Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Tenorul de la Met – Vasile Moldoveanu la 85 de ani


Un articol publicat în ultimul număr al revistei Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR) – Actualitatea muzicală, nr. 10/Octombrie 2020 la aniversarea tenorului Vasile Moldoveanu.

Actualitatea muzicală a fost fondată în 1990 de conducerea Uniunii: Pascal Bentoiu – președinte, Adrian Iorgulescu – vicepreședinte, Octavian Lazăr Cosma – secretarul secției de critică și muzicologie. Între 1990-2001 a apărut cu o periodicitate de două numere pe lună, în format de ziar, la început în 4 pagini, apoi în 8 pagini. Din 2001 a apărut o serie nouă, format de revistă tabloid, în culori, în 36 de pagini. Poate fi consultată și online printr-un link de pe site-ul http://www.ucmr.org.ro/

Actualitatea Muzicală – Nr. 10, Octombrie 2020

Tenorul de la Met

Vasile Moldoveanu la 85 de ani

„Încă mai am Do-ul” îmi spunea acum câțiva ani tenorul Vasile Moldoveanu în drum spre Iași, unde urma să susțină un master class cu soliștii Operei. Pe drum îi propusesem să ascultăm o înregistrare cu Manon Lescaut. Sporovăiam despre scene și actorii care le populează, ignorând muzica, al cărei volum îl tot coboram ca să ne auzim mai bine. Nu mi-a demonstrat Do-ul, dar vocea încă vibrează, cu o impostație naturală și o muzicalitate sesizabilă chiar și atunci când vorbește. Până când Des Grieux intră în scenă cu Lamor? Lamor? Questa tragedia, ovver commedia, io non conosco! „Cine cântă? Ăsta sunt eu?” s-a mirat, amuzat și nostalgic în același timp. Am ascultat apoi uimiți, un fost cântăreț și un meloman, tot spectacolul, culminând cu aria din actul al treilea, No! Pazzo son! Guardate!, de un verism dramatic, cu un legato fantastic, cum nu mai auzisem de pe vremea lui Lauri Volpi. „Adevărul este că Nello Santi știa să dirijeze atât de bine, încât parcă ne-ar fi construit o scenă din orchestră, pe care să ne urcăm și să sunăm cel mai bine”.

Vasile Moldoveanu s-a născut la Constanța, la 6 Octombrie 1935, și a copilărit în timpul războiului pe malul Mării Negre. A fost descoperit de Constantin Daminescu, pe vremea aceea director al Operei din Constanţa şi totodată dirijor, care l-a angajat imediat în cor. S-a remarcat rapid și maestrul de cor Gheorghe Velea l-a îndemnat să urmeze studiile la Conservatorul din București, unde a devenit studentul lui Dinu Bădescu, fostă glorie a Operei Române în perioada interbelică.

A trecut mai mult de o jumătate de secol de la debutul în micul rol al lui Arlechino din Pagliacci, la Opera Română din București, pe 9 Ianuarie 1966. Un an mai târziu avea să fie Rodolfo, primul rol major. Trupier important al ansamblului de la București, Vasile Moldoveanu avea însă o concurență redutabilă pentru rolurile mari de tenor: Ludovic Spiess, aflat la vârful carierei, sau Cornel Stavru, cel mai promițător talent la acea vreme. Până în 1972, tenorul pregătit de Dinu Bădescu avea să fie comprimar în nenumărate rânduri, inclusiv în înregistrarea Virginiei Zeani cu La traviata (Gaston) sau la Festivalul Enescu, în Don Carlo (Contele di Lerma, în timp ce Tebaldo era tânăra Ileana Cotrubaș), reușind să mai „prindă” doar câteva roluri importante: Alfredo, Don Ottavio, Tamino. Niciun resentiment astăzi, privind înapoi spre acea perioadă, Vasile Moldoveanu are numai cuvinte de laudă pentru generația de artiști din care făcea parte. Afirmarea era însă lentă, iar lumea artistică din România revenea la proletcultism, după „tezele din Iulie” afirmate de Ceaușescu în 1971. Așa se face că, în 1972, tenorul profită de o audiție la Viena și München și nu se mai întoarce în țară. Mecanismul infernal al Securității se pune imediat în mișcare: i se întocmește un dosar de urmărire, averea e confiscată, e condamnat, în cele din urmă, la închisoare.

Debutează internațional în același an la Regensburg, va fi Manrico. „O greșeală, eram necopt pentru rolul acesta”. Anii de galere sunt puțini. În 1973 e angajat în ansamblul operei din Bremen, iar un an mai târziu primește un alt contract fest la Stuttgart, unde va fi Edgardo, Alfredo, Rodolfo, Des Grieux, pentru ca în 1976 să se producă declicul care-l va aduce atât în atenția presei muzicale internaționale cât și a impresarilor. 

Cu Roman Polanski în repetiții pentru Rigoletto la Munchen, 1976

La Opera de Stat din München, evenimentul anului era debutul în regia de operă al lui Roman Polanski, cu Rigoletto, iar Ducele de Mantua avea să fie tenorul român. Publicitatea este enormă și, chiar dacă producția dezamăgește, Vasile Moldoveanu ajunge în lumina reflectoarelor, propulsându-l pe continentul american (Pinkerton la Fort Worth, Cavaradossi la Washington, Rodolfo la Met, în turneu la Minneapolis) și pe scene tot mai importante din Europa (Alfredo la Palais Garnier și la Opera de Stat din Viena). La 41 de ani, vocea are toate calitățile pentru partituri mult mai grele decât cea a Ducelui. „Învățam repede partiturile, aveam memorie bun și vocea era destul de mare ca volum”. La Paris, după Traviata, criticii găsesc că e „un tenor cu o înfățișare romantică, mai mult dramatic decât liric”. 

În acea perioadă, publicul meloman din Germania făcea cunoștință cu operele de maturitate ale lui Verdi, cele comparabile cu lungile epopei ale lui Wagner. Jean Pierre Ponelle și Rafael Kubelik aleg varianta în cinci acte a lui Don Carlo, iar Vasile Moldoveanu e alegerea lor pentru premiera de la Hamburg, alternând în distribuție cu José Carreras. Elisabeth era Sylvia Sass, Eboli era Grace Bumbry. Povestea tânărului prinț — „la 19 ani, cât avea Carlo în realitate, mă îndrăgosteam și eu în fiecare săptămână!”, chicotește Vasile Moldoveanu — devine rolul său semnătură, pe care-l va cânta de peste șaptezeci de ori în următorii patru ani, mai întâi în Germania, apoi la Metropolitan Opera din New York, la Cleveland, Boston, Atlanta, Detroit, Minneapolis, la Covent Garden sau Parma. Și tot cu acest personaj va fi protagonistul primului telecast cu Don Carlo din istoria Met-ului (strămoșul seriei Met in HD de astăzi), imortalizând producția lui John Dexter din 1980, cu o distribuție senzațională, care-i includea pe Renata Scotto (Elisabeth), Tatiana Troyanos (Eboli), Sherrill Milnes (Posa), conduși de James Levine.

Între anii 1979 și 1986, adăugând și prima La bohème, din 1977, Vasile Moldoveanu cântă în 105 spectacole la Metropolitan Opera, un record absolut al tenorilor români. Mai mult decât Pavarotti (86 de apariții în aceeași perioadă), foarte aproape de Plácido Domingo (125 de apariții) și mai mult decât a cântat în total José Carreras (71 de prezențe între 1974 și 2000). Au fost zece roluri, șapte transmisiuni radio și trei la televiziune. La Metropolitan, doar Richard Tucker (33) a cântat de mai multe ori decât Vasile Moldoveanu (27) rolul lui Gabriele Adorno. Un loc doi într-un clasament all-time care vorbește de la sine — practic, un sfert din numărul total al spectacolelor cu Simon Boccanegra de la Met, de la premieră și până la data ultimei sale apariții în rol (27.03.1986) și o cincime din numărul total, de până azi! În același timp, o companie selectă la Metropolitan, tenorii celebri care au mai cântat rolul lui Gabriele Adorno fiind Giovanni Martinelli (15), Carlo Bergonzi (3), sau Plácido Domingo (9). „Dar n-am avut mare afinitate cu Gabriele Adorno, nu l-am simțit, sincer vorbind,” mărturisește onest Vasile Moldoveanu. 

Dintre cele zece personaje (Rodolfo, Pinkerton, Don Carlo, Cavaradossi, Luigi, Arrigo, Duca di Mantova, Des Grieux, Gabriele Adorno și Turridu) interpretate la Met, cel mai mult l-a iubit pe Des Grieux, însă criticii muzicali au fost impresionați cel mai tare de teribilul rol al lui Luigi din Il tabarro, prima parte din seria de trei opere într-un act a lui Puccini, Il trittico. „E înfiorător de greu… Vocal este foarte greu… O fi Constanța.. Ceva, ceva a fost acolo în sufletul meu, asta e clar. Știți, mie nici nu îmi mai spuneau pe nume, Vasile, îmi spuneau Luigi, la Met.” Cu o duzină de apariții în acest rol, Moldoveanu este al doilea tenor din istoria Met-ului ca număr de spectacole cu Il tabarro. Dar acest Luigi, la fel ca Don Carlo, avea ca parteneră o soprană extraordinară, Renata Scotto. „Pentru mine, Renata rămâne artista cea mai completă cu care am cântat vreodată,” își amintește plin de nostalgie tenorul. Odată cu retragerea ei de pe scena americană, Vasile Moldoveanu  părăsește și el New York-ul, continuându-și cariera mai mult în Europa.

Io voglio la tua bocca, voglio le tue carezze! – cu Renata Scotto (Giorgetta) în scurta operă Il tabarro, Metropolitan Opera 1981

„Ceea ce distruge meseria noastră, într-un fel, este avionul. Imaginaţi-vă, totuşi, ce făcea Enrico Caruso în această situaţie! Două sau trei săptămâni cu vaporul… până la New York şi apoi pe scenă…” 

Urmează roluri tot mai dramatice: Dick Johnson din La fanciulla del West la Nisa (în regia lui Petrika Ionesco), Calaf (la Roma), Radamès (la Monaco), o ultimă mare serie ca Des Grieux la Paris, la Bastille (unsprezece spectacole în Aprilie 1991) și cariera se încheie la Monaco în stagiunea 1998-99, cu Macduff din Macbeth. Regrete în ceea ce privește rolurile pe care nu a apucat să le mai cânte? Niciunul. I s-a propus Otello. O întâlnire cu Mario del Monaco l-a convins să nu încerce. „«Fii atent cu Otello! Otello … trebuie să fii mult prea pasionat pentru opera asta ca s-o cânți, pentru că repertoriul de acute dispare…» Am renunțat. Cu Otello sau nu… Mi s-a mai propus Lohengrin, dar aveam în față și alte exemple de tenori care au cântat Lohengrin și n-au mai cântat nimic după asta. Astea au fost în primul rând: Wagner și Otello, dar am refuzat, spunând că eu sunt tenor liric, nu cânt Wagner…”.

Povestea lui Vasile Moldoveanu merită spusă și repetată. Plecarea din România i-a atras cenzurarea completă în comunism, adică exact atunci când spectacolele televizate de la Metropolitan Opera îl mediatizau în toată lumea. Apoi, în timpul tranziției de după 1989, lumea era prea grăbită pentru ca numele lui să treacă dincolo de cercurile unor inițiați, nebuni după operă. Din fericire, Vasile Moldoveanu a fost recuperat, fie și parțial. În 2010, sentința de condamnare pentru „refuzul de întoarcere în țară” a fost respinsă definitv și tenorul a fost achitat. Doi ani mai târziu, în 2012, e decorat cu ordinul „Steaua României” în grad de Comandor, una dintre cele mai vechi și mai înalte distincții din România. Câțiva ani mai târziu, o serie de master class la Opera Iași, la Ateneul Român precum și interviurile acordate mediei românești îl fixează definitiv, deși tardiv, în memoria publică. „Cât despre recunoaștere… Asta e o problemă veche în România, nu de azi de ieri, și va fi mereu. Nu poți fi profet în țara ta. Nu sunt supărat sau trist. Nu știu dacă meritam mai multă atenție decât mi s-a dat.” Oftează. 

Stabilit la Monaco, Vasile Moldoveanu contemplă azi, de la înălțimea celor 85 de ani de viață și trei decade de carieră la cel mai înalt nivel, o lume în care Opera s-a schimbat mult, dar fascinația ei va continua să atragă un public nou. „Îmi place foarte tare ceea ce se întâmplă azi în lumea operei, în special spectacolele făcute de și cu studenți. Iar tânăra generație care merge la operă este minunată. O sală de operă are o atmosferă foarte specială, pe care copiii o înțeleg, prin urmare este posibil ca ei să își dorească să repete o astfel de experiență.”

Articolul original, aici: Tenorul de la Met – Vasile Moldoveanu la 85 de ani

 

Un comentariu la “Tenorul de la Met – Vasile Moldoveanu la 85 de ani

  1. Ioan I. TODIROAE
    noiembrie 16, 2020

    Bine ca v-am descoperit.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

informatie

Această înregistrare a fost postată la noiembrie 10, 2020 de în Muzica, Nou și interesant, Opera, Presă şi etichetată , , , .

Navigare

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 2.359 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Twitter

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

%d blogeri au apreciat: