Cronica mea de la reluarea Luciei di Lammermoor la ONB a provocat multe comentarii pe rețelele sociale sau chiar aici, pe blog. Mi se pare un moment potrivit pentru a relua subiectul unor recomandări din discografia și videografia operei lui Donizetti.

Lucia di Lammermoor

Audio

❁*** Maria Callas (Lucia), Giuseppe di Stefano (Edgardo), Rolando Panerai (Enrico), Nicola Zaccaria (Raimondo), Orchestra RIAS Berlin, Corul Scala, Herbert von Karajan. Warner etc. CD, streaming, Live, 29 Septembrie 1955. 🏛

Maria Callas a înregistrat în studio Lucia di Lammermoor în două rânduri, însă și în acest rol, cea mai bună înregistrare este una din cele șase live-uri, o transmisiune radio realizată în 1955 de postul de radio al sectorului american din Berlin (de aici vine acronimul RIAS, de la Rundfunk im amerikanischen Sektor) la Städtische Oper (actuala Deutsche Oper), acolo unde ansamblul Teatro alla Scala era invitat la un festival de operă. Producția, regizată și dirijată de Karajan, avusese premiera la Milano în stagiunea precedentă, cu o serie de șapte spectacole, foarte apreciate de public și de critică. Există și o înregistrare din 1954 cu o distribuție aproape identică, mărturie serilor scaligere.

Însă la Berlin, toată lumea e într-o stare de grație. Începând cu un Karajan dezlănțuit, accentuând contraste și dinamici până când Donizetti devine Beethoven și continuând cu o Maria Callas halucinantă, a cărei voce dramatică și întunecată transformă coloratura rolului în cea mai veridică tragedie. Toți cei de pe scenă sunt contaminați de această viziune și cântă de parcă ar fi ultima zi de dinaintea unei lungi pandemii anunțate. Entuziasmul e contagios, nu doar pentru public, căci Karajan decide să biseze sextetul, înainte de scena nebuniei, ceea ce va provoca ulterior un scandal între primadonă și maestru. Generozitatea lui di Stefano te face să uiți că rolul e transpus cu un semiton, impetuozitatea lui Panerai primează în fața vibrato-ului necontrolat. Un document istoric obligatoriu, în ciuda multiplelor tăieturi din partitură.

*** Beverly Sills (Lucia), Carlo Bergonzi (Edgardo), Piero Cappuccilli (Enrico),  Justino Diaz (Raimondo), London Symphony Orchestra, Ambrosian Singers, Thomas Schippers. Universal Music etc. CD, streaming. Studio, 1970. 🎧

Beverly Sills e antiteza Mariei Callas: o voce lejeră și albă, având ca punct forte agilitatea registrului acut. Nimic nu depășește însă fioritura elaborată și precisă a sopranei americane. E suficient să ascultați finalul scenei nebuniei, Spargi d’amaro pianto: variațiunea temei principale pare construită după regulile matematice ale unui fractal. Anturajul ei este de cea mai bună calitate, cu un Bergonzi elegant și un Cappuccilli implacabil. Thomas Schippers conduce mașinăria de lux a lui LSO și profită pentru a restitui partitura completă, inclusiv orga de sticlă din scena nebuniei.

Utilizatorii serviciilor de streaming pot hoinări nestingheriți printr-o discografie destul de amplă, în care merită să se oprească la discurile de studio sau live ale lui Joan Sutherland (cu tinerii Pavarotti și Milnes), Anna Moffo, istorica Lily Pons, sau la urmașa  lui Callas de la Scala în acest rol, Renata Scotto.

Video

** 🎭 ** 🎼 Katia Ricciarelli (Lucia), José Carreras (Edgardo), Leo Nucci (Enrico), John-Paul Bogart (Raimondo), Festivalul de la Bregenz, Lamberto Gardelli (dirijor), Beppe de Tomasi (regia), 1982. Bel Canto Society – DVD.

De multe ori, videografia unei opere este mai slabă decât discografia, dar în cazul Luciei di Lammermoor diferența e dezamăgitoare.

Puține spectacole filmate, și mai puține disponibile comercial, dar mai ales multe producții ponosite, deloc stimulante dramatic. Vreme de un secol, începând cu anul 1908, când Enrico Caruso apare într-un mic film mut al sextetului din actul al doilea, sunetul fiind înregistrat separat pe un disc de patefon, puține s-au schimbat în regia de operă. 

Tinerețea Katiei Ricciarelli și a lui José Carreras salvează spectacolul de la Bregenz, chiar dacă sopranei nu-i vin foarte bine coloratura și stilul belcanto al rolului. Păcat că distribuția de staruri cântă în sala teatrului local și nu pe scena lacustră a festivalului, unde ar fi putut avea parte de o scenografie spectaculoasă. Așa, producția lui de Tomasi e mai degrabă urâtă, dar cel puțin nu se rezumă la obișnuitul decor gotic în care se desfășoară încă un concert în costume. Carreras este un Edgardo ardent, iar Leo Nucci un Enrico autoritar și nobil. Gardelli se simte în largul lui în muzica lui Donizetti, pe care-l privește mai mult ca pe un compozitor pre-verdian decât ca pe un belacantist.

** 🎭 * 🎼 Anna Netrebko (Lucia), Piotr Beczała (Edgardo), Mariusz Kwiecień (Enrico), Ildar Abdrazakov (Raimondo), Metropolitan Opera, Marco Armilliato (dirijor), Mary Zimmerman (regia), 2009. Deutsche Grammophon – DVD/Blu-Ray, streaming pe Met Opera on Demand,  HD.

Noua producție de la Met, semnată de Mary Zimmermann, nu revoluționează nici o convenție clasică, dar cel puțin regia de scenă este inteligentă, în stilul teatral britanic, iar filmarea HD o avantajează. Acțiunea este mutată în secolul XIX, ceea ce mai mult încurcă motivațiile politice ale personajelor, dar e un motiv bun pentru a scăpa de kilt-uri scoțiene și de peruci pudrate. Sextetul din actul al doilea are ca pretext o fotografie de grup la nunta Luciei cu Arturo, iar fantoma care bântuie primul act e înlocuită chiar de Netrebko în ultimul, lovindu-l fatal cu pumnalul pe Edgardo.

Anna Netrebko nu are legătură cu belcanto-ul, coloratura e aproximativă,  însă joacă foarte bine și impresionează prin vocea superbă. Pentru cei care preferă s-o evite, serviciul de streaming Met on Demand are în arhivă și spectacolul din 2011, cu aceeași producție dar cu o distribuție schimbată, rolul titular fiind cântat de Nathalie Dessay. În rest, Piotr Beczała e onest și un pic rigid în mișcări, în timp ce  Mariusz Kwiecień e mai degrabă seducător decât autoritar. Marco Armilliato conduce fără inspirație, lăsând imaginea să vorbească în locul fosei.

Nu putem decât să regretăm că producția lui Andrei Șerban, care a funcționat la Opera Bastille vreme de două decenii, nu a fost imortalizată în condiții bune niciodată, deși a fost populată cu multe distribuții excelente. Este practic cea mai provocatoare punere în scenă a acestei opere celebre, dar atât de indolent tratată din punct de vedere teatral de-a lungul timpului. YouTube reține o filmare sub standardele TV ale premierei cu June Anderson și Roberto Alagna, dar atât de întunecoasă, încât multe detalii scapă atenției privitorului. Ne putem consola că producția poate fi văzută an de an la Opera Iași și tocmai a fost reluată și la București după o absență de patru ani.

* 🎭 *** 🎼 Joan Sutherland (Lucia), Alfredo Kraus (Edgardo), Pablo Elvira (Enrico), Paul Plishka (Raimondo), Metropolitan Opera, Richard Bonynge (dirijor), Bruce Donnell (regia), 1982. Deutsche Grammophon – DVD, streaming pe Met Opera on Demand.

Din nou la Metropolitan pentru doi monștri sacri, des întâlniți în discografia operei: Sutherland și Kraus. Spectacolul este aproape de neprivit. Producția e un muzeu, chiar și pentru anii ’80, dar e un muzeu populat cu cântăreți trecuți cu mult de vârsta personajelor. Indiferent de cât de bine cântă, orice prim plan pe fizionomiile curbate de efort ale tenorului și sopranei ucide orice emoție. Însă e un document istoric al lui Joan Sutherland, în primul rând, surprinsă aici prea târziu în carieră.

** 🎭 * 🎼 Diana Damrau (Lucia), Charles Castronovo (Edgardo), Ludovic Tézier (Enrico), Kwongchul Youn (Raimondo), Royal Opera House, Daniel Oren (dirijor), Katie Mitchell (regia), 2017. Erato – DVD/Blu-Ray, HD.

Royal Opera propune o viziune naturalist-feministă dar forțată a operei, prin producția lui Katie Mitchell. Scenă de sex în grădina-cimitir a primului act, sarcina fiind principalul obstacol pentru acceptarea lui Arturo. Noapte nunții e marcată de sângele unui avort, iar Arturo este ucis lent și chinuitor. Scena este mai mereu împărțită în camere în care personajele își trăiesc dramele. Diana Damrau nu mai are acutele de altădată și toată coloratura este tratată cu maximă precauție și lentoare. Castronovo e credibil ca Edgardo și cam atât; Tézier se prezintă cel mai bine, impozant fizic și vocal. Daniel Oren e pătrat și iritant.

Ar fi fost de preferat producția de la Liceu a lui Michieletto, cu Moșuc și Flórez în 2015 (dar având premiera la Zürich în 2006), transmisă uneori de Mezzo, dar indisponibilă comercial ca DVD/Blu-Ray sau streaming, tot așa cum regretăm absența din orice catalog a transmisiunii de la Opera de Stat din München a producției Barbarei Wysocka cu o Damrau ceva mai sigură pe ea și Pavol Breslik.

Evident, lista de recomandări este departe de a fi completă, ceea ce nu mă face decât să aștept comentariile dvs.

Legendă

* bună

** foarte bună

*** excelentă 

❁ excepțională, indispensabilă

🏛 document de importanță istorică

🎧 înregistrare audio de foarte bună calitate tehnică

🎭 regia

🎼 muzica

SD – definiție standard 

HD – înaltă definiție