Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Un Festival cum nu s-a mai pomenit


         Bine ați venit la o ediție cu totul specială a Festivalului Enescu! Sărbătoarea, dar și drama definesc ediția de anul acesta.

         Enescu 2021 este o dublă aniversare. Odată pentru că este a 25-a ediție. Dar în 2021 aniversăm și 140 de ani de la nașterea lui George Enescu, patronul spiritual al Festivalului, genius loci, în toate ipostazele sale de compozitor, interpret, pedagog sau antreprenor cultural. Tot 140 de ani aniversează și Béla Bartók, compozitorul maghiar născut la Sânnicolau Mare, ajuns la o faimă comparabilă cu a lui Enescu, căruia îi datorăm culegerea de folclor românesc nu doar din Ardeal, ci și din Moldova și Muntenia, pe care l-a înregistrat și l-a simfonizat. Din acest unghi, ediția din 2021 a Festivalului ar fi trebuit să fie un superlativ din toate punctele de vedere, începând cu organizare, număr de invitați și de concerte, program artistic și terminând cu mediatizarea.

         Toate istoriile despre Festival încep cu 1958, cu Sviatoslav Richter, cu revenirea lui Claudio Arrau la Ateneu după multe concerte în interbelic, cu David Oistrakh și Yehudi Menuhin încercând să fisureze Cortina de Fier cu Dublul concert al lui Bach, cu primul Œdipe din România. Pentru aproape o lună, disperarea cotidiană a comunizării brutale făcea loc speranței revenirii la normalitate, măcar în viața culturală.

David Oistrakh (stânga), George Georgescu (mijloc) și Yehudi Menuhin (dreapta) încercând să fisureze Cortina de Fier cu Dublul concert al lui Bach la prima ediție a Festivalului Enescu (1958)

         Nu știm nici azi cu precizie care au fost resorturile politice ale deciziei de a crea un Festival Enescu. E destul de limpede că muzicienii nu aveau un mare cuvânt de spus în 1958, având în vedere că epurările politice nu cruțaseră nici breasla lor, iar inițiativele ideologice la nivelul României erau încă sugerate, dacă nu chiar ordonate din URSS. După primii zece ani de comunism în Europa de Est, dominați de îngrozitoare abuzuri asupra drepturilor omului, și la nici doi ani de la Revoluția anticomunistă de la Budapesta, propaganda clasică era insuficientă. În 1958, la Moscova este înființat Concursul Ceaikovski, devenit în timp una dintre cele mai puternice competiții muzicale din lume. Concomitent și deloc întâmplător, la București apar Festivalul și Concursul Enescu.

         Când ediția din 2019 se încheia cu Simfonia nr. 1 de Ceaikovski cântată de legendara orchestră Concertgebouw Amsterdam, nimeni nu-și putea imagina că peste nici jumătate de an o epidemie de gripă va schimba lumea, paralizând artele spectacolului, doborând nu puțini muzicieni. Din fericire, Festivalul a continuat, transmițând un mesaj de încredere și de speranță nu doar spectatorilor, ci și artiștilor care au onorat invitația de a cânta la București. Au fost anulări, schimbări, comprimări. Nopțile baroc de la Ateneu au dispărut, muzica veche găsindu-și locul lângă marile orchestre și concertele de după amiază. Așa cum arată acum programul, bienala Enescu rămâne în continuare la un nivel de excelență artistică neegalat de nici o altă instituție culturală din România. La 63 de ani distanță de prima ediție și, la fel ca atunci, în ‘58, pentru o lună de zile, dezolarea pandemiei face loc speranței revenirii la normalitate, măcar în viața culturală. Cea mai mare parte a artiștilor invitați la această ediție revin la București: Mullova, Hahn, Pires, Jurowski, Badea, Măcelaru și mulți alții. Îi vom aștepta, poate, tot așa cum îl așteptau bunicii noștri pe Claudio Arrau.

         După COVID nu știm dacă lumea va mai fi la fel. Nici dacă artele spectacolului vor rămâne neschimbate. Dar putem spune cu destulă siguranță că Festivalul Enescu nu va mai fi același. Vladimir Jurowski își încheie mandatul de director artistic, pentru simplul motiv că, odată ce a preluat Opera de Stat din München, pur și simplu nu va mai avea timp să se ocupe și de bienală. Surse din anturajul Festivalului spun că dl Mihai Constantinescu urmează să se retragă și el, după 30 de ani. Nu există nici un plan de succesiune. Nu știm nici măcar dacă Artexim va rămâne organizatorul festivalului. Vom mai avea oare, în această toamnă, măcar o sugestie a programului pentru 2023? 

         Dar până atunci, veniți la Festivalul acesta, din 2021. E ultimul în formatul pe care l-am cunoscut până acum și pe care l-am iubit, l-am criticat – pentru că nu se poate altfel, îi cerți doar pe cei pe care-i iubești –, l-am păstrat în minte și în inimă.

(Articol publicat în suplimentul Adevărul de Weekend, 27 August 2021)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

informatie

Această înregistrare a fost postată la august 28, 2021 de în avancronică, Festivalul Enescu 2021, Muzica şi etichetată , , , , , .

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 2.488 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Twitter

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

%d blogeri au apreciat: