Chiar în ziua în care România intră din nou în carantină, Filarmonica „George Enescu“, orchestra rezidentă în clădirea istorică a Ateneului Român, organiza o conferință de presă, motivată de numirea dlui Gabriel Bebeșelea în funcția de dirijor principal.

Dl Dimitriu, directorul general al instituției, a făcut introducerea subiectului, citând din Mircea Eliade și elogiind elita intelectuală pe care o consideră singura categorie socială capabilă să priceapă o simfonie. A mai spus „un lucru, care sigur va deranja: în Filarmonica «George Enescu», prima instituție muzicală a țării, nu se poate debuta fără un palmares internațional” și „Știu că provoc și voi provoca valuri, însă dl Eliade Mircea spunea că noi suntem o cultură provincială”. Nu m-am simțit nici deranjat și nici provocat, dl Dimitriu are perfectă dreptate aici. Au urmat lamentațiile bugetare: fostul guvern a pus mâna pe chiria Ateneului, care intra până atunci ca venit al Filarmonicii în calitate de administrator al clădirii, deci iată explicația: cu puțini bani nu se poate face cultură de nivel înalt, iar mecenatul nu există în România. Poate că așa este, dar, dacă îmi amintesc bine, celebrul Parsifal din 2016 a beneficiat de bani din surse extrabugetare (ICR, AFCN), inclusiv private (Rompetrol), un demers pe care Filarmonica ar face bine să-l continue și să-l automatizeze la nivel instituțional, dar n-o face.

Desigur, orice om care nu vrea neapărat să știe toate mecanismele de resurse umane ale unei orchestre simfonice ar putea crede că această conferință de presă semnala un extraordinar eveniment, respectiv numirea unui dirijor principal, ceea ce sună, nu-i așa?, cam la fel cu angajarea unui director muzical, așa cum era Sergiu Celibidache la Münchner Philharmoniker, Herbert von Karajan la Berliner Philharmoniker sau, mai recent, cea mai flatantă știre pentru publicul românesc, Cristian Măcelaru la Orchestre National de France și la Orchestra Radio din Köln. Ați fi într-o totală eroare dacă ați crezut că dl Gabriel Bebeșelea a primit o asemenea poziție.

Realitatea este că, după demisia lui Cristian Mandeal din 2007, cel care cumula practic poziția oficială de director general cu cea de director muzical, Filarmonica nu a mai avut niciodată un dirijor angajat care să formeze un stil orchestrei. Iar până anul trecut, nici concert maistru n-a avut. Succesorul lui Mandeal (doar în funcția administrativă), dl Dimitriu, a dus o politică foarte prudentă în relația cu sindicatele Filarmonicii, devenite extrem de puternice peste noapte. Iar orchestra nu și-a dorit niciodată un director muzical angajat cu un contract pe câțiva ani, care să le fie lider și inspirație. De 13 ani de zile, această falangă se autoguvernează artistic mai abitir decât Berliner Philharmoniker, deși nu cântă nici pe departe la un nivel care să determine invitații la festivaluri sau turnee în Europa de Vest, decât accidental, în cadrul unor evenimente departe de vreo mare anvergură. Nu e un caz singular, aceeași situație este și la Orchestra Națională Radio, rămasă fără director muzical din 2014. Mai rău, există o tendință în ultimii doi ani ca sindicatele și diverși răzvrătiți să conteste foarte energic orice formă de management. La Opera Iași, la Teatrul Național București, la Bulandra, la Opera Națională București se dau adevărate asalturi asupra conceptului de management, care s-ar vrea înlocuit de un fel de soviete care conduc colectiv destine artistice și stagiuni. E imposibil ca aceste acțiuni să fie întâmplătoare. Ele sunt instigate de inițiativele legislative dezastruoase ale deputatului USR Vlad Alexandrescu și ale deputatului PSD Lucian Romașcanu, care „revizuiesc fără a schimba nimic” în legislația care organizează concursurile pentru ocuparea funcțiilor de management în instituțiile culturale.

Astfel, stagiunile de la Ateneu se fac numai cu dirijori invitați și se sprijină pe trei-patru dirijori principali invitați: Christian Badea, Christian Zacharias, Horia Andreescu și Camil Marinescu. Cum Horia Andreescu s-a retras (și asta este, într-adevăr, o știre a zilei de astăzi), Camil Marinescu a decedat acum câteva luni răpus de Covid-19, iar dirijorilor Christian Badea și Christian Zacharias le este aproape imposibil să traverseze Europa în aceste condiții de pandemie, într-adevăr era nevoie ca echipa să fie completată. Însă nu-mi aduc aminte ca la fiecare numire a unui dirijor principal invitat să se fi făcut o conferință de presă, cu atât mai puțin una care să inducă în eroare asupra semnificației numirii.

Întrebat despre toate aceste lucruri, dl Dimitriu a admis cu greu și cu o oarecare enervare că dl Bebeșelea este invitat, într-adevăr, și că va dirija… 3 concerte în această stagiune. Și atunci de ce era necesară o asemenea conferință de presă, cu atât mai mult cu cât, din cauza restricțiilor, activitatea concertistică din București este practic anihilată? N-am reușit să aflu, dar am recepționat decepția organizatorilor față de aceste întrebări pe care le consider de utilitate publică, sau, cel puțin, de interes pentru publicul meloman, elită sau nu.

Cât despre dl Gabriel Bebeșelea, el este vedeta zilei, în urma publicării în social media a unei scrisori deschise adresate publicului și a unui interviu acordat postului Radio România Muzical, în care denunță ca politizare numirea unui interimar la conducerea Filarmonicii Transilvania din Cluj după pierderea dlui Tabacu, a doua victimă importantă a virusului din lumea muzicală românească, după Camil Marinescu. Numai că autoritatea care patronează aceste instituții culturale are toate drepturile legale de a numi interimari în aceste situații, nu doar în baza legii, ci și a bunului simț, pentru că organizarea unui concurs cere timp, dacă nu pentru formalități, măcar pentru ca potențialii candidați să aibă răgazul să redacteze un proiect cu care să candideze. Puțin a contat pentru dl Bebeșelea că acest interimar de la Cluj n-a apucat să facă nici un gest, n-a luat nici o decizie, el a fost placat la gât și făcut una cu pământul de tânărul dirijor care nu suportă mediocritatea, ci doar anvergura internațională. Dar sunt puțini cei care își aduc aminte că, în 2016, același domn Bebeșelea, la acea vreme o voce civică din public, semna tăcut o petiție care cerea reinstalarea unei conduceri la Opera Națională București, conducere care lupta fără odihnă pentru alungarea din instituție a fostului cuplu de aur de la Royal Ballet, Alina Cojocaru și Johan Kobborg.

E greu de presupus că, la acea vreme, dl Bebeșelea, rezident la Viena, învățăcel la Concertgebouw, nu înțelegea unde e exact valoarea internațională și unde e mediocritatea invidioasă. Întrebat despre logica luărilor sale de poziție la distanță de cinci ani una de alta, dl Bebeșelea a refuzat să răspundă, spunând că această conferință de presă este depre Filarmonică (și implicit despre cele 3 concerte ale domniei sale). O altă petiție semnată de dl Bebeșelea este cea de susținere a dlui Dimitriu, în 2019, atunci când Mădălin Voicu voia să-l demită în urma unei evaluări ciudate, după una dintre cele mai bune stagiuni ale Filarmonicii din ultimele decenii (Concertele Centenarului) – o petiție pe care am semnat-o și eu la vremea ei.

Numai că dl Bebeșelea, cu un ușor accent german (Ah! Răducioiu!) și vorbind despre sine la persoana a treia, „din perspectiva unuia care dirijează eminamente în străinătate”, n-a dat nici un detaliu concret  asupra conținutului programului artistic pe care-l va propune în cadrul celor 3 concerte, în afară de prezența unor lucări de muzică românească și a promisiunilor fără acoperire că toate vor avea invitați internaționali de mare valoare. Eminamente în străinătate, dar de la Filarmonica clujeană nu a demisionat, iar acum va dirija și la Ateneu.

Cu alte cuvinte, o conferința de presă inutilă, vizibil deranjată de orice întrebare de bun simț. Ceea ce mă determină să conchid, la rândul meu, cu o replică de agent de circulație: Circulați, nu e nimic de văzut aici.