Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Miliardul cultural


Ministrul culturii a anunțat săptămâna trecută că s-a hotărât să se întoarcă de pe direcția greșită pe care ar fi luat-o și că de acum va face „un pas extrem de important în direcția corectă”. E vorba de alocarea unui miliard de euro de la stat către stat pentru patrimoniu. Ai zice că secolul lui Pericle tocmai a dat un picior în ușa culturii naționale, acest cuvânt cheie „miliard” urmând să „lumineze România” prin pixul doamnei Dăncilă (după cum a titrat cu umor involuntar Evenimentul Zilei).

În rest, știrea nu pare să fi interesat pe nimeni, în afară de șeful PMP, care a criticat tăios inițiativa guvernamentală, acuzând lipsa de claritate în ceea ce privește cheltuirea acestor bani. USR, un partid care se revendică tocmai de la o asociație care avea ca scop salvarea clădirilor de patrimoniu din București, n-a scos un cuvânt. Website-urile publicațiilor culturale par să fi rămas înghețate și ele de teribila știre, incapabile să comenteze ceva. Moneda Uniunii Europene trebuie să se fi devalorizat foarte rău dacă un miliard nu mai interesează pe nimeni. Dar înainte de a certa presa și gânditorii că nu au comentat „miliardul de la cultură”, ar trebui făcute câteva remarci.

De fapt, vorbim de un miliard de euro de cheltuit într-o perioadă de șapte ani, asta face 146 milioane euro pe an. Parcă nu mai sună așa de spectaculos. Însă știrea, care se vrea senzaționalistă, nu este decât confirmarea oficială a unor promisiuni mai vechi.

La Congresul PSD din Martie 2018, Liviu Dragnea propunea PSD-ului un număr de cinci convenții, de fapt cinci direcții strategice ale politicii guvernamentale. Una dintre aceste convenții naționale era pe domeniul culturii, boss-ul PSD promițând alocarea unui miliard de euro pentru următorii șapte ani în acest domeniu. Greu de crezut că miliardul cultural al lui Liviu Dragnea e altceva decât miliardul lui Ivașcu. Cât despre destinația acestor bani, Liviu Dragnea, dublat și de vocea lui Varujan Vosganian în media, susținea că va fi „construcția de teatre, săli de spectacole ca să rămână după noi”, la Iași, Cluj și București (alte surse zic că ar fi vorba de Craiova în loc de București). Așa se explică și de ce un blog dedicat muzicii clasice comentează chestiuni legate de patrimoniu.

Ca de obicei, promisiunile arată foarte bine. La Iași și la Cluj, companiile naționale de operă împart aceeași clădire cu cele de teatru, în timp ce la Craiova, sediul stă să se prăbușească (ca de altfel și la Cluj). Problema este însă aceeași din cazul mult doritei săli de concerte simfonice de la București: cu ce să umpli aceste clădiri noi? La Iași bate vântul prin stagiune, spectacolele sunt foarte rare și anunțate în ultimul moment. Nivelul de improvizație e asemănător și la Cluj, în timp ce la Craiova, stagiunile sunt anunțate, de regulă, cu multe luni în avans, dar trupa locală este destul de firavă. Probabil că managerii acestor companii de operă, apropiați de PSD în mod tradițional, speră să obțină odată cu noile și frumoasele clădiri și bugete mărite. Sigur, aceiași manageri se laudă prin rapoartele lor de activitate cu săli pline, însă mă îndoiesc că, în cazul unui program mai susținut decât cel actual și în condițiile unor săli moderne de peste 1500 de locuri, acest grad de umplere mai poate fi susținut. În orice caz, pe dl Liviu Dragnea nu cred să-l fi văzut cineva vreodată la un spectacol de operă, altfel probabil că ar fi meditat mai mult înainte să facă promisiuni financiare de dimensiuni atât de spectaculoase.

Comunicatul de presă al ministerului culturii nu pomenește nimic despre aceste viitoare construcții, ci despre restaurări și achiziții de monumente istorice. Ar fi trist dacă țara s-ar umple de busturi ale voievozilor, cât despre restaurări, lucrurile sunt și mai neclare. Dacă tot vorbim de un miliard de euro, cum s-a ajuns la această sumă rotundă? Ministerul culturii nu explică mai clar cum a adunat restaurare cu restaurare și achiziție cu achiziție până când a ajuns la suma anunțată cu atâta emfază. Undeva trebuie să existe un fișier Excel în ale cărui coloane și linii truditorii ministerului să fi adunat monumente și evaluări. Nu puteau publica măcar o porțiune din el ca exemplu?

În fine, cu mesaje atât de neclare privind destinația banilor, nu e de mirare că nu a început nici o dezbatere. Cu atât mai mult cu cât modul haotic în care ministerul culturii a eșuat în ceea ce privește Centenarul nu lasă loc de iluzii că de data asta Ivașcu & Co. ar avea vreun plan concret pe care să aibă curaj să-l susțină public. E o jenă continuă la acest minister, ratangiu perpetuu cu poarta goală. „Cumințenia pământului” e doar un exemplu: între timp, unul dintre proprietarii statuii a decedat, iar statul român nu e în stare nici măcar să returneze banii donatorilor, deși fiecare nou ministru anunță că gata! măcar atâta lucru e posibil. Iar după Centenar urmează provocări insurmontabile pentru un sistem atât de imobil: sezonul cultural franco-român (s-a anunțat măcar un proiect interesant?), președinția consiliului UE (probabil tot la călușarii din Muzeul Satului vom ajunge) ș.a.m.d. Cum am putea crede că oamenii ăștia sunt în stare să gestioneze un miliard de euro?

Miniștrii culturii din ultimii ani și-au făcut un obicei din a anunța, la timpul viitor, desigur, tot felul de realizări ca și realizate, fără nici o responsabilitate, tocmai pentru că mizează pe media de supraviețuire în post, de nici un an.

Studiu de caz: Valea Trotușului

Teoretic, cum fondurile de stat sunt destinate tot statului, înseamnă că acești bani ar putea fi accesați de către diverse instituții de stat. Cel mai probabil direcții județene de cultură, căci nu cred că ar putea fi vorba de altceva. Vor fi în stare? Să luăm un exemplu, în județul Bacău. Pe valea Trotușului, pe o lungime de 50 de kilometri, de-a lungul unui drum național, se înșiră patru castele și conace ale unor familii boierești, toate aflate într-o stare ce variază de la prost la dezastru. Trei dintre ele sunt retrocedate, însă proprietarii le-ar vinde comunităților locale și mâine pentru prețuri ce nu depășesc 1,5 milioane de euro (castelul Ghika-Comănești, cel mai spectaculos și mai bine conservat dintre ele). Cu o investiție de 4-5 milioane de euro, toate ar reveni în domeniul public și cu sumele necesare restaurării, deloc neglijabile, s-ar recupera nu doar o importantă felie de patrimoniu arhitectural, dar faptul că pe lângă aceste conace trec și calea ferată și șoseaua ar însemna că infrastructura necesară unui circuit turistic e deja acolo. Mai lipsește conținutul, însă, cu puțină viziune, se pot imagina ușor rezidențe artistice în domeniul picturii sau muzicii pentru ca acele spații să aibă înlăuntrul lor și un conținut cultural pe măsura frumuseții clădirilor.

Să parcurgem rapid acest traseu.

Comănești – Castelul Ghika

A fost construit în 1890 de Galleron, arhitectul Ateneului Român, pentru ramura locală a celebrei familii boierești Ghika. Ghiculeștii din Comănești au fost mari exploratori în Africa, safariurile lor fiind povestite de Dimitrie într-o carte publicată recent la Polirom. Prințesa Ghika a fost compozitoare de muzică bisericească, un alt membru al familiei a ajuns să lupte în războiul de secesiune din Statele Unite și așa mai departe, istoria acestei familii este pasionantă.

Palatul Ghika-Comănești

Castelul a fost naționalizat după război și transformat în grădiniță, casă de pionieri și acum adăpostește un penibil muzeu al tradițiilor locale. Mobila și trofeele de vânătoare au dispărut demult, iar parcul, odinioară o adevărată grădină botanică, a devenit public, din el mușcând hălci sângerânde diverse instituții de stat cărora nu li s-a găsit alt loc pentru a fi construite: o școală generală, ceva blocuri, un spital, sediul poliției. Sigur, puștii din Comănești care au făcut anii de grădiniță la castel pot jura că Hogwarts din romanul Harry Potter chiar există, însă n-au gustat decât o mică parte din splendoarea palatului de altădată.

La nici 300 de metri de palat e gara orașului, o replică identică a celei din Curtea de Argeș, delabrată și ea. Cum să faci turism în zonă?

Gara Comănești

Dărmănești – Conacul Sturdza-Știrbey

Reședința de vară a familiei Știrbey se află pe un deal din marginea localității vecine a Comăneștiului. Un conac impozant, care a aparținut unui frate mai mic al lui Barbu Știrbey, George, e înălțat într-un cadru natural incredibil de frumos, cu priveliști care te duc imediat cu gândul la Toscana. Cei din București, se spune, obișnuiau să ajungă aici cu avionul care ateriza pe un aerodrom improvizat în apropiere. Ce vremuri!

Conacul Sturdza-Știrbey

A fost construit în 1914 după planuri italienești, iar după naționalizare a funcționat ca spital TBC, apoi ca tabără școlară până în 2002, fiind devastat cu sălbăticie în anii ce au urmat.

Dofteana – Castelul de vânătoare Ghika

Ghiculeștii din Comănești au construit în 1905, la Dofteana, un castel de vânătoare pentru a-și satisface pasiunile cinegetice, tot după planurile unui arhitect italian. E un castel splendid, înconjurat de un domeniu sălbatic (ce s-a tot restrâns în timp), având în apropiere și un heleșteu.

Castelul de vânătoare Ghika de la Dofteana

După ce a funcționat ca sanatoriu în perioada comunistă, cândva în perioada de tranziție a fost pur și simplu confiscat de un așa-zis antreprenor care l-a incendiat atunci când a fost silit să-l dea înapoi.

S-a și turnat aici un film, Domnișoara Christina, după romanul lui Mircea Eliade. Filmul e slab, nici măcar frumusețea extraordinară a castelului n-a putut să-l salveze.

Căiuți – Conacul Rosetti

În fine, pe drumul spre Adjud, la Căiuți, se află, pe marginea drumului, conacul lui Radu Rosetti, sau, mai precis, ce-a mai rămas din el. În mod curios, este construit cu spatele la drum și arată banal. Dacă oprești mașina și îi dai ocol, rămâi uimit de frumusețea lui, dar și îndurerat de halul în care a ajuns.

Conacul Rosetti de la Căiuți

Întrebări

Credeți că vor fi restaurate aceste reședințe? Și dacă vor fi restaurate, vor putea să imagineze autoritățile un conținut cultural de mare calitate care să permită măcar obținerea unor venituri pentru întreținerea lor după restaurare?

Dar mai ales, dacă aici vorbim de un patrimoniu înșirat pe 50 de kilometri într-un județ moldovenesc, ce să mai vorbim de nenumăratele reședințe nobiliare ale grofilor din Ardeal, pe care românii nici nu le știu bine, ba chiar le detestă?

Dacă ar fi să inventariem toate aceste clădiri care așteaptă o restaurare de multe decenii, miliardul PSD nu cred să fie suficient. Cât despre cheltuirea lui cu folos, am și mai slabe speranțe.

Galerie foto:

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

informatie

Această înregistrare a fost postată la iulie 23, 2018 de în Analiză, Pamflet şi etichetată , , , , , .
%d blogeri au apreciat asta: