orb, violonist, care improvizează  pe orice temă. Atunci când este lăsat liber, dublează improvizația și cu vocea. Pare în transă, cum deseori par și partenerii lui. Regizorul surprinde la un moment dat privirea admirativă a lui Jordi Savall, aceeași uimire care trebuie să-l fi cuprins și pe Franz List la auzul improvizațiilor lui Barbu Lăutaru. În afară de membrii obișnuiți ai lui Hesperion XXI, în spate apar și două ansambluri, unul sârbesc și altul țigănesc. Acordeonul și fluierele sârbilor sunt răvășitoare de virtuozitate sau de melancolie, atunci când muzica se transformă în bocet. Țiganii improvizează mereu și mereu la țambal și contrabas, cu o lejeritate și o seninătate dezarmantă.

Nimic nu este împins dincolo de decență. Nu contează atât autenticul folcloric, cât cel muzical, al restituirii muzicologice, care primează în fața idiomaticului. Aranjamentele lui Savall, care intervine în muzica Balcanilor cu viola da gamba, intrând în concert cu toate instrumentele orientale, par cele mai firești acțiuni. Tendințele histrionice sunt aproape complet anulate, iar emoția nu lipsește nici o clipă, pentru că toate melodiile vesele sunt precedate de un preludiu care face trecerea de la tristețe la bucurie.

Galerie foto:

Această prezentare necesită JavaScript.