Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Christian Badea și Andrei Ioniță la Ateneu


Într-o vineri, 8 Iunie, la Ateneul Român
Piotr Ilici Ceaikovski: Uvertura fantezie Romeo și Julieta
Dmitri Șostakovici: Concertul nr.1 pentru violoncel și orchestră
Piotr Ilici Ceaikovski: Francesca da Rimini
Solist: Andrei Ioniță
Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”
Dirijor: Christian Badea

Fără un proiect centenar (de neînțeles, totuși, pentru o instituție reprezentativă a culturii de stat), stagiunea de la Ateneu din acest an merge pe aceeași linie mediocră a ultimelor decenii, cu unele momente ieșite din comun. Revenirea lui Andrei Ioniță într-un concert al Filarmonicii, alături de Christian Badea, e un diamant sclipind în cenușă. Plus Ceaikovski — o specialitate a casei și Șostakovici — o specialitate a dirijorului, ale cărui interpretări simfonice au fost mereu excelente.

Romeo și Julieta a dat tonul serii, orchestra fiind galvanizată pur și simplu de Badea: o viziune compactă, în care binecunoscuta temă principală te surprindea de fiecare dată prin vitalitate și energie, într-un contrast evident cu pasajele lirice. O bună introducere, romantică, pentru încălzirea atmosferei.

Sau pentru a putea înfrunta tristul Concert pentru violoncel, nr.1 al lui Șostakovici cu seninătate. Scris pentru Rostropovici, lucrarea este notorie ca dificultate tehnică pentru solist. Sunt minute întregi în care orchestra (redusă ca număr de instrumente) lasă violoncelul singur în fața publicului, cu cadențe în care ciupitul corzilor se suprapune peste părți de arcuș. În același timp, atmosfera concertului e tot mai dezolantă. Pe măsură ce tânguielile violoncelului se sting și încep să răzbată ritmuri penetrate, izolate la început, tot mai coerente apoi, acompaniamentul orchestral devine sarcastic, încât ai putea avea imaginea sonoră a individului pierdut într-o societate care nivelează totul, retează aripi și speranțe, ieșirea din labirint fiind subversivitatea dublată permanent de îndoială.

 

Andrei Ioniță este unul dintre acei prea rari artiști pe care îi simți de la prima notă că sunt speciali și deosebiți. Orice atingere a corzilor, cu delicateațea care i-a devenit semnătură (dulce, așa e sunetul pe care îl produce), ajungi s-o prețuiești ca pe un moment în sine. Sub mâinile lui, partitura chinuită și chinuitoare a lui Șostakovici (mai apropiat ca niciodată de modernismul lui Prokofiev aici) părea simplă, ca o joacă. După o primă parte ludică, în celelalte trei, înlănțuite, Ioniță s-a abandonat timp de douăzeci de minute în muzica  epuizantă a lui Șostakovici, într-unul din marile momente ale stagiunii de anul acesta.

Foarte interesantă a fost alegerea celor două piese pentru encore, prin care Andrei Ioniță și-a demonstrat arta și clasa în repertoriul romantic și apoi cel baroc. Mai întâi postumul Adagio cantabile de Ceaikovski, acompaniat și de orchestră, etereal, de o tandrețe ce-l evocă de departe și pe Nimrod al lui Elgar, în care Badea și Ioniță au făcut muzică împreună emoționând, tăind răsuflarea spectatorilor, transportați parcă într-o altă lume. Apoi Allemande din Suita nr.1 de Bach, de o seriozitate atașantă, deși, de data aceasta, instrumentul n-a avut relieful și definiția sonoră cea mai bună.

După pauză, miza calității artistice devenise atât de ridicată, încât deveneai curios dacă revenirea la Ceaikovski și Francesca da Rimini mai poate aduce ceva nou. A adus. Badea a dirijat posedat de Infernul lui Dante, trezind în instrumentiștii filarmonicii bucureștene niște resurse de energie greu de bănuit. Din nou, același stil unitar, de o concizie a frazei și a expresiei care nu-ți lasă timp să te dezmeticești, a încheiat parcă într-o clipă o seară memorabilă.

 

 

 

 

2 comentarii la “Christian Badea și Andrei Ioniță la Ateneu

  1. dnicolescu
    iunie 9, 2018

    Ma bucur sa citesc acest comentariu entuziast. Ma bucur si pentru cei care au fost , ” intr-o seara de vineri ” , in sala Ateneului.
    Subscriu la aprecierea Dvs. pentru Andrei Ionita , ” un prea rar” artist. Cred ca in acest an isi dovedeste maestria si complecta maturitate prin participarea la festivalul dela Verbier .
    Nu stiu daca pot face o comparatie valabila, ( pe Radu Aldulescu , il aud numai in memorie, inregistrarile disponibile nu sint elocvente, iar Dinicu, este deja istorie ), dar Ionita este cel mai mare cellist roman de pina acum. Sper sa aiba o cariera pe masura inzestrarilor sale.

    Apreciază

    • George Andrei
      iunie 11, 2018

      Sa nu-l uitam pe Vladimir Orlov (Orloff).

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: