Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

O declarație de dragoste pentru Opera Clujului: „De la Tannhäuser la Aida”, de Oleg Garaz și Carla Bălan


Clujul e un oraș aparte, pentru că are două teatre lirice: Opera Națională și Opera Maghiară, două instituții culturale aflate într-o rivalitate artistică amicală, soliștii angajați ai uneia fiind frecvent invitați să cânte și pe scena cealaltă. Dacă Opera Națională este mai conservatoare în ceea ce privește repertoriul și producțiile de scenă, în schimb Opera Maghiară experimentează titluri noi, sau cel puțin rare și invită la Cluj și cântăreți de la Budapesta, unde Opera de Stat  joacă în altă ligă față de cele din România. În final, această concurență e în beneficiul publicului, care are astfel ocazia să vadă mai multe spectacole de operă și mai variate decât la București.

Dar, așa cum este obiceiul pe la noi, nici operele din Cluj nu pun la dispoziția publicului o arhivă online a spectacolelor care s-au jucat în stagiunile trecute, totul rămânând doar în memoria imperfectă a spectatorilor. Tocmai de aceea e o idee bună strângerea într-un volum a unei colecții de cronici din stagiunea 2013-14, majoritatea fiind publicate inițial în revista culturală Tribuna. Nu a fost o stagiune oarecare, pentru că serba dublul bicentenar Verdi/Wagner, doi piloni ai muzicii de operă, dar mai ales pentru că, în România, opera în limba germană și în special creația lui Wagner sunt rușinos de rar prezentate. 

Autorii sunt doi profesori. Oleg Garaz e binecunoscut lumii academice ca muzicolog, cadru universitar la Conservatorul din Cluj și autor a numeroase volume de muzicologie, dar și în calitate de critic muzical, posesorul unui verb imparabil cu care a devenit notoriu acum câțiva ani, prin comentariile care au urmat unui concert al pianistului Dan Grigore la Cluj. Carla Bălan este o fostă studentă a lui Garaz, acum profesoară de canto la un liceu de artă și doctorand în muzicologie la Conservatorul din Iași. Cu alte cuvinte, fișa tehnică a cărții De la Tannhäuser la Aida e îmbietoare și provocatoare. Dar faptul că sunt doi autori care au scris împreună fiecare cronică face uneori dificil de înțeles cine scrie la persoana întâi. Practic, doar în critica spectacolului Olandezul zburător de la Opera Națională Cluj impresiile sunt atribuite concret unuia sau celuilalt.

Marea problemă a criticii muzicale din România este axiologia. Cu ce compari un spectacol de pe o scenă românească? Cu un alt spectacol de pe aceeași scenă, cu unul din alt teatru, tot românesc, sau îl raportezi la scena internațională? În mod normal, sistemul de referință ar trebui să fie cât mai bine stabilit și atunci standardele de excelență la nivel mondial reprezintă cel mai bun reper, dar în acest caz încep și nenumăratele scuze și explicații: că noi nu ne putem compara cu Scala sau Metropolitan, pentru că nu avem nici bugetele lor, nici tradiția lor, nici invitații lor, că orchestrele noastre sunt mai prost plătite decât ale lor și tot așa. Prea multe dintre spectacolele de operă din România se încadrează perfect în descrierea sarcastică pe care o făcea Ion Luca Caragiale acum un secol: 

Pentru ca să ai operă, și mai cu seamă operă națională, îți trebuie îndrăzneală, îndrăzneală și iar îndrăzneală. A îndrăzni, iată secretul în artă. […] Îndrăznește și vei cânta! zicem noi. Vei cânta ieftin, dar vei cânta; vei cânta rău, dar vei cânta; vei cânta fals, deplorabil, ridicul, dar vei cânta. Ce se cere de la operă? A cânta. Da. Trebuie încurajat orice act de îndrăzneală națională […]. 
Scenele mari din Europa se țin totuși de vechea sistemă. Ele, în loc de îndrăzneală, întrebuințează tot banii.[…]
Publicul nu trebuie să fie pretenţios. Trebuie să nu uite că şi acesta este un început nou de operă română, un început îndrăzneţ, poate, dar fără-ndoială modest. Publicul trebuie să aibă îndrăzneala a-l încuraja şi să fie modest în pretenţiuni.

 (I.L. Cargiale: Operă Națională, Epoca, 1896)

Tocmai din acest motiv, un volum de cronici de spectacole de la două teatre de operă inerent provinciale devine un demers foarte delicat, dacă criticul vrea să fie onest. Din acest punct de vedere, De la Tannhäuser la Aida e o carte scrisă uneori cu (prea) multă diplomație. Există, desigur, și pasaje critice, în special legate de punerea în scenă: 

[…] regia (Rodica Popescu-Moisa), adică mişcarea şi interacţiunea scenică, s-a rezumat la evoluţii şablonate prin retorismul evident al soliştilor – o anumită expresie şi postùri într-o scenă de dragoste, altele într-o mânie/furie, de complot, înspăimântare sau veselia generalizată de la un bal mascat. În rest, un atât de familiar staticism al cântăreţilor însoţitori şi al corului. 

Mi-ar fi plăcut ca partea vizuală a spectacolului de operă să fi fost descrisă mai concret, măcar în momentele cheie. Probabil că la data publicării inițiale a textelor în revista Tribuna, amintirile cititorilor care fuseseră și la spectacol erau încă proaspete, dar, după aproape un deceniu, cred că ar fi fost utile niște completări. Astfel, cronicile urmăresc mai mult muzica, iar aprecierile făcute soliștilor clujeni sunt, în mare măsură, destul de complezente. E foarte adevărat că, în ceea ce privește descoperirea de talente, Clujul se poate lăuda că a lansat mai mulți artiști pe scena internațională decât Bucureștiul, în ultimele trei decenii cel puțin. E suficient să ne aducem aminte de Anita Hartig, George Petean, Adrian Sâmpetrean, Adela Zaharia sau Ștefan Pop, cele mai importante nume lansate la Cluj. Numai că în stagiunea 2013-14, doar George Petean a cântat Rigoletto și Renato din Bal mascat aici, demonstrând, așa cum au observat și autorii, diferența de clasă internațională dintre el și soliștii autohtoni:

Aș vrea să pot afirma că acest spectacol a fost unul extraordinar, însă din păcate un singur solist (e vorba de George Petean în rolul titular din Rigoletto din 12 Martie 2014, n.n.) nu poate asigura succesul unui întreg spectacol. O operă în care toți cântăreții au un nivel artistic înalt oferă spectatorului o imagine corectă și completă asupra unei lucrări în care poate admira frumusețea fiecărei voci în parte, fără să observe un atât de puternic contrast tehnic. Sper ca în viitor să nu mai existe contraste atât de mari între cântăreți, mai ales că existau alți posibili soliști chiar angajați ai operei.

Între Verdi și Wagner, repertoriul de bază și-a găsit locul, cu Puccini, Bizet, dar și cu Offenbach, operetă și chiar musical, existând și o cronică de la inevitabila gală, nelipsită din stagiunile românești (în cazul de față, Balul Operei). Pentru Aida există chiar două relatări, deși Mozart lipsește cu totul (e drept, muzica lui e cântată destul de rău la noi). Există chiar și un interviu cu tenorul Marius Budoiu, la acea vreme directorul Operei Naționale Cluj, succedat însă de ani de zile de Florin Estefan, chiar dacă, în replică, nu există un interviu cu omologul său de la Opera Maghiară. Aș putea spune că, în final, cartea Carlei Bălan și a lui Oleg Garaz recompune peste ani o imagine destul de completă asupra unei stagiuni operatice clujene, cu bune și rele, constrânsă de context să abordeze și opera lui Wagner. 

Parafrazându-l pe Caragiale, cum ar putea fi tratată următoarea dilemă: decât să nu faci deloc un spectacol cu o operă de Wagner sau Verdi mai bine îl faci oricum, indiferent dacă iese prost sau decât să faci un spectacol în care standardele artistice sunt compromise, mai bine nu-l faci deloc? Dacă Oleg Garaz și Dana Bălan se situează în prima variantă, eu unul înclin spre a doua. 

De la Tannhäuser la Aida e un cadou pentru opera din orașul Cluj, un document, o referință pentru mediul academic și o lectură interesantă pentru publicul local în  special. În același timp, există o unitate a celor douăzeci de cronici: ele compun împreună o adevărată declarație de dragoste pentru operă, pe care arta o merită, dar nu sunt sigur că și instituțiile.

Carla Bălan, Oleg Garaz: De la Tannhäuser la Aida, Editura MediaMusica, Cluj, 2021.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

informatie

Această înregistrare a fost postată la iulie 20, 2021 de în Muzica şi etichetată , , , , , .

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 2.488 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Twitter

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

%d blogeri au apreciat: