Recunosc, titlul este excesiv, mergând pe ideea evidentă că noul ministru al culturii a fost directorul unor tabloide. La o privire mai atentă, avem măcar dovada unei experiențe de management privat, spre deosebire de profilul standard al intelectualului universitar, sau al activistului de partid, nu prea eficienți în a cârmui corabia culturii românești. Vom vedea.
Așadar, dl Ionuț Vulpescu a fost remaniat (tehnic, așa stau lucrurile, chiar dacă am asistat la un scandal de partid fără precedent) și înlocuit cu dl Lucian Romașcanu. Sunt prea puține lucruri de spus despre mandatul fostului ministru al culturii. Îmi pare rău doar că nu am apucat să ajung la conferință de presă în care să-i fi pus o întrebare simplă:
Când se va publica raportul Corpului de Control privind oprirea a trei spectacole și întreruperea unui al patrulea la Opera Națională București, în Aprilie 2016, și cine își asumă pierderile materiale (360.000 EUR) direct rezultate în urma scandalului?
Sigur, întrebări ar fi mult mai multe, un adevărat tir. Dar ceea ce a devenit foarte clar în ultimul an este că instituțiile muzicale românești merg foarte prost. Despre Opera Națională am tot vorbit, unde compania de balet este într-un regres pe care nu-l poate acoperi nici o cronică binevoitoare (chiar și acelea sunt totuși foarte puține) și a cărei hemoragie de dansatori valoroși continuă și azi.
Un caz încă și mai rău este cel al Operetei, o instituție care nu mai există azi decât pe hârtie.
O problemă elementară de management
În ultimii doi ani, Teatrul de Operetă a fost condus de sindicate, ale căror cerințe au fost îndeplinite fără comentarii de către minister. Au cerut colectivele de oameni ai muncii închiderea clădirii din zona Unirii? Au obținut-o. Au cerut separarea Operetei de Operă? Guvernul s-a executat prompt. Așa am ajuns astăzi să avem un Teatru de Operetă cu 200 de angajați pe care îi plătește lunar (cu 78% din subvenție), cu salarii mărite cu 100%, și care nu au sediu, nu au repertoriu, nu au spectacole. Iar atâta vreme cât spectacolele de operetă pot fi jucate (și sunt jucate) de către companiile de operă, iar musicalurile sunt tot mai îmbrățișate de companiile de teatru (cum este peste tot în lume, de fapt), atunci la ce ne mai trebuie acest teatru și această gaură de 18,5 milioane RON în buget? Nu de alta, dar nou (re)înființata instituție primește aproape de patru ori mai mulți bani decât cinematografia noului val românesc (5,2 mil. RON).
În stagiunea 2016-17, Teatrul de Operetă a avut un repertoriu compus din… două titluri. Liliacul și Victoria și al ei husar. Cele două titluri au fost prezentate publicului într-un număr total de… șase reprezentații. Restul de până la 19 spectacole sunt nesfârșitele gale și concerte-șușe sau colaje muzicale. Acesta este bilanțul cu care se mândresc sindicatele și artiștii eliberați de tirania managementului.
Dar au existat vremuri când acest „focar de cultură”, vorba lui Caragiale, avea un manager și nu un sindicat unit al Operei și al Operetei, a cărui principală revendicare era despărțirea Operei de Operetă. Cum arăta atunci situația?
Website-ul instituției nu mai păstrează nici o arhivă, însă îmi aduc aminte că repertoriul care se juca în stagiunile de dinainte de 2016 număra vreo cinci titluri de operetă, revigorarea acestor spectacole și prezentarea lor într-un stil contemporan atrăgând publicul de toate vârstele, nu doar nostalgicii și publicul de vârsta a treia (Liliacul, Silvia, Contesa Maritza, Voievodul Țiganilor).
Dar și tot atâtea musicaluri, dintre care Romeo și Julieta și Rebecca, în premieră națională, care se jucau cu casa închisă. Mai țin minte că inaugurarea sediului teatrului s-a făcut cu premiera Fantoma de la Operă, România fiind singura țară din Europa de Est care a primit licența pentru acest musical. A fost o producție foarte așteptată și cerută, în regia lui Stephen Barlow, care a blocat site-urile de bilete, epuizate de fiecare dată în doar câteva minute de la punerea lor în vânzare.
Să mai amintesc de parteneriatul cu Teatro alla Scala din Milano? Scenart era primul proiect strategic dedicat dezvoltării pieței muncii și a resurselor umane din artele spectacolului din România, în domeniile artistic, tehnic și administrativ. Să mai amintesc de numeroasele colaborări internaționale cu artiști și instituții de profil (Teatrele de Operetă din Budapesta, Kiev și Sankt Petersburg)?
Iar în loc de jalnicele gale de astăzi, îmi mai aduc aminte că, în perioada când Opereta pleca din sediul Teatrului Național, în așteptarea construcției noului sediu, cei 200 de angajați nu se lamentau cântând Va, pensiero (celebrul cor al sclavilor evrei din Nabucco), ci realizau cel mai amplu turneu național prezentat de o instituție de spectacole din România (în stagiunea 2012-2013,) cu 50 de evenimente în toată țara.
Bine, dar artiștii?
Meritul artiștilor în succesul unui teatru muzical ține strict de performanța lor muzicală (de multe ori discutabilă pe la București). Ei nu pot decide nimic altceva: nici cum arată clădirea, nici ce producții se fac, nici ce regizori sunt invitați, nimic. Sigur, pentru că ei apar pe scenă și cântă, publicul ar putea avea impresia că meritele lor sunt mai mari.
Pe de altă parte, prin sindicate, sau prin acțiuni personale, aceiași „artiști” se pot opune deciziilor manageriale, prin tot felul de mijloace legale (uneori și ilegale, de exemplu prin oprirea repetată de spectacole sub pretextul protestului „spontan” de patru ori la rând). E un drept pe care „artiștii” de la Operă și Operetă l-au abuzat la infinit, până când au reușit să blocheze orice activitate, iar Opereta de azi arată în halul în care arată exclusiv din vina lor. Și numai a lor.
Aici s-a ajuns. La aproape nimic. Ce e de făcut?
Galerii foto:
O simplă comparație a calității grafice a afișelor de acum doar câțiva ani cu cea de azi arată cât de deplorabilă este decăderea acestui teatru. Cuvintele sunt de prisos.
Afișe vechi:
Afișele stagiunii 2016-17:
Teatrul abandonat:
Despre Opera 
O companie care amesteca opereta si musicalul, doua genuri din lumi diferite, pentru audiente diferite si cu modele de business diferite, este inca una din aberatiile de sorginte romaneasca. La fel ca si existenta a trei teatre distincte: ONB, Opereta si opera pt. copii.
Daca opera ca gen e in prezent intr-un mare impas, probabil opereta e moarta si ingropata de mult. Nu am fost niciodata un fan si poate ca am perceptii distorsionate.
Musicalul, in schimb, este o masina de facut bani, iar adresabilitatea la public infinit mai mare decat opera sau opereta. Suntem in anul in care lalaland (aproape) a castigat Oscarul. Doar ca in lumea musicalului modelul este cu totul altul. De obicei exista o companie care joaca un singur titlu, de sase ori pe saptamana plus doua matinee, an dupa an la rand – uneori cate 10-20 de ani. Masina de tiparit bani. Marea problema este ca, in afara de Londra si NYC, eu nu stiu alte orase in lume in care musicalul sa mearga. Recent, unele companii de opera (ENO fiind poate cea mai notorie), au inceput sa incorporeze cate un titlu-doua de musical in repertoriu in ideea de a-si largi audienta si a se salva de la faliment.
Evident ca ce se intampla la noi nu are nicio legatura nici cu arta, nici cu businessul. Sunt niste simple constructii menite sa sigure cat mai multor guri acces la țâța caldă a bugetului statului.
ApreciazăApreciază
Se pare ca in restul Europei (mai ales Ungaria,Cehia,Polonia,Austria,Germania) opereta are locul ei,nici nu moare,nici nu e amestecata cu Opera..deci SE POATE.exista mereu public pt ea,se modernizeaza regiile,jocul,costume…etc.Si se mentine treaz interesul si prin transmisii televizate(fragmente,sau in studiou)Daca se gandeste cineva,daca se pricepe,daca .. Musicalul nu a avut traditie,dar au fost spectacole reusite,intr-adevar.Problema ar fi pretul f mare al biletelor (ca si la circ,daca e o familie de 4 persoane….poate vine o data pe an !) E mult de discutat..insa a uni intr-un teatru si opera si opereta si spectacole pt copi..numai in provincie (unde chiar nu se poate sustine decat un teatru,si artisti putini,si public putin…)
ApreciazăApreciază
Preț mare? Ce e mai mare, prețul unui bilet la un musical, 60 de lei (cu orchestra, soliști, dansatori, super decoruri) sau 100 de lei la „Caramitru, Mălăele câte in luna și in stele’😂 sau Dineu cu prosti. Desigur, nu e nebun cine cere, ci cine da. Unde e teatru de opereta in Germania sau Austria? Parcă numai ungurii mai au.
ApreciazăApreciază
Trebuie sa va contrazic.Opera ca gen nu este in nici un impas !!!!(nici macar aici,cu educatia pe care o avem…) Lipsesc profesionistii adevarati,adica f bine pregatiti ! Azi,cu o asemenea concurenta (de la castraveti murati la avioane si de la jonglerie la stele de opera si balet) noi ne vedem in orice domeniu ‘in afara jocurilor’ din aceasta cauza,plus inconstienta (de a nu deschide drum generatiilor viitoare) plus lacomie (de a lua totul si a devora fara limite) Sigur ca nu avem manageri buni,nici de hoteluri ,dar de Teatre de Opera,Opereta.Musical…(nici la spectacole de folclor nu stam bine,arata ca acum 30 de ani) Sigur ca s-a ajuns sa conduca sindicatele,intr-o ignoranta totala,si o lacomie fara precedent !(totdeauna liderii de sindicat au fost cei mai defavorizati,si au ajuns urgent cei mai bogati) Cat despre existenta a 3-si mai multe- teatre,intr-o capitala europeana cu bogata traditie culturala,nu mi se pare rau,nici mult (am avut traditii si pasiuni in jocurile de noroc extinse pe fiecare strada?!nu sunt prea multe?!)
ApreciazăApreciază
Decat trei si prost, mai bine doar unul si prost. Macar costa mai putin.
ApreciazăApreciază
ciudata mentalitate..si mai bine deloc,nu?! ramanem cu fotbalul si pacanelele pt timpul liber
ApreciazăApreciază
Opera Comică pentru Copii a anunțat stagiunea de toamnă, așa cum se face acolo unde lucururile astea se fac cum trebuie.
Sigur, ar fi și mai bine dacă un teatru ar anunța toată stagiunea, dar, ținând cont că bugetul nu este multianual, presupun că nimeni nu vrea să riște. (Deși ONB a anunțat stagiunea completă în 2014).
Dar la Operetă ce să se anunțe? Poate zilele de chenzină și lichidare, singurele repere stabile în calendar.
ApreciazăApreciază
Opera comică pare mai mult un fel de al doilea job pentru cei de la operă și operetă, după distribuții șinrealizatori (unii poate și-au dat demisia). S-ar putea și calitatea să fie în consecință. Iar 7+, ca vârstă de intrare (ca la onb), nu prea își ating scopul, adică, operă pentru copii.
ApreciazăApreciază
Opera Comică pentru Copii a anunțat la final de iunie 2017 stagiunea următoare integral, cu bilete deja disponibile pentru spectacolele de până în iunie 2018, nu doar pentru toamna lui 2017. La fel s-a întâmplat și în vara lui 2016 pentru stagiunea pe care tocmai au încheiat-o.
ApreciazăApreciază
Lasati opera comica pt copii, nu are nicio relevanta in discutia asta. Este o companie extrem de nisata, cu o misiune clara si un public relativ captiv. E ca si cum ai compara Tandarica cu Nationalul. Ar fi interesant de urmarit impactul in timp al acestei expuneri a copiilor la opera la o varsta frageda. In momentul in care nu mai pot fi fortati sa mearga cu scoala cu autobuzul la opera, mai pun piciorul in vreo sala de concerte?
ApreciazăApreciază
Oricum, discuția despre Opera pentru Copii e cam off topic.
Problema este Opereta, o instituție care cheltuiește un buget absolut degeaba. Și de faptul că în ultimele trei mandate de la cultură situația nu a cunoscut nici o îmbunătățire.
ApreciazăApreciază
Opereta este intr-adevar un gen muzical mort, exceptand cateva titluri de Offenbach si J. Strauss care sunt chiar interesante. Totusi, NU este cazul de asa ceva la TNOID. Adica, nu face nimeni La Grande-Duchesse de Gérolstein, ci tot aceleasi titluri prafuite care nu intereseaza pe nimeni. Asa ca, unul sau doua titluri pe an, s-ar putea face la ONB si gata. Mai e o problema…si la TNOID exista o [cenzurat][cenzurat][cenzurat] Dar exista si artisti buni precum [cenzurat]. Chiar m-am uitat pe site-ul lor, sunt trecuti foarte multi artisti angajati care evident, nu canta. Sunt curios daca acestia isi mai iau salariile. Logic ar fi, desfiintarea operetei, iar cei mai buni artisti sa fie selectati printr-o auditie si anexati operei; asta in cazul in care nu va doriti o Eliza Doolittle [cenzurat][cenzurat][cenzurat].
ApreciazăApreciază
Domnule [cenzurat] iar m-ati [cenzurat]? da nu se poate[cenzurat]. Adica eu imi exprim o [cenzurat] [cenzurat] despre [cenzurat] [cenzurat] si dumneavoastra [cenzurat][cenzurat]. Da nu se poate sa [cenzurat] asa [cenzurat]. As dori o explicatie [cenzurat] pentru care [cenzurat] in [cenzurat] acesta.
ApreciazăApreciază
uitati ca [cenzurat][cenzurat]..repertoriu , decoruri , echipa administrativa tehnica si artistica si institutiile [cenzurat][cenzurat][cenzurat]…dupa ce anulezi [cenzurat][cenzurat][cenzurat][cenzurat] [cenzurat] trebuie [cenzurat] sa revii.
ApreciazăApreciază
La noi de 27 de ani 3 o democratie originala. [cenzurat]
ApreciazăApreciază
[cenzurat] Da! Amintiri din perioada în care TNOID exista. [cenzurat] perioada [cenzurat]în care [cenzurat] titlurile de operetă și music-hall erau în număr de 27 [cenzurat]
[cenzurat] noi am vrut se ni se ia clădirea [cenzurat][cenzurat]
[cenzurat] avem numai două titluri în repertoriu [cenzurat]! [cenzurat] N-avem BANI[cenzurat] [cenzurat]
ApreciazăApreciază
Îmi cer scuze pentru [cenzurat] am dat drumul fruriei [cenzurat] [cenzurat] nu mă interesează [cenzurat] să spun adevărul[cenzurat]!
ApreciazăApreciază
Ești [cenzurat] mare [cenzurat]! [cenzurat] Bravo! Măcar faci ceva bine [cenzurat]!
ApreciazăApreciază
Ce-i asta, Hanghiuc își prezintă scuzele?😂😂😂
ApreciazăApreciază
Nu cred că interesată să spună adevărul. 🙂
ApreciazăApreciază
Da, aveti dreptate, doamna.
ApreciazăApreciază
Vreau să precizez câteva lucruri, inclusiv în atenția așa zișilor „artiști” care își doresc să comenteze liber la acest articol.
Meritul „artiștilor” în succesul unui teatru muzical ține strict de performanța lor muzicală (de multe ori discutabilă pe la București). Ei nu pot decide nimic altceva: nici cum arată clădirea, nici ce producții se fac, nici ce regizori sunt invitați, nimic. Sigur, pentru că ei apar pe scenă și cântă, publicul ar putea avea impresia că meritele lor sunt mai mari.
Pe de altă parte, prin sindicate, sau prin acțiuni personale, aceiași artiști se pot opune deciziilor manageriale, prin tot felul de mijloace legale (uneori și ilegale). E un drept pe care „artiștii” de la Operă și Operetă l-au abuzat la infinit, până când au reușit să blocheze orice activitate, iar Opereta de azi arată în halul în care arată exclusiv din vina lor. Și numai a lor.
În aceste condiții, opinia lor este irelevantă, în special pe acest blog.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
[…] sine? Căci, în acest moment, repertoriul lor numără două titluri, încă vreo două colaje, cu foarte puține reprezentații. În schimb, domină spectacolele (eventual de varietăți) cu numere improvizate, de calitate […]
ApreciazăApreciază
[…] monitorizarea situației de la Operetă, cea mai neperformantă instituție din domeniul artelor spectacolului, […]
ApreciazăApreciază