Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Noul val al Netflixului românesc


De prin toamna anului trecut, Netflix a adăugat ritmic în bibliotecă  o grămadă de filme românești (dacă am numărat bine, sunt 57, în total). O bună parte dintre acestea nu par să fi fost distribuite cum trebuie în rețeaua de cinematografe, pentru că nici nu auzisem de ele. Mi-am propus să văd cât mai multe pelicule din ceea ce numim cu mândrie „Noul val al cinematografiei românești” și, cum zilele de sărbătoare ale sfârșitului de an mi-au permis o mică vacanță, am reușit într-o măsură destul de bună.

Câteva impresii despre ambiguitate

Orizont (2015) – 8/10
Regia și scenariul: Marian Crișan; Cu: Rodica Lazăr, Andràs Hathàzi, Szolt Bogdàn etc.

Ritmul lent, specific multor filme românești m-a făcut să-mi dau seama abia după vreo 20 de minute (respectiv atunci când apare Szolt Bogdàn) că regizorul Marian Crișan a ecranizat Moara cu noroc, actualizând acțiunea nuvelei lui Slavici. Porcarii dubioși ai lui Lică Sămădăul sunt acum tăietori ilegali de pădure, moara e un motel luat în locație de gestiune de cuplul Andràs Hathàzi/Rodica Lazăr etc. Translația funcționează foarte bine și vizionarea a fost o plăcere, dublată de conexiunile cu nuvela, dar și cu ecranizarea clasică a lui Victor Iliu din 1957, La moara cu noroc. Însă tot de aici vine și salvarea pentru un film care altfel poate părea destul de tern dacă elimini referințele culturale. Atmosfera întunecată a nuvelei lui Slavici e exploatată bine, punând peste peliculă rama și eticheta de film noir, însă ambiguitatea scenariului încearcă să distanțeze filmul de ideea de produs cinematografic, o adevărată obsesie pentru regizorii români din ultimii 70 de ani. Drept dovadă…

Rodica Lazăr și Szolt Bogdàn în „Orizont” (2017) de Mircea Crișan

Câini (2016) – 8/10
Regia și scenariul: Bogdan Mirică; Cu: Dragoș Bucur, Gheorghe Visu, Vlad Ivanov etc.

Filmul lui Bogdan Mirică a avut premiera direct la Cannes în selecția oficială pentru secțiunea Un certain regard. Dacă scenariul său ar fi avut niște rezolvări clare și concrete ale acțiunii, dezlegând complet misterul teribililor interlopi de graniță ce împiedică vânzarea unei bucăți de pământ, Câini ar fi putut deveni ușor un blockbuster. Așa, întreținând constant o atmosferă tensionată dincolo de genericul final, pelicula lui Bogdan Mirică rămâne un film estic de artă. Nu e Hitchcock, deși are supradoze de suspence, nu e nimic hollywoodian în el și cred că acesta este un manifest al unei generații de regizori români. Gheorghe Visu, în chip de Philip Marlowe dintr-un colț uitat de lume, și sinistrul Vlad Ivanov joacă extraordinar, cu nimic mai prejos de marii actori americani. Dar mai departe, alte realizări cinematografice care cultivă ambiguitatea s-au dovedit mult mai puțin reușite. Cum ar fi…

De ce eu? (2015) – 5/10
Regia și scenariul: Tudor Giurgiu; Cu: Emilian Oprea, Mihai Constantin, Andreea Vasile etc.

Dacă l-aș fi văzut la vremea lui, probabil că aș fi fost mai entuziasmat. Timpul a fost însă aspru cu filmul lui Tudor Giurgiu și astăzi mi se pare insuficientă paranoia politică din scenariu, ba mai rău, cu atât mai insuficientă ca motiv de sinucidere al tânărului procuror, un rol inspirat dintr-un caz real. Regizorul pare atât de absorbit de această ambiguitate conspiraționistă, încât jocul actorilor nu trece de un nivel mediocru.

Un etaj mai jos (2015) – 3/10
Regia: Radu Muntean; Cu: Teodor Corban ș.a.

Ar fi trebuit să fie un film polițist, o variantă autohtonă cu Mitici a unui clasic precum Rear Window al lui Hitchcock. Minimalismul căutat al lui Radu Muntean și ritmul soporific al acțiunii, sfârșind printr-o rezolvare scenografică fără substanță, ratează tot ce se putea rata. O pierdere de vreme.

Breaking News (2017) – 4/10
Regia: Iulia Rugină; Cu: Andi Vasluianu, Voica Oltean etc.

Tocmai când părea să decoleze, povestea descoperirii omului din spatele camerei, mort la datorie în timpul unui reportaj despre o explozie industrială, filmul Iuliei Rugină se încheie brusc, fără să lămurească nimic. O singură secvență frumoasă, cu adolescenta Voica Oltean povestind amintiri de la Costinești, pe muzica lui Otis Redding (Sittin’ On The Dock Of The Bay), nu e suficientă pentru a contrabalansa cabotinajul plenar al lui Andi Vasluianu și aceeași ambiguitate care s-a dovedit interesantă în filmul Câini devine frustrantă aici. Un balon spart.

Capodoperele

Deși le-am văzut la cinema sau pe alte canale TV, e necesar să amintesc și producțiile românești importante reluate de Netflix.

4 luni, 3 săptămâni și 2 zile

În primul rând, visceralul și insuportabilul 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (2007) al lui Cristian Mungiu, probabil cel mai bun film românesc despre comunism și catastrofala politică de creștere a natalității inventată de Ceaușescu. Nu întâmplător a câștigat Palme d’Or la Cannes și singurul lucru pe care-l mai pot adăuga este că vizionarea lui merită continuată cu Das Leben Des Anderen (2006), filmul german care a câștigat Oscarul, tratând imixtiunea STASI în viața privată a tuturor est-germanilor. Apoi, inclasabilul și sfâșietorul A fost sau n-a fost (2006) al lui Corneliu Porumboiu, cu genialul Mircea Andreescu, o imagine vie a înfrângerii. Imediat ar urma recidiva lui Mungiu de la Cannes (premiul pentru cea mai bună regie), Bacalaureat (2016), un film mușcător despre bovarismele și ipocriziile intelectuale românești. În urma acestor trei filme vin Amintiri din Epoca de Aur (2009), ecranizarea miturilor urbane românești din anii ’80 și Occident (2002), ale aceluiași Cristian Mungiu și supraevaluatul Marți, după Crăciun (2010) al lui Radu Munteanu (dar important pentru că marchează cumva desprinderea cinematografiei românești de subiectele istorice și sociale).

Revelații documentare

Surprinzător, revelațiile vin din zona filmului documentar. Nu atât Videogramele unei revoluții (1992), vechiul film al lui Andrei Ujică, dar interesant și astăzi, la 30 de ani de la Revoluția din 1989, cât mai ales Aliyah Dada (2015), al Oanei Giurgiu, un film despre emigrația evreilor din România, completând ceea ce știa toată opinia publică (vânzarea evreilor de către Ceaușescu), cu multe informații istorice, imagini excepționale și, bineînțeles, cu mărturii emoționante. Am plâns. Și-l recomand ca pe o vizionare obligatorie alături de Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari (2018) filmul terapeutic al lui Radu Jude, pe care-l puteți vedea pe HBO GO. Corneliu Porumboiu propune și el  Al doilea joc (2014), un dialog cu tatăl său, fostul arbitru internațional Adrian Porumboiu, despre culisele unui meci Steaua – Dinamo din 1988, dar pe care l-am abandonat repede, iritat de nenumăratele greșeli de exprimare și de platitudinile acestuia din urmă.

Aliyah Dada

De (re)văzut însă Marele jaf comunist (2004) al lui Alexandru Solomon, documentarul despre incredibilul  hold-up  din 1959 asupra furgonetei cu bani a BNR, un subiect care face obiectul a trei pelicule în cinematografia românească: Reconstituirea (nu e vorba despre celebrul film al lui Lucian Pintilie, ci de materialul de propagandă realizat de Virgil Calotescu în 1960, din care Alexandru Solomon citează extensiv) și Closer to the Moon (2014) de Nae Caranfil, despre care nu putem decât să regretăm că nu e încă inclus în selecția Netflix. În fine, documentarul lui Vlad Petri, București, unde ești?, foarte bine dozat, despre protestele din 2012, proteste tardive, ca o ultimă undă de șoc a crizei financiare globael, dar care au dus în final la suspendarea președintelui Traian Băsescu. Un subiect încă fierbinte, pe care Vlad Petri îl documentează cu adevărat, lăsând strada să vorbească fără a o însoți de nici un comentariu.

Mi-au plăcut:

Cap și pajură (2019) – 7/10
Regia: Nicolae Constantin Tănase; Cu: Alex Călin

Cu greu putea fi găsit un subiect mai penibil: agonia unui cocălar după ce a fost lovit cu o sticlă în cap pentru că asculta pe repeat a zecea oară aceeași manea, într-un bar. Cazul e real, s-a petrecut la Bacău, a ajuns la știrile PRO TV, iar Nicolae Constantin Tănase adaugă peste acest fapt divers un pretext erotic, niște secvențe à la Tarkovski, sfârșind prin imensul sarcasm al apariției lui Florin Salam pogorând din lumină, ca ultimă imagine impregnată pe retina muribundului.

Cap și pajură

Coborâm la prima (2018) – 7/10
Regia: Tedy Necula; Cu: Constantin Cotimanis, Emilian Oprea, Teodora Mareș & Adrian Păduraru, Dan Murzea, Tudorel Filimon, Victoria Cocias

Un procedeu vechi, dar mereu eficace, de la 12 oameni furioși sau Îngerul exterminator încoace: un grup de oameni blocați temporar într-un spațiu închis le dă ocazia să-și rezolve problemele la care nu au avut timp să se gândească și să se cunoască mai bine. Tedy Necula propune un vagon de metrou blocat între stații drept scenă pentru o piesă de teatru filmată cu multe prim planuri (procedeu folosit destul de rar în filmele românești recente). Cu momente excepționale, emoționante dar și slabe uneori, cu iz de seminar motivațional, Coborâm la prima e un film reușit și convingător, dând ocazia unor actori să își etaleze talentul în cadre episodice și memorabile.

6,9 pe scara Richter (2014) – 7/10
Regia și scenariul: Nae Caranfil; Cu: Laurențiu Brănescu, Maria Obretin, Teodor Corban etc.

Încă o dovadă – a câta? – că Nae Caranfil e un regizor aparte, detașat de realismul „noului val”, dar nu mai puțin valoros. Mereu în căutarea unui Graal al produsului cultural, respingând eseul cinematografic, regizorul reușește o comedie inteligentă, suprapunând viața și fobia față de cutremure cu repetițiile unui actor pentru un musical inspirat de legenda lui Orfeu. Senzațional Teodor Corban în rolul unui mincinos patologic.

Despre oameni și melci (2012) – 7/10
Regia: Tudor Giurgiu; Cu: Andi Vasluianu, Monica Bârlădeanu, Dorel Vișan etc.

Încă o comedie, la limita dintre sublim și ridicol (nefiind nici una, nici alta) despre tribulațiile unui șef de sindicat ce încearcă să salveze fabrica de mașini ARO de la o privatizare echivalentă cu dispariția. Îl regăsim pe Dorel Vișan în rolul de dinozaur administrativ și pe Andi Vasluianu mai deșucheat ca niciodată, într-o poveste dulce-amăruie în care drama socială se amestecă bine cu zâmbetul și eroticul.

Ilegitim (2016) – 6/10
Regia: Adrian Sitaru; Cu: Adrian Titieni, Alina Grigore, Robi Urs etc.

Filmul începe cu o secvență extraordinară: la o reuniune de familie, cei patru copii ai unui medic îl confruntă pe tatăl lor cu trecutul său din comunism, când acesta denunța poliției politice femeile care încercau să avorteze. Am avut senzația că voi urmări mai departe un sequel la 432 al lui Cristian Mungiu. Numai că discursul lui Adrian Sitaru virează apoi spre retorica „pro viață”, după care nimic, nici chiar incestul, nu justifică avortul, de ajungi să te-ntrebi dacă nu cumva „Coaliția pentru familie” a sponsorizat acest proiect bizar și inutil.

Fugiți de:

Faci sau taci (2019) – 1/10
Regia și scenariul: Iura Luncașu; Cu: Augustin Viziru, Monica Bârlădeanu, Bogdan Mălăele etc.

De departe, cea mai proastă comedie românească. Calitatea imaginii digitale nu face decât să amplifice stupiditatea scenariului și umorul de autobază al unui film care s-ar vrea o replică a seriei Jandarmilor cu Louis de Funès, dar care reușește să pară un fel de proiect al unei găști de cheflii din Dorobanți care și-au propus să facă un film, ajungând astfel să fie chiar sub nivelul unor momente triste din cinematografia românească gen A doua cădere a Constantinopolului. Cine rezistă până la final ori are ață de papiotă în loc de nervi, ori e la prima vizionare din viață a unui film.

Nu sunt faimos dar sunt aromân (2013) – 1/10
Regia și scenariul: Toma Enache; cu: Toma Enache, Linda Taylor etc.

O altă catastrofă „realizată” de un Sergiu Nicolaescu wanna be (Toma Enache fiind regizor, scenarist, actor principal dar și personaj central), de o stupiditate insuportabilă, cu pretenția că face lumină asupra identității culturale a aromânilor. Din păcate, singurul motiv pentru care acest „opus” poate fi vizionat mai mult de jumătate de oră este limba aromânilor, folosită extensiv. Totuși, machidonii merită altă soartă cinematografică.

Departe de tine (2017) – 1/10
Regia: James Pillion; Cu: Maria Dinulescu, Maia Morgenstern, Andi Vasluianu, Gelu Nițu etc.

Aș putea scrie mult despre acest film însă ar desfide însăși contra recomandarea pe care o fac. Scenariul este complet neverosimil, engleza vorbită de Maia Morgenstern și Gelu Nițu este hilară, iar acting-ul se situează undeva între un clip publicitar al unei companii de telefonie mobilă și un film XXX.

Oh, Ramona! (2019) – 4/10
Regia: Cristina Jacob; Scenariul: Andrei Ciobanu; Cu: Bogdan Iancu, Aggy K. Adams, Holly Horne etc.

Avem de-a face cu o încercare parțial reușită de realizare a unui produs cinematografic opus ideii de film de artă. E un fel de Liceenii dus la nivelul următor într-o comedie erotică, foarte bine produsă pentru standardele românești. Dar până la cele hollywoodiene mai e o cale foarte lungă.

M-au lăsat rece…

… pentru că aceste filme le-am văzut mai demult însă am constatat că timpul a fost nemilos cu ele: nu-mi mai aduc aminte nimic despre arta cinematografică a lor, ci doar câteva crâmpeie de acțiune. Mai rău, nici nu simt dorința să le revăd, drept urmare, le amintesc doar ca o listă. Dar e și ăsta un lux pe care mi-l permite cinemtografia românească actuală.

Fixeur (2016, r: Adrian Sitaru), Afacerea Est (2016, r: Igor Cobileanski), Lumea e a mea (2015, r: Nicolae Constantin Tănase), Perfect sănătos (2017, r: Anca Damian)
Regia:

 

2 comentarii la “Noul val al Netflixului românesc

  1. Groucho
    ianuarie 6, 2020

    Ti-ai luat sabbatical? 🙂 Cand ai vazut atatea filme?
    Apropo, au o categorie pe Netflix? Eu am depistat unul sau doua intr-un lung scroll. Merge cu search „Romanian”?
    La multi ani!

    Apreciază

    • Despre Opera
      ianuarie 6, 2020

      Merge cu search „Romanian” și îți sugerează mai multe categorii printre care și „Romanian Movies”.

      P.S. N-am văzut toate aceste filme de sărbători ci de-a lungul ultimelor 3 luni, de când au început să apară.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

informatie

Această înregistrare a fost postată la ianuarie 5, 2020 de în Cronica, Film, Nou și interesant, Recenzie şi etichetată , , , , , , .

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 2.338 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Twitter

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

%d blogeri au apreciat: