Multă agitație în luna Octombrie în ceea ce privește situația Operei Naționale București, având în vedere că atât mandatul de director interimar cât și cel al directorului titular la conducerea instituției cu cea mai mare subvenție de la Ministerul Culturii se vor termina la sfârșitul anului. Miza pentru anul 2018 este foarte mare, cca. 20 de milioane de euro. Voi explica și cifrele mai târziu, dar mai întâi e nevoie de ceva context.

Poziționarea trupelor

Mai întâi, ministrul culturii, dl Lucian Romașcanu, a atacat „curajos” câteva simptome acute ale situației de la Operă, până nu demult unită cu Opereta, în trei declarații: la prezentarea bilanțului primelor 100 de zile de mandat, într-un interviu acordat DC News (video complet, aici) și, în final, pe o platformă mai credibilă, Adevărul Live. Ce-a spus ministrul? Pe scurt, a spus așa:

• Noua clădire a Operetei trebuie finalizată, iar instituția să-și reia activitatea la nivelul subvenției decente de care se bucură (cca. 20 mil. RON). Dacă documentația aferentă clădirii de lângă minister nu este transmisă până pe 27 Octombrie, directorul Operetei (dna Bianca Ionescu) va fi demis.

Declarația corectează, într-adevăr, o aberație: abandonul clădirii Operetei de către ultimii trei miniștri ai culturii (Alexandrescu, Șuteu, Vulpescu). Dna Corina Șuteu, pe vremea când era ministru al culturii, a putut decide așa ceva, sub scuza ridicolă că, decât să se mai investească pentru finalizare cca 3% din cât a costat clădirea până atunci, mai bine renunțăm. Între timp, documentele au fost transmise în termenul acordat de ministru și există acum perspectiva reală ca Opereta să redeschidă teatrul în vara lui 2018. Dar ce se va întâmpla până atunci cu compania în sine? Căci, în acest moment, repertoriul lor numără două titluri, încă vreo două colaje, cu foarte puține reprezentații. În schimb, domină spectacolele (eventual de varietăți) cu numere improvizate, de calitate discutabilă, atât în privința programului cât și a interpretării.

• Interimatul de la Operă se încheie și directorul interimar (dna Beatrice Rancea) ar trebui să plece înapoi la Iași, de unde a venit.

• Schimbări: o nouă organigramă pentru ONB în care directorul general va fi degrevat de răspunderea financiară și administrativă, pentru aceste direcții fiind numit un adjunct cu competențe și studii de specialitate. Odată interimatul actual fiind încheiat, ar urma o tranziție (nedefinită ca durată), până la organizarea unui concurs Opera funcționând cu această formulă de conducere.

E deja notoriu că, în sistemul actual, managementul unei instituții de cultură de stat este practic definit legal ca „abuz în serviciu”. Acesta este motivul pentru care nici o personalitate artistică validată internațional nu a acceptat interimatul ONB propus cu disperare de Vlad Alexandrescu înainte de a fi demis.

Beneficiarul aparent al acestei noi organigrame ar putea fi fostul director (vreme de două decenii) al Wiener Staastoper, dl Ioan Holender, care a declarat că „este dispus să ajute cum poate Opera”, deși a rămas rezervat în a anunța că ar prelua ONB, fără să infirme însă zvonurile insistente privind numirea sa ca „interimar de tranziție” sau cum s-ar putea numi noua poziție.

În fine, răspunsul ONB vine sub forma unui raport al Corpului de Control. Este un raport ale cărui concluzii preliminare au fost publicate și de Ministerul Culturii în ultimele zile de mandat ale dnei Șuteu și șterse (!) apoi de pe website-ul ministerului. El acoperă o perioadă convenabilă pentru interimar: 1 Ianuarie 2012 – 17 Octombrie 2016. De ce e făcut public după mai mult de un an de zile? Nu avem nici o indicație.

Ce vrea să comunice raportul?

Decriptarea raportului Rancea-Șuteu

Documentul publicat doar de ONB (nu și de Corpul de Control sau de Ministerul Culturii) este un fel de mesaj postum al guvernului Cioloș, parcă descoperit de arheologi. Dacă îl privim din perspectiva lucrurilor cu adevărat importante, respectiv a unei anchete a evenimentelor din Aprilie 2016, când compania de balet a ONB a fost pur și simplu distrusă iremediabil (o cronologie a evenimentelor găsiți în articolul April, Bloody April), cu greu s-ar putea imagina o distanță atât de colosală între realitate și analiza făcută de această suprastructură de control guvernamentală.

Pierderile cauzate de oprirea repetată a unor spectacole, de anularea altora și de retragerea drepturilor de reprezentare a unor coregrafii nu sunt niciodată adunate și nu sunt niciodată numite „prejudiciu”, deși ele depășesc 350.000 €. Prejudiciile de imagine au fost enorme, trecând de limitele instituției, până la a afecta chiar imaginea țării. Rebeliunea xenofobă a angajaților ONB nu beneficiază de vreun capitol special, ci de un blând apelativ: „acțiuni de protest”, fără ca măcar să se încerce să se stabilească dacă aceste acțiuni erau legale sau nu. De parcă nimeni n-ar putea fi vinovat dacă autorul este colectiv. Chiar așa? Eu știu că violul colectiv se pedepsește penal, dar, dacă un grup de scandalagii sindicali alungă publicul dintr-un teatru, se pare că Guvernul este perfect de acord cu asta. Raportul ascunde toată această mizerie sub preș, ceea ce aruncă un mare semn de întrebare asupra deontologiei profesionale a Corpului de Control al Primului Ministru, devenit, în urma acestui raport, o simplă denumire pompoasă pentru un instrument obedient în mâna oricui are pârghiile necesare pentru a-l folosi.

Angajării ilegale a dlui [cenzurat] ca dirijor (despre care analize ulterioare vor descoperi probabil că a fost corectată prin concursuri organizate de scrupulosul interimar) i se dedică un capitol special, în timp ce eforturile susținute de a se face publice veniturile lui Johan Kobborg (care are statut când de „demis”, când de „demisionar” în raport) sunt presărate pe multe dintre paginile documentului, fără a reuși să demonstreze vreo ilegalitate.

În aceste condiții, raportul corpului de control poate fi foarte bine numit Raportul Rancea-Șuteu – Încercare de negoicere publică, Faza I. Raportul nu acoperă anul 2017, astfel că deficitul bugetar fără precedent de la ONB nu este analizat.

În schimb, este vizată perioada 2012-2015 în mod special, în încercarea de a acuza „greaua moștenire” prin tot felul de constatări neduse până la capăt, cum ar fi: creșterea cheltuielilor legate de contracte (deși e normală, dacă ne amintim că au fost multe producții realizate de echipe artistice internaționale, în locul celor locale, cu angajați), veniturile sunt raportate ca fiind prea mici, ignorându-se că în ponderea cheltuielilor atârnau foarte greu renovarea clădirii ONB (după foarte mulți ani) și construcția unui teatru nou pentru Operetă și tot așa.

Momentele comice ale raportului, căci există și așa ceva, sunt două la număr: Furtul de haine vechi (nu mai puțin de două tone din cele șase necesare producției de la Fidelio), descoperit imediat după numire de scrupulosul dar risipitorul director interimar venit de la Iași, precum și antologica „Scrisoare a celor șase”, dacă o putem numi așa, respectiv procesul intentat de un grup de oameni împotriva deciziei guvernului de a uni Opera cu Opereta, unul dintre semnatari  suferind de Alzheimer în perioada respectivă (Pompeiu Hărășteanu). În fine, au pierdut procesul, dar dna Șuteu le-a dat dreptate, despărțind instituțiile.

În esență, acest raport nu spune decât că interimarul nu e vinovat de nimic și că e dispus să sacrifice pe oricine din ONB pentru a fi păstrat în funcție. Concret, azi e arătat capul lui [cenzurat], dirijor și fost director interimar vreme de 2 zile, în 2016. Mâine ar putea urma Zanella și Mottadelli. La rigoare, chiar și Andrei Șerban, folosit până acum drept șantaj emoțional pentru publicul său (Dacă eu plec, va fi alungat și Andrei Șerban).

Dar pentru a înțelege mai bine de ce trebuie să se termine acest interimat mai sunt necesare câteva explicații, legate de bani. Da, banii, eterna poveste.

Follow THAT money

Traiectoria meteorică a dnei Beatrice Rancea în lumea managementului de operă începe semnificativ, cu două producții excelente având premiera într-o singură lună din 2012 la Opera Iași (Indiile galante și Troienele) și se termină astăzi, cu nici o premieră finanțată de minister la nici unul dintre teatrele de operă pe care domnia sa le conduce (ONB și ONRI). From hero to zero.

Răspunsul „oficial” la întrebările privind modul cum a fost finanțată ultima producție a ONB (Don Giovanni, în regia lui Andrei Șerban), cu 8 reprezentații gratuite, a fost că „ministerul nu a dat bani pentru premieră și a trebuit să apelăm la Primăria Sectorului 5”. Nu e adevărat. Într-adevăr, ministerul nu a vrut să suplimenteze subvenția acordată ONB, la rectificarea bugetară din vara lui 2017, pentru că instituția consumase în primele șase luni toate tranșele trimestriale ale capitolului de investiții din buget. Și aici începe o discuție mai amplă, pe care sper s-o explic cât mai simplu.

ONB are un buget de 65 mil. RON (61 mil. sunt subvenția de la minister, iar restul sunt veniturile proprii: bilete, în special). Din acești bani, 46 mil. sunt destinați salariilor, iar 19 mil. sunt „bunuri și servicii” (utilități, dar și investiții în proiecte sau producții artistice noi). Dacă ONB a rămas fără bani la mijlocul anului, asta înseamnă că a consumat în avans jumătate din cei 19 mil., respectiv cca. 8,5 mil. RON (1,85 mil. €). E foarte adevărat că acest capitol al bunurilor și serviciilor este mai mic decât în 2016, pentru că ponderea masei salariale a crescut datorită dublării salariilor artiștilor, operată în Februarie 2017. E greu de spus cât reprezenta în 2016 acest capitol bugetar, pentru că, la acea vreme, Opera și Opereta aveau bugetul comun, deci cele 30 mil. RON alocați anul trecut Operei sunt mai puțini în realitate. (sursa datelor: Ministerul Culturii)

Dar cei 19 mil. RON nu înseamnă deloc o sumă neglijabilă, cu care să nu se poată face nimic. Cu atât mai greu de înțeles în cazul ONB, cu cât interimarul reușea să facă ceva la Iași cu un buget total (salarii, bunuri și servicii) mai mic decât banii de investiții ai ONB din 2017. Într-adevăr, ONRI avea un buget (cf. propriului lor raport) care a evoluat cam așa, în cifre rotunjite la cel mai apropiat întreg. În paranteză, numele premierelor de producții de operă din anul respectiv.

• 2011: 7 mil. RON (Don Giovanni)
• 2012: 12 mil. RON (Il barbiere di Siviglia, Indiile galante, Troienele)
• 2013: 14 mil. RON (Sunetul muzicii, Aida)
• 2014: 15 mil. RON (La traviata, La bohème, Lucia di Lammermoor)
• 2015: 14 mil. RON (Carmen)
• 2016: 17 mil. RON (Văduva veselă)
• 2017: 23 mil RON (nimic/zero/)

În rest, în afară de câteva premiere de balet, Opera Iași se poate lăuda cu multe spectacole (eventual de varietăți) cu numere improvizate, de calitate discutabilă, atât în privința programului cât și a interpretării. Cu alte cuvinte, Opera Iași n-a gestionat niciodată, sub conducerea dnei Beatrice Rancea, un buget total mai mare decât doar cel de investiții al ONB. Cu toate acestea, stagiunea 2017-18 de la București nu are nici o premieră de operă finanțată de Ministerul Culturii. Atât de mult să fi costat Lucia di Lammermoor și Un ballo in maschera din prima jumătate a anului? Ce e și mai rău, Opera Iași, deși a ajuns la un buget de 23 mil. RON anul acesta, nu a făcut nici o singură premieră de operă în tot anul 2017.

Așadar, ONB se pregătește de un nou război. Dar oare aceasta este calea? Sau reforma? Despre toate astea, într-un articol viitor.

(va urma)

Continuarea articolului, aici: Criza de la ONB (II): Multe motive pentru reformă