Într-o Duminică, 4 iulie 2021, la Opera Națională Română Iași
Gaetano Donizetti: Don Pasquale
Regia: Victor Zaharia; Videodesigner: Andrei Botnaru
Daniel Mateianu (Don Pasquale), Andrei Fermeșanu (Ernesto), Alexandru Constantin (Dr. Malatesta), Manuela
Barna-Ipate (Norina), Cătălin Berea (Notarul)
Orchestra și Corul Operei Naționale Române Iași
Dirijor: David Crescenzi
Dirijorul corului: Manuel Giugula

La București, finalul de stagiune 2020-21 a constat în primul rând din gale, iar opiniile „avizate″ s-au repezit să conchidă că noul interimar, Daniel Jinga, merită puteri depline. Bugetele adunate ale operelor din Timișoara și Iași sunt mai mici decât cel al scenei din București și totuși au reușit să programeze două premiere de producție, ba chiar să-și extindă repertoriul cu titluri noi: La serva padrona de Pergolesi și Don Pasquale de Donizetti. Drept răsplată, managerului interimar de la Iași, dl Daniel Șandru, nu i s-a mai prelungit mandatul.

Spectacolul

Am plecat la Iași cu așteptări minime. Subvențiile acordate de minister pentru proiecte artistice sunt derizorii. Apoi, ideea proiecțiilor video părea de rău augur. Cu toate acestea, Victor Zaharia, asistent de regie al lui Andrei Șerban și Nicky Wolcz în marile succese ale Iașiului, a rezistat multă vreme, dar nu până la capăt, tentației de a abuza de tehnologie. Imaginile au ținut loc de scenografie, imaginând pereții casei lui Don Pasquale, iar scena, aerisită, lăsa mult loc de mișcare artiștilor printre puținele piese de recuzită: un fotoliu, o masă, o canapea, oglinda Norinei etc. Mișcarea de scenă a fost fluentă, mereu naturală, fără ca artiștii să uzeze de gesticulația operatică de concert. Costumele au fost simple, dar suficiente pentru a reda caracterul domestic al operei lui Donizetti.

Măsurile de siguranță impuse de pandemie limitează numărul instrumentiștilor din mică fosă a Teatrului Național la maxim 40, ceea ce reduce repertoriul la belcanto sau Mozart. Alegerea lui Don Pasquale devine astfel logică, inclusiv invitarea lui David Crescenzi la conducerea muzicală. Experiența dirijorului italian, extinsă nu doar la teatrele de operă românești, ci și ca principal invitat al Operei din Düsseldorf, a fost esențială în a produce un spectacol de ansamblu foarte coerent și, în final, nesperat de bun. Cu doar cinci pupitre la vioara întâi și tot atâtea la a doua, Crescenzi a profitat de suplețea sunetului, reușind totuși să asigure un volum sonor rezonabil orchestrei. Echilibrul cu scena a fost ideal, vocile tinere ale trupei de la Iași s-au auzit perfect, cu o dicție foarte clară.

Acum doi ani, asistam la o Lucia din Lammermoor în care Daniel Mateianu părea un cântăreț la final de drum, în ciuda tinereții sale. În Don Pasquale a fost  parcă altcineva, cântând cu aplomb și nuanțând expresiv, așa cum rareori l-am auzit în trecut. A avut o ușoară poticnire la începutul primul act și duetul mitraliat cu Malatesta din ultimul act i-a ridicat mici probleme, dar în general, prestația sa a fost mai mult decât validă. Andrei Fermeșanu a etalat același timbru excepțional și a frazat cu inteligență, compensând în mare măsură pentru o anumită instabilitate în registrul acut. Alexandru Constantin a fost cel puțin util în rolul lui Malatesta, însă impresia cea mai interesantă a lăsat-o Manuela Barna-Ipate, o soprană recent descoperită la Iași. O voce puternică, nu neapărat versată în belcanto, dar egală și sigură în toate registrele, fiecare intervenție a Norinei devenind astfel un moment așteptat. A rezultat în final un excelent exemplu de spectacol de ansamblu, în care artiștii se cunosc bine între ei și relaționează vocal cu multă naturalețe.

Criza prelungită a ministerului culturii

La București, stagiunea s-a încheiat. La Iași continuă până pe 18 Iulie, inclusiv cu un Ballo in maschera în care Florin Guzgă și Șerban Vasile sunt capete de afiș, sub comanda aceluiași David Crescenzi. Un final de stagiune care merită urmărit pentru că… nu se știe.

Opera din Iași este într-o poziție foarte fragilă și este pe punctul de a deveni încă o instituție culturală pierdută. Dna Beatrice Rancea, directorul general al Operei, a fost suspendată din funcție, fiind anchetată într-un dosar penal. Va reveni, dar pentru cât timp? Iar în caz că va fi suspendată din nou, instituția va lua drumul conducerilor interimare pentru ani de zile. Ceea ce înseamnă management fără proiect, fără o viziune asumată, fără strategie. Pentru câteva luni, Opera Iași a avut norocul să-l aibă la conducere pe dl Daniel Șandru, un om din afara sistemului artistic, dar un intelectual respectat de comunitate. A adus echilibru și a coborât semnificativ temperatura sindicală din instituție, cu mult sub punctul de fierbere. Dar mai departe, viitorul poate fi sumbru.

Însă problemele de la Iași nu sunt izolate, ci reprezintă doar extinderea crizei din domeniul artelor spectacolului și în capitala Moldovei. Să nu uităm, Opera Națională București nu mai are un proiect de management din 2015, fiind condusă în ultimii șapte ani de nouă interimari. De la scandalul baletului din 2016 și până astăzi, standardele artistice și de management ale Operei București s-au degradat constant. La Filarmonica George Enescu, mandatul dlui Andrei Dimitriu se apropie de sfârșit și Ateneul are toate șansele să intre în epoca incertă a interimatelor. Același risc pândește și Festivalul Enescu, pentru că dl Mihai Constantinescu a anunțat acum doi ani că ediția din 2021 ar fi ultima pe care o conduce. Teatrul Național din Iași e condus de un interimar de mai bine de un deceniu.

Scandalurile din instituțiile de spectacol se țin lanț, erodând însăși ideea de management și de contract social între guvern și artiști. Cu alte cuvinte, acest sector cultural cere prin toate scandalurile și nemulțumirile o reformă, pe care ministerul culturii nu vrea și, mai ales, nu știe să o facă.