Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Festivalul Enescu va fi naționalist sau nu va fi deloc


Zilele acestea, lumea muzicală românească semnează adeziuni, ca pe vremuri, pentru numirea dirijorului Cristian Măcelaru la direcția artistică a Festivalului Enescu.

Printre criteriile de eligibilitate pentru acesta funcție, „calitatea“ de a fi român pare să aibă o pondere de cel puțin 50%, care crește până la 90% dacă recipientul este validat artistic în lume. Astfel, Nae Ionescu („A fi bun român”) revine în actualitate, patronând de după moarte discursul public, tocmai el, cel care l-a rănit atât de mult pe Enescu! Într-un articol jdanovist, dar localizat à la Belu Zilber („un amestec de Caragiale și Stalin“), o doamnă foarte reprezentativă pentru această lume muzicală autohtonă completează cu restul de 10% necesar: să scoți la o bere orchestra franceză și să-i pui să asculte un lăutar de-al nostru, explicându-le paradoxul că Rapsodia nr. 1, compusă de Enescu în 1901, a influențat Poema română, scrisă cu trei ani înainte.

Cum am ajuns aici?

Politicul

În 2015, numirea lui Vladimir Jurowski, propus de Mihai Constantinescu ca succesor al lui Ioan Holender, a depins doar de ministerul culturii, condus la acea vreme de Ionuț Vulpescu. Decizia a fost luată de ministrul PSD, dar imediat a izbucnit tragedia de la Colectiv și anunțul a fost făcut de următorul ministru al culturii, Vlad Alexandrescu. Și atunci, în timpul Festivalului, adeziunile curgeau la fel de nestăvilit ca acum.

În 2021, e puțin probabil ca un tip ca Bogdan Gheorghiu să aibă cea mai mică idee despre ce înseamnă Festivalul. Ministrul liberal al culturii e deja un cadavru politic după halucinantul dialog al lui Rareș Bogdan, vicepreședintele PNL, cu moderatorul unei emisiuni TV:

Rareș Bogdan (pompos): Nu mai renunțăm la Fonduri Europene și Transporturi (cele două portofolii deținute de USR până la criza guvernamentală – n.m.), știind ce bani sunt la Bruxelles…
Moderatorul (contrariat): Bine, dar atunci ce le mai rămâne celor de la USR PLUS… Cultura ?!
Rareș Bogdan (ipocrit): Da, cultura. Eu zic că într-o țară unde nevoia de a citi e imensă, cultura e o chestiune importantă, mai ales că [USR PLUS] au susținere publică importantă din zona culturală.

În acest context politic deplorabil, deducția logică trimite clar către consilierul prezidențial pe cultură, Sergiu Nistor, ca decident în problema direcției artistice a Festivalului. În iarnă, când l-am întrebat unde vede Festivalul Enescu peste doi ani, Sergiu Nistor a răspuns scurt și simplu: Pe culmi! După cum se vede acum, cred că vorbea despre Cioran și Culmile disperării.

Pentru că activitatea consilierului a fost complet invizibilă în ultimii 7 ani, dar acum s-a trezit și a preluat inițiativa, aducându-l pe președintele Iohannis la concertul lui Măcelaru de la Sala Palatului, pentru a asculta Poema română cu proiecții video pastorale și pentru a-și descreți fruntea cu muzică lăutărească simfonizată, oferită ca bis apoteotic al unei seri altfel destul de anoste. Manevra lui Sergiu Nistor nu e altceva decât deschiderea robinetului cu fals patriotism, dizolvând ideea de excelență artistică sub jetul de satisfacții naționale multiple. Trist mandat pentru o președinție apreciată în primii cinci ani pentru atașamentul solid la valorile euroatlantice.

Singurătate (foto: Andrei Gândac)

Sigur, premierele naționale ale unor opere precum Die Tote Stadt sau Der Zwerg, cu soliști internaționali foarte buni, acompaniați de forțele muzicale ale Filarmonicii și Radioului, nu au putut atrage atenția prezidențială, deși erau niște evenimente de importanță istorică pentru muzica din România. Competiția lui Korngold și Zemlinsky cu Hora Mărțișor a fost net pierdută de compozitorii germani interziși de naziști.

Veți spune că Festivalul nu e doar despre operă și e adevărat, dar până acum singura recunoaștere formală a valorii bienalei Enescu vine de la nominalizarea ei la Opera Awards, în urma excepționalei ediții din 2019, când au fost programate peste o duzină de titluri. Adică mai multe decât prezintă stagiunea unui teatru de operă precum Teatro alla Scala.

Asta dacă tot facem exerciții de argumente circumstanțiale, în loc de o simplă analiză a situației Festivalului care va rămâne fără conducere imediat după această ediție.

Nu e bun Cristian Măcelaru?

Ar fi întrebarea logică la care ar trebui să răspund în continuare.

Festivalul Enescu nu putea fi decât atipic pentru a putea funcționa într-o țară ca România. Nu pentru că țara ar fi rea, ci pentru că lumea muzicală din ea e atât de mediocră, încât excelența artistică e pur accidentală și foarte rapid eliminată, în caz că apare (vezi scandalul de la ONB din 2016, cu care am ajuns în New York Times, dar nu cum am fi dorit).

Dacă la Salzburg, vreme de zeci de ani, Herbert von Karajan, ca director artistic, a însemnat totul în materie de management (de la selecția artiștilor, program, producții de operă, discuri și transmisiuni media), la Festivalul Enescu, ponderea directorului artistic a fost mult mai mică. Inițial, aproape decorativă, până la apariția lui Ioan Holender, director al Operei de Stat din Viena pentru două decenii, care a venit cu viziunea unei dramaturgii muzicale, cu operă într-o măsură mai mare etc. Apoi Vladimir Jurowski a dus mai departe această viziune, dezvoltând-o.

Dar în toți acești 30 de ani, vreme de 14 ediții, directorul executiv Mihai Constantinescu a fost cel mai important. Lăsăm la o parte faptul că logistica a fost rezolvată impecabil, sau cel puțin asta a fost impresia publică, deși e un detaliu foarte important. Fiind și impresar, avea drepturi depline asupra listei de invitați și, pe cale de consecință, o influență enormă asupra programului artistic. Cu toate acestea, el a lăsat ca viziunea celor doi directori artistici să se manifeste, nu le-a stat în cale. Însă următorul director executiv al Festivalului ar putea abuza de această putere.

Cu alte cuvinte, nu Cristian Măcelaru e problema aici. Chiar dacă mie mi se pare un dirijor plictisitor, care recurge la lucrări de succes facil precum perinițele lui Dediu, asta nu-l descalifică. E totuși directorul muzical a două orchestre radio europene (a doua orchestră radio din Paris și cea din Köln), o validare suficientă. Restul sunt gonflări, pentru că premiul Grammy e al lui Marsalis și Benedetti, nu al lui, iar Orchestra Națională de Tineret chiar nu e prima care să fi făcut un turneu în Statele Unite. Până și anunțul că Deutsche Grammophon ar putea aloca zece ani unei integrale Enescu sună exagerat, când toate lucrările orchestrale ale compozitorului național abia încap pe vreo trei compact discuri.

Problema este că prin ușa deschisă de Măcelaru la Enescu se vor buluci toți cei cu care a colaborat în România, sperând să ocupe postul lui Mihai Constantinescu, adevărata funcție importantă, adevărata miză. Nimeni nu spune nimic despre asta. Deși tocmai entuziasmul generalizat cu care dirijorul e purtat azi pe un car triumfal maschează prost interesul pentru funcția executivă al celor care-l împing. Aproape toate numele care se vehiculează în culise pentru șefia executivă sunt un afront. Eu cred că viitorul director artistic nu ar trebui să aibă nimic în comun cu cei care strigă astăzi că-l vor pe Măcelaru.

În loc de analiză

Viitorul Festivalului nu arată deloc bine în contextul ăsta. El pare să involueze spre naționalism, subfinanțare și finalmente spre dispariție. Așa arată acum: toate planurile de viitor nu vizează decât impresionarea patriotică a unor politicieni tot mai irelevanți care speră să transfere ceva din prestigiul lui Cristian Măcelaru atunci când bagă capul în pozele cu el.

Chiar nu e nimeni capabil să facă un plan de acțiune prin care Festivalul Enescu să evolueze în loc să-l împingă într-o criză din care ar putea să nu mai iasă niciodată?

Nu trebuie decât luciditate. În rest, putere financiară și mușchi politici se găsesc.

4 comentarii la “Festivalul Enescu va fi naționalist sau nu va fi deloc

  1. dnicolescu
    septembrie 20, 2021

    Excelent ! Dar, vorbe. vorbe, vorbe….., ce putem face ? Am ramas ” aux portes de l’Orient ” unde totul se ia ( si se si rezolva , din pacate ) la misto, in tare care isi permite sa onoreze plagiatorii cu functii de ministri si prim-ministri si sa accepte prim-ministri care sa aiba cultura Dnei Viorica Dancila sau numele de CÎTU……..Procesul de disparitie al tarii numite Romania si al populatiei ce inca mai ocupa teritoriul ei este in accelerare….

    Apreciază

  2. serbannichifor
    septembrie 21, 2021

    O analiza obiectiva

    Apreciază

  3. Pingback: Festivalul Enescu va fi naţionalist sau nu va fi deloc | Alexandru Pătraşcu – Info Ciorogarla

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

informatie

Această înregistrare a fost postată la septembrie 20, 2021 de în Analiză, Festivalul Enescu 2021, Muzica şi etichetată , , , , , .

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 2.494 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Twitter

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

%d blogeri au apreciat: