Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Leontyne Price – Aida


De ziua sopranei Leontyne Price, am reascultat discul ei cu Aida din 1961, o referință. Și momentul m-a făcut să scriu o cronică despre el.

Giuseppe Verdi: Aida

Leontyne Price (Aida), Jon Vickers (Radamès), Rita Gorr (Amneris), Robert Merrill (Amonasro), Giorgio Tozzi (Ramfis), Plinio Clabassi (Il Re), Opera di Roma, Georg Solti.

1961. RCA/Decca/Sony, CD/streaming, studio, stereo.

A trebuit să treacă o jumătate de secol de la prima înregistrare completă a Aidei (în 1912, o curioasă compilație în care cântă tot ansamblul de la Teatro alla Scala, câte trei, patru sau chiar cinci interpreți pentru același rol) până când opera lui Verdi să-și găsească soprana ideală: Leontyne Price. Și nu se poate spune că, până în 1961, nu au existat artiste excepționale în acest rol, dimpotrivă: Rethberg, Arangi-Lombardi, Stella Roman, Tebaldi, Callas, Milanov și multe altele. Dar Leontyne Price e cel puțin la înălțimea acestei tradiții, beneficiind și de modernizarea tehnologiei, capabilă să o capteze sonor în condiții excelente. Price e surprinsă de istoria discului la apogeul carierei: debutase în rol în 1957, la San Francisco, cucerind apoi Europa. La Viena, după Aida ei de la Staatsoper din 1959, presa scria că a fost una dintre cele mai bune reprezentații din ultima vreme. După spectacolele de la Covent Garden din același an, editorul șef al revistei Opera Magazine, Harold Rosenthal, exclama că e cea mă bună Aida auzită la Londra de dinainte de război și până atunci și că doar Elisabeth Rethberg, în 1936, mai cântase așa de bine. În vara aceluiași an cânta Aida la Arena di Verona, iar în primăvara lui 1960, la Teatro alla Scala, într-o rochie pe care și-o comandase special și pe care o va folosi apoi în toate spectacolele cu Aida din carieră, inclusiv la retragerea din rol din 1985, de la Metropolitan Opera.

Leontyne Price – Aida, 1960, Teatro alla Scala

În Ianuarie 1961, Price își făcea intrarea triumfală la Met, cu Leonora din Trubadurul, urmată imediat, în Februarie, de Aida, pentru ca, în vară, să intre în studio să înregistreze integrala. În acei ani, proiectele discografice ale Metropolitan Opera se realizau apelând la infrastructura muzicală a Operei din Roma, mai ieftină și confortabil de aproape de studiourile de înregistrare. În cazul de față, Decca se ocupa de proiect, firma britanică fiind contractată de RCA, așa se explică de ce discul e lansat sub eticheta RCA în 1962, pentru ca în 1970 să fie reeditat de Decca, după expirarea licenței de folosire a drepturilor de publicare. Însă mai important este că, până în 1961, vocea sopranei americane nu fusese difuzată niciodată cântând Aida, nici în vreo transmisiune radio, nici în vreo înregistrare pirat, cu atât mai puțin una oficială. Și tocmai de aceea, evenimentul discografic a surprins lumea.

Leontyne Price, Jon Vickers și producătorul RCA Richard Mohr în timpul înregistrării operei Aida la Opera di Roma, 1961

Audiția acestui disc e o experiență în sine. În primul rând, vocea lui Leontyne Price deconcertează, pentru că nu seamănă cu nimeni alta. Un timbru cărnos și particular, cu un registru mediu exotic, puțin răgușit, mereu senzual, care continuă cu acutele cele mai limpezi, perfecte pentru Aida. Apoi vine temperamentul, pe care soprana americană îl etalează cu brio, reușind concomitent să păstreze o linie nobilă a frazei. Incomparabil. Dar o Aida bună are nevoie cel puțin de o Amneris și de un Radamès de calibrul sopranei, plus un dirijor cu imaginație, ca să aibă succes. Rita Gorr are notele și autoritatea comparabile cu marile mezzo-soprane italiene ale epocii (Barbieri, Simionatto, sau Cossotto, care controlau rolul peste tot), dar și o personalitate unică și e reconfortant să asculți această Amneris cu adevărat regală, feminină și îndrăgostită, în dozajul corect. Jon Vickers înclină spre un Radamès mai mult eroic decât temperamental și, odată ce personajul își pierde rangul, eroismul face loc unui lirism emoționant în ultimul act. În rest, Robert Merrill e un Amonasro cam liniar, însă cu o voce foarte bună, ca de obicei. Bașii sunt neremarcabili, spre deosebire de Solti, care galvanizează orchestra romană, altădată atât de provincială încât e de nerecunoscut aici, o direcție riguroasă și vie, chiar dacă uneori lipsită de tandrețea unor Karajan, Muti sau Abbado, la comanda unor orchestre mai bune (Wiener Staatsoper, Royal Opera, Teatro alla Scala).

Coperta discului Aida (RCA, 1962)

Price beneficiază de încă o duzină de înregistrări ale Aidei (inclusiv una de studio, în 1972, cu Domingo și Bumbry), dar acest disc rămâne nedepășit. E interesant că tocmai unicitatea vocii sopranei americane, un detaliu remarcabil în sine, a descumpănit critica muzicală la apariția discului. „Încă o Aida” e un titlu de recenzie care spune multe, cu toate că aceiași critici o lăudau pe Leontyne Price pentru interpretare și voce. Ce-i drept, impresia pe care o lăsase înregistrarea lui Karajan din 1959 (cu Tebaldi, Del Monaco și Wiener Philharmoniker) era încă foarte puternică,  în condițiile în care, în 1955, se lansaseră alte două discuri de studio importante, cel al Mariei Callas și cel al lui Ionel Perlea, cu Zinka Milanov și superbul Radamès al lui Jussi Björling. Timpul a așezat această Aida, care nu s-a demodat niciodată din 1961 și până astăzi, acolo unde merită, drept o înregistrare indispensabilă.

Un comentariu la “Leontyne Price – Aida

  1. Gabriel Lupu
    februarie 10, 2021

    Recent am reusit sa achizitionez pe 2CD „Aida” in versiunea lui Levine, o editie din 1991 de la Sony.

    Solisti: Aprile Millo, Placido Domingo, Dolora Zajick, Samuel Ramey.

    Scena finală este sublimă, iar Millo este poate unica soprană de pe pământ cu pianissimi în creștere în „Vedi? di morte l’angelo radiante a noi s’appressa”.

    Aprile Millo peste Maria Callas.

    Poate cea mai frumoasa interpretare a partii „O terra, addio” acolo unde Aprile Millo, Placido Domingo, Dolora Zajick fac din aceste ultime momente sa fie printre cele mai frumoase din toată opera.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 2.385 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Twitter

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

%d blogeri au apreciat: