Flautul fermecat de la Met

A fost într-o Sâmbătă, 14 Octombrie 2017, transmisiune live Met in HD
W. A. Mozart: Flautul fermecat
Libretul: Emanuel Schikaneder
Regia și costumele: Julie Taymor; decoruri: George Tsypin; lighting designer: Donald Holder; coregrafie: Leah Hausman
Golda Schultz (Pamina), Kathryn Lewek (Regina nopții), Charles Castronovo (Tamino), Markus Werba (Papageno), René Pape (Sarastro), Christian Van Horn (Oratorul)
Dirijor: James Levine

După mai bine de un deceniu de la premieră (2004), producția pentru Die Zauberflöte realizată de Julie Taymor începe să-și arate vârsta. Nu atât pentru că s-ar fi uzat conceptul, ci mai mult din cauza camerelor de luate vederi HD ce nu iartă nici un detaliu, prim planurile regizorului de transmisie Gary Halfvorson fiind atât de insistente încât anulau orice clar obscur și, odată cu el, orice iluzie, astfel încât remarcai mai degrabă zgârieturile de pe decorurile de plexiglas decât strălucirea lor, tremuratul proiecțiilor video decât ceea ce voiau să reprezinte. Julie Taymor a cunoscut un mare succes pe Broadway punând în scenă un musical devenit celebru peste noapte, The Lion King, iar Flautul fermecat de la Met este o montare ce servește atât spectacolelor din stagiunea regulată, cât și pentru versiuni abreviate ale operei lui Mozart, cântate în limba engleză, pentru copii (de altfel, în această versiune a și fost transmisă TV acum zece ani). Cu toate acestea, impresia din sală poate să difere, vizual arată nemaipomenit de colorată, amuzantă și servește de minune pentru a face un basm muzical din această operă. Costumele sunt colorate și surprinzător îmbinate, iar recuzita (balaurul care-l atacă pe Tamino, la început, o pasăre ce-i ghidează pe protagoniști în căutarea Paminei, sau fiarele pe care trebuie să le înfrunte) e pur și simplu ingenioasă, în timp ce mișcarea de scenă e vivace și foarte fluentă.

Kathryn Lewek (Regina nopții) și Golda Schultz (Pamina)

Pe plan vocal, sunt multe de comentat. De departe, cea mai impresionantă a fost Kathryn Lewek, cu un control perfect al vocii într-un rol, cel al Reginei Nopții, faimos pentru acutele neomenești pe care le propune sopranei ca niște adevărate încercări, mai ceva decât inițierile masonice la care sunt supuse personajele din libret. Aplombul cu care aceste note stratosferice au fost atacate e una, dar Lewek a reușit chiar și o stilistică personală, apelând la o manieră de canto din zona barocului, fără vibrato, dar executând trilurile cu o agilitate dezarmantă și imprimând un sens muzical mai puțin obișnuit pentru acest rol. La polul opus a fost René Pape, superb în registrul median, debordând de culoare, însă insuficient în notele joase ale celor două importante arii ale lui Sarastro, pe care le-a escamotat cu destulă dificultate.

Golda Schultz este un nume nou la Met, continuând recenta tradiție a sopranelor din Africa de Sud. Pamina ei a fost pur și simplu frumoasă, din toate punctele de vedere, cu toate că tehnica și timbrul catifelat al vocii ei nu au putut totuși estompa o anumită banalitate a interpretării. Cât despre Charles Castronovo, Tamino al său a arătat o latură virilă deseori seducătoare, însă cine nu a cântat la prima tinerețe Mozart nu-și poate însuși stilistica mozartiană după atâtea incursiuni în repertoriul romantic. Lui Castronovo i-a lipsit mereu ceva, în frazare în mod special, ceva ce-l va ține departe de numele mari din acest repertoriu. În fine, Markus Werba, deși un veteran deja al rolului lui Papageno, a compensat lipsa de spectru a vocii sale cu o prezență actoricească agitată și veselă, dar parcă personajul înseamnă mai mult de atât, după cum a arătat Roderick Williams acum câteva săptămâni la Royal Opera House.

James Levine e un specialist în Mozart, iar unul dintre spectacolele cu Flautul fermecat dirijate de el la Salzburg în anii ’80 este și acum o referință. O viziune clasică însă, azi se cântă mai alert, recurgând și la instrumente de epocă, dar încă validă.

Două producții diferite de la Royal Opera și de la Met pot compensa oare lipsa acestui titlul din repertoriul ONB? Anul acesta, da, însă evitarea leneșă a Operei de a prezenta operă germană rămâne deplorabilă.