Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Caldara la Ateneu și ultima seară a lui Paavo Järvi la Enescu 2021


într-o duminică, 19 Septembrie, la Ateneul Român
Antonio Caldara: La Concordia de’ pianeti
Magdalena Kožená (Venere), Margriet Buchberger (Diana), Christophe Dumaux (Giove), Vadim Volkov (Apollo), Sonia Prina (Marte), Anthony Gregory (Mercurio), Luca Tittoto (Saturno)
La Cetra Baroque Orchestra Basel
La Cetra Vokalensemble
Andrea Marcon – dirijor

Antonio Caldara a avut o carieră lungă de compozitor al mai multor curți regale europene, cea mai importantă fiind cea vieneză. Un precursor al lui Salieri, dacă vreți, fără să lase o urmă adâncă în istoria muzicii. A fost redescoperit de barochiștii secolului XXI, care au găsit că muzica lui merită popularizată. Deși La Concordia de’ pianeti este o serenadă teatrală, nu se poate vorbi despre un libret cu o acțiune coerentă. Este vorba despre o alegorie a zeităților antichității clasice, impersonând și planetele pe care le patronează și care se aliniază fericit pentru a valida calitățile împărătesei Elisabeta, nimeni alta decât viitoarea mamă a Mariei Tereza. Caldara nu a inovat limbajul muzical baroc. Stilul său nu diferă foarte mult de cel al lui Monteverdi din urmă cu secol (practic, nu sunt decât recitative, arii da capo și câteva coruri, deci nici un duet sau vreun ansamblu de voci), fiind depășit net de un Pergolesi în termeni de melodie și de inventivitate.

Magdalena Kožená (Venere), Margriet Buchberger (Diana), Vadim Volkov (Apollo)

Concertul de la Ateneu a fost interesant din alte motive. În primul rând, pentru că e o etapă foarte târzie a turneului cu această operă al celor de la ansamblul La Cetra din Basel, la o distanță de șapte ani de la publicarea unui disc comercial care a avut parte de o primire bună din partea criticii și a publicului. Din distribuția vocală a acelui disc a rămas doar basul Luca Tittoto, în timp ce Ruxandra Donose a cedat locul contratenorului Christophe Dumaux. Însă Andrea Marcon, binecunoscut în lumea barocului, este sufletul acestui proiect pe care l-a prezentat și la Ateneu.

Au fost însă și câteva momente foarte frumoase în termeni de compoziție. Introducerea, o adevărată uvertură, alertă și luminoasă, dă tonul întregii opere. Mi-a plăcut în mod special aria Venerei, Ad Elisa ancor d’intorno, în care vocea somptuoasă a Magdalenei Kožená a fost însoțită de un acompaniament ritmat la teorba și violoncel, cu tentă iberică, sugerând peste timp și de departe muzica lui Ennio Morricone. Cu toate astea, Kožená nu părea în largul ei în acest repertoriu, căci nu a avut decât rareori ocazia să etaleze registrul grav, în care excelează cu vocea de piept, iar ornamentația tipic barocă (numită melisma) a fost uneori la limită în a se confunda cu coloratura belcanto. Mai bine a stat la acest capitol soprana Margriet Buchberger. Cei doi contratenori au oferit un adevărat spectacol, în primul rând prin diferențele dintre ei. Dacă Christophe Dumaux, în ciuda unei voci minuscule, a demonstrat o muzicalitate admirabilă, în schimb, Vadim Volkov a fost impresionant de-a dreptul prin volumul vocii sale, cu efecte operatice care au vibrat în sala Ateneului. Păcat însă că intonația sa a fost destul de des aproximativă. Și vocea lui Tittoto a avut dimensiuni importante prin comparație cu colegii săi de platou, iar aria lui Saturno, Pari a quella, acompaniată de strămoșul fagotului de azi, a sunat foarte bine. Însă și mai spectaculos a fost acompaniamentul de trompetă din Da mia tromba, aria lui Marte, în interpretarea Soniei Prima, care s-a cantonat în stilul baroc destul de bine, însă fără a reuși să ascundă rezonanțele de comprimară din voce.

apoi, în aceeași zi, la Sala Palatului
Enescu: Simfonia nr. 1 în mi bemol major op. 13
Beethoven: Concertul nr. 1 în do major pentru pian și orchestră op. 15
Schumann: Simfonia nr. 3 în mi bemol major op. 97, Renana
Rudolf Buchbinder – pian
Orchestra Tonhalle, Zürich
Paavo Järvi – dirijor

După superba Simfonie nr. 3 a lui Mahler de ieri, al doilea concert al celor de la Tonhalle a continuat pe linia excelenței artistice stabilite deja, la un nivel artistic intimidant, dacă e să comparăm cu stagiunile simfonice din București.

Imediat după ce a salutat publicul, Paavo Järvi a atacat Simfonia nr. 1 de Enescu. Puțin surprinși, cornii și tromboanele falangei elvețiene n-au plecat perfect la unison, ruinând primele două-trei note ale temei principale cu care începe simfonia. S-au revanșat cu brio în toate reluările, dar mai ales printr-o rendiție compactă și consistentă a întregii lucrări. Dacă, în 2015, discul înregistrat de Hannu Lintu și Filarmonica din Tampere a fost o frumoasă surpriză, depășind versiunile istorice românești ale lui Mandeal și Andreescu, am putut asista acum la ce se poate întâmpla când capodopera lui Enescu ajunge în fața unei orchestre excelente, așa cum este cea din Zürich. Toate dificultățile lucrării au fost spulberate de parcă n-ar fi existat, densitatea orchestrației, pe care muzicologii o atribuiau influenței lui Brahms, a arătat în seara aceasta o originalitate triumfătoare sub bagheta suverană a lui Järvi. Un început excelent de concert.

Paavo Järvi

Hot ticket-ul serii era prezența pianistei georgiene Katia Buniatishvili, care a anulat în ultimul moment, fiind înlocuită de Rudolf Buchbinder pentru Concertul nr. 1 de Beethoven. O cunoștință veche a Festivalului și o amintire foarte frumoasă a ediției din 2013, când pianistul austriac a cântat integrala concertelor pentru pian de Beethoven, dirijând în același timp Filarmonica. Pentru Buchbinder, primul concert nu mai are secrete de multă vreme și l-a înregistrat din nou anul acesta cu Berliner Philharmoniker și Christian Thielemann pentru Deutsche Grammophon. Linia mozartiană a lucrării i-a venit foarte bine și rezultatul a făcut-o uitată pe Buniatishvili încă din prima parte. Sigur, la 74 de ani, artistul austriac a încetat să mai exploreze și preferă să redea niște formule bine calculate. Dar rezultatul e impecabil, iar de restul s-au ocupat Paavo Järvi și Tonhalle, care i-au așezat un covor roșu ultimului mohican al pianului beethovenian de mare tradiție clasică. Buchbinder s-a prins în joc imediat, dirijând din cap la rând cu Järvi, frazând cu eleganță și terminând cu panaș. Totul a părut o joacă pentru el, debordând apoi de virtuozitate într-un encore cu o improvizație pe un celebru vals de Johan Strauss.

Simfonia Renană a lui Schumann a rămas o afacere între Paavo Järvi și Tonhalle, rezolvată cu o siguranță și o calitate ieșite din comun. Imposibil de reproșat ceva. Toată pulsația interioară a simfoniei a fost menținută cu eleganță, iar finalul de catedrală a fost construit natural, culminând într-o apoteoză calmă, de un bun gust desăvârșit.

4 comentarii la “Caldara la Ateneu și ultima seară a lui Paavo Järvi la Enescu 2021

  1. Sorina
    septembrie 20, 2021

    Aștept în fiecare zi cronicile dvs. din 3 motive:
    -pentru detaliile oferite
    -pentru a-mi verifica părerea cu un profesionist (de cele mai multe ori coincide)
    -pentru a afla ce se cântă la bis, dar de data aceasta nu ne-ați spus 🙂
    Păcat că nu există o obișnuință din partea dirijorilor și a multor interpreți de a spune publicului ce urmează să se cânte la bis. Nu poate fi decât benefic, învățăm.
    După concertul de aseară, am stat ore bune pe youtube, ascultând înregistrări cu Tonhalle și Paavo Järvi, sperând că poate găsesc și ce au cântat la bis. Nu am reușit. Dar m-am bucurat de multe alte compoziții pe care nu le ascultasem de mult și am aflat că Paavo Järvi îl adoră pe Bizet. La fiecare ediție, există un concert, o orchestră, un dirijor care rămân altfel în minte. Pentru mine, ediția 2021 înseamnă Tonhalle și Paavo Järvi .
    Vă rog, ce a fost bis-ul de aseară? Mulțumesc.

    Apreciază

  2. Pingback: Caldara la Ateneu şi ultima seară a lui Paavo Järvi la Enescu 2021 | Alexandru Pătraşcu – Info Ciorogarla

  3. YogyBear
    septembrie 21, 2021

    Vadim Volkov mi s-a parut un sopranist natural, dar din pacate nu prea stie cum sa asigure un suport vocii si cu tehnica deficitara actuala si-o va strica treptat. Omul nu stie cum sa respire, are un piept subgabarit, nu i-ar strica ceva sport.
    Jarrousski (saptamana trecuta) si Dumaux (ieri) sunt mai degraba falsetisti decat sopranisti/altisti naturali (ca Volkov), dar stiu sa realizeze un legato si au suflu de suport cat cuprinde.
    Cat priveste marimea, se pare ca nu conteaza marimea… ci ce faci cu vocea. Fagioli, Jarrouski, Dumaux, Cencic, Vistoli, … au cantat deja toti cu succes la Scala si nu s-a plans nimeni ca n-au bubuit peretii pe-acolo.

    Jan Sibelius Valsul Trist Op.44 din muzica pentru piesa de teatru „Moartea” (1902).
    Vedeti ce bine e sa-ti lasi jumatatea mai buna acasa? Are toate raspunsurile de la radio.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 2.493 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Twitter

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

%d blogeri au apreciat: