Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Parsifal: Fidelio 2.0 la Viena


Într-o Duminică, 18 Aprilie 2021, la Wiener Staatsoper (via Arte TV)
Richard Wagner: Parsifal
Regia, decoruri și costume: Kiril Serebrennikov, Evgheni Kulaghin (r), Olga Pavluk(d), Tatiana Dolmatovskaya (c), Franck Evin (lumini), Aleksei Fokin, Yurii Karih (proiecții video);
Jonas Kaufmann/Nikolai Sidorenko (Parsifal), Elīna Garanča (Kundry), Ludovic Tézier (Amfortas), Georg Zeppenfeld (Gurnemanz), Wolfgang Koch (Klingsor), Stefan Cerny (Titurel);
Wiener Philharmoniker, Wiener Staatsopernchor
Dirijor: Philippe Jordan

Bogdan Roščić, noul director general al Operei de Stat din Viena, și-a început mandatul în cele mai neobișnuite condiții: restricțiile pandemiei au restrâns publicul, mergând până la golirea completă a sălii și la încasări fără precedent de mici.

Însă Viena este orașul de rezidență al multor artiști, datorită așezării la o distanță rezonabilă de orice teatru important din Europa, ceea ce a permis prezentarea unor spectacole cu distribuții foarte bune, inclusiv premiere de producție. Serviciul de streaming video a fost reformulat după modelul de la Metropolitan Opera, transmițând zilnic câte un spectacol gratuit (la București, transmisiunile sunt în regim de pay per view – mă întreb câte bilete vor fi vândut cu adevărat).

„Teatrul de repertoriu a murit” a anunțat Roščić în Septembrie, anul trecut, aducând la Viena Madama Butterfly a lui Minghella, Evgheni Oneghin al lui Cerniakov, Traviata lui Simon Stone, Carmen a lui Calixto Bieito și restaurând producția lui Harry Kupfer pentru Elektra, prezentate în serii lungi de spectacole, câtă vreme virusul a bătut un pic în retragere, iar reluarea lui Don Carlos în limba franceză, în viziunea provocatoare dar inteligentă a lui Peter Konwitschny, pare să fie un semnal al schimbării. 

Iar pe 11 Aprilie, o premieră a unei producții proprii: Parsifal, în buna tradiție pascală, pus în scenă de Kiril Serebrennikov, regizorul rus supus persecuțiilor politice în 2017, când a fost acuzat de corupție, circul mediatic incluzând numerele preferate ale perchezițiilor de acasă și de la teatru, reținut, apoi plasat în arest la domiciliu, pentru a fi condamnat cu suspendare în Iunie 2020, stârnind un val de reacții de protest ale comunității artistice internaționale. Un scenariu cunoscut și la noi, în lumea operei de la București și Iași, mai puțin simpatia externă. Premiera și aducerea în prim plan a regizorului rus vin chiar în momentul critic al prelungitei greve a foamei declarată de Alexei Navalnîi, liderul opoziției față de Putin fiind încarcerat în urma unor acuzații de corupție redactate după același manual de hărțuire politică.

Parsifal, Wiener Staatsoper 2021 (r. K. Serebrenikov)

Parsifal, Wiener Staatsoper 2021 (r. K. Serebrennikov)

Producția este un exemplu tipic de Regietheater, Serebrennikov mutând acțiunea din timpurile legendare ale cavalerilor Mesei Rotunde în contemporan, plasând personajele într-un penitenciar din Rusia. Lungimea operelor lui Wagner, pe lângă plăcerea provocată melomanilor care pot asculta fluvii sonore timp de 4-5 ore, e o invitație de nerefuzat adresată regizorilor, pentru că au timpul necesar să construiască psihologiile personajelor și dramele lor cu o acuratețe pe care n-o pot atinge în alte opere. Cele 12 minute ale preludiului orchestral al operei sunt suficiente pentru a stabili un cadru: Parsifal se reîntoarce la locul detenției, azi abandonat, rememorând-și viața, iar proiecțiile video anticipează că acest flash back va avea ca protagonist un alter ego, un actor mai tânăr (Nikolai Sidorenko), muzica rolului titular fiind cântată ca un comentariu de către Jonas Kaufmann. Abia în ultimul act, revenirea lui Parsifal în acest castel/închisoare Montsalvat va fi în timpul prezent. 

Mecanismul regizoral funcționează perfect în ceea ce privește coerența cu libretul. Ierarhiile din lumea interlopă din mediul carceral, cu tatuajele care au o legătură cu rangul social, precum și ritualurile există într-o formă accentuată, codificată moral și social într-o comunitate izolată, la fel ca în ordinul cavaleresc al Graalului. Impresia pe care o provoacă aceste analogii este foarte puternică, un adevărat șoc. Apariția lui Parsifal în pădurea Montsalvat devine transferul unui tânăr deținut în această închisoare. Lebăda pe care o ucide este un alt deținut, având desenat pe spate un tatuaj sub formă de aripi, care încearcă să-l violeze pe tânăr la duș, fiind ucis cu o lamă pe care victima, conform cutumei carcerale, o ascunsese în gură. Primirea pe care i-o fac cavalerii e violentă: o bătaie cruntă, cu mult sânge, pe post de ritual inițiatic. Amfortas este „regele“ acestei găști, suicidar și ros de Parkinson, iar „locotenentul“ său e un Gurnemanz care menține relațiile și comerțul cu gardienii și cu o jurnalistă interesată de expunerea mediatică a mediului carceral din Rusia, nimeni alta decât Kundry. Parsifal este eliberat în actul al doilea și ajunge în redacția publicației lui Klingsor, vizita, cu scena de seducție atașata, terminându-se cu o Kundry rebelă care-l împușcă pe patron. În fine, Parsifal revine după mulți ani la închisoare pentru a-i elibera pe toți, inclusiv pe Kundry, închisă și ea pentru crima din redacție. Referințele religioase atât de prezente în opera lui Wagner sunt reduse la câteva stereotipuri: ruinele unei biserici ortodoxe filmate cu drona, în care Parsifal ajunge după liberare, iar Graalul e amestecat cu simbolistica altor religii.

Jonas Kaufmann:Nikolai Sidorenko (Parsifal)

Jonas Kaufmann/Nikolai Sidorenko (Parsifal)

E coerent, da. Și chiar interesant, dar în final e un demers superficial și insuficient. Wagner, având viziunea înălțătoare a unui Ein Bühnenweihfestspiel, adică a unui „festival de sfințire a scenei”, este trădat aici, prin asocierea cu lumea interlopă, doar de dragul consecvenței cu practicile inițiatice ale ordinelor cavalerești. Nu reiese de nicăieri în montarea lui Serebrennikov că Parsifal ar fi un inocent, ba chiar e accentuată latura sa infracțională, prin acomodarea lui cu practica bătăilor aplicate altor deținuți pentru câștigarea unui statut social. Nici măcar nu există vreo aluzie la un film epocal, The Shawshank Redemption, care s-ar fi potrivit mai bine contextului. Nu există nici o urmă de deținut politic, tot universul lui Serbrennikov e depresiv și malign, atât înăuntrul cât și în afara închisorii Montsalvat. Chiar și dacă am forța interpretarea acestei producții ca fiind un fel de terapie a regizorului, cred că ar fi doar proba unui egocentrism artistic. Cu toate astea, în contextul abuzurilor autorităților din Rusia, e imposibil să nu forțezi analogia cu cazurile Serebrennikov și Navalnîi. Dar pentru așa ceva, de ce n-a ales Fidelio?

Jonas Kaufmann (Parsifal) - Elīna Garanča (Kundry)

Afișul muzical era foarte tentant. Abia așteptam să-l văd pe Philippe Jordan la comanda navei amiral Wiener Philharmoniker, navigând pe oceanul Wagner. De obicei, întâlnirile dirijorilor francezi cu opera germană sunt memorabile, dacă ne gândim la Pierre Boulez și Tetralogia lui Chéreau, intrată în istorie. Dar și la Armin Jordan, tatăl noului director muzical al Operei din Viena, impunând în Parsifal, la conducerea orchestrei din Monte Carlo, în studio (1981), o viziune poetică, distanțată de maniera dramatic-demiurgică a dirijorilor germani. Din păcate, discursul lui Philippe Jordan a fost de o platitudine exasperantă, dirijorul părând speriat ca nu cumva potențialul expresiv al falangei pe care o comanda să nu strice prea mult liniștea sălii goale. Un contrast dinamic redus, o curgere aproape soporifică a fluxului muzical, gesturi prețioase pentru un rezultat mai degrabă decepționant. Cel mai contaminat de letargia acestei lecturi a fost Georg Zeppenfeld, posesorul unei voci cu o culoare superbă, neobișnuit de lirice, dar târâtă monoton prin monologurile lui Gurnemanz, devenite deodată interminabile. Chiar și Jonas Kaufmann, deși cântând  în maniera obișnuită, a părut apatic și docil, abia în ultimul act uzând ceva mai inventiv de nuanțările stinse care l-au făcut celebru. Ludovic Tézier a considerat și el că substanța vocală foarte consistentă e suficientă pentru Amfortas, ajutat însă și de partea teatrală a rolului, foarte convenabilă. Iar când singura satisfacție vocală din Parsifal vine de la Kundry, în care Elīna Garanča s-a avântat curajos, reușind să mențină atenția și vocal și teatral, atunci ceva nu e în regulă. E vorba de efectul pandemiei asupra spectacolului de operă, căci absența publicului, de atâtea ori un catalizator al reacției adrenalinei în interpretare, a topit energii și ambiții, ducând spectacolul muzical în zona unei mediocrități ireproșabile tehnic și lipsite de flacără.

Parsifal poate fi vizionat gratuit pe website-ul postului de televiziune culturală Arte până pe 17 Iulie 2021, la următorul link: https://www.arte.tv/en/videos/102879-000-A/richard-wagner-parsifal/

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 2.433 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Twitter

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

%d blogeri au apreciat: