Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Lulu, ce frumos!


Alban Berg este privit cu multă neîncredere de publicul din România, obișnuit cu Traviate și Bărbieri prost montate și prost cântate, și pentru care modernismul se reduce la respectul pentru Œdipe-ul lui Enescu, pe care nu-l poate vedea decât rareori, la ONB. De aceea nici nu intenționez să argumentez mai departe în favoarea calității muzicii lui Berg, ci am să povestesc cum a fost la Ateneu.

într-o vineri, 24 Septembrie, la Ateneul Român
Alban Berg: Lulu
Annika Gerhards (Lulu), Ulrike Helzel (Contesa Martha Geschwitz), Alexander Kaimbacher (Walter Schwarz, un artist), Jochen Schmeckenbecher (Dr. Ludwig Schön), Charles Workman (Alwa), Roman Astakhov (Schigolch), Josef Benci (Dr. Goll, Ofițer medical / directorul teatrului), Paul Gay (un dresor, un atlet), Ilseyar Khayrullova (Un elev / Un garderobier)
Orchestra de Cameră a Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca
Néstor Bayona – pianist și dirijor asistent
Lawrence Foster – dirijor

Premiera națională a lui Lulu, în versiunea de două acte, a folosit reducția pentru orchestră de cameră realizată de Eberhard Kloke și utilizată în ultima vreme în spectacolele care impuneau distanțare socială. A funcționat foarte bine la Ateneu, pentru că a favorizat emisia vocală liberă a artiștilor, iar latura expresionistă a operei a ieșit foarte ușor la suprafață, încât, la un moment dat, părea un film de Fritz Lang.

Am regretat că reprezentația a fost în concert, chiar și proiecțiile video devenite o tradiție a premierelor din Festival au lipsit. Ironic, tocmai în opera care cere proiecția unui film mut în interludiul dintre scenele actului al doilea. Nu a existat nici măcar o subtitrare, ci doar o broșură cu libretul bilingv tipărit mic, care nu a ajuns la toți spectatorii, oricum foarte puțini, chiar și pentru Ateneu. Dar, pe măsură ce trecea timpul, reprezentația a devenit atât de interesantă, încât n-am mai simțit nevoia de a urmări textul și nici nu m-a mai deranjat lipsa oricărui element de imagine. Singurul regret rămâne că soliștii ar fi putut să se miște mai mult pe scenă (cum a fost cazul în operele lui Mozart de la ultimele ediții ale Festivalului), în loc să rămânâ mereu ancorați de stativele pentru partitură din fața lor.

Annika Gerhards (Lulu)

Paul Gay, memorabil în rolul lui Œdipe din 2017, a deschis opera, în rolul dresorului din Prolog, continuând apoi în cel al Atletului. Fără presiunea sonoră a unei orchestre straussiene, basul francez a fost cel mai expresiv artist din toată distribuția, un actor care ar avea loc în orice teatru, unde mai pui că și cântă foarte bine. De fapt, începând cu el, Lulu s-a transformat mai degrabă într-o piesă de teatru cântată, cu o forță dramatică neobișnuită. Paul Gay aproape că a devenit personajul principal, însă, la București, Annika Gerhards a fost excelentă în rolul titular. Vocea ei de coloratură lejeră a funcționat ideal în a portretiza o Lulu înspăimântătoare prin absența empatiei, o femeie foarte atrăgătoare tocmai prin răceala atitudinii cu care traversează mai multe paliere ale societății, lăsând în urmă un șir de cadavre ale bărbaților îndrăgostiți de ea. Gerhards n-a avut nici o problemă cu supra acutele scrise de Berg, atacate cu o precizie de laser. Probabil că, în versiunea cu orchestrația completă, ar fi fost mai complicat, dar la Ateneu a avut o siguranță uimitoare.

Paul Gay (un dresor, un atlet)

Pe lângă cei doi soliști, restul distribuției a fost la un nivel de excelență artistică admirabil. Un Dr. Schön al cărui cinism a fost egalat doar de cel al lui Ulrike Helzel (Martha Geschwitz), căruia i-a adăugat și o anumită voluptate, iar romantismul lui Alwa a dispărut în interpretarea lui Charles Workman, substituit de o continuă dezintegrare psihologică.

Lawrence Foster

Am avut o strângere de inimă văzându-l pe Larry Foster dirijând așezat pe scaun. La revenirea din pauză, dirijorul a explicat într-un discurs emoționant (în care l-a onorat și pe Mihai Constantinescu) că are o insuficiență respiratorie în urma unei forme severe de covid suferită înainte de apariția vaccinului și a îndemnat spectatorii să se vaccineze fără să mai stea pe gânduri.

Foster a preferat un ansamblu cameral extras din Orchestra Filarmonicii Transilvania din Cluj, în locul Orchestrei Naționale Radio, anunțate inițial. A fost o alegere inspirată, pentru că muzicienii clujeni au cântat impecabil, cu o dedicație pe care prezența într-o operă la Festivalul Enescu nu a făcut decât s-o amplifice. De altfel, dirijorul și instrumentiștii se cunosc bine, înregistrând în 2019 La fanciulla del West, în studio, dovedind o calitate apreciată cu surpriză de critica muzicală internațională (deși direcția lui Foster e destul de „pătrată” acolo). Dar dacă Puccini nu e chiar specialitatea dirijorului american, în schimb Alban Berg i s-a potrivit excelent și impresia acestui Lulu a fost atât de puternică, încât cel de-a doilea concert al zilei a devenit redundant pentru cei care au fost martorii acestei premiere naționale.

apoi, la Sala Palatului
Schubert: Simfonia nr. 3 în re major D. 200
Mahler: Simfonia nr. 4
Rachel Harnisch – soprană
Orchestra Academiei Naționale Santa Cecilia din Roma
Daniele Gatti – dirijor

Cu riscul să fiu subiectiv în încercarea de a comenta ultimul concert al lui Daniele Gatti la comanda Academiei Santa Cecilia la Festivalul din 2021, am să consemnez rapid că Simfonia lui Schubert a fost agreabilă, dirijată într-o manieră destul de pastorală, fără surprize dar și fără entuziasm. Mahler 4, cea mai accesibilă și comentabilă simfonie, a ajuns să mi se pară că nu se mai termină, în ciuda sopranei Rachel Harnisch, a cărei apariție a luminat finalul excelent reușit de Gatti.

5 comentarii la “Lulu, ce frumos!

  1. Discipulus Simplex
    septembrie 25, 2021

    Surprinzator ce spuneti de Gatti, un mare specialist al Mahler 4, dat fiind ca inregistrarea sa cu Ruth Ziesak si Royal Phil Orchestra (RCA) e considerata una dintre cele mai bune din toate timpurile, o ascult anual.
    https://www.discogs.com/Mahler-Daniele-Gatti-Ruth-Ziesak-Royal-Philharmonic-Orchestra-Symphony-No-4-Four-Early-Songs/release/8249720

    Apreciază

    • Despre Opera
      septembrie 25, 2021

      E foarte posibil să mă înșel pentru că după “Lulu” nu mai mergea nimic pentru mine.

      Apreciat de 1 persoană

    • Anca Călugăru
      septembrie 25, 2021

      A fost frumos tare concertul lui Gatti, să nu înțelegeți greșit, dar eu am simțit la fel ca autorul articolului: după „Lulu”, Schubert a fost un mărțișor, iar Mahler o peltea. Mărțișor de lux, peltea de mare clasă. Eu nu am simțit nevoia niciunei scenografii, regii etc în „Lulu”, a fost foarte bine așa, destul de înfricoșătoare. 🙂

      Apreciază

  2. m
    septembrie 25, 2021

    ce ironic, sa recomande unei sali de vaccinati sa se vaccineze :)))

    Apreciază

    • Marina Anton
      septembrie 25, 2021

      Mai erau și persoane nevaccinate, care veniseră cu rezultatul testului. Iar concertul a fost transmis în direct, deci mesajul a ajuns la mult mai multă lume.

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 2.494 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Twitter

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

%d blogeri au apreciat: