Republic pe blog interviul pe care soprana Hrachuhí Bassénz și baritonul Vladislav Sulimsky mi l-au acordat, acum câteva zile, pentru cotidianul Adevărul.

Alexandru Pătrașcu: Am convingerea că acest Otello de la București vine ca un instantaneu fotografic pe panta ascendentă a carierelor dumneavoastră. Vreau să vorbim puțin despre ce ați făcut până acum și să privim un pic în viitor. E special în vreun fel acest Otello pentru dvs?

Vladislav Sulimsky: Sigur. Pentru mine e primul Otello în România. E o mare experiență, pentru că România e țara lui Nicolae Herlea, care e baritonul meu preferat. Mio Dio! Bastianini și Herlea! Și să cânt în România e o ocazie specială. Acest contract îl văd ca pe un pas înainte spre viitor. E Verdi, e Badea, îi iubesc.

Hrachuhí Bassénz: Și eu zic la fel! Cânt în țara divei mele preferate: Angela Gheorghiu! După ce am împărțit scena cu ea în Adriana Lecouvreur la Royal Opera House, am devenit prietene și e special pentru mine să vin aici. În același timp, e o serie de spectacole deosebită și pentru că este primul meu proiect alături de agenția de impresariat Askonas Holt, cu care am semnat recent. Sunt încrezătoare că va fi de bun augur. Mi-ar plăcea să fac Suor Angelica în viitorul apropiat, e o operă de care m-am atașat foarte tare, recent, dar pe care n-am cântat-o încă.

A.P.: Ați început deja repetițiile la Opera Națională București. Cum este experiența lucrului cu Christian Badea?

Hrachuhí Bassénz: Fantastic! A fost ca o dragoste la prima vedere. Am comunicat înainte pe telefon, pe whatsapp. Sunt impresionată că el are grijă de tot, inclusiv de detalii aparent neimportante dar care contează, cum ar fi să mă întâmpine când am ajuns la București și să mă ajute să mă acomodez cât mai repede. Sunt foarte fericită pentru onoarea de a lucra cu maestrul Christian Badea și sper să mai facem operă împreună și în viitor.

Vladislav Sulimsky: Christian Badea și cu mine ne cunoaștem de mai multă vreme, am făcut acum câțiva ani La bohème împreună la Malmö, filmată și publicată pe DVD.

Hrachuhí Bassénz: Dirijorul e cel care stă între public și scenă și e acolo ca un înger păzitor. Dacă dirijorul presează și devine vedetă, el devine un zid cu care ajungem să ne luptăm, fără să vrem.

De exemplu, Antonio Pappano îmi zicea când repetam Otello pentru turneul din  Japonia… Cântam Esterrefatta fisso… , în actul al treilea, e o scenă dificilă și mă uitam la Pappano, iar el striga: „Uită de mine! Nu te uita la mine! Nu sunt eu Otello! Mergi înainte și îți promit că eu vin după tine și te găsesc!”

Unii dirijori zic: „uită-te numai la mine” și distrug lumea asta pe care o creăm. Sunt atâtea lucruri pe scenă și dirijorul e acolo să ne protejeze de energia publicului. Nu toți spectatorii sunt la fel. Unii au energii negative și ca solist simți totul. Nu sunt superstițioasă, dar în Operă mereu apare ceva neprevăzut.

A.P.: Otello de la ONB este un eveniment pentru că e practic prima dată când toată distribuția principală și dirijorul sunt invitați, având și un număr rezonabil de repetiții.

Hrachuhí Bassénz: E rețeta ideală pentru niște paste italiene extraordinare gătite de un super chef! (râdem toți trei)

A.P.: Hrachuhí Bassénz, ați cântat Amelia Grimaldi din Simon Boccanegra la Royal Opera House, în 2018, eu unul așa v-am auzit prima dată. Cred că Amelia Grimaldi are ceva din Desdemona, nu neapărat ca personaj, ci ca muzică. 

Hrachuhí Bassénz: În primul rând, ambele roluri sunt scrise de Verdi. E compozitorul meu preferat și sunt întotdeauna fericită să cânt muzica lui. Am câștigat concursul Voci Verdiane de la Busseto și sunt o soprană verdiană. Am cântat multe roluri, dar n-am abordat încă Luisa Miller, sau Giovanna d’Arco, însă am făcut Lina din Stiffelio, roluri de soprană lirică de coloratură.

La Covent Garden a fost a doua oară când cântam în Simon, mai făcusem rolul într-un teatru mai mic din Germania, în prima versiune a operei. Atunci nu m-am gândit că are vreo legătură cu Desdemona. 

A.P.: Ați cântat și La traviata, ultima dată tot la Londra, acum câteva săptămâni…

Hrachuhí Bassénz: Traviata e o altă poveste, e un pachet. Acolo trebuie să ai trei voci, una de coloratură, una lirică și una dramatică. Am amintit de roluri care au un profil vocal asemănător cu Desdemona.

Desdemona seamănă vocal cu Amelia, dar e mai mult în registrul median. Amelia are mai multă coloratură.

Am lucrat la Royal Opera House chiar cu Elijah Moshinsky (regizorul producției originale din 1992, n.n.), am avut această onoare. Moshinsky a vrut ca prima arie să sune ca un gând, nu ca o arie. Pentru că se începe tare acolo, cu Come in quest’ora bruna … (începe să cânte) Și mi-a spus să o cânt ca pe o meditație zilnică, privind spre mare: începe fragil și ușor! Ceea ce am și făcut, cu un mare legato, fraze fără respirație. Dar criticii n-au văzut asta. Au scris: „a început cu grijă, poate nu avea vocea încălzită, dar la final și-a deschis vocea etc.” Și nu era adevărat! N-au înțeles! Am lucrat să iasă așa! Era ca un vis și ca o dorință. Moshinsky lucrase cu Dame Kiri Te Kanawa, iar eu am purtat același costum. E o producție de vis. O montare legendară. 

A.P.: Da, așa este, iar Alexandru Agache era Simon la premieră, dvs ați cântat cu Carlos Álvarez. Țin minte foarte bine producția, iar Moshinsky, între altele, a montat și un Otello extraordinar la Royal Opera House. De fapt, asta e partea interesantă din operă, când artistul vine cu ceva nou, din intuiția sa artistică.

Hrachuhí Bassénz: Da! Și e deschis la schimbare!

A.P.: Vom avea parte de ceva similar și în rolul Desdemonei, aici la București? Acum e un moment foarte potrivit să o spuneți.

Hrachuhí Bassénz: Știți, prima dată când am cântat Desdemona mi s-a părut așa de plictisitoare! Mi se explica faptul că e atât de fragilă, cât e de delicată etc. Și eu mă gândeam că e imposibil să fie așa de proastă să îndure toată gelozia aia a lui Otello fără să riposteze și să moară, în final, ca un miel. Dar când am făcut rolul la Nürnberg, Gabriele Rech (regizoare de operă, n.n.) mi-a explicat foarte clar: „Nu! Ești cea mai puternică, Desdemona este o femeie realmente puternică. Îți permiți să discuți cu Otello chestiuni militare, îl îndemni să-l ierte pe Cassio. Gândește-te, ca o femeie catolică, cât de puternică trebuie să fii să te lupți cu părinții și cu mentalitățile societății ca să te căsătorești cu un maur! În vremurile acelea!”. Atunci am înțeles personajul și am început să-l iubesc. De fiecare dată când îl cânt găsesc fațete noi, iar personajul beneficiază de obicei și de regia de scenă. 

Aici nu avem aproape nimic în producție și totul se bazează pe vocea și jocul nostru de scenă. E o provocare pentru mine. 

În Armenia avem un compozitor, Komitas, el este fondatorul muzicii noastre naționale, o personalitate muzicală similară cu a lui Enescu în România. Komitas are, ca în Biblie, cele 10 porunci pentru cântăreți. Una dintre ele este să cânți fără să te miști, fără să dai din mâini și să reușești să impresionezi publicul. Acum am ocazia să folosesc această poruncă. Komitas a fost o figură foarte importantă, a supraviețuit genocidului armean, din cauza căruia a suferit un șoc și nu a mai vorbit. El a scris toată muzica armeană, a cules folclor etc.

A.P.: Poate că acest pit stop la București vă va fi de folos pentru Otello de la Royal Opera House, luna viitoare. Producția de acolo e destul de spartană (Keith Warner). Cea mai mare parte a timpului e tot o scenă goală.

Hrachuhí Bassénz: Da, dar nu chiar ca aici, avem de toate pe scenă.

A.P.: Vladislav Sulimsky, ați cântat Simon Boccanegra. Ați cântat vreodată rolul lui Paolo? Și el e un embrion al lui Iago.

Vladislav Sulimsky: Eu am cântat direct Simon. 

A.P.: Perfect! Atunci, să trecem direct la Iago. Wiener Staatsoper, nu?

Vladislav Sulimsky: A fost o mare experiență. A fost debutul meu la Staatsoper, mai cântasem la Theater an der Wien. A fost multă muncă. Dirija Myung-whun Chung, la repetiții mi s-a părut autoritar și aproape tiran cu viziunea lui asupra fiecărei măsuri și a fiecărui cuvânt. Am avut probleme cu el, mă presa, am avut dezacorduri, dar după primul spectacol, în culise, m-a văzut și mi-a zis: ești cel mai bun Iago de azi. A fost un mare compliment. N-a fost ușor pentru mine. 

Dar am lucrat cu Adrian Noble, regizorul și fostul director al teatrului Shakespeare din Londra. A fost excelent. Era foarte fericit cu structura rolului pe care-l făceam eu, mintea, vocea, totul. Am fost fericit să lucrez cu acest om legendar. După care m-am gândit mult la Iago și l-am înțeles mult mai bine. Nu numai în muzică, ci și dramatic. Adrian Noble mă întreba: Ce tip de erou simți în tine? Am zis că nu simt un personaj vizibil rău, ca unul dintr-un desen animat. Nu așa. Seamănă mai mult cu Anton Chigurh al lui Javier Bardem din filmul No Country for Old Men. Poate fi fermecător, seducător, dar rău în același timp.

Iago vorbește fără probleme cu toți, e prieten cu toți. E ca un doctor în psihologie. Îi place să găsească ceva nou de exploatat psihologic în fiecare persoană din fața sa. La Viena, într-un interviu, am afirmat că poți găsi ușor un Iago în jurul tău, aș zice că una din zece persoane are însușirile lui Iago, fie că face sau nu rău. Dar cea mai bună idee pe care mi-a dat-o Adrian Noble a fost aceea că Iago nu planifică prea mult, ci improvizează tot timpul. Se aude și în muzică, pam!, e ca și cum din când în când îi mai vine câte o idee, de la început până la sfârșit.

Iago vrea puterea și nu o obține, deși îi manipulează pe toți, dar faptul că nu deține formal puterea îl roade pe dinăuntru ca o otravă și îi relevă sufletul întunecat.

Iago are o limbă specială. Myung-whun Chung mi-a dat o lecție: „Vladislav, te rog, uite fraza asta, imediat după ce zice Otello: Continua. Câte «s»-uri ai în replica ta?” Știți cum e Iago dacă îl privești așa? E un adevărat șarpe. Qui trarrò Cassio, e con astute inchieste lo adescherò a ciarlar. (recită șoptit și cântând în același timp). E o limbă de șarpe. Iar eu fac asta în diverse feluri, în operă.

A.P.: Practic, veniți la București direct de la Baden Baden, unde ați cântat în Dama de pică împreună cu Arsen Soghomonyan, tenorul din Otello, alături de Filarmonica din Berlin, o orchestră simfonică, dirijată de Kirill Petrenko, un dirijor de operă. Cum a fost experiența? O veți repeta?

Vladislav Sulimsky: Îmi place să lucrez la Baden Baden, am făcut-o de multe ori. Kirill Petrenko e o garanție a calității. Dacă dirijează el, poți fi sigur că va fi o experiență fantastică. În această Damă de pică a fost o distribuție foarte internațională: bieloruși, ruși, francezi, nemți — o mare familie. A fost extraordinar să fim împreună în fiecare zi: la masă, în plimbările prin oraș. Iar Arsen a fost sufletul acestui grup. E armean, e special. Și când Christian Badea mi-a zis că Arsen va fi Otello la București, am fost pur și simplu fericit, realmente.

A.P.: Ați mai cântat cu el în Otello?

Vladislav Sulimsky: Nu, cu el nu.

A.P.: Dar ați cântat împreună cu Hrachuhí Bassénz?

Hrachuhí Bassénz: Nu, dar eu am cântat în Otello cu Arsen.

A.P.: A, deci Arsen e liantul vostru, fiecare ați cântat cu el!

Vladislav Sulimsky: Se poate spune că da. Ne cunoaștem toți trei, dar nu am cântat toți împreună până acum.

A.P.: Și unde mergeți mai departe de aici? Unde faceți următorul Iago?

Vladislav Sulimsky: Nu știu, n-am nimic de la agent. Ba da! Am Otello, la Leipzig! Am uitat. În noiembrie/decembrie fac Otello la Leipzig. Iar înainte de Otello, am Il trovatore la Berlin. Din cauza pandemiei am pierdut multe contracte, la Berlin, la München, a fost așa, ca un fel de groapă a Marianelor în care am plonjat timp de doi ani. Acum o luăm de la capăt. 

A.P.: Știu că artiștii nu ascultă sau nu vorbesc despre înregistrările altora, dar vă provoc să îmi spuneți care este înregistrarea dvs. preferată cu Otello.

Hrachuhí Bassénz: Mirella Freni! Pentru mine ea era cea mai potrivită pentru Desdemona. Și o simt aproape. Iar Otello preferat: Domingo, când era tânăr, pentru că e ca un leu, îl iubesc!

Vladislav Sulimsky: Pentru mine cel mai bun Iago e Cappuccilli. Am ascultat tot ce a înregistrat, live în special, pentru că nu sunt un fan al studioului, pentru că nu sunt niște mărturii audio adevărate. Îmi place să văd un video live, să observ cum respiră și cântă artiștii, e important pentru mine.

A.P.: A, deci Otello de la Scala, din 1976, dirijat de Kleiber, cu Domingo, Cappuccilli și… cine era Desdemona? Nu era Freni?

Hrachuhí Bassénz: Ba da, Freni. Dar îmi place Freni și în înregistrarea cu Jon Vickers.

Vladislav Sulimsky: Cappuccilli nu are mimică prea multă. Tot personajul e construit doar din cuvinte. De aceea îmi place așa de tare. Îmi plac, de exemplu, Cappecchi cu Mario del Monaco, pentru că e foarte bun ca mimică, e altceva. 

A.P.: L-am întrebat și pe Christian Badea, într-un interviu, acum vreo săptămână și, normal, a ales înregistrarea dirijată de Toscanini. Acum, nu că ar conta, dar mie îmi place Otello de la Met, cu Panizza și Martinelli.

Vladislav Sulimsky: O, da! Cu furtuna aceea atât de rapidă! E așa de rapidă încât am crezut că mi s-a stricat smartphone-ul pe care ascultam înregistrarea!

A.P.: Vă mulțumesc pentru timpul dvs. Mi se pare extraordinar că Opera îți permite să stai la masă cu personajele ei, mai ales când interpreții mai și exemplifică vocal. Așadar, cred că am și titlul potrivit pentru acest interviu: Cu Desdemona și Iago, așteptându-l pe Otello.

Vladislav Sulimsky: Da! Ne putem imagina chiar un scenariu alternativ, în care Iago și Desdemona complotează împotriva lui Otello!

Hrachuhí Bassénz: Haha! Exact! Fără Cassio!

Opera Națională București (ONB) prezintă Otello de Giuseppe Verdi, în două spectacole extraordinare ce vor avea loc pe 8 și 11 Iunie 2022. Reputatul dirijor Christian Badea debutează la Opera Națională București. Este pentru prima dată când o serie de spectacole de la ONB beneficiază de prezența unui cvartet de artiști excepționali invitați la București. În rolul titular este invitat tenorul Arsen Soghomonyan, având-o ca parteneră pe soprana Hrachuhí Bassénz în rolul Desdemonei, în timp ce Iago va fi interpretat de baritonul Vladislav Sulimsky,în producția semnată de Giancarlo del Monaco.